ORDIN nr. 91 din 11 decembrie 2013

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 02/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 801 din 18 decembrie 2013
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ActulABROGAT DEORDIN 145 10/12/2014
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 160 02/10/2012
ActulREFERIRE LALEGE 123 10/07/2012 ART. 66
ActulREFERIRE LAOUG 33 04/05/2007 ART. 5
ActulREFERIRE LAOUG 33 04/05/2007 ART. 9
ART. 4REFERIRE LAORDIN 72 02/10/2013
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulABROGAT DEORDIN 145 10/12/2014

privind implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice



Având în vedere prevederile art. 5 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, şi ale art. 66 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012,în temeiul art. 9 alin. (1) lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin. + 
Articolul 1(1) Sistemele de măsurare inteligentă a energiei electrice sunt sisteme electronice care măsoară consumul de energie electrică, asigură transmiterea bidirecţională securizată a informaţiilor la clientul final, furnizează mai multe informaţii decât un contor convenţional, folosind forme de comunicare electronică. Sistemele de măsurare inteligentă cuprind:a) subsistemele de măsurare care conţin cel puţin contorul, transformatoarele de măsură şi echipamentele de securizare a accesului la contor;b) subsistemele de transmitere a informaţiilor;c) subsistemele de gestiune a informaţiilor din contoare.(2) Sistemele de măsurare inteligentă definite la alin. (1) au funcţionalităţi obligatorii şi opţionale.
 + 
Articolul 2(1) Funcţionalităţile sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice sunt prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.(2) Funcţionalităţile prevăzute în anexa nr. 1 pot fi realocate între cele două categorii, respectiv obligatorii şi opţionale, în funcţie de solicitările beneficiarilor implementării sistemelor de măsurare inteligentă.
 + 
Articolul 3Pentru implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice, ritmul aplicat de către operatorii de distribuţie concesionari este aprobat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) şi are ca ţintă, până în anul 2020, implementarea la cca 80% din numărul de clienţi finali.
 + 
Articolul 4(1) În anul 2014, operatorii de distribuţie concesionari implementează proiecte-pilot şi evaluează aspectele specifice din reţelele de distribuţie, în vederea stabilirii condiţiilor finale de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă.(2) Operatorii de distribuţie concesionari vor propune realizarea a cel puţin 4 proiecte-pilot, pentru a fi implementate în următoarele zone:a) zone urbane cu reţele electrice în stare relativ bună sau recent retehnologizate;b) zone urbane al căror consum propriu tehnologic are valori peste media realizată în anul 2013, în reţelele proprii de joasă tensiune;c) zone rurale cu reţele electrice în stare relativ bună sau recent retehnologizate;d) zone rurale al căror consum propriu tehnologic are valori peste media realizată în anul 2013, în reţelele proprii de joasă tensiune.(3) Operatorii de distribuţie concesionari transmit la ANRE propunerile privind proiectele-pilot pentru sistemele de măsurare inteligentă a energiei electrice, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin, concomitent cu planurile anuale de investiţii aferente anului 2014, la termenul prevăzut la art. 57 alin. (2) din Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 72/2013, denumită în continuare Metodologie.(4) ANRE analizează planurile de implementare ale proiectelor-pilot privind sistemele de măsurare inteligentă aferente anului 2014 şi comunică operatorilor de distribuţie concesionari avizele de aprobare ale acestora, în termen de 30 de zile de la depunerea documentaţiei complete la ANRE.(5) Operatorii de distribuţie concesionari transmit la ANRE rezultatele proiectelor-pilot implementate în anul 2014, conform anexei nr. 2, până la data de 15 februarie 2015.
 + 
Articolul 5(1) Având în vedere rezultatele implementării sistemelor de măsurare inteligentă obţinute în anul 2014, operatorii de distribuţie concesionari propun la ANRE planurile de implementare ale sistemelor de măsurare inteligentă pentru perioada 2015-2020 conform anexei nr. 3 care face parte integrantă din prezentul ordin.(2) Operatorii de distribuţie concesionari transmit la ANRE propunerile privind planurile de implementare prevăzute la alin. (1), până la data de 1 iulie 2015. Eventualele modificări ulterioare, pentru care sunt necesare corecţii ale planurilor de investiţii, se realizează în conformitate cu prevederile Metodologiei.(3) Pe baza propunerilor operatorilor de distribuţie concesionari şi în urma analizelor cost-beneficiu efectuate asupra rezultatelor implementării proiectelor-pilot, ANRE aprobă până la 31 decembrie 2015, prin ordin al preşedintelui, calendarul naţional de implementare al sistemelor de măsurare inteligentă, care conţine datele calendaristice ale etapelor de implementare, precum şi planul naţional de implementare al sistemelor de măsurare inteligentă privind lucrările de investiţii aferente fiecărui operator de distribuţie concesionar, valoarea acestora şi sursele de finanţare, precum şi măsuri de informare a clienţilor finali.
 + 
Articolul 6Operatorii de distribuţie concesionari afişează pe paginile web proprii, cu scop informativ, numărul sistemelor de măsurare inteligente implementate, datele tehnice ale acestora, funcţionalităţile obligatorii şi opţionale ale acestora, modul de comunicare cu subsistemele de gestiune a informaţiilor, odată cu începerea proiectelor-pilot.
 + 
Articolul 7Operatorii de distribuţie concesionari şi furnizorii sunt obligaţi să informeze clienţii finali, menţionând în factura de energie electrică, despre existenţa sistemului de măsurare inteligentă la locul de consum respectiv.
 + 
Articolul 8(1) Prevederile prezentului ordin se pot aplica şi operatorilor de distribuţie, alţii decât cei concesionari, la solicitarea acestora.(2) Operatorul de transport şi sistem poate oferi, la solicitarea clienţilor finali racordaţi la reţelele electrice de transport, sisteme de măsurare inteligentă ce îndeplinesc funcţionalităţile prevăzute în anexa nr. 1.
 + 
Articolul 9În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile din documentele prevăzute la art. 5 alin (3), ANRE solicită operatorilor de distribuţie concesionari auditarea investiţiilor privind implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice realizate de către aceştia.
 + 
Articolul 10Operatorii de distribuţie concesionari, operatorii de distribuţie alţii decât cei concesionari, operatorul de transport şi de sistem şi furnizorii de energie electrică vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
 + 
Articolul 11Direcţia generală analiză, simulări, prognoză şi relaţii internaţionale şi direcţiile de specialitate din cadrul ANRE vor urmări ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
 + 
Articolul 12Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Preşedintele Autorităţii Naţionalede Reglementare în Domeniul Energiei,Niculae HavrileţBucureşti, 11 decembrie 2013.Nr. 91.
 + 
Anexa 1Funcţionalităţi ale sistemelor de măsurareinteligentă (SMI) a energiei electrice

