pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 4/2004 pentru aprobarea Normei veterinare privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul, comercializarea şi utilizarea produselor medicinale veterinare şi a altor produse de uz veterinar
În temeiul prevederilor art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitarveterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 215/2004,în baza Hotărârii Guvernului nr. 308/2004 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia,văzând Referatul de aprobare nr. 22.417 din 17 septembrie 2004, întocmit de Direcţia generală sanitară veterinară,preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin: +
Articolul IOrdinul preşedintelui Agenţiei Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 4/2004, pentru aprobarea Normei veterinare privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul, comercializarea şi utilizarea produselor medicinale veterinare şi a altor produse de uz veterinar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 458 din 21 mai 2004, se modifică şi se completează după cum urmează:1. După litera t) a articolului 2 se introduce litera u) cu următorul cuprins:"u) autorizarea de punere pe piaţă – permisiunea acordată produselor de uz veterinar de a fi comercializate în România, dacă au fost autorizate, după caz, printr-o:(i) autorizaţie de comercializare – produse de uz veterinar;(îi) autorizaţie de comercializare – aditivi furajeri;(iii) autorizaţie de comercializare – alte produse de uz veterinar."2. Alineatul (3) al articolului 6 va avea următorul cuprins:"(3) Valabilitatea acestei autorizaţii este de 5 ani."3. La articolul 22, partea introductivă a alineatului (1) va avea următorul cuprins:"Art. 22 – (1) Prin derogare de la prevederile prezentei norme sanitare veterinare, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor poate acorda o autorizaţie provizorie de utilizare a anumitor produse de uz veterinar în cantitate limitată în următoarele cazuri:" +
Articolul IIOrice referire la "aviz de comercializare" sau "avizare" din Norma veterinară privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul, comercializarea şi utilizarea produselor medicinale veterinare şi a altor produse de uz veterinar se va considera referire la autorizaţia de comercializare – aditivi furajeri – pentru aditivii furajeri şi, respectiv, referire la autorizaţia de comercializare – alte produse de uz veterinar – în cazul celorlalte produse, altele decât aditivii furajeri. +
Articolul IIIPrevederile alin. (3) al art. 4, alin. (3) al art. 5, alin. (2) al art. 6, alin. (2) al art. 8, alin. (2) al art. 9 şi ale alin. (2) al art. 14 din Norma veterinară privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul, comercializarea şi utilizarea produselor medicinale veterinare şi a altor produse de uz veterinar se abrogă. +
Articolul IVPrezentul ordin se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Preşedintele Autorităţii NaţionaleSanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,Liviu HarbuzBucureşti, 29 septembrie 2004.Nr. 82._______________