În conformitate cu art. IV și VII din Ordonanța Guvernului nr. 14/2024 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România,în temeiul art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare,ministrul transporturilor și infrastructurii emite următorul ordin: +
Articolul IAnexa la Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.463/2018 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. a tarifului de utilizare și a tarifului de trecere, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 18 octombrie 2018, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1.La articolul 3 alineatul (1), litera c) se abrogă. … 2.La articolul 3 alineatul (2), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:d)să constituie, conform prevederilor legale în vigoare, o garanție în favoarea CNAIR – S.A. Valoarea garanției pentru primul an de valabilitate a convenției este de 100.000 lei pentru convențiile încheiate în vederea încasării tarifului de utilizare și de 50.000 lei pentru convențiile încheiate în vederea încasării tarifului de trecere; … … 3.La articolul 3 alineatul (2), după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:f)în cazul intenției de emitere a rovinietei sau a peajului prin intermediul portalurilor web și/sau al aplicațiilor dezvoltate pentru sistemele de operare a telefoanelor mobile, să înregistreze, în anul fiscal anterior solicitării de încheiere a convenției, o cifră de afaceri cel puțin egală cu valoarea tranzacțiilor efectuate de CNAIR – S.A. în aceeași perioadă prin intermediul portalurilor web și al aplicațiilor dezvoltate pentru sistemele de operare a telefoanelor mobile. … … 4.La articolul 3, alineatul (3) se abrogă. … 5.La articolul 3, alineatele (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:(4)Fac excepție de la condiția prevăzută la alin. (2) lit. b) distribuitorii care emit prin intermediul serviciului de mesaje scurte, distribuitorii care emit prin intermediul unor portaluri web sau al unor aplicații dezvoltate pentru sistemele de operare ale telefoanelor mobile și distribuitorii care au în structură puncte de lucru declarate potrivit prevederilor legale în vigoare, prin care să asigure încasarea tarifului de utilizare și/sau a tarifului de trecere, situate în zona punctelor de trecere a frontierei, pe sensul de intrare în România, după punctele de lucru aparținând CNAIR – S.A. în care se încasează tariful de utilizare și/sau tariful de trecere.(5)Distribuitorii prevăzuți la alin. (1) lit. b), cu excepția celor care emit prin intermediul serviciului de mesaje scurte, beneficiază de un comision de tranzacționare. Sumele încasate de către aceștia ca tarif de utilizare și ca tarif de trecere sunt cele prevăzute de legislația în vigoare și nu pot fi depășite prin aplicarea unor comisioane suplimentare. … 6.La articolul 3, după alineatul (6) se introduc trei noi alineate, alineatele (6^1)-(6^3), cu următorul cuprins:(6^1)Prin excepție de la prevederile alin. (6), în cazul emiterii rovinietei și a peajului prin intermediul mijloacelor prevăzute la art. 1 alin. (6) lit. c) pct. (ii), comisionul acordat distribuitorilor pentru plata efectuată de utilizatori cu cardul bancar este același cu cel acordat de CNAIR – S.A. procesatorului său de plăți pentru plata efectuată de utilizatori cu cardul bancar la emiterea rovinietei și a peajului prin intermediul mijloacelor prevăzute la art. 1 alin. (6) lit. c) pct. (i).(6^2)În termen de 15 zile de la data de la care valoarea comisionului acordat de CNAIR – S.A. procesatorului său de plăți se modifică, acesta se acordă, în urma încheierii unui act adițional la convenția încheiată, și distribuitorilor.(6^3)Distribuitorii de roviniete și peaj prin intermediul portalurilor web sau al aplicațiilor dezvoltate pentru sistemele de operare ale telefoanelor mobile nu condiționează accesul utilizatorilor la plata rovinietei sau a peajului de vreo obligație de plată a niciunui tarif pentru serviciul de emitere pus la dispoziție, de acces la acesta, de înregistrare sau de utilizare, de achiziția altor produse, de accesarea unor linkuri externe, de vizualizarea unor reclame sau a altor materiale promoționale, de orice fel. … 7.La articolul 3, alineatele (7), (10) și (12) se modifică și vor avea următorul cuprins:(7)Încasarea de către distribuitori, ca tarif de utilizare și ca tarif de trecere, a unor sume care depășesc nivelul tarifelor stabilite prin legislația în vigoare, perceperea de către aceștia a plății unor obligații sau impunerea unor condiții din cele prevăzute la alin. (6^3), încasarea tarifelor în puncte de lucru, prin terminale, portaluri web, aplicații dezvoltate pentru sistemele de operare ale telefoanelor mobile, neautorizate de CNAIR – S.A., prin terminale amplasate în zona punctelor de trecere a frontierei, pe sensul de intrare în România, înainte de punctele de lucru aparținând CNAIR – S.A. în care se încasează tariful de utilizare și/sau tariful de trecere, prin orice alte mijloace neautorizate conduce la rezilierea imediată și unilaterală de către CNAIR – S.A. a convenției încheiate, fără posibilitatea de încheiere a unei alte convenții.