ORDIN nr. 724 din 16 septembrie 2009

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 26/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE SI LOCUINTEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 5 octombrie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAHG 33 22/01/2009 ART. 11
ActulREFERIRE LAHG 33 22/01/2009 ART. 12
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate pentru implementarea Proiectului de asistenţă tehnică finanţat în cadrul Programului operaţional "Sud-Estul Europei"



Având în vedere prevederile art. 7 şi 13 din Regulamentul (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iulie 2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regională şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.783/1999 , prevederile art. 48-53 din Regulamentul (CE) nr. 1.828/2006 al Comisiei din 8 decembrie 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului nr. 1.083/2006 al Consiliului de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului pentru Fondul European de Dezvoltare Regională şi prevederile art. 45, 46 şi 56 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999,având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) lit. g) din Hotărârea Guvernului nr. 33/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 12 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 33/2009, cu modificările ulterioare,ministrul dezvoltării regionale şi locuinţei emite următorul ordin: + 
Articolul 1(1) Prin prezentul ordin se aprobă categoriile de cheltuieli eligibile efectuate pentru implementarea Proiectului de asistenţă tehnică finanţat în cadrul Programului operaţional "Sud-Estul Europei", denumit în continuare Programul, pentru Punctul naţional de contact.(2) Beneficiarii români ai axei de Asistenţă tehnică în cadrul Programului sunt: Punctul naţional de contact din România şi persoanele din cadrul Autorităţii naţionale care sunt membri în cadrul Comitetului de monitorizare al Programului, precum şi invitaţii membrilor români în Comitetul de monitorizare.
 + 
Articolul 2(1) Pentru toate tipurile de cheltuieli considerate eligibile în cadrul Proiectului de asistenţă tehnică aprobat, conform Manualului de asistenţă tehnică aprobat la nivelul Programului, se respectă reglementările prevăzute în legislaţia naţională în vigoare, pentru fiecare activitate în parte.(2) Pentru cheltuielile privind achiziţiile publice se va respecta legislaţia naţională în vigoare.
 + 
Articolul 3(1) Sunt considerate eligibile numai acele cheltuieli care sunt însoţite de facturi, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale, sau de alte documente contabile cu valoare probantă, echivalente facturilor, pe baza cărora cheltuielile să fie înregistrate în contabilitatea beneficiarului, certificate şi identificate.(2) În vederea certificării conformităţii cu originalul, beneficiarul Proiectului de asistenţă tehnică va prezenta controlorului de prim nivel copiile documentelor justificative ştampilate "conform cu originalul", precum şi toate documentele originale, păstrate, după caz, în cadrul direcţiilor care au atribuţii în îndeplinirea formalităţilor privind implementarea activităţilor.
 + 
Articolul 4Pentru a fi eligibile, cheltuielile trebuie:a) să fie efectuate în perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2015;b) să fie suportate şi plătite de beneficiarii de asistenţă tehnică şi verificabile în baza facturilor originale sau a altor documente justificative cu valoare echivalentă;c) să fie în legătură directă cu Proiectul de asistenţă tehnică aprobat, necesare în vederea dezvoltării şi implementării activităţilor cuprinse în Proiectul de asistenţă tehnică;d) să fie prevăzute în Manualul de asistenţă tehnică al Programului şi în Proiectul de asistenţă tehnică;e) să fie plătite, certificate şi declarate de către beneficiar în perioada de implementare a proiectului, începând cu 1 ianuarie 2007.
 + 
Articolul 5(1) Sunt considerate eligibile cheltuielile de personal dacă sunt legate direct de activităţile transnaţionale, aşa cum sunt descrise în Proiectul de asistenţă tehnică şi în Manualul de asistenţă tehnică.(2) Sunt considerate eligibile cheltuielile de personal, inclusiv contribuţiile salariale suportate de către angajator, ale personalului de execuţie încadrat cu contract individual de muncă sau act administrativ de numire în funcţia publică, pe durată determinată sau nedeterminată, cu normă parţială sau întreagă de lucru, având atribuţii specifice în procesul de gestionare şi implementare a Programului, şi prevăzute în Proiectul de asistenţă tehnică aprobat, şi în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale în vigoare.(3) Cheltuielile de personal se decontează conform contractului de muncă/actului adiţional la contractul de muncă/actului administrativ de numire în funcţia publică, pe baza foilor de prezenţă, proporţional cu atribuţiile specifice gestionării Programului, aşa cum sunt prevăzute în Proiectul de asistenţă tehnică şi înglobate în fişa postului.(4) Orele suplimentare sunt considerate eligibile dacă sunt respectate prevederile legislaţiei naţionale în vigoare.(5) Timpul de muncă alocat implementării activităţilor cuprinse în Proiectul de asistenţă tehnică nu poate depăşi durata normală de lucru, conform prevederilor legislaţiei naţionale în vigoare.
