pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului în context transfrontiera şi de participare a publicului la luarea deciziei în cazul proiectelor cu impact transfrontiera
În baza prevederilor art. 18 alin. (3) şi pentru aplicarea prevederilor art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 918/2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei proceduri,în temeiul Legii nr. 22/2001 pentru ratificarea Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în contex transfrontiera, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991,în baza Hotărârii Guvernului nr. 17/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apelor şi Protecţie Mediului, modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 352/2001,ministrul apelor şi protecţiei mediului emite următorul ordin: +
Articolul 1Se aprobă Procedura de evaluare a impactului asupra mediului în context transfrontiera şi de participare a publicului la luarea deciziei în cazul proiectelor cu impact transfrontiera, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. +
Articolul 2Prezenta procedura se aplică de către autorităţile competente pentru protecţia mediului atât în cazul proiectelor prevăzute în anexa nr. I la Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontiera, ratificată prin Legea nr. 22/2001, cat şi în cazul oricărui alt proiect care ar putea avea efect transfrontiera, ca urmare a parcurgerii etapei de încadrare prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 918/2002. +
Articolul 3Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, prin direcţiile de autorizare şi atestare şi strategii, politici, reglementări, răspunde de instruirea periodică şi în mod unitar a personalului din cadrul unităţilor teritoriale, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul emiterii actelor de reglementare ce au la baza evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontiera. +
Articolul 4Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.p. Ministrul apelor şi protecţiei mediului,Florin Stadiu,secretar de statBucureşti, 26 septembrie 2002.Nr. 864. +
Anexa 1PROCEDURAde evaluare a impactului asupra mediului în context transfrontiera şi de participare a publicului la luarea deciziei în cazul proiectelor cu impact transfrontiera +
Capitolul 1Cadrul legal +
Articolul 1(1) Prezentul ordin stabileşte responsabilităţile autorităţilor competente şi cerinţele specifice referitoare la activităţile aflate sub incidenţa Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontiera, ratificată prin Legea nr. 22/2001, şi a prevederilor referitoare la evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontiera conţinute în Hotărârea Guvernului nr. 918/2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei proceduri. … (2) Prevederile prezentului ordin se aplică activităţilor care se desfăşoară în întregime sau în parte pe teritoriul României, denumita în continuare parte de origine, cu impact advers semnificativ asupra mediului aflat sub jurisdicţia altui stat, denumit în continuare parte afectată, şi completează prevederile Ordinului ministrului apelor şi protecţiei mediului nr. 860/2002. … +
Articolul 2Autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului va coopera îndeaproape cu autoritatea competentă a părţii afectate pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontiera, ratificată prin Legea nr. 22/2001, în conformitate cu procedura stabilită prin prezentul ordin, şi vor lua împreună sau separat toate măsurile adecvate şi eficiente pentru prevenirea, reducerea şi controlul oricărui impact transfrontiera semnificativ negativ generat de activităţile propuse. +
Articolul 3Definiţiile unor termeni specifici utilizaţi în prezentul ordin sunt cele din Legea protecţiei mediului nr. 137/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, din Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontiera, ratificată prin Legea nr. 22/2001, din Convenţia privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, ratificată prin Legea nr. 86/2000, şi din Hotărârea Guvernului nr. 918/2002. +
Capitolul 2Descrierea procedurii +
Secţiunea 1Prevederi generale +
