ORDIN nr. 940 din 8 februarie 2024

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 28/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL SANATATII
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 125 din 14 februarie 2024
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 3 08/01/2021 ART. 24
ActulREFERIRE LALEGE 53 17/04/2014
ActulREFERIRE LAHG 144 23/02/2010 ART. 7
ActulREFERIRE LAOUG 144 28/10/2008
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Văzând Referatul de aprobare nr. AR 2.294 din 8.02.2024 al Direcției politici de resurse umane în sănătate,având în vedere:– prevederile art. 24 lit. f) din Legea nr. 3/2021 privind prevenirea, diagnosticarea și tratamentul infecțiilor asociate asistenței medicale din unitățile medicale și din centrele rezidențiale pentru persoanele adulte aflate în dificultate din România;– prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 53/2014, cu modificările și completările ulterioare,în temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,ministrul sănătății emite următorul ordin: + 
Articolul 1Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin se aprobă Programul pregătire în vederea obținerii de competențe în supravegherea, prevenirea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale pentru asistenții medicali din serviciile de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale (SPIAAM). + 
Articolul 2Se aprobă curriculumul de pregătire pentru Programul pregătire în vederea obținerii de competențe în supravegherea, prevenirea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale pentru asistenții medicali din serviciile de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale (SPIAAM), prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin. + 
Articolul 3Lista responsabililor naționali și lista responsabililor din centrele de pregătire, pentru programul prevăzut la art. 1, sunt cele prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin. + 
Articolul 4Se aprobă Metodologia examenului de obținere a competenței în supravegherea, prevenirea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medical, conform anexei nr. 3 care face parte integrantă din prezentul ordin. + 
Articolul 5Direcția politici de resurse umane în sănătate din Ministerul Sănătății, universitățile de medicină și farmacie din București, Iași, Cluj-Napoca, Târgu Mureș și Timișoara, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, precum și persoanele nominalizate în anexa nr. 2 vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. + 
Articolul 6Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul sănătății,
Alexandru Rafila
București, 8 februarie 2024.Nr. 940. + 
Anexa nr. 1
CURRICULUM DE PREGĂTIRE
pentru Programul pregătire în vederea obținerii de competențe în supravegherea,
prevenirea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale pentru asistenții medicali
din serviciile de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale (SPIAAM)
1.Organizarea programului:1.1.Durata – în ore de pregătire teoretică și practică/zi/ săptămână/lună/modul/programTotal ore = 192, din care 60 de ore teoretice și 132 de ore practice;12 ore/săptămână, respectiv 3 zile x 4 ore/zi1.2.Perioada de desfășurare – pe parcursul a câte/câți săptămâni/luni/ani16 săptămâni, respectiv 4 luni (5 săptămâni pregătire teoretică și 11 săptămâni pregătire practică)1.3.Centre de pregătire propuse spre acreditareBucurești, Iași, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Timișoara1.4.Metodologie1.4.1.Tehnici și metode de lucru: prelegeri, activități pe grupuri, activități practice1.4.2.Structura programului: fără extragere din activitate1.4.3.Programul de instruire se va desfășura conform:– programei analitice;– baremului de manevre, tehnici și activități practice.1.5.Evaluarea cunoștințelorCriterii de evaluare:a)inițială a aptitudinilor și cunoștințelor teoretice și practice minimum necesare (dacă este cazul) și a nivelului de cunoștințe minim acceptabil pentru accesul la program– nu este cazul;b)a cunoștințelor, abilităților, atitudinilor dobândite în final, raportate la nivelul minim de performanță enunțat în obiectivele programului, și a validității, specificității și eficienței tehnicilor și instrumentelor de lucru:1.5.1.