 + 
Articolul 6(1) Sunt considerate eligibile cheltuielile pentru transportul internaţional, transportul naţional, transportul local, cazare şi diurnă/indemnizaţie zilnică de delegare, în conformitate cu bareme stabilite prin legislaţia naţională şi comunitară pentru personalul Punctului naţional de contact din România şi persoanele din cadrul Autorităţii naţionale care sunt membri în cadrul Comitetului de monitorizare al Programului şi invitaţii acestora, care efectuează deplasări pentru participarea la întâlniri, seminarii, conferinţe ce au loc conform specificaţiilor Proiectului de asistenţă tehnică.(2) Cheltuielile de transport, cazare şi diurnă ale experţilor externi vor fi încadrate în linia bugetară "expertiză externă şi servicii".(3) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) nu trebuie să mai fie incluse în altă linie bugetară.(4) Pentru asigurarea transportului şi cazării trebuie să se aleagă varianta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
 + 
Articolul 7(1) Sunt considerate eligibile cheltuielile pentru expertiză externă şi servicii, dacă se întrunesc următoarele condiţii:a) să fie prevăzute şi justificate în Proiectul de asistenţă tehnică aprobat şi absolut necesare implementării proiectului;b) să existe un contract sau acord, în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare, însoţit de documente pe baza cărora se pot efectua plăţi;c) plata solicitată de expertul extern este rezonabilă şi în concordanţă cu nivelul de experienţă şi expertiză.(2) Categoriile de cheltuieli eligibile în cadrul capitolului bugetar expertiză externă şi servicii sunt următoarele:a) costuri pentru experţi externi sau lectori implicaţi în întâlniri tehnice, seminarii, sesiuni de informare şi de instruire, evenimente tematice, conferinţe;b) costuri legate de organizarea externă de evenimente (dacă organizarea evenimentului este subcontractată unui furnizor de servicii extern);c) costuri de promovare: realizarea de broşuri, fluturaşi, comunicate de presă, publicarea de articole în ziare, newslettere, designul şi găzduirea paginii de internet la nivel naţional, alte publicaţii legate de Proiectul de asistenţă tehnică;d) costuri cu servicii de catering care să fie justificate pe baza listei de participanţi la eveniment, închirierea sălilor pentru evenimente şi a echipamentelor necesare derulării evenimentului, tipărirea materialelor pentru eveniment;e) costuri pentru consultanţă şi expertiză tehnică, economico-financiară, contabilă, fiscală, juridică, în domeniul necesar gestionării şi implementării Programului.
 + 
Articolul 8(1) Sunt considerate eligibile cheltuielile privind achiziţionarea echipamentelor numai cu respectarea următoarelor condiţii:a) să fie noi şi să nu fie depăşite din punct de vedere tehnic şi moral;b) să fie absolut necesare şi folosite exclusiv pentru implementarea proiectului;c) să fie menţionate în Proiectul de asistenţă tehnică aprobat;d) preţul total de achiziţie este eligibil numai în cazul în care ciclul economic de viaţă şi perioada de depreciere sunt mai mici sau egale cu durata proiectului.(2) Tipurile de echipamente care pot fi achiziţionate sunt: videoproiector, ecran de proiecţie, computer tip laptop, imprimantă portabilă, reportofon digital, aparat foto, cameră video.
 + 
Articolul 9(1) Sunt considerate eligibile cheltuielile de regie care privesc consumabile şi birotică, servicii poştale şi de curierat, precum şi alte cheltuieli absolut necesare pentru implementarea proiectului. Cheltuielile de regie se efectuează numai în baza documentelor justificative prevăzute de legislaţia în vigoare şi calculul cheltuielilor se revizuieşte periodic.(2) Pentru a fi considerate eligibile cheltuielile generale de regie nu trebuie să depăşească limita de maximum 10% din valoarea totală eligibilă a cheltuielilor de personal de la nivelul proiectului şi să nu fi fost incluse şi în alte linii bugetare ale proiectului.(3) Cheltuielile generale de regie menţionate la alin. (1) se vor calcula numai pentru personalul direct implicat în proiect, indiferent de posibilitatea legală de a declara cheltuielile cu salariile acestuia ca fiind eligibile.(4) Aceste cheltuieli vor fi plătite în baza contractelor şi facturilor emise de către furnizori. Selecţia acestora se va face conform legislaţiei naţionale în vigoare.
 + 
Articolul 10Taxa pe valoarea adăugată este considerată eligibilă dacă sunt îndeplinite simultan următoarele condiţii:a) nu este recuperabilă prin orice alte mijloace prevăzute de legislaţia naţională;b) este aferentă unor cheltuieli considerate eligibile.
 + 
Articolul 11Sunt considerate eligibile cheltuielile financiare care privesc: taxele şi comisioanele bancare ocazionate de deschiderea şi administrarea conturilor necesare pe perioada implementării proiectelor, taxele notariale dacă sunt direct legate de proiect şi necesare pentru implementarea acestuia.
 + 
Articolul 12Nu sunt considerate eligibile:a) orice cheltuială plătită în afara perioadei de eligibilitate a Proiectului de asistenţă tehnică;b) cheltuieli deja finanţate din alte surse nerambursabile comunitare, internaţionale sau naţionale;c) dobânzile debitoare potrivit art. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iulie 2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regională şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.783/1999 ;d) achiziţionarea de teren şi alte proprietăţi imobiliare conform art. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1.080/2006;e) taxa pe valoarea adăugată recuperabilă;f) alte taxe şi obligaţii care sunt recuperabile;g) amenzi, penalităţi financiare, cheltuieli de judecată prevăzute de art. 49 din Regulamentul (CE) nr. 1.828/2006 al Comisiei din 8 decembrie 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul European de Dezvoltare Regională;h) subcontractarea care creşte costul unei operaţiuni fără a aduce o valoare adăugată proporţională;i) contracte pentru care plata este definită ca procent din costul total al operaţiunii, cu excepţia cazului în care o asemenea plată este justificată de către beneficiarul final prin valoarea reală a serviciului sau lucrării prestate;j) cheltuielile cu dobânzi şi depăşiri de credite;k) pierderi şi comisioane de schimb valutar;l) costul achiziţionării de echipamente care nu au legătură cu Proiectul de asistenţă tehnică;m) contribuţia în natură reprezentând costuri de personal.
 + 
Articolul 13Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul dezvoltăriiregionale şi locuinţei,Vasile BlagaBucureşti, 16 septembrie 2009.Nr. 724.––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x