pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind regimul exceptării, pe categorii de înţelegeri, decizii luate de asociaţiile de agenţi economici şi practici concertate, în domeniul transporturilor maritime, de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare
în baza:– Decretului nr. 57/2004 pentru numirea membrilor Plenului Consiliului Concurenţei;– prevederilor art. 21 alin. (4) lit. f), ale art. 28 alin. (1) şi (2) şi ale art. 29 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ,preşedintele Consiliului Concurenţei emite următorul ordin: +
Articolul 1În urma adoptării în plenul Consiliului Concurenţei se pune în aplicare Regulamentul privind regimul exceptării, pe categorii de înţelegeri, decizii luate de asociaţiile de agenţi economici şi practici concertate, în domeniul transporturilor maritime, de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. +
Articolul 2Compartimentele de specialitate din cadrul Consiliului Concurenţei vor urmări punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin. +
Articolul 3Prezentul ordin şi regulamentul menţionat la art. 1 vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.Preşedintele Consiliului Concurenţei,Mihai BerindeBucureşti, 14 aprilie 2004.Nr. 78. +
Anexa REGULAMENTprivind regimul exceptării, pe categorii deînţelegeri, decizii luate de asociaţiile de agenţi economicişi practici concertate, în domeniul transporturilormaritime, de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1)din Legea concurenţei nr. 21/1996,cu modificările şi completările ulterioareÎn temeiul art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare, numită în continuare lege,Consiliul Concurenţei adopta prezentul Regulament. +
Capitolul IScop şi definiţii +
Articolul 1ScopulPrezentul Regulament se aplică consorţiilor, în măsura în care acestea furnizează servicii de transport maritim internaţional de linie, dinspre sau către unul sau mai multe porturi din România. +
Articolul 2DefiniţiiPentru aplicarea prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:1. Consorţiu – un acord între doi sau mai mulţi transportatori maritimi, prestatori de servicii de transport internaţional maritim de linie, exclusiv pentru transportul de marfa, cu preponderenţa în containere, pe una sau mai multe relaţii de trafic, care are ca obiect operarea în comun a unui serviciu de transport maritim, în scopul îmbunătăţirii acestuia faţă de cel oferit individual de membrii în absenţa acordului, în scopul raţionalizării activităţii acestora prin intermediul înţelegerilor tehnice, operaţionale şi/sau comerciale, cu excepţia fixării preturilor;2. Transport maritim de linie – transportul regulat de mărfuri, pe o anumită rută sau rute între porturi, conform orarelor şi datelor de navigaţie publicate în avans şi disponibil chiar ocazional oricărui utilizator de transport, la cerere, contra cost;3. Acord de servicii – un acord contractual încheiat între unul sau mai mulţi utilizatori de transport, pe de o parte, şi un membru al consorţiului sau consorţiul însuşi, pe de altă parte, conform căruia, unui utilizator i se desemnează, de către un membru al consorţiului sau consorţiul însuşi, o companie care să-i presteze un serviciu individualizat, de o calitate stabilită sau special adaptat cerinţelor sale, în schimbul angajamentului de a-i transporta o anumită cantitate de mărfuri în decursul unei anumite perioade de timp;4. Utilizator de transport – un agent economic (de ex. expeditor, destinatar, intermediar etc.) care a încheiat sau şi-a manifestat intenţia de a încheia un acord contractual cu un consorţiu (sau cu unul din membri unui consorţiu) în vederea transportului de mărfuri, sau orice asociaţie de intermediari de transport;5. Acţiune tarifară independentă – dreptul unui membru al conferinţei de a oferi, de la caz la caz şi în funcţie de marfă, tarife diferite de cele stabilite prin tarifarul conferinţei, cu condiţia inştiinţării prealabile a celorlalţi membri ai acordului.6. Conferinţa maritima sau conferinţa – un grup de doi sau mai mulţi operatori de nave, care prestează servicii maritime internaţionale pentru transportul de marfa pe o ruta specială sau pe rute în cadrul unor limite geografice determinate şi care au încheiat o înţelegere sau un aranjament de orice natura, în cadrul cărora operează, în condiţii de navlu uniforme sau comune şi orice fel de condiţii agreate pentru prestarea de servicii maritime de linie; +
Capitolul IIExceptări +
