pentru aprobarea Regulamentului privind colectarea, sortarea, păstrarea, evidenta, gestionarea, predarea, transportul, prelucrarea şi valorificarea metalelor vechi, a deşeurilor metalice şi refractare
În baza art. 84 din Constituţia Republicii Socialiste România,în temeiul Decretului nr. 673/1969 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Industriei Metalurgice, cu modificările ulterioare,avînd în vedere prevederile art. 6 din Decretul Consiliului de Stat nr. 106/1975 privind colectarea, predarea, gospodărirea şi valorificarea deşeurilor şi a altor resurse secundare de materii prime şi materiale, potrivit cărora Ministerul Industriei Metalurgice coordonează valorificarea metalelor vechi şi a deşeurilor metalice şi refractare şi în conformitate cu art. 28 din acelaşi decret, se emite următorulORDIN +
Articolul 1Se aprobă Regulamentul privind colectarea, sortarea, păstrarea, evidenta, gestionarea, predarea, transportul, prelucrarea şi valorificarea metalelor vechi şi a deşeurilor metalice şi refractare, elaborat cu acordul Ministerului Aprovizionarii Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe, Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerului Muncii şi Ministerului Finanţelor. +
Articolul 2Prevederile acestui regulament vor fi aduse la îndeplinire de toate unităţile economice, cooperatiste şi obşteşti cărora le revin sarcini – potrivit Decretului Consiliului de Stat nr. 106/1975 – privind colectarea, sortarea, păstrarea, evidenta, gestionarea, predarea, transportul, prelucrarea şi valorificarea metalelor vechi, a deşeurilor metalice şi refractare.REGULAMENTprivind colectarea, sortarea, păstrarea, evidenta, gestionarea, predarea, transportul, prelucrarea şi valorificarea metalelor vechi, a deşeurilor metalice şi refractarePrin Decretul Consiliului de Stat nr. 106/1975 se reglementează unitar pe economia naţionala activităţile legate de colectarea, predarea, gospodărirea şi valorificarea deşeurilor şi celorlalte resurse secundare, stabilirea obligaţiilor şi raspunderilor ce revin în acest domeniu unităţilor socialiste şi fiecărui cetăţean de a contribui şi pe aceasta cale la dezvoltarea economico-socială a tarii noastre.Decretul Consiliului de Stat nr. 106/1975 stabileşte:– condiţiile de valorificare a deşeurilor şi a altor resurse secundare, în vederea largirii bazei interne de materii prime şi materiale;– condiţiile de planificare şi realizare a activităţii de colectare şi valorificare a deşeurilor şi a altor resurse secundare;– atribuţii în domeniul colectării şi valorificării deşeurilor şi a altor resurse secundare;– raspunderi şi sancţiuni.Pentru colectarea şi prelucrarea metalelor vechi, a deşeurilor metalice şi refractare este organizată, în conformitate cu prevederile Decretului nr. 162/1973, Centrala de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti, din subordinea Ministerului Industriei Metalurgice.Avînd în vedere prevederile art. 28 din Decretul Consiliului de Stat nr. 106/1975, s-a întocmit prezentul Regulament privind colectarea, sortarea, păstrarea, evidenta, gestionarea, predarea, transportul, prelucrarea şi valorificarea metalelor vechi, a deşeurilor metalice şi refractare. +
Capitolul 1DEFINITIA RESURSELOR, SORTAREA, PĂSTRAREA, EVIDENTA, GESTIONAREA ŞI PREDAREA SPRE COLECTARE A METALELOR VECHI, A DEŞEURILOR METALICE ŞI REFRACTARE +
Articolul 1Prin metale vechi feroase şi neferoase, în sensul prezentului regulament, se înţeleg:– părţile metalice ale fondurilor fixe şi elementele materiale ale mijloacelor circulante casate;– piesele sau ansamblurile metalice ale fondurilor fixe sau elementele materiale ale mijloacelor circulante scoase din uz cu ocazia reparaţiilor;– epavele ranfluate;– elementele sau părţile metalice de muniţii delaborate;– obiectele metalice uzate rezultate din gospodăriile individuale sau din locurile unde se evacueaza resturile industriale, menajere sau stradale;– ambalajele metalice;– alte deşeuri rezultate din activităţile de aprovizionare-desfacere, investiţii şi de "service". +
