privind procedurile de lucru pentru derularea operaţiunilor cu certificate de depozit emise de Banca Naţională a României(actualizat până la data de 22 ianuarie 2007*)
–––––*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 22 ianuarie 2007 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către ORDINUL nr. 1 din 10 ianuarie 2007.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilorAvând în vedere prevederile art. 12 şi 43 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 1/2000 privind operaţiunile de piaţă monetară efectuate de Banca Naţională a României şi facilităţile permanente acordate de aceasta participanţilor eligibili (contrapartidelor eligibile), cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,Banca Naţională a României emite următorul ordin: +
Capitolul IPiaţa primară a certificatelor de depozit +
Articolul 1Caracteristicile certificatelor de depozit emise de Banca Naţională a României sunt următoarele:a) certificatele de depozit se pot emite lunar, în conformitate cu obiectivele de politică monetară ale Băncii Naţionale a României. … ––––-Lit. a) a art. 1 a fost modificată de articolul unic din ORDINUL nr. 1 din 10 ianuarie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 47 din 22 ianuarie 2007.b) data publicării anunţului: a doua miercuri din lună, până la ora 14,00; … c) data licitaţiei: ziua lucrătoare următoare publicării anunţului licitaţiei. Ofertele de cumpărare se depun în ziua licitaţiei, până la ora 10,00; … d) data emisiunii (decontării): ziua lucrătoare următoare desfăşurării licitaţiei; … e) valoarea nominală individuală: 100.000 lei; … f) modalitatea de plasare a certificatelor de depozit: licitaţie; … g) metoda de alocare: rată variabilă; … h) metoda de determinare a rezultatelor licitaţiei: metoda ratei multiple. … +
Articolul 2(1) Anunţul emisiunii va fi aprobat de directorul Direcţiei operaţiuni de piaţă şi va conţine următoarele elemente: … a) seria emisiunii de certificate de depozit (cod ISIN); … b) data scadenţei emisiunii; … c) volumul emisiunii (valoarea cu discont a certificatelor de depozit). … (2) Anunţul va fi transmis participanţilor eligibili (contrapartidelor eligibile) prin poştă electronică şi va fi publicat în paginile de contribuţie ale Băncii Naţionale a României din sistemele de transmitere a informaţiilor financiare (Reuters, Bloomberg etc.). … +
Articolul 3(1) Certificatele de depozit emise de Banca Naţională a României se pot cumpăra de către participanţii eligibili (contrapartidele eligibile) prin intermediul licitaţiei. … (2) Participanţii eligibili (contrapartidele eligibile) vor transmite ofertele la Direcţia operaţiuni de piaţă din cadrul Băncii Naţionale a României, prin modalităţile considerate acceptabile de Banca Naţională a României, precum letric, fax, SWIFT, poştă electronică etc., cu încadrarea în termenul de transmitere a ofertelor prevăzut la art. 1. … +
Articolul 4(1) Ofertele transmise după expirarea termenului de transmitere a ofertelor prevăzut la art. 1 nu vor fi validate. … (2) Valoarea cu discont cumulată a opţiunilor unui participant eligibil (unei contrapartide eligibile) nu va putea depăşi volumul emisiunii anunţat de Banca Naţională a României. În caz contrar, ofertele respective nu vor fi validate. … (3) Pentru ofertele care nu au fost validate, Direcţia operaţiuni de piaţă din cadrul Băncii Naţionale a României va comunică în scris decizia sa participantului eligibil (contrapartidei eligibile), înainte de publicarea rezultatelor licitaţiei. … (4) Ofertele cu vicii de formă (oferte incomplete sau care nu respectă modelul specificat de Banca Naţională a României) pot fi rectificate, cu acordul comun al Băncii Naţionale a României şi al participantului eligibil emitent (contrapartidei eligibile emitente), cu condiţia încadrării