Emitent: MINISTERUL AGRICULTURII, PADURILOR SI DEZVOLTARII RURALENr. 791 din 12 decembrie 2006MINISTERUL MEDIULUI SI GOSPODARIRII APELORNr. 1.381 din 20 decembrie 2006 Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1.043 din 29 decembrie 2006
pentru definirea bunelor condiţii agricole şi de mediu în România
În temeiul art. 3 lit. m) şi o) din Legea nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu modificările şi completările ulterioare,în baza art. 5 din Regulamentul Consiliului Uniunii Europene (CE) nr. 1.782/2003 privind stabilirea normelor comune pentru regimurile de susţinere directă în cadrul Politicii Agricole Comune şi stabilirea unor regimuri de susţinere în favoarea agricultorilor, cu modificările ulterioare,având în vedere Memorandumul aprobat de Guvern în luna mai 2005, prin care România a decis să aplice după data aderării la Uniunea Europeană Schema unică de plăţi pe suprafaţă – SAPS,având în vedere Master Plan-ul pentru implementarea IACS în România,văzând Referatul de aprobare nr. 31.905 din 13 decembrie 2006 şi nr. 23.705/L.A.V. din 19 decembrie 2006, întocmite de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi de Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor,în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 155/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 408/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi ministrul mediului şi gospodăririi apelor emit următorul ordin: + Articolul 1Începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, fermierii români care solicită plăţi directe în cadrul schemei unice de plată pe suprafaţă – SAPS – trebuie să respecte următoarele bune condiţii agricole şi de mediu:I. Standarde pentru evitarea eroziunii solului:1. pe timpul iernii, terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi de toamnă şi/sau să rămână nelucrat după recoltare pe cel puţin 20% din suprafaţa arabilă totală a fermei;2. lucrările solului pe terenul arabil cu panta mai mare de 12%, cultivat cu plante prăşitoare, se efectuează de-a lungul curbelor de nivel;3. se menţin terasele existente pe terenul agricol la data de 1 ianuarie 2007.II. Standarde pentru menţinerea conţinutului optim de materie organică în sol, prin aplicarea unor practici agricole corespunzătoare:4. floarea-soarelui nu se cultivă pe aceeaşi suprafaţă mai mult de 2 ani consecutivi;5. arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil este permisă numai cu acordul autorităţii competente pentru protecţia mediului.III. Standarde pentru menţinerea structurii solului:6. lucrările solului pe terenul arabil cu panta mai mare de 12%, cultivat cu plante prăşitoare, se efectuează de-a lungul curbelor de nivel.IV. Standarde pentru menţinerea unui nivel minim de întreţinere a solului:7. nu este permis suprapăşunatul pajiştilor permanente;8. arderea pajiştilor permanente este permisă numai cu acordul autorităţii competente pentru protecţia mediului;9. nu este permisă tăierea arborilor solitari şi/sau a grupurilor de arbori de pe terenul arabil;10. prevenirea instalării vegetaţiei nedorite pe terenurile arabile, în special pe cele care nu mai sunt exploatate pentru producţie.V. Standarde pentru menţinerea suprafeţei existente de pajişti permanente:11. menţinerea suprafeţei de pajişti permanente la nivel naţional, existente la data de 1 ianuarie 2007. + Articolul 2Bunele condiţii agricole şi de mediu prevăzute la art. 1 sunt obligatorii pentru toţi utilizatorii de terenuri agricole care solicită sprijin în cadrul SAPS după data aderării. Aceste condiţii sunt obligatorii pentru toate parcelele agricole din cadrul exploataţiei, indiferent dacă fermierul solicită sprijin pentru toate parcelele sau numai pentru o parte. + Articolul 3Controlul respectării bunelor condiţii agricole şi de mediu de către fermieri se face prin Sistemul integrat de administrare şi control gestionat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură. + Articolul 4Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. + Articolul 5La data publicării prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 446/737/2006 pentru definirea bunelor condiţii agricole şi de mediu în România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 24 iulie 2006.Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,Dan Ştefan MotreanuMinistrul mediului şi gospodăririi apelor,Sulfina Barbu–––-
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.