Articolul 4(1) Procedurile de evaluare a impactului asupra mediului, inclusiv cea în context transfrontiera, se derulează conform prevederilor legale în vigoare pe teritoriul României, exceptând termenele prevăzute pentru acţiunile autorităţilor publice pentru protecţia mediului, care vor fi corelate cu termenele de răspuns ale părţii afectate, stabilite prin prezentul ordin şi/sau prin acorduri bilaterale ori multilaterale. … (2) Autorităţile publice locale pentru protecţia mediului vor aduce la cunoştinţa autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului toate solicitarile de acord de mediu pentru proiecte de activităţi supuse evaluării impactului asupra mediului, care pot afecta mediul altui stat, în termen de 5, respectiv 10 zile de la primirea acestora, în funcţie de competenţa de emitere a acordului de mediu, prevăzută de Ordinul ministrului apelor şi protecţiei mediului nr. 860/2002. … (3) Autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului coordonează procedurile de evaluare a impactului asupra mediului în context transfrontiera pe tot parcursul derulării acestora, conform prevederilor prezentului ordin. … +
Articolul 5În conformitate cu prevederile prezentei proceduri, autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului este responsabilă pentru:a) aplicarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, înaintea luării deciziei de autorizare şi/sau demararii oricărei activităţi cu potenţial impact transfrontiera negativ semnificativ, prevăzută în anexa nr. I la Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, ratificată prin Legea nr. 22/2001, sau a oricărei alte activităţi propuse care rezultă astfel în etapa de încadrare; … b) notificarea părţilor afectate cu privire la orice activitate propusă cu potenţial impact transfrontiera, identificata conform prevederilor lit. a); … c) comunicarea periodică cu autoritatea competentă a părţii afectate şi va cauta sa minimizeze neînţelegerile cu privire la conţinutul şi implementarea acestor prevederi; … d) asigurarea discuţiilor deschise privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontiera şi problemele legate de aceasta, conţinute în prezentul ordin. … +
Articolul 6(1) Prevederile prezentului ordin nu afectează dreptul părţilor de a implementa legi naţionale, regulamente, prevederi administrative ori practica legală acceptată, care protejeaza informaţia a carei furnizare ar aduce prejudicii secretului industrial şi comercial ori securităţii naţionale. … (2) Prevederile prezentului ordin nu exclud dreptul părţilor de a implementa, prin acorduri bilaterale sau multilaterale acolo unde este cazul, măsuri mai stringente decât acelea din prezentul ordin. … (3) Eventualele conflicte generate de aplicarea prevederilor prezentului ordin se soluţionează conform mecanismului de rezolvare a diferendelor instituit prin art. 23. … +
Articolul 7(1) Autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului asigura luarea măsurilor necesare pentru ca părţile afectate să aibă ocazia să se implice deplin în etapele procedurale stabilite prin prezentul ordin. … (2) În conformitate cu prevederile prezentului ordin şi prin intermediul autorităţii competente a părţii afectate, autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului va lua măsurile necesare pentru a permite membrilor publicului din ariile posibil afectate sa participe la procedurile relevante de evaluare a impactului asupra mediului cu privire la activităţile propuse şi pentru a-i oferi părţii afectate ocazia să îşi implice publicul într-o modalitate compatibila cu cea în care este implicat publicul român. … +
Articolul 8(1) Ca cerinţa minima, evaluarea impactului asupra mediului, cerută de prezentul ordin, va fi realizată la etapa de proiect al activităţii propuse. Principiile evaluării impactului asupra mediului cu privire la politici, planuri şi programe, atunci când acestea au efecte transfrontiera potenţiale sau actuale, vor fi de asemenea avute în vedere într-o maniera adecvată. … (2) Autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului sau autorităţile competente reprezentând părţile afectate pot iniţia discuţii în cazul în care una sau mai multe activităţi propuse, cu originea în România, neprevăzută/neprevăzute în anexa nr. I la Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontiera, ratificată prin Legea nr. 22/2001, determina sau poate/pot determina un impact transfrontiera semnificativ negativ şi prin urmare ar trebui tratata/tratate ca şi cele prevăzute