……………………………………………………….…………………(10)Informațiile privind distribuitorii, punctele de lucru ale acestora sau, după caz, locațiile terminalelor sau portalurile web și aplicațiile dezvoltate pentru sistemele de operare ale telefoanelor mobile prin care se încasează tariful de utilizare și tariful de trecere vor fi aduse la cunoștința utilizatorilor prin publicarea pe pagina de internet a CNAIR – S.A.……………………………………………………………………..……(12)Valabilitatea convențiilor, cu excepția celor care prevăd emiterea prin intermediul serviciului de mesaje scurte, nu va mai fi prelungită și nici alte convenții nu vor mai fi încheiate într-o perioadă de 24 de luni, dacă, în primele 11 luni de valabilitate a acestora sau a actelor adiționale de prelungire, distribuitorii nu au finalizat, în medie, un minimum de 50 de tranzacții/zi pentru încasarea tarifului de utilizare sau un minimum de 15 tranzacții/zi pentru încasarea tarifului de trecere. … 8.La articolul 5, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins: +
Articolul 5(1)Tariful de utilizare se achită în avans pentru perioade de valabilitate de: o zi, 7 zile, 10 zile, 30 de zile, 60 de zile sau 12 luni, în conformitate cu anexa nr. 1 la ordonanță.(2)Perioadele de valabilitate se determină astfel:a)o zi – ziua corespunzătoare datei pentru care a fost achitat; … b)7 zile – ziua corespunzătoare datei de început a valabilității și următoarele 6 zile; … c)10 zile – ziua corespunzătoare datei de început a valabilității și următoarele 9 zile; … d)30 de zile – ziua corespunzătoare datei de început a valabilității și următoarele 29 de zile; … e)60 de zile – ziua corespunzătoare datei de început a valabilității și următoarele 59 de zile; … f)12 luni – ziua corespunzătoare datei de început a valabilității și până în ziua anterioară aceleiași zile a anului următor, inclusiv. … … 9.La articolul 5, alineatul (3) se abrogă. … 10.La articolul 6 alineatul (1) litera b) punctul (v), subpunctele i și ii se modifică și vor avea următorul cuprins: i.perioada de utilizare mai mare sau egală cu 30 de zile, înscris manual de către personalul distribuitorului, în cazul vehiculelor înmatriculate în alte state; … ii.orice perioadă de utilizare dintre cele prevăzute la art. 5 alin. (1), astfel cum acesta este identificat și furnizat în mod automat din baza de date a Ministerului Afacerilor Interne – Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări, în cazul vehiculelor înmatriculate în România; … … 11.La articolul 6, alineatul (11) se modifică și va avea următorul cuprins: (11)Prin intermediul SMS, tariful de utilizare se achită numai pentru vehicule înmatriculate în România, data și ora de început a valabilității rovinietei fiind data și ora confirmării de către distribuitor a emiterii acesteia, astfel:a)pentru perioada de valabilitate de 1 zi și 10 zile, în cazul autoturismelor și vehiculelor de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 t, prevăzute în anexa nr. 1 la ordonanță; … b)pentru perioada de valabilitate de 1 zi, în cazul celorlalte categorii de vehicule, prevăzute în anexa nr. 1 la ordonanță. … … 12.La articolul 8 alineatul (1) litera b) punctul (v), subpunctele i și ii se modifică și vor avea următorul cuprins: i.înscris manual de către personalul distribuitorului, în cazul vehiculelor înmatriculate în alte state; … ii.astfel cum acesta este identificat și furnizat în mod automat din baza de date a Ministerului Afacerilor Interne – Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări, în cazul vehiculelor înmatriculate în România; … … 13.La articolul 18, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) și (1^2), cu următorul cuprins: (1^1)Pe lângă documentele prevăzute la alin. (1), pentru fiecare vehicul, utilizatorii au obligația de a transmite în copie și:a)copia conformă de pe Certificatul de transport în cont propriu pentru transportul rutier de persoane și, după caz, dovada utilizării, cu orice titlu, a acestor vehicule, în cazul vehiculelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. e) din ordonanță; … b)licența de traseu, în cazul vehiculelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. d) din ordonanță. … (1^2)Vehiculele prevăzute la alin. (1^1) sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare pe perioada de valabilitate a documentelor prevăzute la alin. (1^1). … 14.La articolul 19, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: (2)În cazul utilizatorilor