în termenul de transmitere a ofertelor prevăzut la art. 1. … (5) Ofertele sunt revocabile până la expirarea termenului de transmitere a ofertelor prevăzut la art. 1. … (6) Ofertele vor conţine, pentru fiecare rată a discontului, valoarea cu discont cumulată (preţul total) ce urmează a fi investită. Sumele vor fi exprimate în lei cu două zecimale, divizibile cu valoarea cu discont a unui certificat de depozit (preţul individual), iar ratele discontului şi randamentele vor fi exprimate în termeni anualizaţi şi vor conţine două zecimale. … (7) Participanţii eligibili (contrapartidele eligibile) vor transmite ofertele cu opţiunile ordonate crescător, începând cu opţiunea care are rata discontului cea mai mică. … +
Articolul 5(1) Participanţii eligibili (contrapartidele eligibile) pot prezenta oferte de cumpărare numai în nume şi cont propriu. Modelul ofertei de participare la licitaţie este prezentat în anexa nr. 1. … (2) Valoarea de emisiune (preţul) şi randamentul certificatelor de depozit se calculează după următoarele formule: … d x n P = N (1 – ─────); Y = d/(P/N), 360unde:P = valoarea de emisiune;N = valoarea nominală;d = rata discontului;n = numărul de zile până la scadenţă;Y = randamentul (rata dobânzii). +
Articolul 6Valoarea adjudecată (investită) totală a emisiunii de certificate de depozit poate varia în marja de 75%-125% din volumul anunţat al emisiunii. De asemenea, Banca Naţională a României îşi rezervă dreptul de a anula în totalitate emisiunea. +
Articolul 7În urma determinării rezultatelor licitaţiei pentru emiterea de certificate de depozit, Banca Naţională a României publică rezultatele licitaţiei după procedura prevăzută în Regulamentul nr. 1/2000 privind operaţiunile de piaţă monetară efectuate de Banca Naţională a României şi facilităţile permanente acordate de aceasta participanţilor eligibili (contrapartidelor eligibile), cu modificările şi completările ulterioare, şi notifică participanţilor eligibili (contrapartidelor eligibile) care au prezentat oferte de cumpărare la respectiva emisiune sumele adjudecate/neadjudecate la licitaţie. +
Articolul 8În situaţia în care, în urma anunţării rezultatelor licitaţiei şi notificărilor transmise participanţilor eligibili (contrapartidelor eligibile), aceştia nu pot onora oferta transmisă Băncii Naţionale a României şi declarată câştigătoare, Banca Naţională a României va aplica prevederile art. 40 din Regulamentul nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare. +
Articolul 9(1) Rezultatele licitaţiei sunt transmise sistemului de depozitare şi decontare SaFIR în ziua licitaţiei, până la închiderea sistemului SaFIR. … (2) Decontarea operaţiunilor cu certificate de depozit derulate pe piaţa primară se efectuează în conformitate cu Regulile sistemului de depozitare şi decontare SaFIR, ale sistemului cu decontare brută în timp real ReGIS, precum şi cu reglementările în domeniu emise de Banca Naţională a României. … +
Capitolul IIPiaţa secundară a certificatelor de depozitOrarul şi calendarul de tranzacţionare +
Articolul 10(1) Orarul de funcţionare pentru piaţa secundară a certificatelor de depozit este cuprins între orele 09,00-16,00. … (2) Piaţa secundară a certificatelor de depozit funcţionează în zilele bancare, aşa cum sunt acestea definite şi stabilite de reglementările în vigoare. … +
Articolul 11(1) Tranzacţiile în afara orarului de funcţionare se pot încheia până cel târziu la ora 16,30 în cazul în care decontarea acestora implică un transfer de fonduri în sistemul ReGIS. … (2) Tranzacţiile menţionate la alin. (1) se pot încheia numai dacă procedurile interne de lucru conţin prevederi privind tipurile de tranzacţii permise şi formalităţile prevăzute de art. 31 pentru a asigura validitatea tranzacţiei. … (3) Pentru aceste tranzacţii, instrucţiunile de decontare trebuie să fie transmise conform regulilor sistemului SaFIR. … (4) Tranzacţiile încheiate în afara orarului de funcţionare al pieţei secundare a certificatelor de depozit pot fi efectuate sub rezerva obligativităţii încadrării în plafoanele şi limitele stabilite de compartimentele de control al riscului ale participanţilor. … +