în anexa nr. I la Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontiera, ratificată prin Legea nr. 22/2001, cu acordul ambelor părţi. Pentru a stabili dacă aceste activităţi au un potenţial impact transfrontiera negativ semnificativ, autorităţile competente parcurg etapa de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului, aplicând criteriile prevăzute în anexa nr. III la Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontiera, ratificată prin Legea nr. 22/2001. … (3) În cazul proiectelor ale căror activităţi depăşesc teritoriul naţional, autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului poate să invite partea afectată relevanta sa realizeze o evaluare comuna a impactului asupra mediului pentru activitatea propusă care poate avea un impact transfrontiera semnificativ asupra mediului. … +
Secţiunea 2Notificarea +
Articolul 9(1) Pentru orice proiect cu potenţial impact semnificativ asupra mediului părţii afectate, prevăzut în anexa nr. I la Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontiera, ratificată prin Legea nr. 22/2001, sau considerat ca atare în urma etapei de încadrare, autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului notifica autoritatea competentă a părţii afectate. În vederea stabilirii cadrului unor consultări utile şi suficiente, notificarea cu privire la activitatea propusă se face în acelaşi moment cu informarea propriului public conform legislaţiei în vigoare. … (2) Notificarea va furniza o descriere a activităţii, împreună cu orice informaţie disponibilă cu privire la potenţialul impact semnificativ al acesteia asupra mediului, şi se face în 10 zile de la primirea informaţiilor complete de la titular. … (3) Informaţiile primite de la partea de origine se distribuie publicului interesat de către autoritatea competentă a părţii afectate. … +
Articolul 10(1) Notificarea va conţine: … a) scrisoarea de notificare, cu indicarea perioadei de timp limita pentru răspuns şi a persoanei de contact; … b) o copie a solicitării în cauza; … c) o copie a memoriului tehnic privind dezvoltarea activităţii la care se referă solicitarea; … d) orice informaţie disponibilă cu privire la posibilul impact transfrontiera al activităţii; … e) informaţii privind procedura de evaluare a impactului asupra mediului, practicată de partea de origine; … f) natura posibila a deciziei privind continuarea procedurii, în funcţie de dimensiunea, natura şi amplasamentul activităţii propuse; … g) indicarea unei perioade rezonabile, dar nu mai mult de 4 săptămâni, în care se cere răspunsul; … h) alte informaţii relevante, după caz, privind procedura stabilită prin prezentul ordin. … (2) Autoritatea publică competenţa pentru protecţia mediului solicita titularului de proiect colectarea şi furnizarea informaţiilor privind potentialele efecte transfrontiera ale activităţii propuse şi includerea acestora în memoriul tehnic al proiectului. … (3) Documentaţia ce urmează a fi transmisă părţii afectate ca cerinţa a notificării, precum şi orice alte informaţii suplimentare rezonabile solicitate vor fi traduse în limba engleza prin grija şi pe cheltuiala titularului activităţii. … +
Articolul 11(1) Autoritatea competenţa a părţii afectate răspunde părţii de origine în intervalul de timp specificat în notificare şi comunică dacă intenţionează sa participe la procedura de evaluare a impactului asupra mediului, indicând în acest caz numele persoanei de contact şi coordonatele sale: departament, număr de telefon, număr de fax etc. … (2) Dacă autoritatea competentă a părţii afectate indica faptul că nu doreşte sa participe la procedura de evaluare a impactului asupra mediului sau dacă nu răspunde în intervalul de timp specificat în notificare, evaluarea impactului asupra mediului se realizează conform prevederilor Ordinului ministrului apelor şi protecţiei mediului nr. 860/2002. … (3) Dacă autoritatea competentă a unei părţi afectate a comunicat intenţia de a participa la procedura instituită prin prezentul ordin, autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului invita partea afectată sa participe la discuţii privind implicarea în procedura, înainte de începerea evaluării impactului asupra mediului. … (4) Autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului, ca reprezentant al părţii de origine, poate solicita părţilor afectate sa furnizeze informaţiile care pot fi obţinute în mod rezonabil cu privire la starea mediului care poate fi afectat semnificativ, atunci când asemenea informaţii sunt necesare în vederea pregătirii documentaţiei pentru evaluarea impactului asupra mediului. Răspunsul va fi furnizat în limba engleza, într-o maniera prompta şi adecvată, incluzând informaţii cu privire la dimensiunea zonei, starea curenta a mediului, activităţi curente de avizare pentru acea zonă, zone protejate, parcuri naţionale etc. Traducerea materialelor primite va fi efectuată prin grija şi pe cheltuiala titularului de proiect. … +