în timpul programului (evaluare formativă):– seminare: la sfârșitul fiecărui modul (test-grilă, studiu de caz);1.5.2.la sfârșitul programului (evaluare sumativă):– examen scris și/sau oral – examen scris;– examen clinic – nu este cazul;– probă de abilități/manualități – proiect prin rezolvarea unor situații practice;1.5.3.tematica de examen pentru obținerea atestatului (anexa nr. 3 la ordin).2.Scopul și obiectivele educaționale generale ale programuluiScopul programului este de a forma asistenți medicali cu competențe în prevenirea, supravegherea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale (IAAM), fiind astfel capabili să aplice și să monitorizeze măsurile de prevenire și control al infecțiilor pe parcursul activităților lor curente.Obiectivele generale urmăresc implementarea măsurilor de prevenire a IAAM, creșterea calității sistemului de supraveghere a IAAM, dezvoltarea activităților de limitare a IAAM.2.1.Utilitatea programului de pregătire complementară, pe paliere de calificareProgramul este propus pentru asistenți medicali cu drept de liberă practică, cu studii finalizate atât cu examen de licență, cât și fără examen de licență, respectiv cu examen de certificare a calificării profesionale, care prin obținerea competențelor de prevenire, supraveghere și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale pot efectua activități în cadrul compartimentelor/serviciilor de profil din spitale sau alte unități medicale, acțiuni de coordonare (director de îngrijiri, coordonatori de programe de sănătate în domeniu), de training și de participare în echipele de cercetare.3.Scopul și obiectivele educaționale specifice ale programului3.1.Ce anume se așteaptă de la absolvenții programului de pregătire complementarăCompetențele dobândite vor permite desfășurarea unor activități specifice de prevenire, supraveghere și limitare a IAAM.3.2.Expunerea obiectivelor în termeni SMART– specifice/măsurabile/adecvate/realiste/încadrabile în timpS– dobândirea abilităților privind cunoașterea, organizarea și monitorizarea activităților de control al IAAM;M– existența unui personal calificat în monitorizarea acțiunilor de prevenire, supraveghere și limitare a IAAM;A– formarea unui număr de asistenți medicali care să poată utiliza informațiile și să aibă abilități în scopul desfășurării în mod calificat a acțiunilor de prevenire, supraveghere și control al IAAM;R– competențele dobândite permit o mai bună conlucrare atât cu medicii, alți asistenți medicali, cât și cu personalul de îngrijire, dobândind o pregătire corespunzătoare pentru a fi capabili să dețină funcții de conducere în unitățile medicale sau să activeze în cadrul compartimentelor de Management al calității din spitalele de stat sau din sistemul privat.Încadrarea în timp – obiectivele pot fi atinse în numărul de ore alocat programului de pregătire teoretică și practică;– cuantificarea abilităților suplimentare pe care le poate oferi viitorul deținător al atestatului, comparativ cu competența profesională standard în specialitate, la același grad profesional – curricula este în concordanță cu cerințele europene privind competențele în domeniul controlului infecțiilor nosocomiale și reprezintă un plus de calificare pentru specialiștii care sunt implicați în managementul spitalelor sau al altor instituții cu profil medical.4.Estimarea bugetului de cheltuieli: 300 euro4.1.Cheltuieli materiale – consumabile – 100 euro– închirierea mijloacelor fixe/obiectelor de inventar – închirierea spațiilor de învățământ– alte cheltuieli4.2.Cheltuieli de personal – prestații didactice, secretariat, întreținere – 200 euro4.3.Cota ce revine Ministerului Sănătății – nu este cazul5.Organizatorul și coordonatorul programului de studii complementareUniversitățile de medicină coordonatoare ale programului, Ministerul Sănătății, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România6.Validarea științificăSe face de către: UMF București, UMF Iași, UMF