Articolul 2Prin deşeuri metalice feroase şi neferoase, în sensul prezentului regulament, se înţeleg părţile metalice inlaturate în decursul procesului tehnologic de realizare a unui produs şi care nu mai pot fi utilizate pentru realizarea acelui produs sau altor produse în aceeaşi unitate, precum şi cele rezultate din activitatea de construcţii şi montaj, care nu pot fi refolosite în acelaşi şantier, şi anume:– capetele, marginile, sutajele, strunjiturile şi alte resturi rezultate din turnarea, laminarea, forjarea, debitarea, stantarea şi aschierea metalelor;– oxizii metalici rezultaţi din prelucrarea la cald a metalelor şi aliajelor lor, tunderul, cenusile, zgurile, slamurile, în cazul în care pot fi folosite în procesele metalurgice de producere a metalelor;– scursurile metalice, scoartele, ursii sau reziduurile rezultate din procesele metalurgice la topirea şi turnarea metalelor;– rebuturile neremaniabile;– alte rămăşiţe feroase şi neferoase care pot fi utilizate în industria metalurgica. +
Articolul 3Prin deşeuri refractare, în sensul prezentului regulament, se înţeleg caramizile şi părţile de caramizi rezultate cu ocazia demolarilor, reparaţiilor şi construcţiilor de agregate termice. +
Articolul 4Întreprinderile, organizaţiile cooperaţiei meşteşugăreşti şi celelalte organizaţii obşteşti vor determina cantitatea şi structura deşeurilor metalice, pe baza bilanţului anual al folosirii resurselor de materii prime şi materiale puse la dispoziţie, separat pentru deşeurile metalice rezultate din:– otelarii şi turnatorii;– laminoare;– alte activităţi de producţie.Fundamentarea sarcinilor de predare, colectare şi valorificare se efectuează pe baza bilanţului anual al folosirii resurselor de materii prime şi materiale.Resursele de deşeuri metalice evidentiate prin bilanţ vor fi completate cu cantităţile de metale vechi rezultate din casări, din activitatea de întreţinere şi reparaţii.De asemenea, se vor stabili cantităţile de caramizi refractare scoase din uz cu ocazia casarilor şi a lucrărilor de întreţinere şi reparaţii. +
Articolul 5Stringerea, sortarea, pregătirea, depozitarea şi operaţiunile de evidenta pentru metalele vechi, deşeurile metalice şi refractare se executa pe sortimente, după compozitia chimica şi forma fizica, conform standardelor de stat sau normelor interne în vigoare.Înregistrarea ca intrari în gestiune se efectuează pe baza actelor de predare, la apariţia lor, pe sortimente şi locuri de provenienţă, la preţurile de achiziţie legale.Ieşirea din gestiune a deşeurilor metalice, metalelor vechi, a deşeurilor de caramizi refractare şi altor deşeuri destinate consumului propriu se efectuează pe baza bonurilor de materiale şi pe baza proceselor-verbale de înregistrare a cantităţilor reţinute pentru acest consum, iar pentru cantităţile destinate a fi predate unităţilor din cadrul Centralei de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti, pe baza actelor legale de expediţie şi transport. +
Articolul 6Unităţile economice de stat, instituţiile de stat, organizaţiile cooperatiste şi obşteşti, sînt obligate sa predea metalele vechi, deşeurile metalice şi refractare unităţilor Centralei de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti.Prin excepţie, nu vor fi predate:– deşeurile metalice şi metalele vechi care se consuma prin retopire în aceeaşi secţie: furnale, otelarii, turnatorii şi secţii de producere a neferoaselor din concentrate şi din deşeuri;– deşeurile metalice şi metalele vechi care pot fi utilizate în starea în care se găsesc sau cu prelucrari care nu necesita retopirea lor în aceeaşi unitate;– deşeurile de caramizi refractare utilizate în aceeaşi întreprindere pentru repararea agregatelor termice. +
Capitolul 2COLECTAREA METALELOR VECHI ŞI A DEŞEURILOR METALICE ŞI REFRACTARE +
Articolul 7Centrala de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti asigura colectarea tuturor metalelor vechi, deşeurilor metalice şi refractare provenite din activitatea unităţilor economice, instituţiilor de stat, organizaţiilor cooperatiste şi obşteşti, chiar dacă acestea nu au sarcini de predare sau depăşesc sarcinile de predare prevăzute în planul naţional unic de dezvoltare economico-socială, precum şi preluarea metalelor vechi colectate de la populaţie de organizaţiile împuternicite în acest scop printr-un contract de mandat sau predate direct în depozitele proprii.Centrala de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti este obligată sa colecteze toate deşeurile metalice şi metalele vechi rezultate în condiţiile de calitate prevăzute în standardele de stat şi normele interne, colectarea acestora neputind fi restrictionata. +
