Având în vedere Referatul Direcției transport naval nr. 48.844/2.547 din 12.12.2022 de aprobare a Ordinului viceprim-ministrului, ministrul transporturilor și infrastructurii, pentru publicarea acceptării amendamentelor din 2023 la Regulamentul anexat la Acordul european privind transportul internațional al mărfurilor periculoase pe căile navigabile interioare (ADN), adoptat la Geneva la 26 mai 2000, și a rectificărilor la acestea, precum și a rectificărilor la Regulamentul anexat la ADN aplicabil de la 1 ianuarie 2021, adoptate de Comisia Economică pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE – ONU) la Geneva,ținând cont de prevederile art. 20 paragraful 5 din Acordul european privind transportul internațional al mărfurilor periculoase pe căile navigabile interioare (ADN), adoptat la Geneva la 26 mai 2000, la care România a aderat prin Legea nr. 159/2008, și ale art. 4 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 159/2008 pentru aderarea României la Acordul european privind transportul internațional al mărfurilor periculoase pe căile navigabile interioare (ADN), adoptat la Geneva la 26 mai 2000, precum și ale art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul transporturilor și infrastructurii, emite prezentul ordin. + Articolul 1Se publică amendamentele din 2023 la Regulamentul anexat la Acordul european privind transportul internațional al mărfurilor periculoase pe căile navigabile interioare (ADN), adoptat la Geneva la 26 mai 2000, și rectificările la acestea, adoptate de Comisia Economică pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE – ONU), prevăzute în anexa nr. 1. + Articolul 2Se publică rectificările la Regulamentul anexat la ADN aplicabil de la 1 ianuarie 2021, adoptate de CEE – ONU, prevăzute în anexa nr. 2. + Articolul 3Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Autoritatea Navală Română vor duce la îndeplinire dispozițiile prezentului ordin. + Articolul 4Anexele nr. 1 și 2*) fac parte integrantă din prezentul ordin.*) Anexele nr. 1 și 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul din șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, București. + Articolul 5Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin Mihai GrindeanuBucurești, 20 ianuarie 2023.Nr. 99. + Anexe nr. 1-2ANEXEpentru publicarea acceptării amendamentelor din 2023 la Regulamentul anexat la Acordul european privind transportul internațional al mărfurilor periculoase pe căile navigabile interioare (ADN), adoptat la Geneva la 26 mai 2000, și a rectificărilor la acestea, precumși a rectificărilor la Regulamentul anexat la ADN aplicabil de la 1 ianuarie 2021, adoptate de Comisia Economică pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE – ONU) la Geneva
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
pentru publicarea acceptării amendamentelor din 2023 la Regulamentul anexat la Acordul european privind transportul internațional al mărfurilor periculoase pe căile navigabile interioare (ADN), adoptat la Geneva la 26 mai 2000, și a rectificărilor la acestea, precum și a rectificărilor la Regulamentul anexat la ADN aplicabil de la 1 ianuarie 2021, adoptate de Comisia Economică pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE - ONU) la Geneva
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.