Articolul 12(1) Autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului asigura condiţiile necesare pentru a-i oferi ocazia autorităţii competente a părţii afectate şi membrilor interesaţi ai publicului afectat sa înainteze, în scris, într-o perioadă rezonabila, înainte de stabilirea domeniului evaluării impactului asupra mediului, observaţiile lor privind informaţiile furnizate. … (2) Autoritatea competenţa a părţii de origine informează autoritatea competentă a părţii afectate, care asigura ca, în doua săptămâni de la primirea notificării, publicul din zonele posibil afectate să fie informat şi sa i se pună la dispoziţie posibilităţile de a face comentarii sau de a ridica obiecţii fie direct autorităţii competente a părţii de origine, fie prin autoritatea competentă a părţii afectate, dacă nu este prevăzută alta modalitate în acordurile bilaterale sau în urma discuţiilor purtate conform prevederilor art. 11 alin. (3). … (3) În 6 săptămâni de la primirea notificării, partea afectată transmite un sumar clar, în limba engleza, al observaţiilor publicului şi ale autorităţilor competente cu privire la proiectele propuse, împreună cu solicitarile de detalii suplimentare identificate în observaţiile individuale ale publicului şi autorităţilor. … (4) Autoritatea competenţa a părţii de origine solicita părţii afectate informaţii referitoare la potenţialul impact al proiectului asupra mediului părţii afectate, dacă aceste informaţii nu au fost deja indicate în răspunsul la notificare; perioada de răspuns la o asemenea solicitare este de 6 săptămâni de la primirea notificării, iar cererea va fi adresată în limba engleza. … +
Articolul 13Informaţiile primite de la partea afectată, împreună cu observaţiile publicului acestei părţi, vor fi incluse de autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului în îndrumarul întocmit la definirea domeniului evaluării impactului asupra mediului. Studiul de evaluare a impactului asupra mediului şi raportul acestui studiu se realizează în conformitate cu legislaţia naţionala în vigoare. +
Articolul 14(1) Dacă o parte considera ca este posibil să fie afectată de un impact transfrontiera negativ semnificativ datorat unui proiect menţionat în anexa nr. I la Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontiera, ratificată prin Legea nr. 22/2001, şi nu a fost notificată în conformitate cu art. 5 şi 10, poate solicita părţii de origine realizarea unui schimb suficient de informaţii, cu scopul de a intră în consultări cu privire la potenţialul impact transfrontiera al proiectului. … (2) Dacă părţile implicate în situaţia menţionată la alin. (1) convin ca este posibil să se producă un impact transfrontiera negativ semnificativ, prevederile prezentului ordin referitoare la informarea şi consultarea părţii afectate se aplică în consecinţa, exceptând cazul când se alege o alta cale de soluţionare a diferendului. … (3) Dacă părţile implicate în situaţia menţionată la alin. (1) nu ajung la un acord, oricare dintre părţi are dreptul sa supună problema unei comisii de investigare stabilite prin acorduri bilaterale sau multilaterale, în cazul în care nu se alege o alta cale de soluţionare a diferendului. … +
Secţiunea 3Transmiterea raportului la studiul de evaluare a impactului asupra mediului +