Articolul 8Sarcinile de predare sînt obligatorii, titularii de plan urmînd a le defalca pe trimestre şi luni, în vederea contractării lor.Prin contracte se vor stabili distinct cantităţile şi sortimentele de metale vechi şi deşeuri metalice şi refractare, care:– se predau efectiv unităţilor Centralei de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti;– se expediază de unităţile predatoare direct beneficiarilor consumatori indicaţi de Centrala de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti;– vor fi reţinute de unităţile predatoare pentru consum, în vederea retopirii, potrivit balantelor materiale şi repartitiilor. +
Articolul 9Metalele vechi şi resturile de caramizi refractare rezultate din casarea fondurilor fixe şi mijloacelor circulante se predau în termen de 60 de zile de la aprobarea formelor de casare. Celelalte deşeuri metalice şi refractare se predau pe măsura ce rezultă, ţinînd seama de mărimea loturilor care asigura optimizarea activităţii de transport. +
Articolul 10Stringerea şi sortarea metalelor vechi din locurile de depozitare a reziduurilor menajere şi stradale se fac de întreprinderile de salubritate, predarea acestora facindu-se la unităţile Centralei de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti, în baza contractelor economice sau convenţiilor încheiate. +
Articolul 11Unităţile comerciale şi unităţile de alimentaţie publică au obligaţia de a stringe şi preda la Centrala de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti: capacele metalice, fierul balot şi alte metale vechi rezultate din ambalaje de la diverse produse primite spre desfacere. +
Articolul 12Şcolile vor organiza cu elevii acţiuni pentru stringerea metalelor vechi, folosind sumele obţinute prin predarea acestora la unităţile Centralei de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti, în conformitate cu prevederile legale. +
Articolul 13Membrii cooperativelor agricole de producţie, pe baza hotărîrii adunării generale, pot preda metalele vechi şi obiectele metalice de uz casnic din gospodăria proprie, în folosul cooperativei agricole de producţie, în vederea utilizării lor conform Hotărîrii Consiliului de Miniştri nr. 1218/1971 privind predarea către unităţile agricole cooperatiste a unor fonduri fixe şi mijloace circulante casate. +
Articolul 14Colectarea metalelor vechi, a deşeurilor metalice şi refractare provenite de la populaţie, inclusiv a celor provenite din atelierele particulare autorizate, se face prin unităţile subordonate comitetelor şi birourilor executive ale consiliilor populare sau prin unităţile cooperaţiei de consum, împuternicite în acest scop printr-un contract de mandat de către Centrala de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti, sau prin predare directa în depozitele centralei. +
Articolul 15Organizaţiile Uniunii Tineretului Comunist şi alte organizaţii de masa vor organiza acţiuni pentru stringerea metalelor vechi, a deşeurilor metalice şi refractare din locuri situate în afară unităţilor socialiste sau provenite de la membrii organizaţiilor respective, pe care le vor preda unităţilor Centralei de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti. +
Articolul 16Asociaţiile de locatari vor organiza stringerea metalelor vechi provenite din gospodăriile locatarilor respectivi, pe care le vor preda la unităţile Centralei de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti, iar fondurile obţinute vor fi utilizate pentru acţiuni de întreţinere, reparaţii, amenajări spaţii verzi etc. +
Articolul 17Cetăţenii străini sau delegaţii reprezentantelor diplomatice pot preda metale vechi la unităţile Centralei de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti, care se vor prelua la preţurile prevăzute la art. 18. Sumele în lei ce se vor realiza de cetăţenii străini vor fi folosite pentru plati sau cheltuieli în lei, în ţara, şi nu pot fi transferate în străinătate sub nici o formă (în lei sau moneda străină echivalenta).Aceştia pot preda, ca metale vechi, autoturismele uzate sau degradate ca urmare a unor accidente, cu excepţia cazurilor cînd urmează a se acordă despăgubiri din asigurări prin efectul legii de răspundere civilă pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule, situaţie în care predarea şi valorificarea autovehiculelor se vor face de Administraţia Asigurărilor de Stat (ADAS). +