Cluj- Napoca, UMFST Târgu Mureș, UMF Timișoara, Centrul Național de Control al Bolilor Transmisibile București7.Drepturile și obligațiile dobândite de deținătorul atestatuluiDeținătorul atestatului poate: să coordoneze sau să participe la desfășurarea activităților de prevenire, supraveghere și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale; să se implice în declanșarea unor acțiuni de prevenire și combatere a infecțiilor asociate asistenței medicale; să pună în aplicare măsurile tehnice necesare pentru prevenirea și combaterea infecțiilor asociate asistenței medicale; să participe împreună cu medicul la acțiuni de consiliere pentru luarea unor măsuri administrative; să desfășoare activități de formare a altor categorii de asistenți medicali sau a personalului de îngrijire, precum și să participe la proiecte de cercetare în domeniu; să contribuie la acțiunile desfășurate de compartimentele de management al calității pentru elaborarea documentației în vederea acreditării/ reacreditării unităților medicale.Deținătorul atestatului are obligația să respecte principiile etice și de lucru în echipă.8.Condiții de înscriereNOTĂ:Vor fi precizate condiții legate de:– specialitate și grad profesional; asistenți medicali cu drept de liberă practică, cu studii finalizate atât cu examen de licență, cât și fără examen de licență, respectiv cu examen de certificare a calificării profesionale;– necesitatea promovării unui test preliminar pentru evaluarea unor aptitudini, respectiv a unui nivel minim acceptabil de cunoștințe teoretice și practice – nu este cazul;– obligativitatea pentru accesul la programul de pregătire – absolvent al unui program de formare de asistență medicală generală;– vechimea în specialitate (respectiv numărul minim de ani de practică efectivă) – nu este cazul;– necesitatea parcurgerii anterioare a altor programe de dezvoltare profesională în domeniul respectiv – nu este cazul;– limbi străine, alte condiții specifice, după caz: cunoașterea tehnicilor de lucru pe calculator și utilizarea diverselor programe (SPSS, EPIINFO etc.);– resurse materiale specifice aflate în mod obligatoriu la dispoziția participantului – nu este cazul;– numărul minim sau numărul maxim de participanți admiși pentru o serie, în funcție de specificul programului și de dotările aflate la dispoziție – minimum 10 participanți, maximum 30 de participanți. + 
PROGRAMA ANALITICĂ + 
Modulul I: Elemente de bază cu privire la infecțiile asociate asistenței medicale (IAAM)– Date generale: definiții, clasificări, proces epidemiologic– Date actuale privind epidemiologia IAAM– Impactul IAAM asupra indivizilor și sistemului de sănătate– Programul de control al IAAM: obiective, structură, mod de realizare, responsabilități– Indicatorii utilizați în controlul IAAM– Stabilirea bugetului unui program de control al IAAM– Implementarea unui program de control al IAAM (identificarea de resurse financiare, tehnici de comunicare și negociere)– Distribuirea informațiilor privind legislația, reglementările și recomandările aplicate în controlul IAAM– Metode de evaluare și îmbunătățire a programelor de control al IAAM
 + 
Modulul II: Sistemul de control al calității în managementul IAAM– Structura unui program de control al calității în relație cu prevenirea și controlul IAAM– Programe de promovare a calității și siguranței pacientului din punctul de vedere al controlului infecțiilor– Auditul activităților în legătură cu controlul IAAM în diverse unități sanitare– Concepte și metode de management al riscului în activitățile de control al IAAM– Date esențiale privind metodele epidemiologice de colectare, analiză și interpretare a datelor în contextul asigurării calității controlului IAAM– Metode și tehnici de instruire a personalului pentru creșterea calității controlului IAAM– Principii care stau la baza activităților de management al calității în unitățile medicale– Metodologia studiilor evaluative [studii descriptive și analitice (cohortă, caz-control)]
 + 