Articolul 3Acorduri exceptate(1) Acordurile prevăzute la art. 1 şi 2 din prezentul regulament, sub rezeva îndeplinirii condiţiilor şi obligaţiilor prevăzute în acelaşi regulament, sunt exceptate de la aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) din lege pentru activităţile prevăzute la alin. (2) al acestui articol. … (2) Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) din lege numai următoarele activităţi: … a) operarea în comun a serviciilor de transport maritim de linie care cuprind numai următoarele activităţi: … (i) coordonarea şi/sau fixarea în comun a orarelor de navigaţie şi stabilirea porturilor de escala;(îi) schimbul, vânzarea sau navlosirea încrucişată de spaţiu sau de sloturi pe nave;(iii) asocierea (pooling) de navele şi/sau instalaţii portuare ;(iv) utilizarea în comun a unuia sau a mai multor birouri;(v) asigurarea de containere, echipamente de rulare şi alte echipamente şi/sau contracte de închiriere, leasing sau cumpărare de asemenea echipamente;(vi) utilizarea unui sistem de schimb de date informatizate şi/sau a unui sistem de documentare comun;b) ajustarea temporară a capacităţilor; … c) operarea sau utilizarea în comun a terminalelor portuare şi a serviciilor aferente (servicii de uşurare sau stivuire); … d) participarea la unul sau mai multe dintre următoarele pool-uri: încărcaturi, încasări sau beneficii; … e) exercitarea în comun a drepturilor de vot ale consorţiului în conferinţa în care membrii săi operează, în măsura în care votul, exercitat în comun, are în vedere activităţi proprii consorţiului; … f) o structura comuna de comercializare şi/sau emiterea unui conosament comun; … g) orice altă activitate auxiliara celor menţionate de la lit. a) la f), necesară realizării acestora. … (3) Următoarele clauze sunt considerate a fi activităţi auxiliare, în înţelesul alin. (2) lit. g): … a) obligaţia membrilor consorţiului de a utiliza, pe relaţia sau relaţiile de trafic în cauză nave alocate consorţiului şi de a se abţine de la navlosirea de spaţii pe nave aparţinând terţilor; … b) obligaţia membrilor consorţiului de a se abţine să aloce sau să navlosească spaţii altor transportatori, pe relaţia sau relaţiile de trafic în cauza fără autorizarea prealabilă a celorlalţi membri ai consorţiului. … +
Articolul 4Neutilizarea capacităţiiExceptarea prevăzută la art. 3 nu se aplică unui consorţiu care include înţelegeri privind neutilizarea capacităţilor existente, conform cărora transportatorii de linie, membri ai consorţiului, nu utilizează un anumit procent al capacităţii vasului operat în cadrul consorţiului. +
Capitolul IIICondiţii de exceptare +
Articolul 5Condiţia de baza pentru acordarea exceptăriiExceptarea prevăzută de art. 3 se aplică doar dacă cel puţin una din condiţiile de mai jos este indeplinită:a) între membrii conferinţei, în cadrul căreia operează consorţiul, există o concurenţa efectivă în materie de preţuri, datorată faptului că membri sunt autorizaţi expres prin prevederile acordului conferinţei, în virtutea obligaţiilor statutare sau altfel, să aplice o acţiune de tarifare independentă, tuturor tarifelor de navlosire stabilite prin tarifarul conferinţei; sau … b) între membrii conferinţei, în cadrul căreia operează consorţiul, există o concurenţa efectivă prin serviciile furnizate, datorită faptului că prin acordul conferinţei este permis consorţiului să ofere propriile acorduri de servicii (frecvenţa şi calitate), indiferent de formă, având libertatea de a adapta, în orice moment, serviciile pe care le oferă diferiţilor utilizatori de transport; sau … c) între membrii consorţiului există o concurenţa efectivă, reală sau potenţială, din partea companiilor nemembre ale consorţiului, indiferent dacă o conferinţa operează pe relaţia sau relaţiile de trafic în cauză. … +
Articolul 6Condiţii privind cota de piaţă(1) Pentru a beneficia de exceptarea prevăzută la art. 3, un consorţiu, pe fiecare din pieţele pe care operează, trebuie să deţină o cotă de piaţa de: … – până la 30% (calculată prin referire la volumul mărfurilor transportate – tone încărcate sau unităţi echivalente de 20 picioare), în condiţiile în care operează în cadrul unei conferinţe, şi– de până la 35%, când operează în afara conferinţei.(2) Exceptarea prevăzută în art. 3 continuă să se aplice în condiţiile în care cota de piaţă, definită în alin. (1) al acestui articol, este depăşită cu cel mult o zecime, pe durata oricărei perioade de doi ani calendaristici consecutivi. … (3) În condiţiile în care una din limitele, specificate în alin. (1) şi (2), este depăşită, exceptarea prevăzută la art. 3 va continua să se aplice pe o perioadă de şase luni, următoare sfârşitului de an calendaristic în care s-a înregistrat depăşirea. Aceasta perioadă se extinde la 12 luni, în condiţiile în care depăşirea se datorează retragerii de pe piaţă a unui transportator care nu face parte din consorţiu. … +