Articolul 18Pentru metalele vechi, deşeurile metalice şi refractare colectate de la unităţile economice, instituţiile de stat şi de la organizaţiile cooperatiste se practica preţuri de achiziţie pentru sectorul socialist. Pentru colectarile de la populaţie, efectuate conform art. 14, 15, 16 şi 17, se vor practica preţuri de achiziţie pentru sector particular. +
Articolul 19Unităţile economice la care rezultă lunar minimum 150 tone strunjituri de oţel sînt obligate să le predea unităţilor Centralei de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti numai în stare maruntita sau brichetate. +
Capitolul 3TRANSPORTUL METALELOR VECHI ŞI AL DEŞEURILOR METALICE ŞI REFRACTARE +
Articolul 20Unităţile economice predatoare, care au linii proprii, sînt obligate sa expedieze metalele vechi, deşeurile metalice şi refractare pe calea ferată, cîte un singur sortiment într-un vagon sau container, la destinatarii indicaţi de către unităţile Centralei de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti. +
Articolul 21Unităţile Centralei de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti sînt obligate sa comunice unităţilor predatoare, cu 40 de zile înaintea primei zile a lunii în care se va efectua expedierea, adresa unităţii beneficiare, cantităţile şi sortimentele ce urmează a fi prevăzute în planul de transport, ţinînd seama de prevederile contractuale.Planurile de transport lunare se depun la staţiile de expediţie de către unităţile predatoare, cu respectarea codificarii specifice expedierilor de metale vechi şi deşeuri metalice şi refractare. +
Articolul 22Centrala de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti este autorizata sa verifice planurile de transport lunare pentru expedierea metalelor vechi şi deşeurilor metalice şi refractare şi sa introducă modificări în planul centralizat ori de cîte ori unităţile prevăd cantităţi mai mari sau în alte sortimente decît cele comunicate, sau sa schimbe destinatarii prevăzuţi iniţial cu alţii. Potrivit sarcinilor ce îi revin în calitate de furnizor de metale vechi, deşeuri metalice şi refractare. Centrala de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti îndeplineşte obligaţiile privind optimizarea transportului deşeurilor metalice şi refractare prevăzute în art. 10 din Decretul nr. 620/1973. +
Articolul 23Metalele vechi, deşeurile metalice, refractare şi alte deşeuri care nu întrunesc condiţiile de expediere pe calea ferată – prevăzute la art. 20 – se transporta cu autovehiculele unităţilor Centralei de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti, cu autovehiculele din parcul public sau cu autovehiculele aparţinînd unităţilor predatoare, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind optimizarea transporturilor auto.Centrala de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti executa transporturile de metale vechi, deşeuri metalice, refractare şi altele cu autovehiculele din parcul propriu, în limita capacităţii de transport de care dispune, numai pe drumurile publice. +
Articolul 24Încărcarea autovehiculelor cu metale vechi, deşeuri metalice, refractare şi alte deşeuri se efectuează de unităţile predatoare, inclusiv în cazul transporturilor făcute cu autovehiculele unităţilor Centralei de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti. Pentru operaţiunile de încărcare-descărcare, unităţile predatoare sau beneficiare vor respecta termenele prevăzute în normativele republicane; depăşirea termenelor de încărcare-descărcare se penalizeaza potrivit tarifelor republicane.Unităţile economice sînt obligate sa confirme pe documentele de transport ora intrării şi iesirii autovehiculelor din incinta. +
Articolul 25Încărcarea deşeurilor metalice şi metalelor vechi şi transportul acestora cu autovehicule din parcul public sau cu autovehicule aparţinînd unităţilor predatoare se executa pe bază de contracte sau comenzi emise de unităţile Centralei de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti.Cheltuielile făcute de unităţile predatoare pentru încărcări în vederea expedierii şi pentru transport la staţiile de încărcare sau la punctele de colectare se suporta de Centrala de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti, în afară preţurilor de achiziţie, conform catalogului MET – 6/1975.Prin statie de încărcare se înţelege statia cea mai apropiată deschisă traficului C.F.R.Pentru încărcări-descărcări se vor folosi normele de muncă unificate pe economie, iar în cazul unui grad mai mare de inzestrare tehnica a muncii, se vor aplica norme de muncă unificate pe minister, elaborate pentru astfel de condiţii specifice. Pentru transporturile auto plata se va face conform tarifelor unificate pe economie. +