*Font 7*
Nr.
crt
Obiectiv Funcţionalitate Descriere
I. Funcţionalităţi obligatorii
1.

Pentru clientul final

Să transmită clientului final şi oricărui terţ
desemnat de către acesta citiri din sistem, în
vederea gestionării consumului.

Transmiterea directă, către clientul final sau către oricare
terţ desemnat de acesta, în timp util, a unor citiri precise,
uşor de înţeles şi de utilizat.
Prin citiri se înţelege evoluţia indexelor aferente consumului,
cu periodicitate şi pentru o perioadă de timp suficientă,
stabilită prin contract.
2.

Pentru clientul final

Să actualizeze citirile menţionate la punctul
1, cu o frecvenţă suficientă pentru a permite
ca informaţiile să fie utilizate în vederea
realizării de economii de energie.

Contorul va fi prevăzut cu capacitatea de a stoca datele privind
consumul înregistrat pentru o perioadă de timp rezonabilă,
conform prevederilor legale specifice în vigoare, pentru a
permite consultarea şi extragerea datelor privind consumul
anterior.
Contorul trebuie să permită înregistrarea datelor de consum la
cel puţin 15 minute şi transmiterea acestora o dată pe zi,
conform condiţiilor prevăzute pentru plata energiei electrice în
contractele încheiate între părţi.
3.