Modulul III: Supravegherea IAAM– Supravegherea IAAM – date generale– Scopul, obiectivele și metodologia de organizare a sistemului de supraveghere a IAAM– Indicatorii utilizați în sistemul de supraveghere a IAAM– Metode de culegere a datelor specifice sistemului de supraveghere a IAAM– Sisteme informatice de gestionare a datelor pentru supravegherea IAAM– Feedbackul informațiilor în sistemele de supraveghere a IAAM– Evaluarea eficacității sistemului de supraveghere a IAAM
 + 
Modulul IV: Activități pentru controlul IAAM– Procedurile privind controlul IAAM în conformitate cu procedurile operaționale standard (POS) naționale sau locale (precauțiunile universale, igiena mâinilor etc.)– Noțiuni esențiale privind investigația epidemiologică în focarul de boli transmisibile– Metode de izolare a pacienților și precauții speciale– Decontaminarea, dezinfecția, sterilizarea– Dezinfecția tegumentelor și pregătirea preoperatorie a pacientului– Decontaminarea și sterilizarea instrumentarului medical– Protocoale privind procedurile invazive: cateterizare venoasă și urinară, ventilație mecanică etc.– Noțiuni esențiale privind etiologia IAAM și activități specifice de laborator pentru identificare– Noțiuni esențiale privind prevenția și controlul rezistenței la antibiotice– Managementul deșeurilor medicale– Măsuri de igienă și siguranță a mediului (aer, apă), decontaminarea suprafețelor– Protejarea personalului față de riscul IAAM– Strategii de protecție prin imunizarea personalului medical și a pacienților– Aspecte privind organizarea, planificarea și proiectarea arhitecturală și funcțională a unităților și a serviciilor din unitățile sanitare– Reguli de bună practică în asigurarea circuitelor pentru limitarea riscului de IAAM– Cadrul legislativ în domeniul sănătății publice. Norme igienico-sanitare
 + 
BAREMUL DE MANEVRE, TEHNICI ȘI ACTIVITĂȚI PRACTICE + 
Modulul I: Managementul programului de prevenire și control al IAAM– Elaborarea și promovarea unui program de control al IAAM– Managementul unui program de control al IAAM – plan de lucru și realizarea de proiecte
 + 
Modulul II: Sistem de control al calității în managementul IAAM– Enunțarea etapelor de desfășurare a acțiunilor specifice managementului calității– Definirea și exemplificarea acțiunilor specifice managementului riscului– Metodologia activităților de instruire a personalului în domeniul controlului infecțiilor– Contribuția la activitatea de derulare a studiului transversal de prevalență a IAAM
 + 
Modulul III: Supravegherea IAAM– Descrierea unui sistem de supraveghere– Implementarea, urmărirea și evaluarea sistemului de supraveghere– Identificarea, investigarea și managementul evenimentelor în cazul IAAM
 + 
Modulul IV: Activitățile privind controlul IAAM– Organizarea de intervenții privind controlul IAAM– Implementarea procedurilor de control al IAAM– Controlul igienei mediului prin identificarea și neutralizarea căilor de transmitere a agenților patogeni– Controlul microbiologic al stării de purtător la personalul medical și de îngrijire– Curățenia și decontaminarea diverselor spații destinate asistenței medicale– Tehnici de decontaminare și sterilizare a instrumentarului medical– Enunțarea metodelor și procedurilor care pot contribui la reducerea rezistenței la antibiotice
 + 
TEMATICA DE EXAMEN PENTRU OBȚINEREA ATESTATULUII.Proba scrisă1.Noțiuni epidemiologice generale în IAAM (definiții; amploarea problemei; implicațiile socioeconomice)2.Supravegherea epidemiologică a IAAM3.Noțiuni generale privind etiologia IAAM4.Infecții asociate asistenței medicale după localizare (definiție de caz; evaluarea epidemiologică a factorilor de risc; măsuri de prevenție și control)5.Infecții asociate asistenței medicale la gazdă imunocompromisă (copii, gravide, nou-născut, bolnavi oncologici, bolnavi cu multiple comorbidități, transplantați, vârstnici)6.Curățenia și decontaminarea pentru asigurarea condițiilor de igienă a mediului de desfășurare a activităților medicale7.Dezinfecția8.Sterilizarea9.Precauții universale (categorii, mod de aplicare)10.Recomandări europene privind strategiile de prevenire a transmiterii agenților patogeni cu potențial de producere a IAAMII.Proiect din temele de activități practice și tehnice bazate pe situații concrete + 
