privind stabilirea cuantumului taxei pentru participarea la concursul de rezidenţiat pe post şi pe loc în medicină, medicină dentară şi farmacie, sesiunea 25 noiembrie 2012(actualizat până la data de 11 octombrie 2012*)
–––-*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 11 octombrie 2012 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către ORDINUL nr. 994 din 8 octombrie 2012.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilorAvând în vedere Referatul de aprobare al Direcţiei generale resurse umane şi certificare nr. C.V. 4.454 din 1 octombrie 2012,în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite prezentul ordin. + Articolul 1(1) Cuantumul taxei de participare la concursul de rezidenţiat pe post şi pe loc în medicină, medicină dentară şi farmacie, sesiunea 25 noiembrie 2012, se stabileşte la suma de 360 lei/participant. … ––––Alin. (1) al art. 1 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 994 din 8 octombrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 698 din 11 octombrie 2012.(2) Taxa se va plăti în contul IBAN nr. RO85TREZ7005003XXX000092, CUI 4266456, DTMB (Direcţia de Trezorerie a Municipiului Bucureşti), beneficiar Ministerul Sănătăţii, adresa: str. Cristian Popişteanu nr. 1-3, sectorul 1, municipiul Bucureşti, cod 010024. … + Articolul 2(1) Sumele încasate din plata taxelor se fac venit la bugetul Ministerului Sănătăţii şi se utilizează pentru acoperirea cheltuielilor de personal şi materiale necesare susţinerii concursului de rezidenţiat. … (2) Din sumele încasate o cotă de maximum 80% se va repartiza universităţilor de medicină şi farmacie din Bucureşti, Craiova, Cluj-Napoca, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, în vederea acoperirii cheltuielilor ocazionate de organizarea concursului de rezidenţiat. … (3) Repartizarea sumelor între universităţi se va face proporţional cu numărul de candidaţi care susţin concursul în centrul universitar respectiv şi nota de calcul estimativ privind cheltuielile ocazionate de organizarea concursului de rezidenţiat, însuşită sub semnătură de rector. … (4) Ministerul Sănătăţii va încheia contracte cu universităţile de medicină şi farmacie prevăzute la alin. (2), contracte pe baza cărora se stabilesc atât obligaţiile şi responsabilităţile părţilor, cât şi sumele ocazionate de cheltuielile de organizare şi desfăşurare suportate din taxa de înscriere la concurs. … + Articolul 3Direcţia generală resurse umane şi certificare şi Direcţia generală economică din Ministerul Sănătăţii, respectiv universităţile de medicină şi farmacie din Bucureşti, Craiova, Cluj-Napoca, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. + Articolul 4Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul sănătăţii,Vasile CepoiBucureşti, 1 octombrie 2012.Nr. 949.–––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.