Pentru operatorul de
distribuţie
concesionar
Să permită citirea la distanţă a contoarelor
de către operatorul de distribuţie concesionar

Această funcţionalitate asigură citirea de la distanţă a
contoarelor, atât pentru energia injectată în reţea, cât şi
pentru energia consumată din reţeaua de distribuţie.
4.

Pentru operatorul de
distribuţie
concesionar

Să asigure o comunicare bidirecţională între
subsistemul de măsurare montat la locul de
consum şi subsistemul de gestiune a
informaţiilor

Sistemele de măsurare inteligentă trebuie să permită comunicaţia
bidirecţională între subsistemul de măsurare aferent unui loc de
consum şi sistemul de gestiune a informaţiilor, pentru a asigura
cel puţin:
– eliminarea deplasării pentru activităţi operaţionale curente;
– actualizarea la distanţă a softului intern al contorului;
– monitorizarea funcţionării sistemului de măsurare inteligentă
şi culegerea semnalizărilor generate de acesta;
– sincronizarea referinţei de timp (contoarele, prin softul
intern de funcţionare şi infrastructura de comunicaţii aferentă
acestora, trebuie să aibă capacitatea de sincronizare a datelor
măsurate cu datele recepţionate de sistemul central, suficient
de frecvent, încât să se poată obţine beneficiile generate de
alte funcţionalităţi);
– actualizarea tarifelor (evidenţa consumurilor).
5.

Pentru operatorul de
distribuţie
concesionar

Să permită citiri suficient de frecvente
pentru ca informaţiile să fie utilizate în
managementul operaţional al reţelei, precum şi
la planificarea dezvoltării reţelei.

Sistemele de măsurare inteligentă trebuie să furnizeze date
utile pentru planificarea dezvoltării reţelei de distribuţie.
Datele înregistrate de sistemele de măsurare inteligentă trebuie
să fie suficiente pentru a permite optimizarea funcţionării
reţelelor de distribuţie şi pentru a creşte eficienţa reţelei.
6.

Pentru aspectele
comerciale ale
furnizării de energie

Să sprijine sistemele tarifare avansate.

Sistemele de măsurare inteligentă trebuie să cuprindă
obligatoriu structuri tarifare avansate. Structura tarifară
minimală obligatorie trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
– în cazul clienţilor finali de tip agent economic, cu puteri
instalate de peste 30 kVA, să permită aplicarea tuturor
structurilor tarifare în vigoare la data emiterii prezentului
ordin (tarife binomiale cu înregistrarea puterii orare la
15 minute, atât în ore de vârf, cât şi în restul orelor, cu
posibilitate de definire lunară a zonelor orare, tarife
monomiale cu maximum 3 zone orare în timpul unei zile, cu
posibilitatea de modificare lunară a intervalelor orare);
– în cazul consumatorilor casnici, să permită aplicarea
tarifelor monomiale cu 3 zone orare în timpul unei zile, cu
posibilitatea de modificare lunară a intervalelor orare.
Toate contoarele vor permite şi înregistrarea consumului în
funcţie de perioadă şi controlul tarifelor de la distanţă, fără
a fi trecut prin sistemul informatic al distribuitorului (pentru
respectarea confidenţialităţii informaţiilor de natură
comercială).
Înregistrarea curbei de sarcină poate fi folosită ca alternativă
la utilizarea tarifelor avansate în vederea calculării corecte a
facturii de energie electrică în funcţie de tariful ales.
7.

Pentru aspectele
comerciale ale furni-
zării de energie

Să permită controlul de la distanţă al
conectării/deconectării la/de la reţea sau
limitarea puterii.

Sistemele de măsurare inteligentă trebuie să asigure protecţie
privind utilizarea reţelei pentru clienţii finali, permiţând
limitarea sau ajustarea progresivă a puterii absorbite.
Funcţionalitatea conduce la simplificarea proceselor de
conectare şi deconectare, în conformitate cu prevederile legale.
De asemenea, această funcţionalitate asigură, în mod automat,
gestionarea urgenţelor de ordin tehnic, care pot afecta reţeaua,
precum şi limitarea dezechilibrelor în piaţa de energie
electrică.
8.

Pentru securitatea şi
protecţia datelor

Să asigure comunicări securizate ale datelor.