Articolul 15(1) La primirea raportului privind evaluarea impactului asupra mediului autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului îl transmite părţilor afectate, împreună cu rezumatul netehnic al acestuia, ambele traduse în limba engleza prin grija şi pe cheltuiala titularului de proiect. Timpul indicat pentru răspuns va avea în vedere o perioadă rezonabila, dar nu mai mult de 8 săptămâni. … (2) Documentaţia primită de la partea de origine este distribuita autorităţilor şi publicului din zonele posibil afectate, prin grija autorităţii competente a părţii afectate, care transmite părţii de origine comentariile şi observaţiile primite de la public şi autorităţi. … (3) Raportul studiului de evaluare a impactului asupra mediului în context transfrontiera va conţine cel puţin informaţiile descrise în anexa nr. II la Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontiera, ratificată prin Legea nr. 22/2001. Alte informaţii privind evaluarea impactului asupra mediului vor fi, de asemenea, incluse în raport sau menţionate separat, după caz, după cum urmează: … a) natura posibila a deciziei finale; … b) rezultatele evaluării impactului asupra mediului; … c) orice potenţial impact semnificativ asupra mediului, posibil sa afecteze părţile afectate; … d) descrierea, acolo unde este necesară, a principalelor măsuri pentru evitarea, reducerea şi, dacă este posibil, pentru înlăturarea efectelor negative majore ale activităţii propuse. … +
Articolul 16(1) În intervalul de timp prevăzut la art. 15 alin. (1) autoritatea competentă pentru protecţia mediului asigura respectarea prevederilor legale în vigoare privind participarea publicului la etapa de analiza a calităţii raportului studiului de evaluare a impactului asupra mediului, prin organizarea dezbaterii publice în ţara de origine. … (2) În acelaşi interval de timp autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului participa împreună cu titularul de proiect la dezbaterea publică a raportului organizată pe teritoriul părţilor afectate, în baza prevederilor din acordurile bilaterale sau a discuţiilor purtate conform prevederilor art. 11 alin. (3). … (3) În baza rezultatelor dezbaterilor publice menţionate la alin. (1) şi (2), precum şi a comentariilor autorităţilor părţilor afectate, titularul proiectului pregăteşte o evaluare a acestora, cu soluţii de rezolvare a problemelor semnalate, pe care o înaintează autorităţii competente pentru protecţia mediului, conform prevederilor legale în vigoare. … (4) După primirea de la titular a evaluării prevăzute la alin. (3) autoritatea competentă pentru protecţia mediului continua parcurgerea etapei de analiza a calităţii raportului privind evaluarea impactului asupra mediului, conform legislaţiei în vigoare. … +
Articolul 17(1) Pe durata parcurgerii etapei de analiza a raportului autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului va iniţia, fără întârziere, şi consultarile cu autoritatea competentă a părţii afectate, cu privire la măsurile pentru reducerea sau eliminarea potenţialului impact transfrontiera al activităţii propuse. Consultarile vor avea în vedere: … a) posibile alternative la activitatea propusă, inclusiv alternativa "zero" de nerealizare a proiectului, şi posibile măsuri pentru reducerea impactului transfrontiera negativ semnificativ şi/sau pentru monitorizarea efectelor unor asemenea măsuri; … b) alte forme de asistenţa mutuala posibila pentru reducerea oricărui impact transfrontiera negativ semnificativ al activităţii propuse; şi … c) orice alte probleme adecvate privind activitatea propusă. … (2) În acord cu părţile afectate, autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului determina, la începutul consultărilor prevăzute la alin. (1), o perioadă rezonabila pentru durata acestora, care nu poate fi mai mare de 8 săptămâni, dacă acordurile bilaterale sau discutiile purtate conform art. 11 alin. (3) nu prevăd altfel. … +
Secţiunea 4Decizia finala +
Articolul 18La luarea deciziei finale privind proiectul de activitate sunt luate în considerare atât rezultatul evaluării impactului asupra mediului, prezentat în raportul studiului de evaluare a impactului asupra mediului, cat şi comentariile primite cu privire la acesta, conform prevederilor art. 15 şi 16, şi rezultatul consultărilor la care se face referire în art. 17. +
Articolul 19(1) Autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului transmite autorităţii competente a părţii afectate decizia finala cu privire la activitatea propusă, împreună cu motivele şi consideratiile care au stat la baza acesteia, inclusiv: … a) conţinutul deciziei şi orice condiţii ataşate acesteia; … b) principalele motive şi consideratii în baza cărora s-a luat decizia; şi … c) descrierea, după caz, a principalelor măsuri pentru evitarea, reducerea şi, dacă este posibil, pentru înlăturarea efectelor negative majore. … (2) Decizia finala se comunică publicului părţii afectate, de către autoritatea competentă a acestei părţi, în termen de 7 zile de la primirea ei de la partea de origine. … +