Bibliografie selectivă1.Balan A., Beldescu N. et al.: Recomandări privind izolarea și alte precauții necesare pentru stoparea sau limitarea transmiterii bolilor infecțioase în mediul spitalicesc, ISP, București, 20002.Balan A., Dinică V., Ghițescu E. et al.: Controlul infecțiilor. Ghid privind curățenia, dezinfecția și sterilizarea în unitățile de asistență medicală, ISP, București, 20003.Vlădescu C.: Managementul serviciilor de sănătate, Editura Expert, București, 20004.Ivan A.: Tratat de epidemiologie a bolilor transmisibile (sub coordonarea A. Ivan), Editura Polirom, Iași, 20025.Alexandru Gh.: Evaluarea eficienței activităților sanitare, Editura Lumina Lex, București, 20026.Rafila A., Pistol A., Șerban R., Chicin G., Dumbravă M., Radu R.: Ghid practic de management al expunerii accidentale la produse biologice, Editura Institutul de Sănătate Publică, București, 20047.Badea E. et al.: Managementul Spitalului. Școala Națională de Sănătate Publică și Management Sanitar, Editura Public H Press, București, 20068.Berman GML, Wenel RP, Brewer TF, ButzlerJ-P: A guide to infection control in the hospital, The International Society for Infectious Diseases, 20089.Brumboiu M.I.: Prevenirea infecțiilor nosocomiale, Editura Medicală Universitară „Iuliu Hațieganu“ Cluj-Napoca, 200910.Cepoi V. Azoicăi D.: Ghid de management al infecțiilor nosocomiale, Editura Arte, București, 201211.Pițigoi D. et al.: Epidemiologie – Curs și lucrări practice pentru studenți și medici rezidenți, ediție revizuită și adăugită, Editura Universitară „Carol Davila“, București, 202212.Decision No 2119/98/EC of the European Parliament and of the Council of 24 September 1998 setting up a network for the epidemiological surveillance and control of communicable diseases in the Community13.Council of the European Union. Council Recommendation of 9 June 2009 on patient safety, including the prevention and control of healthcare associated infections (2009/C 151/01). Available from: http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C: 2009:151:0001:0006: EN: PDF14.Improving Patient Safety in Europe (IPSE). The IPSE report 2005-2008. Lyon: Université Claude Bernard Lyon 1; November 2009]. Available from: http://www.ecdc.europa.eu/en/activities/surveillance/HAI/Documents/0811_IPSE_Technical_Implementation_Report.pdf15.The Training in Infection Control in Europe (TRICE) project was funded by ECDC through a specific with the University of Udine, Italy16.Legislația specifică aflată în vigoare
 + 
Anexa nr. 2
Lista responsabililor naționali și lista responsabililor din centrele de pregătire
pentru Programul pregătire în vederea obținerii de competențe în supravegherea,
prevenirea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale pentru asistenții medicali
din serviciile de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale (SPIAAM)
A.Responsabili naționali ai programului1.Prof. univ. dr. Adriana Pistol (București)2.Prof. univ. dr. Doina Azoicăi (Iași)B.Responsabili de program – în centrele de pregătire1.București – prof. univ. dr. Adriana Pistol2.Iași – prof. univ. dr. Doina Azoicăi3.Cluj-Napoca – conf. dr. Irina Brumboiu4.Târgu Mureș – prof. univ. dr. Septimiu Toader Voidăzan5.Timișoara – conf. univ. dr. Bădițoiu Luminița
 + 
Anexa nr. 3
METODOLOGIA
examenului de obținere a competenței în supravegherea, prevenirea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale
1.Programul de studii se finalizează prin examen organizat de Ministerul Sănătății, în două sesiuni anuale.2.Examenul constă într-o probă scrisă și o probă practică, conform tematicilor și bibliografiei aprobate.3.Componența comisiilor de examinare, respectiv a comisiilor de soluționare se stabilește prin tragere la sorți cu 5 zile înainte de prima probă de examen din:– președinte: un responsabil național al programului;– membri: doi responsabili de formare din centrele de pregătire;– secretar: un lector de program.4.Probele examenului se susțin în următoarea ordine:a)proba scrisă;b)proba practică-proiect.A.Proba scrisă se desfășoară pe durata a 3 ore și