Sistemele de măsurare inteligentă trebuie să permită
implementarea protocoalelor de securitate şi protecţie a
datelor, inclusiv a datelor personale; protocoalele de
securizare a datelor trebuie să poată fi implementate şi în
cazul mesajelor transmise prin intermediul contorului către sau
dinspre orice dispozitive sau sisteme de control existente la
domiciliul clientului final.
9.

Pentru securitatea şi
protecţia datelor

Să prevină, să detecteze şi să transmită către
subsistemul de gestiune a informaţiilor
semnalizările legate de accesul neautorizat.

Această funcţionalitate are scopul de a asigura securitatea şi
siguranţa în caz de acces neautorizat şi exprimă obligativitatea
de a proteja clientul final, atât la tentativa de utilizare
neconformă a reţelei, cât şi faţă de frauda informatică.
Această funcţionalitate impune obligativitatea de a dota
sistemul de măsurare inteligentă cu mecanism de detectare şi
semnalizare către subsistemul de gestiune a datelor, a
tentativelor de acces neautorizat.
10.

Pentru producţia
descentralizată

Să asigure măsurarea energiei electrice,
separat, atât a cantităţii absorbite de către
client, cât şi a cantităţii de energie
electrică injectată în reţea de către client.
De asemenea, să asigure măsurarea energiei
reactive.

Această funcţionalitate este obligatorie doar în cazurile în
care se integrează microproducţia locală de energie electrică
produsă din surse regenerabile cu consumul din reţeaua de
distribuţie, la acelaşi loc de consum.
Această funcţie trebuie să existe numai în cazul contoarelor
instalate la categoriile de clienţi care deţin microproducţie,
cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
11.

Să permită identificarea automată a
defecţiunilor, reducerea timpilor de
întreruperi, îmbunătăţirea monitorizării şi a
controlului principalilor parametri tehnici
privind calitatea energiei electrice.

Sistemele de măsurare inteligentă trebuie să permită funcţia de
înregistrare a informaţiilor cu privire la căderile de tensiune,
la durata acestora şi să permită înregistrarea de informaţii cu
privire la durata depăşirii limitelor de tensiune acceptate
(înregistrarea orei la care a avut loc depăşirea şi a orei la
care s-a revenit la valoarea acceptată).
Subsistemele de gestiune a informaţiilor trebuie să aibă
capacitatea de a extrage aceste informaţii şi a le pune la
dispoziţia clientului/furnizorului în cazul reclamaţiilor/
cererilor de informaţii, legate de standardul de performanţă
pentru distribuţia energiei electrice.
12.

Infrastructura sistemelor de măsurare
inteligentă trebuie să permită integrarea a
cel puţin unui contor de balanţă la fiecare
post de transformare (PT), pentru a facilita
identificarea pierderilor tehnice şi
nontehnice prin analizarea balanţelor de
energie.
Datele înregistrate de contoare contribuie la gestionarea
pierderilor tehnice şi nontehnice. Această funcţionalitate este
obligatorie deoarece unul dintre beneficiile principale ale
introducerii sistemelor de măsurare inteligentă este reducerea
pierderilor tehnice, dar în special a celor nontehnice.
Contoarele de balanţă sunt componente necesare pentru
implementarea acestei funcţionalităţi.
II. Funcţionalităţi opţionale
13.

Sistemul de măsurare inteligentă ar trebui să
permită comunicarea cu receptorii din locuinţa
clientului final, inclusiv cu contoarele altor
utilităţi – Home Area Network (HAN).

Sistemul de măsurare inteligentă ar trebui să facă posibilă
comunicarea cu aparatele de uz casnic care permit acest lucru,
inclusiv cu alte contoare. Comunicaţia ar trebui să se bazeze pe
standardele şi protocoalele utilizate în general, iar contorul
ar trebui să ofere posibilitatea de setare a softului intern,
fără a se interveni în modulul de măsurare şi în memoria de
stocare a datelor.
14.

Subsistemul de gestiune a informaţiilor din
contoare ar trebui să stocheze datele
contorizate cel puţin pentru perioada
relevantă pentru facturare, reclamaţii sau
recuperare a eventualelor datorii.
Această funcţionalitate priveşte subsistemul de gestiune a
informaţiilor din contoare, existent la operatorul de
distribuţie concesionar, de păstrare a datelor istorice, pentru
o perioadă definită, în funcţie de stocarea datelor şi cu
respectarea prevederilor legale în vigoare.
15.