Articolul 12În cazul în care decontarea unei tranzacţii la scadenţa stabilită iniţial ar avea loc într-o zi nebancară, decontarea va avea loc în următoarea zi bancară. +
Articolul 13În cazul imposibilităţii generale de funcţionare a pieţei, ca urmare a unor dezastre naturale sau evenimente neprevăzute, Banca Naţională a României poate dispune măsuri specifice.Practici de piaţă +
Articolul 14Participanţii pe piaţa secundară sunt obligaţi să dispună de proceduri interne privind derularea tranzacţiilor pe piaţa secundară, care vor cuprinde prevederi referitoare la toate tipurile de tranzacţii care se pot derula, modalităţile prin care se pot încheia tranzacţiile, respectiv procedurile de confirmare. +
Articolul 15Participanţii au obligaţia de a evalua anual procedurile din perspectiva alinierii acestora la tendinţa pieţei. +
Articolul 16Relaţiile dintre preţ, randament şi dobânda acumulată sunt descrise mai jos:PB = 100 x [1 – (n x d)/(360 x 100)]Y = d/[1 – (n x d)/(360)] sau Y = d/PB,unde:Y = randamentul (rata dobânzii);PB = preţul brut al certificatului de depozit exprimat ca procent din valoarea nominală;n = numărul de zile până la scadenţă;d = rata discontului.Operaţiuni pe piaţa secundară a certificatelor de depozit +
Articolul 17(1) Pe piaţa secundară a certificatelor de depozit se pot încheia următoarele tipuri de operaţiuni: … 1. tranzacţii de vânzare-cumpărare: spot/today/ tomorrow/forward;2. tranzacţii repo/reverse repo: tranzacţii repo/reverse repo pe termen lung, tranzacţii repo/reverse repo în cadrul zilei;3. operaţiuni de transfer fără plată;4. contracte de garanţie.(2) Tranzacţiile sell-buyback/buy-sellback sunt asimilate în categoria tranzacţiilor de vânzare-cumpărare ca operaţiuni reversibile şi se vor raporta distinct, în conformitate cu prevederile anexei nr. 2. … (3) Operaţiunile de transfer fără plată, precum şi contractele de garanţie se încheie în conformitate cu reglementările în vigoare privind transferurile cu titlu gratuit şi, respectiv, garanţiile financiare şi/sau mobiliare şi se procesează conform regulilor sistemului SaFIR. … +
Articolul 18(1) Participanţii pot încheia tranzacţii forward, repo/reverse repo, sell-buyback/buy-sellback numai în baza unor contracte agreate de părţi. … (2) Pentru încheierea tranzacţiilor prevăzute la alin. (1), Banca Naţională a României recomandă folosirea contractelor-cadru standardizate şi poate propune modele de astfel de contracte-cadru. … +
Articolul 19(1) În funcţie de data la care are loc decontarea, tranzacţiile pe piaţa secundară a certificatelor de depozit se clasifică în: … a) spot; … b) today; … c) tomorrow; … d) forward. … (2) În cazul tranzacţiilor spot, data decontării este a doua zi lucrătoare de la data tranzacţiei. … (3) În cazul tranzacţiilor today, data decontării este aceeaşi cu data tranzacţiei. … (4) În cazul tranzacţiilor tomorrow, data decontării este ziua lucrătoare următoare datei tranzacţiei. … (5) În cazul tranzacţiilor forward, data decontării este o zi lucrătoare ulterioară decontării tranzacţiei spot. … +
Articolul 20Participanţilor la piaţa secundară a certificatelor de depozit le este interzisă adoptarea unor politici de tranzacţionare care pot conduce la disfuncţionalităţi sau pot împiedica derularea normală a activităţii celorlalţi participanţi, precum şi a oricăror practici de manipulare sau de fraudare.Publicarea cotaţiilor +
