Informatii Document
Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 670 din 29 septembrie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Actiuni induse de acest act: | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme
Având în vedere oportunitatea eliminării unor disfuncţionalităţi apărute în gestionarea procesului de acordare a despăgubirilor cuvenite persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme, astfel încât să fie alocate resursele financiare necesare pentru ca toţi cei îndreptăţiţi să poată beneficia în mod echitabil şi fără întârziere de măsurile cu caracter reparatoriu,luând în considerare necesitatea administrării serviciului datoriei publice guvernamentale în condiţii cât mai eficiente, prin minimizarea costurilor şi prin limitarea riscurilor implicate, precum şi necesitatea unei administrări eficiente a disponibilităţilor contului curent general al Trezoreriei Statului, prin diminuarea plăţilor aferente datoriei publice guvernamentale scadente în luna decembrie a anului curent şi devansarea acestora în luna octombrie, lună caracterizată de un volum al încasărilor peste media lunară anuală, datorat colectării impozitelor şi taxelor la bugetul de stat şi reflectat implicit în creşterea disponibilităţilor soldului contului curent general al Trezoreriei Statului,având în vedere faptul că, în lipsa unei reglementări imediate, ca urmare a omiterii unor persoane îndreptăţite la despăgubiri, există riscul promovării unor acţiuni în justiţie împotriva statului român,ţinând cont de faptul că aceste elemente constituie situaţii extraordinare, vizând interesul public, a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. +
Articolul UNICOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 21 decembrie 2007, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:"Art. 2. – Valoarea totală a despăgubirii însumează 760.625.341,06 lei şi reprezintă cumulul despăgubirilor calculate de Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. prin indexarea, de la data depunerii şi până la data de 31 iulie 2007, a sumelor existente în cele 37.478 de depozite constituite conform art. 1, cu indicii preţurilor de consum comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, din care se deduce dobânda legală bonificată de Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. pe perioada în care a fost acordată."2. La articolul 3, alineatele (2), (3) şi (5) vor avea următorul cuprins:"(2) Titlurile de stat prevăzute la alin. (1), emise cu data de 21 decembrie 2007 pe numele Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A., sunt nenegociabile, nepurtătoare de dobândă şi au scadenţa la data de 30 octombrie 2008.(3) Valoarea nominală individuală a fiecărui titlu de stat este egală cu valoarea individuală a despăgubirii, calculată de Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. conform art. 2, pe numele fiecăruia dintre cei 37.478 de deponenţi. … ……………………………………………………………(5) La data scadenţei emisiunii de titluri de stat, care este data de 30 octombrie 2008, Ministerul Economiei şi Finanţelor procedează la răscumpărarea acestora, prin plata pe numele Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. a sumei de 760.625.341,06 lei, reprezentând valoarea nominală a titlurilor de stat emise." … 3. Anexa se abrogă.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:────────────────Ministrul economieişi finanţelor,Varujan VosganianBucureşti, 24 septembrie 2008.Nr. 113.___________