Infrastructura sistemelor de măsurare
inteligentă ar trebui să permită montarea de
contoare suplimentare, fără a fi nevoie de
înlocuirea elementelor existente.
Infrastructura sistemelor de măsurare inteligentă trebuie să
permită montarea unui număr rezonabil de contoare suplimentare,
fără a fi nevoie de înlocuirea celorlalte elemente existente.

16.

Contorul ar trebui să aibă capacitatea de
stocare a datelor pentru o perioadă suficientă
de timp.

Datele memorate trebuie să fie disponibile pentru o durată
suficient de lungă (maximum 60 de zile după expirarea perioadei
de facturare), care să permită recuperarea acestora în condiţii
de siguranţă în cazul în care nu se reuşeşte accesarea
sistemului de măsurare inteligentă de la distanţă în vederea
colectării datelor (de exemplu, ciclul curent de facturare).
Datele stocate în contor trebuie să respecte prevederile legale
în vigoare referitoare la securitatea datelor cu caracter
personal.

 + 
Anexa 2Descrierea proiectelor-pilot privind implementareasistemelor de măsurare inteligentă a energiei electriceDenumirea operatorului de distribuţie concesionar al energiei electrice: …………………….1. Numărul de proiecte-pilot propuse a fi realizate în anul 2014/Numărul de proiecte-pilot realizate în anul 2014*): ………..2. Numărul total de clienţi gestionaţi în proiectul (proiectele)-pilot la care se face referire la pct. 1: …………3. Zona/Zonele considerate în proiectul-pilot (se completează ţinând cont şi de prevederile art. 4 alin. (1) din ordin: ……………Detalierea funcţionalităţilor implementate prin proiectul-pilot:

*Font 9*
Date relevante**)
Caracteristicile proiectului
Zona considerată/Localitatea/Judeţul
Numărul total de clienţi gestionaţi prin proiect, din care:
Numărul total de clienţi gestionaţi/proiect – casnici
Numărul total de clienţi gestionaţi/proiect – noncasnici
Numărul de contoare monofazate instalate la clienţi în proiect
Numărul de contoare trifazate instalate la clienţi în proiect
Numărul de contoare altele decât cele aferente clienţilor finali (de exemplu,
contoare de balanţă, contoare de verificare etc.)
Consum mediu lunar/client final (doar în cazul clienţilor casnici)
Număr de concentratoare de date montate în proiect
Număr de repetoare de semnal montate în proiect
Număr de filtre trece banda montate în proiect
Costuri
Valoarea totală a investiţiei (în lei şi în euro), din care:
Valoarea investiţiei necesare achiziţionării contoarelor (în lei şi în euro)
Valoarea investiţiei necesare achiziţionării sistemului (modem plc, repetor, filtre,
concentratoare de date, modem GSM/GPRS/FO, sistem central) [în lei şi în euro]
Valoarea investiţiei necesare pentru modernizarea reţelei electrice (unde este
cazul) [în lei şi în euro]
Costul unitar al investiţiei = Valoarea totală a investiţiei inclusiv modernizarea
reţelei [lei]/Numărul total de clienţi finali gestionaţi prin proiect, din care:
Costul unitar al investiţiei pentru achiziţionarea contoarelor = Valoarea
investiţiei cu achiziţia contoarelor [lei]/ Numărul total de clienţi finali
gestionaţi prin proiect
Costul unitar al investiţiei pentru achiziţionarea sistemului (fără contoare) =
Valoarea investiţiei cu achiziţia sistemului [lei]/Numărul total de clienţi finali
gestionaţi prin proiect
Costul unitar al investiţiei pentru modernizarea reţelei/branşamentului (fără
contoare) = Valoarea investiţiei cu modernizarea reţelei [lei]/Numărul total de
clienţi finali gestionaţi prin proiect
Beneficii
Reducere CPT (procentual şi cantitativ) după instalarea sistemelor de măsurare
inteligentă
CPT comercial, (MWh şi %)
CPT tehnic, (MWh şi %)
Reducere OPEX (procentual şi cantitativ) după instalarea sistemelor de măsurare
inteligentă
Creşterea mediei de consum/client casnic [kWh/lună]
Creşterea mediei de consum/client noncasnic [kWh/lună]
Alte beneficii oferite prin implementarea sistemului de măsurare inteligentă
Funcţionalităţi implementate
Funcţionalităţi sistem***)
Tipul de comunicaţie utilizat de la client la PT şi respectiv de la PT la sistemul
de management al datelor utilizat de operator (de exemplu, GSM, GPRS, fibră optică,
radio, linie telefonică închiriată etc.)
Probleme tehnice şi de altă natură specifice proiectului implementat
Costuri specifice proiectului (costuri suplimentare datorate problemelor specifice
zonei)

