În temeiul art. 11 alin. (1^2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 33 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare,preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin: + Articolul IOrdinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 575/2006 privind stabilirea condiţiilor şi declararea contribuabililor inactivi, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 16 august 2006, se completează şi se modifică astfel:1. După alineatul (1) al articolului 1 se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) , nu vor fi declaraţi inactivi contribuabilii aflaţi în stare de insolvenţă sau în insolvenţă iminentă, conform prevederilor legale în vigoare, precum şi contribuabilii radiaţi din evidenţa Oficiului Naţional al Registrului Comerţului."2. Anexele nr. 2 şi 3 vor avea următoarele titluri:– anexa nr. 2: "Lista contribuabililor inactivi";– anexa nr. 3: "Lista contribuabililor reactivaţi". + Articolul IIDirecţia de metodologie şi proceduri pentru inspecţia fiscală, Direcţia generală de gestiune a impozitelor şi contribuţiilor, Direcţia antifraudă fiscală, Direcţia generală tehnologia informaţiei, Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare, Direcţia economică şi administrativă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi Autoritatea Naţională a Vămilor, Garda Financiară, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti şi Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili vor lua măsuri pentru aplicarea şi ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin. + Articolul IIIPrezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.Preşedintele Agenţiei Naţionalede Administrare Fiscală,Daniel ChiţoiuBucureşti, 10 mai 2007.Nr. 697.––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.