români, dacă se constată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. o) pct. (ii) din ordonanță, lipsa rovinietei valabile sau a peajului valabil pentru vehiculul verificat, personalul care efectuează controlul conform art. 9 alin. (2) lit. c) pct. (ii) din ordonanță constată săvârșirea contravenției, încheie procesul-verbal de constatare a contravenției prin care aplică sancțiunea contravențională, în baza datelor privind utilizatorul vehiculului obținute în mod automat de la Ministerul Afacerilor Interne – Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări. … 15.La articolul 19, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:(2^1)În vederea comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, datele prevăzute la alin. (2) sunt corelate, în mod automat, prin sisteme informatice, cu datele furnizate de:a)Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Afacerilor Interne, în conformitate cu informațiile existente în Registrul național de evidență a persoanelor, pentru persoanele fizice; … b)Ministerul Justiției – Oficiul Național al Registrului Comerțului, pentru profesioniștii care au obligația de înregistrare în registrul comerțului. … … 16.La articolul 19, alineatele (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:(3)În cazul prevăzut la alin. (2), datele furnizate sunt:a)în cazul utilizatorilor persoane fizice: numele de familie, prenumele, domiciliul, codul numeric personal sau, dacă este cazul, echivalentul acestuia, potrivit legislației naționale aplicabile, respectiv numărul de identificare fiscală; … b)în cazul utilizatorilor persoane juridice: denumirea, sediul, codul de identificare fiscală sau codul unic de înregistrare, potrivit legislației naționale aplicabile. … (4)În cazul în care se constată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. o) pct. (i) din ordonanță, lipsa rovinietei valabile pentru vehiculul verificat, personalul abilitat, prevăzut la art. 9 alin. (2):a)lit. a), b) și d) din ordonanță aplică sancțiunea în cazul utilizatorilor români și încheie procesul-verbal de constatare a contravenției după identificarea contravenientului; … b)lit. a) – d) din ordonanță aplică sancțiunea în cazul utilizatorilor străini și încheie procesul-verbal de constatare a contravenției după identificarea contravenientului, respectiv a conducătorului auto. … … 17.La articolul 19, alineatele (6)-(8) se abrogă. … 18.După capitolul VIII se introduce un nou capitol, capitolul IX – Prevederi finale, cu următorul cuprins: +
Capitolul IXPrevederi finale +
Articolul 20(1)Rovinietele emise înainte de data de 11.03.2024 își păstrează valabilitatea până la sfârșitul perioadei pentru care au fost achitate.(2)Începând cu data de 11.03.2024, CNAIR – S.A. elimină, în mod automat, din baza de date a SIEGMCR cu vehicule exceptate, vehiculele deținute în proprietate sau, după caz, folosite în baza unui drept legal, conform datelor înscrise în certificatul de înmatriculare de serviciile de ambulanță, care au fost exceptate în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) pct. (xii) din ordonanță, altele decât vehiculele tip ambulanță deținute de autorități/entități publice și informează utilizatorii cu privire la această măsură prin intermediul mass-media și prin publicarea pe pagina proprie de internet a listei numerelor de înmatriculare ale vehiculelor care au fost eliminate din baza de date a SIEGMCR cu vehicule exceptate.(3)Convențiile încheiate de CNAIR – S.A. cu distribuitorii, în vigoare la data de 11.03.2024, își păstrează valabilitatea în condițiile în care au fost încheiate sau actualizate prin acte adiționale și în condițiile prevăzute prin prezentele norme. … 19.În anexa la normele metodologice „Situațiile în care se efectuează corecția erorilor materiale prevăzute la art. 9 alin. (4)-(5) din normele metodologice“, denumirile literelor A și B se modifică și vor avea următorul cuprins:A.Roviniete/Peaje emise pentru vehiculele înmatriculate în România … B.Roviniete/Peaje emise pentru vehiculele înmatriculate în alte state. … … 20.În tot cuprinsul normelor metodologice, următoarele sintagme se modifică după cum urmează:a)„Direcția regim permise de conducere și înmatriculare vehicule“ se înlocuiește cu „Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări“; … b)„Ordinul ministrului transporturilor pentru aprobarea unor tarife aplicate de CNAIR – S.A.“ se înlocuiește cu „anexa nr. 5 la Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.836/2018 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A., cu modificările și completările ulterioare“. … … +
Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare de la data publicării.
Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Sorin-Mihai GrindeanuBucurești, 11 aprilie 2024.Nr. 959.