Articolul 26Autovehiculele unităţilor Centralei de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti pot efectua transportul de la locurile de provenienţă a metalelor vechi şi deşeurilor metalice şi refractare la locurile de depozitare, de prelucrare sau de expediere, precum şi la beneficiarii consumatori. Transporturile cu autovehiculele destinate colectării de deşeuri metalice se efectuează în zona de activitate a fiecărei unităţi componente a Centralei de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti. +
Capitolul 4PRELUCRAREA METALELOR VECHI ŞI A DEŞEURILOR METALICE ŞI REFRACTARE +
Articolul 27Centrala de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti este obligată sa pregătească şi sa prelucreze pe sortimente deşeurile colectate, la un nivel calitativ corespunzător standardelor şi normelor interne în vigoare, pentru utilizarea lor eficienta în procesele metalurgice.În vederea prelucrării la unităţile speciale ale Centralei de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti, se pot efectua expedieri şi transferuri de deşeuri metalice şi metale vechi, conform planului de transport şi planului de prelucrare. +
Articolul 28Centrala de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti este obligată sa prevadă în planul propriu de cercetare-proiectare sau prin colaborare teme de studii şi cercetări care, prin aplicarea lor în producţie, să asigure soluţii de prelucrare, în scopul valorificării metalelor vechi, deşeurilor metalice şi refractare, folosind experienta proprie, a unităţilor de specialitate din ţara şi din alte tari. Cheltuielile de studii şi cercetări se prevăd a fi decontate din fondul de tehnica noua al ministerului. +
Articolul 29Unităţile socialiste predatoare pot executa, în afară prelucrarilor prevăzute la art. 19, şi alte operaţiuni de pregătire primara a deşeurilor metalice şi metalelor vechi destinate a fi predate unităţilor Centralei de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti, în baza unor comenzi. Pentru cantităţile prelucrate în aceste condiţii, Centrala de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti va plati, în afară preţului de achiziţie, cheltuielile de prelucrare calculate după normele practicate de Centrala de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti, fără alte adaosuri. +
Articolul 30Unităţile socialiste dotate cu utilaje şi instalaţii de prelucrare primara a deşeurilor metalice şi a metalelor vechi sînt obligate să le utilizeze la capacitatea lor sau la nivelul resurselor proprii şi să prezinte situaţiile privind realizarile obţinute organelor cu atribuţie de control prevăzute la art. 25 din Decretul Consiliului de Stat nr. 106/1975 privind colectarea, predarea, gospodărirea şi valorificarea deşeurilor şi a altor resurse secundare de materii prime şi materiale. +
Capitolul 5VALORIFICAREA METALELOR VECHI ŞI A DEŞEURILOR METALICE ŞI REFRACTARE +
Articolul 31Livrarea pentru valorificare a metalelor vechi, deşeurilor metalice şi refractare, precum şi a altor deşeuri şi resurse secundare către unităţile consumatoare beneficiare, se face numai prin Centrala de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti, în baza repartitiilor primite de la coordonatorii de balanţa şi în conformitate cu contractele economice.În repartiţii şi contracte se vor prevedea distinct cantităţile de metale vechi, de deşeuri metalice, refractare şi alte deşeuri care rezultă din activitatea unităţilor predatoare şi care se reţin pentru consum şi, separat, cantităţile care fac obiectul livrărilor-expedierilor efective.Necesarul de deşeuri metalice şi metale vechi repartizat pentru consum prin retopire se va acoperi, în primul rind, cu cantităţile rezultate din activitatea proprie a unităţilor predatoare-consumatoare şi, numai în măsura în care necesarul pentru consum depăşeşte resursele proprii, acesta va fi acoperit, în completare, cu expedieri efective făcute de Centrala de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti. +