Articolul 7Procedura de exceptare(1) Exceptarea prevăzută la art. 3 şi 10 se poate aplica şi consorţiului a cărui cotă de piaţă, pe oricare dintre pieţele pe care acesta operează, depăşeşte limitele stabilite în art. 6, dar, totuşi, nu depăşeşte o cotă de piaţă de 50% pe niciuna dintre pieţe, în condiţiile în care acordurile în cauza sunt notificate Consiliului Concurentei conform prevederilor Regulamentului privind forma, conţinutul şi alte detalii referitoare la notificările prevăzute în Regulamentul pentru aplicarea dispoziţiilor art. 5 şi 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare, privind practicile anticoncurenţiale. … (2) Prevederile alin. (1) se aplică doar dacă în notificare sau în documentul care însoţeşte notificarea se face referire expresă la prezentul articol. … (3) În situaţia în care Consiliul Concurenţei nu acordă beneficiul exceptării, notificarea făcută în baza prezentului Regulament poate fi convertită într-o notificare privind obţinerea unei exceptări individuale conform Regulamentului privind forma, conţinutul şi alte detalii referitoare la notificările prevăzute în Regulamentul pentru aplicarea dispoziţiilor art. 5 şi 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare, privind practicile anticoncurenţiale. … +
Articolul 8Condiţii suplimentarePentru acordarea exceptărilor prevăzute în art. 3 şi 10, trebuiesc îndeplinite următoarele condiţii suplimentare:a) consorţiul trebuie să permită fiecărui membru să ofere, în baza unui contract individual, propriile acorduri de serviciu; … b) acordul consorţiului trebuie să permită companiilor membre să se retragă din consorţiu fără penalizări financiare sau de altă natură, cum ar fi, în special, obligaţia de a înceta toate activităţile de transport, pe relaţia sau relaţiile în cauză, cumulată sau nu cu condiţia ca această activitate să poată fi reluată numai după trecerea unei anumite perioade de timp. Acest drept este condiţionat de acordarea unui preaviz de maxim 6 luni, care poate fi dat după o perioadă iniţiala de 18 luni de la data intrării în vigoare a acordului. Totodată, în cazul unui consorţiu puternic integrat, care are un pool de beneficii şi/sau implica un grad înalt de investiţii, datorate cumpărării sau navlosirii de către membrii săi a navelor, în special în scopul înfiinţării sale, termenul maxim de preaviz este de şase luni, care se poate acorda după o perioadă iniţiala de 30 de luni de la intrarea în vigoare a acordului; … c) în condiţiile în care un consorţiu operează cu o structură comună de comercializare, fiecare membru al consorţiului trebuie să fie liber să se angajeze, fără a fi penalizat, într-o acţiune de comercializare independenta, cu obligaţia unui preaviz de maxim 6 luni. … d) consorţiile sau membrii acestora nu trebuie să aducă prejudicii unor porturi, transportatori sau utilizatori prin aplicarea unor tarife şi condiţii diferite transportului de mărfuri identice în zona geografică a acordului, funcţie de ţara de origine sau de destinaţie sau funcţie de portul de încărcare sau descărcare, cu excepţia cazului în care aceste preţuri sau condiţii pot fi justificate economic. … +
Capitolul IVObligaţii +
Articolul 9Obligaţii ataşate exceptării(1) Obligaţiile prevăzute în alin. (2) – (5) din acest articol vor fi anexate exceptărilor prevăzute de art. 3. … (2) Utilizatorii sau organizaţiile lor reprezentative, se vor consulta cu consorţiul pentru a găsi soluţii pentru problemele importante (altele decât cele pur operaţionale de importanţa minora) privind condiţiile şi calitatea serviciilor de transport maritim regulate oferite de consorţiu sau membrii săi. … Aceste consultări se vor tine oricând la cererea părţilor.Cu excepţia cazurilor de forţă majoră, consultările trebuie să aibă loc înainte de implementarea masurilor care constituie subiectul consultărilor. Dacă, în urma unei forţe majore, membrii unui consorţiu sunt obligaţi să pună în aplicare o decizie înainte de ţinerea consultărilor, orice consultare solicitată va avea loc în termen de 10 zile lucrătoare de la data solicitării. Cu excepţia unei asemenea forte