pentru aprobarea delegării de competenţe ale structurii de specialitate în domeniul dispozitivelor medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii către Staţia de Verificare şi Întreţinere a Aparaturii Medicale (SVIAM)
Având în vedere prevederile art. 9 şi 14 din Legea nr. 176/2000 privind dispozitivele medicale,văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale farmaceutice, inspecţia de farmacie şi aparatură medicală nr. OB 7.567/2004,în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 743/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin: + Articolul 1Se aprobă delegarea de competenţe ale structurii de specialitate în domeniul dispozitivelor medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii – Direcţia generală farmaceutică, inspecţia de farmacie şi aparatură medicală către Staţia de Verificare şi Întreţinere a Aparaturii Medicale (SVIAM) – Serviciul inspecţie-supraveghere, prevăzute în anexă. + Articolul 2Pentru toate activităţile desfăşurate şi măsurile aplicate, potrivit anexei, Staţia de Verificare şi Întreţinere a Aparaturii Medicale (SVIAM) – Serviciul inspecţie-supraveghere va informa structura de specialitate în domeniul dispozitivelor medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii, în timp util. + Articolul 3Anexa face parte integrantă din prezentul ordin. + Articolul 4Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin orice prevederi contrare se abrogă. + Articolul 5Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. + Articolul 6Direcţia generală farmaceutică, inspecţia de farmacie şi aparatură medicală, Direcţia strategie şi structuri sanitare, Staţia de Verificare şi Întreţinere a Aparaturii Medicale (SVIAM) vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.Ministrul sănătăţii,Ovidiu BrînzanBucureşti, 28 iunie 2004.Nr. 846. + Anexa COMPETENŢEale structurii de specialitate în domeniuldispozitivelor medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii, prevăzuteîn Legea nr. 176/2000 privind dispozitivelemedicale, care se deleagă Staţiei de Verificare şi Întreţinerea Aparaturii Medicale (SVIAM) – Serviciul inspecţie-supraveghere + Articolul 1Staţia de Verificare şi Întreţinere a Aparaturii Medicale (SVIAM), unitate subordonată Ministerului Sănătăţii, funcţionează ca organ tehnic de specialitate al acestuia şi îndeplineşte prin Serviciul inspecţie-supraveghere din structura sa următoarele atribuţii:a) execută activitatea de supraveghere a pieţei dispozitivelor medicale; … b) limitează dreptul de utilizare a dispozitivelor medicale de pe piaţă în cazul în care acestea produc incidente; … c) organizează controlul şi supravegherea în utilizare pentru dispozitivele medicale introduse pe piaţă, puse în funcţiune şi utilizate în România; … d) constată contravenţiile şi aplică amenzile contravenţionale, în conformitate cu legislaţia privind regimul juridic al contravenţiilor şi potrivit art. 36 din Legea nr. 176/2000 privind dispozitivele medicale. … + Articolul 2Staţia de Verificare şi Întreţinere a Aparaturii Medicale (SVIAM) execută toate lucrările solicitate de Ministerul Sănătăţii.––––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.