Articolul 32Livrarea deşeurilor metalice şi metalelor vechi între unităţile economice, pentru realizarea, prin retopire, a unor repere, piese, produse etc., în cadrul planurilor de colaborare, se face prin Centrala de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti, în baza repartitiilor şi contractelor economice. +
Articolul 33Deşeurile metalice şi metalele vechi feroase nealiate care pot fi utilizate în starea în care se găsesc şi nu necesita retopire pot fi valorificate de Centrala de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti către unităţile socialiste, precum şi direct de unităţile economice, avînd prioritate unităţile aparţinînd industriei locale şi cooperaţiei meşteşugăreşti.Vînzarea acestor deşeuri se face în baza repartitiilor emise de coordonatorul de balanţa şi la preţurile aprobate conform legii.Unităţile predatoare sînt obligate ca la cererea Centralei de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti să asigure condiţii pentru stringerea, depozitarea şi expedierea separată a deşeurilor metalice ce urmează a fi valorificate fără retopire. +
Articolul 34Valorificarea către unităţile agricole cooperatiste a unor fonduri fixe şi mijloace circulante casate se face conform Hotărîrii Consiliului de Miniştri nr. 1218/1971 privind predarea către unităţile agricole cooperatiste a unor fonduri fixe şi mijloace circulante casate. +
Articolul 35Contractarea deşeurilor metalice şi metalelor vechi de către unităţile predatoare-furnizoare şi de către Centrala de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti se va face pe formulare de contracte emise conform contractelor model elaborate şi aprobate potrivit Hotărîrii Consiliului de Miniştri nr. 1011/1972. +
Articolul 36Deşeurile metalice şi metalele vechi, precum şi deşeurile refractare, care se expediază direct în baza dispoziţiilor Centralei de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti, se vor achită unităţilor furnizoare-expeditoare după primirea şi receptionarea mărfurilor de către beneficiarii consumatori. +
Capitolul 6DISPOZIŢII FINALE +
Articolul 37Exploatarea haldelor de depozitare a reziduurilor rezultate din procesele metalurgice, în scopul recuperării deşeurilor metalice, se face de către unităţile deţinătoare. Cantităţile de deşeuri metalice, rezultate din acţiunea de exploatare a haldelor industriale, sînt supuse obligaţiei de predare către Centrala de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti, indiferent dacă se consuma în activitatea proprie sau se livreaza la beneficiari.Centrala de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti poate exploata aceste halde în baza unor convenţii; cantităţile recuperate nu se achită proprietarilor de halda şi nici nu constituie realizari ale sarcinilor de predare pentru unităţile respective.Cantităţile de deşeuri metalice şi metale vechi recuperate de unităţile Centralei de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti din halde se înregistrează la preţul de achiziţie.Beneficiile din exploatarea haldelor se constituie ca diferenţa între valoarea de înregistrare şi valoarea cheltuielilor efectuate. +
Articolul 38Pierderile procentuale din manipulare şi din procesul de prelucrare a metalelor vechi şi a deşeurilor metalice şi refractare, constatate în cadrul Centralei de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti, se aproba de Ministerul Industriei Metalurgice, cu avizul Ministerului Aprovizionarii Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe, scăderea lor din gestiune efectuindu-se conform Hotărîrii Consiliului de Miniştri nr. 1885/1970.Pierderile care se înregistrează în procesul de prelucrare, în scopul reducerii sau eliminării impuritatilor conţinute de unele sortimente de deşeuri metalice şi metale vechi, se scad periodic din evidenţa contabilă a materialelor, pe baza documentelor de evidenta primara privind cantităţile intrate în prelucrare şi cele rezultate din prelucrare.Cantităţile scăzute din gestiune nu operează asupra realizarilor planului de colectare.Valoarea pierderilor neimputabile scăzute astfel din gestiune se include în cheltuielile de circulaţie. Aceasta valoare a pierderilor urmează a fi influentata cu valoarea plusurilor constatate la inventariere. +