Articolul 20Dacă informaţii suplimentare cu privire la impactul transfrontiera semnificativ al activităţii propuse, care nu erau disponibile la momentul luării deciziei privind acea activitate şi care ar fi putut afecta material decizia, devin disponibile pentru una dintre părţile afectate înainte ca acea activitate să fie demarata, acea parte va informa imediat partea de origine. Partea de origine va decide, după caz, posibilitatea altor consultări cu partea afectată pentru a stabili dacă este necesară revizuirea deciziei. +
Capitolul 3Monitorizare post-proiect +
Articolul 21(1) La solicitarea autorităţii competente a unei părţi afectate, autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului trebuie să monitorizeze efectele transfrontiera ale realizării proiectului de activitate care a fost supus evaluării impactului asupra mediului. … (2) Orice monitorizare post-proiect realizată va include, în special, supravegherea activităţilor pentru care s-a realizat evaluarea impactului asupra mediului şi determinarea oricărui impact transfrontiera negativ semnificativ. Supravegherea şi determinarile vor fi întreprinse în vederea realizării obiectivelor prezentate în anexa nr. V la Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontiera, ratificată prin Legea nr. 22/2001. … (3) Rezultatele monitorizarii post-proiect se transmit, în scris, autorităţii competente a părţii afectate, de către autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului. … +
Articolul 22Atunci când, ca rezultat al monitorizarii post-proiect, autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului sau autoritatea competentă a părţii afectate are motive rezonabile sa concluzioneze ca exista un impact transfrontiera negativ semnificativ ori au fost descoperiţi factori care pot produce un asemenea impact, va informa imediat cealaltă parte. Părţile se vor consulta apoi asupra măsurilor necesare pentru reducerea sau eliminarea impactului. +
Capitolul 4Soluţionarea diferendelor +
Articolul 23Dacă în aplicarea prevederilor prezentului ordin se naşte un diferend între autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului şi autoritatea competentă a unei părţi afectate, cu privire la implementarea Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontiera, la iniţiativa oricăreia dintre părţi se va cauta o soluţie prin negocieri sau prin alte mijloace asupra cărora se convine prin acordurile bilaterale sau prin discutiile iniţiate conform art. 11 alin. (3). +
Capitolul 5Dispoziţii finale +
Articolul 24În scopul realizării obligaţiilor care decurg din implementarea Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontiera, ratificată prin Legea nr. 22/2001, autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului va introduce cerinţe specifice în acordurile bilaterale existente şi în orice alt acord în vigoare ori va încheia noi acorduri, după caz. Aceste acorduri pot prelua ca elemente de baza prevederile din anexa nr. VI la Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontiera, ratificată prin Legea nr. 22/2001. +
Articolul 25(1) Autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului acorda o atenţie specială pregătirii sau intensificării programelor de cercetare, având drept scop: … a) îmbunătăţirea metodelor calitative şi cantitative existente pentru evaluarea impactului; … b) realizarea unei mai bune înţelegeri a relatiei cauza-efect şi a rolului acesteia în gestionarea integrată a mediului; … c) analiza şi monitorizarea implementarii eficiente a deciziilor cu privire la activităţile propuse, cu intenţia de a minimiza sau a preveni impactul; … d) îmbunătăţirea metodelor care stimuleaza creativitatea în căutarea unor soluţii sigure pentru mediu, ca alternative la activităţile propuse, tipare de producţie şi consum; … e) îmbunătăţirea metodelor care permit aplicarea principiilor evaluării impactului asupra mediului la nivel macroeconomic. … (2) Rezultatele cercetărilor întreprinse fac obiectul schimbului de informaţii între părţile implicate. … ––-