majore, care va fi menţionată în înştiinţarea măsurii, aceasta din urmă nu va fi făcută publică înaintea consultărilor.Consultările se vor ţine respectând următoarele etape procedurale:a) înaintea consultărilor, consorţiul va înştiinţa, în scris, cealaltă parte cu privire la detaliile subiectelor care vor face obiectul consultărilor; … b) părţile vor face un schimb de opinii în scris sau în cursul întâlnirilor sau sub ambele forme la care reprezentanţii consorţiului şi ai celeilalte părţi vor depune toate eforturile de a ajunge la un punct de vedere comun; … c) în condiţiile în care, cu toate eforturile ambelor părţi, nu se ajunge la un punct de vedere comun, acest lucru va fi consemnat şi dat publicităţii. Consiliul Concurenţei va fi înştiinţat de către oricare dintre părţi; … d) cele doua părţi, dacă este posibil de comun acord, vor stabili, un termen rezonabil pentru finalizarea consultărilor. Acest termen nu va fi mai mic de o luna, în afara cazurilor excepţionale sau a cazurilor stabilite prin acordul părţilor; … (3) Condiţiile privind serviciile de transport maritim, prevăzute de consorţiu şi membrii săi, inclusiv cele legate de calitatea acestor servicii şi toate modificările relevante, vor fi puse la dispoziţia utilizatorilor de transport, la cerere, la costuri rezonabile şi vor fi disponibile spre examinare, fără plată, la sediile membrilor consorţiului, al consorţiului şi a agenţilor acestora. … (4) Sentinţele arbitrajului şi recomandările conciliatorilor, acceptate de părţi şi care rezolvă disputele privind practicile consorţiului care cad sub incidenţa acestui Regulament, dacă există, vor fi notificate neîntârziat Consiliului Concurentei de către consorţiu. … (5) Orice consorţiu, care a solicitat beneficiul exceptării conform acestui regulament, trebuie, în termenul stabilit de Consiliul Concurenţei de la caz la caz, dar care să nu fie mai mic de o lună, să demonstreze, la cererea Consiliului Concurenţei, îndeplinirea condiţiilor şi obligaţiilor impuse de articolele 5, 6, 7 şi 8 şi alin. (2) şi (3), din prezentul articol, şi să supună spre analiză Consiliului Concurenţei acordul consorţiului în cauză, în limita acestui termen. … +
Articolul 10Exceptarea acordurilor dintre utilizatorii de transport şi consorţiu privind utilizarea serviciilor de transport maritim regulateAcordurile, deciziile şi practicile concertate dintre utilizatorii de transport sau organizaţiile lor reprezentante, pe de o parte şi un consorţiu exceptat conform art. 3, pe altă parte, care au în vedere condiţiile sau calitatea serviciilor de transport maritim de linie furnizate de consorţiu şi toate problemele generale legate de astfel de servicii rezultate ca urmare a consultărilor purtate conform prevederilor alin. (2) din art. 9, sunt exceptate de interdicţia prevăzută în art. 5 alin. (1) din lege. +
Capitolul VPrevederi diverse +
Articolul 11Secretul profesional(1) Informaţiile dobândite ca urmare a aplicării prevederilor art. 7 şi alin. (5) din art. 9 vor fi folosite doar în scopul acestui Regulament. … (2) Consiliul Concurenţei, funcţionarii şi angajaţii acestuia nu vor divulga informaţiile primite în urma aplicării acestui Regulament; sunt incidente prevederile art. 65 din lege. … (3) Prevederile alin. (1) şi (2) nu împiedica publicarea de informaţii generale sau studii care nu conţin informaţii cu identificarea anumitor agenţi economici sau asociaţii de agenţi economici. … +
Articolul 12Retragerea unei exceptări pe categoriiConsiliul Concurenţei poate retrage beneficiul exceptării conform acestui Regulament, în condiţiile în care constată că într-un anumit caz, un acord, decizie sau practică concertată, exceptate conform art. 3 din prezentul Regulament, contravine, totuşi, condiţiilor stabilite de art. 5 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996, mai ales atunci când:a) pe relaţia de trafic dată, concurenţa din afara conferinţei în care operează consorţiul sau din afara unui anumit consorţiu nu există; … b) un consorţiu, în mod repetat, nu respectă obligaţiile prevăzute prin art. 9; … c) comportamentul unui consorţiu produce efecte incompatibile cu prevederile art. 6 din lege; … d) aceste efecte sunt rezultatul unei sentinţe de arbitraj. … +
Articolul 13Dispoziţii finalePrezentul Regulament se pune în aplicare, prin ordin al Preşedintelui Consiliului Concurentei şi se publică în Monitorul Oficial al României.Prezentul Regulament se aplică şi acordurilor existente la data intrării sale în vigoare.––––