este:1.secretă și constă din 10 întrebări alcătuite de comisia de examen pentru fiecare specialitate, prin extragerea a 10 subiecte din tematica probei scrise;2.eliminatorie, dacă candidatul nu obține minimum nota 7,00.Candidații nu au voie să păstreze cărți sau alte materiale informative. Tragerea la sorți a subiectelor de examen se va desfășura în prezența comisiei de examen, în sala de examen.Președintele comisiei de examen va depune într-o urnă bilete conținând fiecare un număr corespunzător subiectelor din tematica probei scrise. Primul candidat, în ordine alfabetică, va extrage din urnă 10 bilete care vor fi semnate atât de candidat, cât și de președintele comisiei de examen, după care comisia se retrage pentru a formula 10 întrebări mai succinte din cele 10 subiecte mari extrase, a căror rezolvare se va putea încadra în timpul de 3 ore prevăzut pentru proba scrisă.Secretizarea lucrărilor se va face de către fiecare candidat în parte, prin introducerea unui bilet ce conține datele de identificare (numele, prenumele, numărul și seria BI/CI) în plicul situat în partea interioară a coperții caietului de teză.Înainte de introducerea biletului în plic, secretarul comisiei de examen va verifica datele înscrise pe acesta, apoi va lipi plicul și va aplica ștampila comisiei. Președintele comisiei de examen va semna deasupra ștampilei.Cele 10 subiecte stabilite de comisia de examen vor fi dictate candidaților, iar aceștia le vor scrie la începutul fiecărei foi.Terminarea enunțării ultimului subiect corespunde cu ora începerii probei.În timpul probei scrise, candidații vor fi supravegheați, încălcarea disciplinei de examen ducând la eliminarea din examen a candidaților în cauză, comisia de examen întocmind în acest sens un proces-verbal.În timpul probei scrise comisia de examen se retrage și elaborează baremul de corectură, care va fi semnat de președinte și de către membrii comisiei.La sfârșitul celor trei ore, lucrările se strâng, se numără și se depozitează într-un dulap care se va sigila.Fiecare subiect va primi o notă între 0 și 10 puncte, astfel încât la această probă candidații pot obține maximum 100 de puncte.Deschiderea lucrărilor se va face imediat după corectare, în prezența candidaților, și rezultatele se vor afișa la sediul comisiei de examen.Eventualele contestații se pot depune în scris, în termen de maximum o oră de la anunțarea punctajului obținut la proba scrisă, iar comisia de examen are obligația să răspundă în scris candidatului în maximum 24 de ore de la înregistrarea contestației.După expirarea termenului de soluționare a contestațiilor, secretarul comisiei de examen va întocmi catalogul probei scrise, în care se consemnează punctajele obținute de fiecare candidat.Numai candidații care au obținut minimum nota 7,00 vor fi programați pentru următoarea probă, iar ceilalți candidați vor fi declarați respinși.B.Proba practică-proiectLa proba practică-proiect candidatul va fi notat cu note de la 0 la 10,00, conform unui barem stabilit de comisia de examinare înainte de începerea probei. Nota minimă de promovare este de 7,00.Eventualele contestații, atât pentru proba scrisă, cât și pentru proba practică-proiect se pot depune în scris, în termen de maximum o oră de la anunțarea punctajului obținut la proba practică, iar comisia de examen are obligația să răspundă în scris candidatului, în maximum 24 de ore de la înregistrarea contestației. După expirarea termenului de soluționare a contestațiilor, secretarul comisiei de examen va întocmi catalogul probei practice, în care se consemnează punctajele obținute de fiecare candidat.Conținutul probei practice va fi stabilit de comisie.Catalogul definitiv va cuprinde punctajele de la proba scrisă și de la proba practică-proiect. Vor fi declarați promovați candidații care au obținut minimum nota 7,00.Comisia de examen va consemna într-un proces-verbal modul de organizare și desfășurare a examenului.5.În urma promovării examenului de atestare, Ministerul Sănătății eliberează candidaților declarați promovați certificatul de atestat.
––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x