Articolul 39Centrala de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti va asigura, în cadrul fondurilor sale de propaganda, efectuarea unor acţiuni de popularizare a stringerii, colectării, predării şi valorificării metalelor vechi, deşeurilor metalice şi refractare. +
Articolul 40Pentru deşeurile metalice colectate de la populaţie, conform art. 14, Centrala de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti va plati unităţilor împuternicite printr-un contract de mandat, în afară preţurilor stabilite pentru preluare de la populaţie, cel mult 7% din valoarea materialelor predate, reprezentind cheltuieli de colectare. +
Articolul 41Raportarea îndeplinirii sarcinilor de predare a deşeurilor metalice, metalelor vechi şi deşeurilor refractare şi a altor deşeuri prevăzute în plan se face pe baza cantităţilor şi a categoriilor predate efectiv unităţilor Centralei de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti, expediate direct unităţilor consumatoare, pe baza dispoziţiilor Centralei de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti şi a cantităţilor reţinute pentru consum, sau valorificate direct în conformitate cu art. 33 din prezentul regulament, pe baza documentelor de expediere-transport sau a proceselor-verbale pentru înregistrarea cantităţilor care reprezintă consumuri proprii.Raportarea îndeplinirii planului de colectare de către Centrala de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti se face în baza cantităţilor preluate efectiv, expediate direct, reţinute pentru consum propriu sau valorificate conform art. 33, ţinînd seama de modificările cantitative şi sortimentale constatate după efectuarea operaţiunilor de resortare a deşeurilor metalice şi metalelor vechi colectate în amestec, sub forma de utilaje, fonduri fixe şi diverse ansamble nedezmembrate.Resursele de deşeuri metalice şi metale vechi cuprinse în balantele de materiale vor fi corespunzătoare sarcinilor planului de colectare, corectate cu scăzăminte în cantităţi care reprezintă pierderile admisibile ce rezultă din operaţiile de prelucrare pentru eliminarea sau reducerea impuritatilor nemetalice. +
Articolul 42Cheltuielile de circulaţie planificate se recalculează de Centrala de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti în raport cu indicele de realizare a planului de colectare a deşeurilor metalice şi metalelor vechi, luindu-se în calcul cheltuielile directe. +
Articolul 43Fondurile băneşti constituite conform Hotărîrii Consiliului de Miniştri nr. 695/1962*) pentru aprobarea regulamentului privind predarea, prelucrarea, achiziţionarea şi valorificarea deşeurilor metalice şi metalelor vechi la minister, celelalte organe centrale, consilii populare judeţene şi Consiliul popular al municipiului Bucureşti, rămase neconsumate pînă la data de 31 decembrie 1975, vor fi vărsate la bugetul de stat în termen de 30 de zile de la data aprobării prezentului regulament.–––––Notă …
*) În prezent abrogată prin Decretul Consiliului de Stat nr. 106/1975. +
Articolul 44În scopul accelerarii vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante, Centrala de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti poate cere băncilor deschiderea de subconturi curente prin care se efectuează încasări şi plati şi care se alimentează din încasări proprii.Subconturile de încasări şi plati se pot deschide la unităţile teritoriale stabilite de Centrala de prelucrare şi colectare a deşeurilor metalice Bucureşti.Plăţile din aceste subconturi se pot efectua numai în limita disponibilităţilor şi conform documentaţiei depuse odată cu cererea-angajament. +
Articolul 45Ministerul Industriei Metalurgice răspunde de organizarea, în unităţile subordonate, a recuperării şi valorificării celorlalte resurse secundare de materii prime şi materiale prevăzute în anexa la Decretul Consiliului de Stat nr. 106/1975, pct. 1 lit. A şi B. +
Articolul 46Nerespectarea obligaţiilor legale privind colectarea, sortarea, păstrarea, evidenta, gestionarea, predarea, transportul, prelucrarea şi valorificarea metalelor vechi, a deşeurilor metalice, refractare, precum şi a altor deşeuri şi resurse secundare prevăzute în anexa la Decretul Consiliului de Stat nr. 106/1975 pct. 1 lit. A şi B, se va sanctiona potrivit art. 22-24 din decret.––––––––