Articolul 21(1) Participanţii pe piaţa secundară a certificatelor de depozit au obligaţia să afişeze în permanenţă, prin sistemele de difuzare a informaţiei (Reuters, Bloomberg etc.), în timpul orelor de funcţionare a pieţei certificatelor de depozit, cotaţii informative de vânzare-cumpărare aferente tranzacţiilor spot, sub formă de preţ de vânzare-cumpărare şi randament pentru toate emisiunile de certificate de depozit aflate în circulaţie. … (2) Prin cotaţia informativă se indică un preţ la care cel ce cotează este dispus să vândă sau să cumpere. … (3) Cotaţia fermă reprezintă o obligaţie asumată de a încheia tranzacţia la clauzele standard sau negociate în cazul în care cotaţia este acceptată. … (4) La solicitare, pe piaţa secundară a certificatelor de depozit este obligatorie oferirea de cotaţii ferme de vânzare-cumpărare de către participanţii cărora le-au fost solicitate. În situaţia în care cotaţia fermă este acceptată, tranzacţia este considerată încheiată şi se execută necondiţionat. … +
Articolul 22Cotaţiile trebuie să se publice simultan ca randament la maturitate şi ca preţ exprimat procentual cu trei zecimale. +
Articolul 23Pentru o emisiune, cantitatea minimă a certificatelor de depozit pentru care se va publică o cotaţie fermă este de cinci ori valoarea nominală individuală a acestora. Cantităţile pentru care se vor publică cotaţii ferme/informative vor fi multipli de cinci ai valorii nominale individuale şi vor fi exprimate în valoare nominală. +
Articolul 24Participantul care a solicitat o cotaţie fermă trebuie să răspundă prompt, indiferent dacă va încheia sau nu tranzacţia. +
Articolul 25În procesul de negociere bilaterală, cotaţia pentru care au fost afişate numai identificatorul emisiunii, randamentul şi preţul este indicativă şi se referă la o tranzacţie spot, iar cantitatea oferită reprezintă cantitatea minimă tranzacţionabilă valabilă. +
Articolul 26Participanţii care doresc să deruleze tranzacţii cu alte scadenţe decât spot sau pentru o altă cantitate, multiplu al cantităţii minime tranzacţionabile, vor specifică explicit acest lucru la solicitarea unei cotaţii. +
Articolul 27Participanţii pe piaţa secundară vor raporta Direcţiei plăţi – Serviciul depozitare şi decontare instrumente financiare din cadrul Băncii Naţionale a României orice acţiune de natură a pune în pericol integritatea sau reputaţia pieţei secundare a certificatelor de depozit, cum ar fi, de exemplu (fără a se limita însă la acestea):a) publicarea de cotaţii ferme şi retragerea imediată a acestora ca urmare a intenţiei de a nu tranzacţiona la preţul astfel afişat; … b) publicarea unor cotaţii ferme nerealiste, pentru care nu există intenţia onorării obligaţiilor sau destinate să inducă confuzie în rândul celorlalţi participanţi. … +
Articolul 28Banca Naţională a României va monitoriza activitatea participanţilor pe piaţa secundară din punct de vedere al îndeplinirii obligaţiilor de cotare.Încheierea şi confirmarea tranzacţiilor +
Articolul 29Tranzacţiile între participanţi se încheie telefonic, prin telex, Reuters dealing sau prin alte sisteme de tranzacţionare agreate de Banca Naţională a României. +
Articolul 30O tranzacţie se consideră încheiată în momentul în care preţul şi toţi ceilalţi termeni ai tranzacţiei au fost agreaţi, prin intermediul mijloacelor specificate la art. 29, de către părţile implicate în tranzacţie. +
Articolul 31Tranzacţia se confirmă letric, prin telex, e-mail, fax, electronic, SWIFT sau prin alte mijloace agreate de părţi. Confirmarea tranzacţiei reprezintă dovada încheierii tranzacţiei, însă aceasta nu poate înlocui termenii agreaţi ai tranzacţiei. +
