privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale realizate de Societatea Comercială GAZ NORD EST – S.A.(actualizat până la data de 1 iulie 2015*)
–––-Având în vedere dispoziţiile art. 178 alin. (2) lit. a) şi ale art. 179 alin. (6) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin: +
Articolul 1Se stabilesc venitul reglementat unitar şi venitul total unitar aferente serviciului de distribuţie a gazelor naturale realizat de Societatea Comercială GAZ NORD EST – S.A. pentru primul an al celei de-a treia perioade de reglementare şi se aprobă rata de creştere a eficienţei economice, conform anexei nr. 1.a, care face parte integrantă din prezentul ordin. +
Articolul 2Se stabilesc venitul reglementat unitar şi venitul total unitar aferente serviciului de distribuţie a gazelor naturale realizat de Societatea Comercială GAZ NORD EST – S.A. pentru al doilea an al celei de-a treia perioade de reglementare, conform anexei nr. 1.b, care face parte integrantă din prezentul ordin. +
Articolul 3Se stabilesc venitul reglementat unitar şi venitul total unitar aferente serviciului de distribuţie a gazelor naturale realizat de Societatea Comercială GAZ NORD EST – S.A. pentru al treilea an al celei de-a treia perioade de reglementare, conform anexei nr. 1.c, care face parte integrantă din prezentul ordin. +
Articolul 4Se stabilesc venitul reglementat unitar şi venitul total unitar aferente activităţii de furnizare a gazelor naturale în regim reglementat realizat de Societatea Comercială GAZ NORD EST – S.A. pentru anul 2015, conform anexei nr. 1.d, care face parte integrantă din prezentul ordin. +
Articolul 5(1) Se stabilesc tarifele reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale, prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin. … (2) Tarifele reglementate prevăzute la alin. (1) se aplică beneficiarilor serviciului de distribuţie a gazelor naturale din localităţile pentru care Societatea Comercială GAZ NORD EST – S.A. deţine licenţa de distribuţie a gazelor naturale. … (3) Tarifele reglementate prevăzute la alin. (1) nu conţin acciza pentru gazul natural şi T.V.A. … +
Articolul 6(1) Se aprobă preţurile reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat, prevăzute în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul ordin. … (2) Preţurile reglementate prevăzute la alin. (1) se aplică clienţilor finali ale căror locuri de consum sunt amplasate în localităţile pentru care Societatea Comercială GAZ NORD EST – S.A. deţine licenţa de distribuţie şi de furnizare a gazelor naturale, care optează pentru un astfel de preţ. … (3) Preţurile reglementate prevăzute la alin. (1) nu conţin acciza pentru gazul natural şi T.V.A. … +
Articolul 7Societatea Comercială GAZ NORD EST – S.A. va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar compartimentele de resort din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea acestuia. +
Articolul 8La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 66/2015 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de Societatea Comercială GAZ NORD EST – S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 14 aprilie 2015. +
Articolul 9Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 mai 2015.
Preşedintele Autorităţii Naţionale
de Reglementare în Domeniul Energiei,
Niculae HavrileţBucureşti, 29 aprilie 2015.Nr. 71. +
Anexa 1.aVenitul reglementat unitar şi venitultotal unitar realizate de Societatea Comercială GAZ NORD EST –S.A. pentru primul an al celei de-a treia perioade de reglementare ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Activitatea de distribuţie a gazelor naturale │ ├───────────────────────────────────────────────────┬─────────────┬──────────┤ │Cantitatea de energie distribuită în 2013 │ MWh │ 31.374 │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────────────┼──────────┤ │Venitul reglementat unitar │ lei/MWh │ 11,17 │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────────────┼──────────┤ │Venitul total unitar │ lei/MWh │ 10,14 │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────────────┼──────────┤ │Rata de creştere a eficienţei economice │ │ 0,74% │ └───────────────────────────────────────────────────┴─────────────┴──────────┘ +
Anexa 1.bVenitul reglementat unitar şi venitultotal unitar realizate de Societatea Comercială GAZ NORD EST –S.A. pentru al doilea an al celei de-a treia perioade de reglementare ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Activitatea de distribuţie a gazelor naturale │ ├───────────────────────────────────────────────────┬─────────────┬──────────┤ │Cantitatea de energie distribuită în 2014 │ MWh │ 31.183 │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────────────┼──────────┤ │Venitul reglementat unitar │ lei/MWh │ 11,24 │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────────────┼──────────┤ │Venitul total unitar │ lei/MWh │ 7,52 │ └───────────────────────────────────────────────────┴─────────────┴──────────┘ +
Anexa 1.cVenitul reglementat unitar şi venitultotal unitar realizate de Societatea Comercială GAZ NORD EST –S.A. pentru al treilea an al celei de-a treia perioade de reglementare ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Activitatea de distribuţie a gazelor naturale │ ├───────────────────────────────────────────────────┬─────────────┬──────────┤ │Cantitatea de energie distribuită în 2015 │ MWh │ 31.200 │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────────────┼──────────┤ │Venitul reglementat unitar │ lei/MWh │ 12,17 │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────────────┼──────────┤ │Venitul total unitar │ lei/MWh │ 3,60 │ └───────────────────────────────────────────────────┴─────────────┴──────────┘ +
Anexa 1.dVenitul reglementat unitar şi venitul total unitar realizatede Societatea Comercială GAZ NORD EST – S.A. pentru anul 2015 ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Activitatea de furnizare a gazelor naturale în regim reglementat │ ├───────────────────────────────────────────────────┬─────────────┬──────────┤ │Cantitatea de energie furnizată în 2015 │ MWh │ 21.850 │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────────────┼──────────┤ │Venitul reglementat unitar │ lei/MWh │ 4,35 │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────────────┼──────────┤ │Venitul total unitar │ lei/MWh │ 5,78 │ └───────────────────────────────────────────────────┴─────────────┴──────────┘ +
Anexa 2Tarifele reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie agazelor naturale realizat de Societatea Comercială GAZ NORD EST – S.A. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────┬───────────┐ │ Categoria de clienţi │ Lei/MWh │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────┴───────────┤ │ 1. Tarife de distribuţie │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────┬───────────┤ │ B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh │ 3,80 │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │ B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh │ 3,46 │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │ B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh │ 3,29 │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │ B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh │ 2,77 │ └────────────────────────────────────────────────────────────────┴───────────┘ +
Anexa 3Preţurile reglementate pentru furnizarea gazelor naturaleîn regim reglementat realizată de Societatea ComercialăGAZ NORD EST – S.A. pentru clienţii casnici┌────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┐│ Categoria de clienţi │ Lei/MWh │├────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤│B. Clienţi conectaţi în sistemul de distribuţie │├────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤│B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh │ 92,29 │├────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤│B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh │ 91,51 │├────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤│B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh │ 91,12 │├────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤│B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh │ 89,96 │└────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘–––-Anexa 3 a fost înlocuită cu anexa 12 din ORDINUL nr. 105 din 1 iulie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 1 iulie 2015, conform art. XII din ordinul mai sus menţionat.––