În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României și ale art. 79 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României,Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență. +
Articolul 1Se reinstituie Ordinul Național Pentru Merit, prevăzut la art. 6 lit. A pct. III și la art. 9 lit. A pct. IV din Legea nr. 29/2000, aceasta fiind a treia decoratie în ierarhie, pe timp de pace, și a patra în ierarhia decoratiilor militare de război. +
Articolul 2(1)Ordinul Național Pentru Merit poate avea maximum 7.500 de membri, grupati în 5 grade, cu însemne diferite pentru civili și militari.(2)Ordinul Național Pentru Merit cu însemne de război nu are limita legală de conferire. +
Articolul 3Cetățenii străini decorati cu Ordinul Național Pentru Merit nu intră în cifra prevăzută la art. 2 alin. (1) din prezenta ordonanță de urgență. +
Articolul 4Președintele României este capul Ordinului Național Pentru Merit. În aceasta calitate Președintelui României i se atribuie pe perioada mandatului gradul de Mare Cruce al ordinului, comanda specială, pe care îl poarta la ocazii festive, precum și la ceremoniile de inmanare a ordinului. +
Articolul 5Ordinul Național Pentru Merit se completează cu Medalia Naționala Pentru Merit, prevăzută la art. 6 lit. B pct. III și la art. 9 lit. B pct. IV din Legea nr. 29/2000, aceasta fiind cea de-a treia medalie naționala în ierarhie, pe timp de pace, și a patra în ierarhia decoratiilor militare de război, care se poate acorda persoanelor fără studii superioare. +
Articolul 6Medalia Naționala Pentru Merit are trei clase, numărul sau fiind de 7.200 pentru cele doua clase superioare, iar pentru clasa a III-a numărul fiind nelimitat. Medalia are însemne diferite pentru civili, militari și de război. +
Articolul 7(1)Însemnul Ordinului Național Pentru Merit este compus din două cruci suprapuse, având bratele bifurcate. Crucea superioară este emailata alb cu o bordura din metalul gradului, iar crucea inferioară este din argint striat. În centrul crucii este un medalion alb inconjurat de o bordura din metalul gradului.(2)Pe centrul avers al medalionului este aplicat scutul cu stema tarii, din metal.(3)Pe revers, în centru, se scrie anul instituirii; în bordura se scrie cu alb denumirea PENTRU MERIT și se reprezintă trei stele.(4)Însemnul este surmontat de o cununa ovala din frunze de laur și un inel prin care se prinde panglica.(5)Panglica ordinului este din rips alb-argintiu cu doua dungi negre pe margini. +
Articolul 8Ziua Ordinului Național Pentru Merit se sarbatoreste la data de 5 iunie, data primei instituiri a insemnului. +
Articolul 9Ordinul și medalia se prezintă prin trei forme valoric egale: însemnul propriu-zis, rozeta pentru civili și bareta pentru militari. +
Articolul 10(1)Însemnul Medaliei Naționale Pentru Merit este o piesa circulara, cu bordura suprainaltata, care are stantat pe avers însemnul ordinului cu aceasta denumire, iar pe revers este scris PENTRU MERIT.(2)Medalia este surmontata de o cununa ovala din frunze de laur stilizate.(3)Panglica este din rips moarat alb-argintiu, având spre margini și în centru benzi negre. +
Articolul 11Descrierea formei, dimensiunile și modelul desenat ale ordinului și medaliei, pentru fiecare grad sau clasa, motivele care determina conferirea acestora, repartiția numărului de însemne pe grade și clase, modul în care se vor purta, precum și alte date privind decoratiile sunt prevăzute în regulamentele cuprinse în anexele nr. 1 și 2 care fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
p. PRIM-MINISTRU,
MIRCEA CIUMARA
Contrasemnează:
Ministrul culturii,
Ion Caramitru
Ministru de stat,
ministrul afacerilor externe,
Petre Roman
Ministrul apărării naționale,
Sorin Frunzaverde
Ministru de stat,
ministrul justiției,
Valeriu Stoica
Ministru de interne,
Constantin Dudu Ionescu
Ministrul finanțelor,
Decebal Traian RemesBucurești, 29 iunie 2000Nr. 104. +
Anexa nr. 1REGULAMENTprivind descrierea și acordarea Ordinului Național Pentru Merit +
Anexa nr. 2REGULAMENTprivind descrierea și acordarea Medaliei Naționale Pentru Merit