Articolul 32(1) Confirmările trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente: … a) ISIN; … b) data încheierii tranzacţiei; … c) data decontării tranzacţiei; … d) tipul tranzacţiei; … e) cantitatea tranzacţionată exprimată ca valoare nominală; … f) suma de decontat; … g) conturile din/în care se va efectua decontarea fondurilor; … h) preţul brut; … i) preţul net; … j) randamentul tranzacţiei (după caz). … (2) În cazul tranzacţiilor repo/reverse repo confirmările vor conţine suplimentar următoarele elemente: … a) scadenţa celui de-al doilea pas; … b) suma de decontat aferentă celui de-al doilea pas; … c) rata repo. … (3) După confirmare, operaţiunea va fi cât mai curând posibil decontată în sistemul SaFIR conform regulilor de sistem ale acestuia. … +
Articolul 33Compartimentul de procesare posttranzacţionare al participanţilor trebuie să asigure emiterea şi verificarea confirmărilor de tranzacţionare. Compartimentul de procesare posttranzacţionare are obligaţia de a transmite confirmările în cel mai scurt timp posibil după încheierea unei tranzacţii, dar nu mai târziu de sfârşitul zilei. +
Articolul 34În cazul în care confirmarea primită de la contrapartidă conţine informaţii eronate, trebuie solicitată o nouă confirmare.Raportarea tranzacţiilor +
Articolul 35La sfârşitul fiecărei zile de tranzacţionare participanţii au obligaţia de a transmite lista tuturor tranzacţiilor încheiate către Direcţia plăţi – Serviciul depozitare şi decontare instrumente financiare din cadrul Băncii Naţionale a României. +
Articolul 36(1) Tranzacţiile vor fi raportate de către participanţi în ziua în care acestea se încheie, indiferent de scadenţa tranzacţiei, în intervalul orar 16,00-18,00. … (2) Raportarea se va transmite sub forma unui fişier Excel folosind serviciul de poştă electronică securizată Lotus Notes, în conformitate cu prevederile din anexa nr. 2. … +
Articolul 37Raportările vor conţine detaliile tuturor categoriilor de tranzacţii prevăzute în tabelul 1 din anexa nr. 2.Publicarea preţului mediu zilnic +
Articolul 38(1) Determinarea preţului mediu zilnic pentru emisiunile de certificate de depozit se poate realiza astfel: … – pe baza tranzacţiilor spot încheiate sau a cotaţiilor aferente tranzacţiilor spot publicate de participanţi;– prin alte proceduri, comunicate în prealabil de Banca Naţională a României.(2) În acest scop, Banca Naţională a României poate solicita participanţilor pe piaţa secundară a certificatelor de depozit publicarea de cotaţii ferme sau indicative pentru una sau mai multe emisiuni de certificate de depozit. … +
Articolul 39Determinarea şi publicarea preţului mediu zilnic pentru fiecare emisiune de certificate de depozit se realizează în fiecare zi bancară, după închiderea pieţei secundare, de către Direcţia plăţi – Serviciul depozitare şi decontare instrumente financiare din cadrul Băncii Naţionale a României.Interdicţii, sancţiuni şi soluţionarea diferendelor +
Articolul 40Diseminarea de informaţii, prin orice mijloace, care oferă sau sunt în măsură a oferi indicaţii false sau înşelătoare cu privire la tranzacţii cu certificate de depozit este strict interzisă. +
Articolul 41Părţile implicate vor depune toate diligenţele pentru soluţionarea pe cale amiabilă a diferendelor apărute în aplicarea prevederilor prezentului ordin. +
Articolul 42(1) Părţile implicate pot să îşi soluţioneze diferendele apărute în aplicarea prevederilor prezentului ordin apelând la structura din cadrul Băncii Naţionale a României, respectiv Direcţia plăţi, dacă au epuizat toate posibilităţile de soluţionare pe cale amiabilă. … (2) În astfel de cazuri, părţile trebuie să recunoască în scris acceptarea necondiţionată a deciziei de soluţionare a diferendului adoptate de Banca Naţională a României. … +
Capitolul IIIDispoziţii tranzitorii şi finale +
Articolul 43(1) Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin. … (2) Prezentul ordin intră în vigoare la data de 23 octombrie 2006. … (3) La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă orice alte dispoziţii contrare. … Guvernatorul Băncii Naţionale a României,Mugur Constantin IsărescuBucureşti, 11 octombrie 2006.Nr. 7. +