––––Notă *) Prezenta anexă se va completa şi se va transmite la Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, conform prevederilor ordinului, astfel:– Numărul de proiecte-pilot propuse a fi realizate în anul 2014, cel târziu la data de 15 ianuarie 2014, conform prevederilor art. 4 alin. (3) din ordin;– Numărul de proiecte-pilot realizate în anul 2014, cel târziu la data de 15 februarie 2015, conform prevederilor art. 4 alin. (5) din ordin.Notă **) Datele solicitate se vor completa pentru fiecare proiect-pilot propus a fi realizat în anul 2014/realizat în anul 2014.Notă ***) Se va completa ţinând cont de funcţionalităţile sistemelor de măsurare inteligentă (SMI) a energiei electrice, din anexa nr. 1 la ordin, cu numărul corespunzător fiecărei funcţionalităţi (de exemplu: dacă sistemul permite transmiterea clientului final şi oricărui terţ desemnat de către acesta, citiri din sistem, în vederea gestionării consumului, în tabelul din prezenta anexă se va completa numărul funcţionalităţii, adică 1). + 
Anexa 3Date generale ale planului de implementare a sistemuluide măsurare inteligentă (SMI) a energiei electrice

*Font 7*
Se completează pentru perioada 2015-2020, conform art. 5 din ordin
Operatorul de distribuţie concesionar responsabil cu implementarea
SMI
Persoana de contact
Numărul de clienţi finali pentru care se instalează SMI şi
procentul pe care-l reprezintă aceştia din totalul clienţilor
deserviţi de către operatorul de distribuţie concesionar

Numărul de clienţi finali
pentru care se instalează
SMI:
…………………
Procent din total clienţi
finali pentru care se
instalează SMI:
…………. %
Tipul clienţilor finali implicaţi, procent din totalul categoriei
respective de clienţi şi numărul de clienţi finali implicali

[] Casnici
%………… din total
casnici
Nr. de clienţi finali….
[] Noncasnici
%……….. din total

Nr. de clienţi finali….

Date privind reţeaua în care se va implementa SMI a energiei electrice
Cantitatea de energie electrică distribuită anual (MWh)
Numărul de posturi de transformare MT/JT
Numărul total de transformatoare MT/JT
Numărul de puncte de consum conectate la reţeaua de JT
Numărul de puncte de consum conectate la reţeaua de MT
Numărul de puncte de consum conectate la reţeaua de IT
Tipul şi numărul de contoare instalate la clienţii casnici

Monofazate
[] Nr. de clienţi ……….
Trifazate
[] Nr. de clienţi ……….
Tipul şi numărul de contoare instalate la clienţii noncasnici

Monofazate
[] Nr. de clienţi ……….
Trifazate
[] Nr. de clienţi ……….
Informaţii generale despre soluţia tehnică adoptată pentru SMI implementat
Descrierea arhitecturii SMI implementat:
Principalele caracteristici ale componentelor SMI implementat
1. Descrierea caracteristicilor concentratorului de date:
a) Numărul de contoare ce vor fi montate
b) Locul în care este instalat concentratorul
c) Interfaţa de comunicaţie disponibilă la concentrator
d) Cum se realizează sincronizarea la distanţă a ceasului
e) Descrieţi mecanismul transmiterii alarmelor către sistemul
central
f) Consumul propriu al concentratorului (W)
2. Descrieţi tehnologiile de comunicaţii folosite pentru comunicarea între principalele componente ale sistemului:
3. Scurtă descriere a protocoalelor de comunicaţii folosite între componentele principale ale sistemului:
4. Mecanisme de recuperare a datelor folosite în sistem:
5. Informaţii despre contoarele pentru energie electrică (monofazate şi trifazate)
Durata medie de viaţă (ani)
Domeniul de temperaturi de operare (°C)
Tensiunea nominală (V)
Domeniul de frecvenţe de lucru (Hz)
Curentul nominal (A)
Consumul propriu al contorului (W, VA)

