pentru aprobarea Regulamentului privind testarea şi înregistrarea soiurilor de plante de cultura
Vazand Referatul nr. 77 din 15 ianuarie 2003 al Institutului de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor,având în vedere prevederile cap. V al Legii nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante,ţinând seama de prevederile directivelor Consiliului Comunităţii Europene: 2002/53/EC privind Catalogul comun al soiurilor din speciile de plante agricole; 2002/55/EC privind comercializarea seminţelor de legume; 92/34/EC privind comercializarea materialelor de înmulţire şi de plantare pentru pomi; 68/193/EEC privind comercializarea materialului de înmulţire vegetativa a viţei de vie, modificată prin Directiva 2002/11/EC ; 98/56/EC privind comercializarea materialelor de înmulţire ale plantelor ornamentale şi ale Regulamentului 930/2000/EC privind eligibilitatea denumirii soiurilor de plante agricole şi legume,în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 362/2002 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor emite următorul ordin: + Articolul 1Se aprobă Regulamentul privind testarea şi înregistrarea soiurilor de plante de cultura, prezentat în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. + Articolul 2Direcţia generală de implementare, reglementare şi de management al resurselor biotehnologice şi Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin. + Articolul 3Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul agriculturii,alimentaţiei şi pădurilor,Ilie SarbuBucureşti, 3 februarie 2003.Nr. 84. + AnexăREGULAMENT 03/02/2003
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.