Anexa 1 ANTET PARTICIPANT ELIGIBIL (CONTRAPARTIDA ELIGIBILA) Nr. ……. Data ……… OFERTA DE PARTICIPARE LA LICITATIA DIN DATA DE …… PENTRU CUMPARARE DE CERTIFICATE DE DEPOZIT EMISE DE B.N.R. Nr. de referinţa al licitaţiei: Seria emisiunii de certificate de depozit: OPTIUNI ┌──────┬───────┬───────┐ │ 1 │ 2 │ 3 │ └──────┴───────┴───────┘ Numar de certificat de depozit(buc.): ┌──────┬───────┬───────┐ └──────┴───────┴───────┘ Valoare nominală individuala(lei): ┌──────┬───────┬───────┐ └──────┴───────┴───────┘ Valoare nominala totala (lei): ┌──────┬───────┬───────┐ └──────┴───────┴───────┘ Rata discontului(%) ┌──────┬───────┬───────┐ └──────┴───────┴───────┘ Pret individual ┌──────┬───────┬───────┐ └──────┴───────┴───────┘ Pret total ┌──────┬───────┬───────┐ └──────┴───────┴───────┘ Randament(%) ┌──────┬───────┬───────┐ └──────┴───────┴───────┘ Data emisiunii(decontarii): ┌──────┬───────┬───────┐ └──────┴───────┴───────┘ Data scadentei emisiunii: ┌──────┬───────┬───────┐ └──────┴───────┴───────┘ PARTICIPANT ELIGIBIL(CONTRAPARTIDA ELIGIBILA) Persoane autorizate: Numele şi prenumele Functia Semnaturi autorizate cf. art. 34 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancara, republicată (L.S.) +
Anexa 2 RAPORT DE TRANZACTIONARE┌──┬─────────────────┬───────────────┬─────────────────────────────────────────┐│NR│ Denumire │ Format │ Descriere │├──┼─────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────┤│1 │Cod tranzactie │4!a │Cod tranzactie conform tabel 1 "Categorii││ │ │ │tranzactii şi corespondenta cu codurile ││ │ │ │operaţiunilor SaFIR" │├──┼─────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────┤│2 │Cod operaţiune │3!n │Cod operaţiune, conform regulilor ││ │ │ │sistemului SaFIR, Anexa 8 │├──┼─────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────┤│3 │Ora tranzactiei │HHMM │Ora şi minutul la care s-a incheiat ││ │ │ │tranzactia │├──┼─────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────┤│4 │Data tranzactiei │YYYYMMDD │Data la care s-a incheiat tranzactia │├──┼─────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────┤│5 │Data scadentei │YYYYMMDD │Data la care se va initia decontarea ││ │ │ │tranzactiei │├──┼─────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────┤│6 │ADEL │YYYYMMDD │Data limita pentru decontarea fondurilor ││ │ │ │pentru tranzactiile cu titluri denominate││ │ │ │în valuta │├──┼─────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────┤│7 │Identificatorul │e12!că4*35x] │Cod ISIN ││ │emisiunii │ │ │├──┼─────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────┤│8 │Identificator │4!a2!a2!că3!c] │Cod BIC ││ │vânzător │ │ │├──┼─────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────┤│9 │Cont vânzător │4!a1!n │Simbol cont SaFIR │├──┼─────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────┤│10│Identificator │4!a2!a2!că3!c] │Cod BIC ││ │cumparator │ │ │├──┼─────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────┤│11│Cont cumparator │4!a1!n │Simbol cont SaFIR │├──┼─────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────┤│12│Randament │15d │Pentru tranzactiile LTR se va specifică ││ │ │ │rata repo ││ │ │ │Pentru tranzactiile IDR campul nu se va ││ │ │ │completa │├──┼─────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────┤│13│Pret net │15d │ │├──┼─────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────┤│14│Pret brut │15d │ │├──┼─────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────┤│15│Suma de decontat │15d │ │├──┼─────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────┤│16│Cod moneda │3!a │Cod moneda în care se efectueaza ││ │ │ │tranzactia: RON │├──┼─────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────┤│17│Contract │ │Acronimul contractului standardizat ││ │standardizat │ │conform tabelului 2, "Acronim contract ││ │ │ │standardizat"; │├──┼─────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────┤│18│Nr. contract │16!a │Numărul contractului; se aplică pentru ││ │ │ │tranzactiile FWD, IDR, LTR, SBB, PLEX │├──┼─────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────┤│19│Confirmare │35!a │Camp descriptiv care descrie modul în ││ │ │ │care s-a derulat confirmarea (tel., ││ │ │ │posta electronică etc.) │├──┼─────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────┤│20│Modul de │ │Camp descriptiv care precizeaza modali- ││ │încheiere a │ │tatea de încheiere a tranzactiei: ││ │tranzactiei │35!a │telefonic, Reuters, etc. │├──┼─────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────┤│21│Comentarii │35!a │Camp descriptiv care poate contine alte ││ │ │ │informaţii │└──┴─────────────────┴───────────────┴─────────────────────────────────────────┘Tabel 1 – Categorii tranzactii raportare şi corespondenta cu codurileoperaţiunilor SaFIR┌──────────────────────────────────┬──────────────────┬───────────────────┐│ Tip tranzactie │ Cod tranzactie │ Cod SaFIR │├──────────────────────────────────┼──────────────────┼───────────────────┤│Vanzari – Cumparari spot │ SPOT │ 802 │├──────────────────────────────────┼──────────────────┼───────────────────┤│Vanzari – Cumparari tody │ TD │ 802 │├──────────────────────────────────┼──────────────────┼───────────────────┤│Vanzari – Cumparari tomorrow │ TM │ 802 │├──────────────────────────────────┼──────────────────┼───────────────────┤│Vanzari – Cumparari forward │ FWD │ 802 │├──────────────────────────────────┼──────────────────┼───────────────────┤│Repo/Reverse repo în cadrul zilei │ IDR1 │ 810 ││primul pas │ │ │├──────────────────────────────────┼──────────────────┼───────────────────┤│Repo/Reverse repo în cadrul zilei │ IDR2 │ 813 ││pasul doi │ │ │├──────────────────────────────────┼──────────────────┼───────────────────┤│Repo/Reverse repo pe termen │ LTR1 │ 811 ││lung primul pas │ │ │├──────────────────────────────────┼──────────────────┼───────────────────┤│Repo/Reverse repo pe termen │ LTR2 │ 814 ││lung pasul doi │ │ │├──────────────────────────────────┼──────────────────┼───────────────────┤│Sell-buyback/buy-sellback primul │ SBB1 │ 802 ││pas │ │ │├──────────────────────────────────┼──────────────────┼───────────────────┤│Sell-buyback/buy-sellback pasul │ SBB2 │ 802 ││doi │ │ │├──────────────────────────────────┼──────────────────┼───────────────────┤│Executari gajuri prin vanzare │ PLEX │ 823 ││ │ │ │└──────────────────────────────────┴──────────────────┴───────────────────┘Tabelul 2 – Acronim contract standardizat┌────────────────────┬────────────────────┬────────────────────────────────────┐│Contract │Acronim │Exemple │├────────────────────┼────────────────────┼────────────────────────────────────┤│Contract cadru │NBR4!a, unde │NBRIDR:contract cadru aferent ││standardizat propus │4!a: reprezinta │tranzactiilor repo/reverse repo cu ││sau incheiat cu │codificarea tranzac-│decontare în aceeasi zi conform ││Banca Naţionala a │tiei conform │Regulamentului nr. 10/2005 privind ││României │tabelului 1 │facilitatile acordate de Banca ││ │ │Naţionala a României în scopul ││ │ │fluidizarii decontarilor în sistemul││ │ │ReGIS │├────────────────────┼────────────────────┼────────────────────────────────────┤│Contract nestandar- │4!a: reprezinta │SBB: contract aferent tranzactiilor ││dizat, agreat bila- │codificarea tranzac-│sell-buyback/buy-sellback, agreat ││teral de partici- │tiei conform │bilateral ││pantii care incheie │tabelului 1 │REPO: contract aferent tranzactiilor││tranzactia │ │repo/reverse repo, agreat bilateral │└────────────────────┴────────────────────┴────────────────────────────────────┘____________