Comunicaţia de date
activă:
Comunicaţia de date
inactivă
Procentul de timp în care comunicaţia de date este activă (media
anuală)
…….. %

Specificaţi standardele internaţionale pe care le respectă
componentele contorului
Sunt prevăzute contoarele cu dispozitive proprii pentru protecţie
(scurtcircuit, suprasarcină, supratensiune etc.)?
Sunt prevăzute contoarele cu dispozitive proprii de conectare/
deconectare?
– Tipul dispozitivului (releu, disjunctor etc.)
– Este accesibil dispozitivul din exterior? Dacă nu, explicaţi
mecanismul de rearmare
– Care sunt standardele pe care le respectă dispozitivul de
conectare/deconectare?
– Care este curentul maxim întrerupt?
Ce tip de sursă internă de alimentare au contoarele utilizate în
SMI?
Descrierea display-ului contorului (este display-ul alfanumeric?)
Frecvenţa de citire a contoarelor (zilnic, lunar, bilunar etc.)
Înregistrează contorul puterea maximă consumată?
Care sunt valorile instantanee măsurate disponibile în contor?
Contorul măsoară energia activă bidirecţional?
Poate înregistra contorul dezechilibrele? (specificaţi perioada de
referinţă – zilnic, săptămânal etc.)
Este posibilă sincronizarea la distanţă a ceasului/calendarului?
Poate înregistra contorul căderile de tensiune şi calitatea
furnizării?
Poate înregistra contorul evenimente ("event log")? Care sunt
parametrii monitorizaţi? Cum se accesează informaţia?
Descrieţi mecanismele antifraudă cu care este echipat contorul
Descrieţi mecanismul de transmitere a alarmei de fraudă către
sistemul central
Descrieţi cum este recunoscut contorul de către sistemul central
atunci când este instalat în SMI
Securitatea sistemelor de măsurare inteligentă
Descrieţi pe scurt politica de securitate a SMI pe care-l implementaţi, incluzând aspectele menţionate mai jos:
Este asigurată protecţia transmiterii datelor (contorare –
concentrator de date – sistemul de management al datelor)
împotriva utilizatorilor neautorizaţi?
SMI poate administra drepturile de acces pentru fiecare dintre
componentele sale?
Este asigurată protecţia schimbului de date între componentele din
sistem împotriva atacurilor de tip "replay attack"?
Pentru care dintre componentele sistemului sunt înregistrate
evenimentele de securitate?
Este asigurată securitatea actualizării softului intern?
Încriptarea este realizată în sistem? În care parte a sa?
Confidenţialitatea
Descrieţi politica de confidenţialitate a soluţiei SMI
implementat:
Este necesară autorizarea clientului pentru a colecta anumite date
din contor. Cine este însărcinat cu acordarea acestei autorizări?
Date financiare
Bugetul total al planului de implementare (mii lei)
Sursele de finanţare:
1. Investiţii private (%)
2. Fonduri publice (%)
3. Sursa fondurilor publice
4. Tipul fondurilor publice (granturi, credite nerambursabile
etc.)
Durata de recuperare a investiţiei (ani)
Rata internă de rentabilitate (%)
Valoarea netă actualizată (NPV) (mii lei), anul de bază …..
Costul mediu ponderat al capitalului – WACC (%)
Costuri suplimentare estimate
Număr de consumatori şi PT pentru care se estimează că sunt
necesare reabilitări ale reţelei/branşamentului/racordului
Valoarea estimată a lucrărilor de reabilitare (mii lei)
Eşalonarea planului pentru perioada 2015 – 2020 (% şi mii lei)
2015 2016 2017 2018 2019 2020

––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x