În temeiul Hotărârii Guvernului nr. 734/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Integrării Europene, cu modificările ulterioare,având în vedere prevederile:– Legii nr. 151/1998 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările ulterioare;– Hotărârii Guvernului nr. 93/2003 privind aprobarea structurii, indicatorilor şi fondurilor aferente subprogramului „Investiţii în servicii sociale”, care se finanţează prin bugetul Ministerului Dezvoltării şi Prognozei pe anul 2003 în cadrul programelor regionale specifice;– Ordinului ministrului dezvoltării şi prognozei nr. 39/2003 pentru aprobarea Procedurilor privind implementarea subprogramului „Investiţii în servicii sociale”, cu modificările ulterioare,ministrul integrării europene emite prezentul ordin. + Articolul IProcedurile privind implementarea subprogramului "Investiţii în servicii sociale", aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării şi prognozei nr. 39/2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 18 martie 2003, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. Alineatul 1 al capitolului 3 "Bugetul programului" va avea următorul cuprins:"Bugetul total estimat al programului, aferent celei de-a II-a licitaţii, este de 55.278.942.021 lei, din care:– suma de 50.000.000.000 lei este alocată de la bugetul de stat sprijinului financiar nerambursabil;– suma de 278.942.021 lei reprezintă asistenţă tehnică în cadrul subprogramului."2. Punctul 1 al alineatului 6 din capitolul 8 "Completarea formularului «Cerere de finanţare nerambursabilă»", precum şi punctul 1 de la "Documente care se anexează la cerere" din anexa la proceduri vor avea următorul cuprins:"Pentru solicitanţi şi parteneri:1. raportarea contabilă la 30 iunie 2003, avizată de administraţia finanţelor publice;saubilanţul contabil cu anexe, la 31 decembrie 2003, avizat de administraţia finanţelor publice.În cazul în care solicitanţii/partenerii nu vor anexa la cererea de finanţare bilanţul contabil cu anexe (la 31 decembrie 2003), acesta va fi prezentat la contractare.Indiferent de rezultatele financiare prezentate în raportarea contabilă la 30 iunie 2003, contractul de finanţare nerambursabilă se va încheia cu solicitantul selectat numai în condiţiile în care nu se înregistrează pierderi conform bilanţului la 31 decembrie 2003 atât de către solicitant, cât şi de către partenerii acestuia." + Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. + Articolul IIIDirecţia implementare va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.Ministrul integrării europene,Alexandru FărcaşBucureşti, 10 martie 2004.Nr. 81.–––––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.