Pentru aplicarea prevederilor art. 5, art. 7 alin. (3), art. 9 alin. (2) lit. d) și h) și ale art. 12 din Legea nr. 214/2022 pentru realizarea capabilității operaționale aeriene de tranziție prevăzută în Concepția de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană în cadrul programului „Avion multirol al Forțelor Aeriene“,în temeiul prevederilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,ministrul apărării naționale emite prezentul ordin. +
Articolul 1(1)Pentru executarea misiunilor în străinătate, Statul Major al Forțelor Aeriene, denumit în continuare SMFA, elaborează proiecte de state de organizare pentru misiuni, în care sunt prevăzute tipurile de funcții, diferențiate pe categorii de personal, grade militare, arme, specialități militare, studii și coeficienți, conform anexei^1 care face parte integrantă din prezentul ordin.^1 Anexa nu se publică, fiind clasificată potrivit legii.(2)Elaborarea, aprobarea și modificarea statelor de organizare pentru misiune se realizează potrivit prevederilor actelor normative în vigoare, la propunerea SMFA, cu avizul Direcției generale pentru armamente, denumită în continuare DGArm.(3)Numărul de posturi prevăzut în statele de organizare pentru misiune, pe tipuri de activități și perioade de valabilitate, se stabilește în conformitate cu prevederile contractelor încheiate cu partenerul/partenerii contractual/contractuali. Perioada de valabilitate a postului, înscrisă în statul de organizare, cuprinde și intervalul necesar deplasării în/din misiune. +
Articolul 2SMFA, prin structurile de specialitate, elaborează și aprobă fișele posturilor prevăzute de statele de organizare constituite pentru perioada misiunilor, cu cel puțin 60 de zile înainte de începerea acestora. Fișele posturilor pot fi modificate în urma propunerilor înaintate de către Foreign Liaison Officer, denumit în continuare FLO, sau de către Technical Representative Officer, denumit în continuare TRO, sau de către Course Liaison Officer, denumit în continuare CLO, sau de către Flight Training Management Missions Officer, denumit în continuare FTMMO, ori de către partenerul/partenerii contractual/contractuali. +
Articolul 3(1)SMFA propune ministrului apărării naționale aprobarea detașării la misiuni a personalului selecționat, pentru îndeplinirea atribuțiilor funcțiilor prevăzute de statul de organizare constituit pentru perioada misiunilor, precizând totodată data la care începe detașarea, perioada de detașare, data plecării în misiune și data întoarcerii din misiune.(2)În funcție de disponibilitatea aeronavelor și a instructorilor, de condițiile meteorologice, după caz, precum și de alți factori care pot influența parcurgerea programelor de pregătire stabilite pentru personalul navigant și tehnic ingineresc, perioada de detașare propusă inițial se poate prelungi, fără a depăși perioadele prevăzute la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 214/2022. +
Articolul 4Fondurile prevăzute la art. 9 din Legea nr. 214/2022 se asigură din bugetele DGArm și Statului Major al Apărării, denumit în continuare SMAp, prin SMFA, cu aprobarea ordonatorilor de credite. +
Articolul 5Contravaloarea testării epidemiologice și vaccinării, care nu se finanțează la nivel național din alte bugete, și a examinărilor medicale și a expertizelor medico-militare obligatorii se suportă conform prevederilor Directivei de planificare a apărării. +
Articolul 6(1)Personalul FLO, TRO, CLO, FTMMO și personalul navigant de aviație, în situația în care nu i se asigură cazarea gratuit, conform contractelor încheiate, beneficiază de decontarea cheltuielilor aferente închirierii unui spațiu de locuit, precum și dotării corespunzătoare specificului activității și condițiilor de climă, cu suportarea chiriei și a cheltuielilor de întreținere de către SMFA, în condițiile stabilite de Instrucțiunile privind susținerea activităților personalului din Ministerul Apărării Naționale trimis în misiune permanentă în străinătate, aprobate prin Ordinul ministrului apărării nr. M.172/2007^2, cu modificările și completările ulterioare.^2 Ordinul nr. M.172/2007 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece a avut ca obiect reglementări din sectorul de apărare a țării și securitate națională.(2)La începerea misiunii, personalul FLO, TRO, CLO, FTMMO și personalul navigant de aviație beneficiază de asigurarea cazării la hotel pe o perioadă de maximum 30 de zile, calculată de la data intrării pe teritoriul statului unde se execută misiunea până la închirierea unei locuințe, în limitele prevăzute de legislația privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar. +
Articolul 7(1)Pentru funcționarea și îndeplinirea sarcinilor personalului FLO, TRO, CLO, FTMMO și ale personalului aeronautic participant la misiuni se asigură, din bugetul SMFA, autoturisme închiriate, inclusiv asigurările obligatorii și CASCO necesare, care să acopere necesarul de transport, pentru toată perioada misiunii, în condițiile stabilite de Instrucțiunile privind susținerea activităților personalului din Ministerul Apărării Naționale trimis în misiune permanentă în străinătate, aprobate prin Ordinul ministrului apărării nr. M.172/2007, cu modificările și completările ulterioare.(2)Personalului aeronautic care pentru îndeplinirea misiunilor de instruire are stabilit de către partenerul contractual un program zilnic individual i se vor asigura fondurile necesare închirierii unui autoturism, în aceleași condiții de la alin. (1), pentru toată perioada executării misiunilor. +
Articolul 8(1)FLO, TRO, CLO, FTMMO sau participantul la misiune cu gradul cel mai mare organizează activitățile de protocol și activitățile necesare dezvoltării relațiilor cu autoritățile militare și civile locale, precum și cu populația civilă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 214/2022, în limita cheltuielilor stabilite prin Normativele de cheltuieli privind organizarea acțiunilor de protocol în Ministerul Apărării Naționale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării nr. M.S. 88/2008^3, cu modificările și completările ulterioare, funcțiile respective fiind asimilate comandanților de divizie, flotă/similare.^3 Ordinul nr. M.S. 88/2008 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece a avut ca obiect reglementări din sectorul de apărare a țării și securitate națională.(2)Activitățile prevăzute la alin. (1), precum și situațiile în care acestea se organizează sunt următoarele:a)tratații cu ocazia primirii unor oaspeți din cadrul instituțiilor din străinătate și/sau cu ocazia Zilei Naționale a României; … b)invitații, cărți de vizită, felicitări, precum și alte cadouri simbolice – cu ocazia activităților de protocol. … +
Articolul 9Efectuarea cheltuielilor prevăzute la art. 6-8 se realizează după obținerea aprobării șefului SMFA. +
Articolul 10Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul apărării naționale,
Eduard Bachide,
secretar de statBucurești, 17 februarie 2023.Nr. M.39.––