pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea de stimulente personalului Administraţiei Fondului pentru Mediu
În temeiul prevederilor art. 12 alin. (5), (6) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, şi ale art. 5 alin. (8) din Hotărârea Guvernului nr. 408/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul mediului şi gospodăririi apelor emite următorul ordin: +
Articolul 1Se aprobă Normele metodologice privind acordarea de stimulente personalului Administraţiei Fondului pentru Mediu, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. +
Articolul 2Administraţia Fondului pentru Mediu va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. +
Articolul 3Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.p. Ministrul mediului şi gospodăririi apelor,Attila Korodi,secretar de statBucureşti, 29 iunie 2006.Nr. 666. +
Anexa NORME METODOLOGICEprivind acordarea de stimulentepersonalului Administraţiei Fondului pentru Mediu +
Capitolul IConstituirea fondului de stimulente +
Articolul 1(1) Fondul pentru acordarea de stimulente se constituie lunar, astfel: … a) prin reţinerea unei cote de 5% din sumele încasate prin executare silită sau în cadrul procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului; … b) prin aplicarea unei cote de 15% asupra majorărilor de întârziere, stabilite cu titlu definitiv în timpul controlului şi încasate de Administraţia Fondului pentru Mediu, pentru diferenţele constatate. … (2) În sensul celor menţionate la alin. (1) lit. a), sumele încasate la bugetul Fondului pentru mediu prin executare silită sunt cele încasate după comunicarea, în condiţiile legii, a somaţiei însoţite de copia de pe titlul executoriu, ca urmare a: … a) plăţii efective efectuate din propria iniţiativă de către debitor; … b) plăţii efective efectuate de către un terţ, persoană fizică sau juridică, care îşi asumă obligaţia de plată în numele debitorului sau alături de acesta, potrivit legii, printr-un angajament de plată sau printr-un act încheiat în formă autentică; … c) vărsămintelor efectuate de către orice terţ, persoană fizică, societate bancară sau altă persoană juridică, care deţine ori datorează sume de bani debitorului, ca urmare a înfiinţării popririi; … d) valorificării bunurilor mobile sau imobile în cadrul procedurii de executare silită. … +
Articolul 2Totalul fondului de stimulente constituit conform art. 1 se repartizează după cum urmează:a) o cotă de 85% pentru Administraţia Fondului pentru Mediu, care se utilizează pentru stimularea personalului propriu conform prezentelor norme metodologice; … b) o cotă de 15%, care se virează de către Administraţia Fondului pentru Mediu autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului în vederea stimulării personalului, conform propriilor norme. … +
Capitolul IIUtilizarea fondului de stimulente în cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu +
Articolul 3Fondul de stimulente pentru personalul Administraţiei Fondului pentru Mediu se repartizează de către conducătorul acesteia, pe direcţii şi servicii, pe baza criteriilor stabilite în prezentele norme metodologice. +
Articolul 4Aprobarea nominală a stimulentelor se face de către conducătorul Administraţiei Fondului pentru Mediu pentru personalul din subordine, la propunerea conducătorilor de compartimente. +
Articolul 5Repartizarea fondului de stimulente personalului Administraţiei Fondului pentru Mediu se face pe baza următoarelor criterii:a) contribuţia efectivă la activitatea de identificare a debitelor, de urmărire şi încasare prin executare silită a debitorilor restanţi; … b) contribuţia personală pentru aplicarea corectă a procedurilor de executare silită; … c) contribuţia personală la identificarea debitorilor şi a modalităţilor optime de încasare prin executare silită a acestora; … d) frecvenţa, valoarea şi dificultatea încasării debitelor din executarea silită; … e) încasarea în timp cât mai scurt a majorărilor de întârziere aplicate; … f) gradul de periculozitate şi de dificultate a acţiunilor de stabilire, urmărire şi de executare silită; … g) competenţa profesională dovedită şi disponibilitatea la îndeplinirea atribuţiilor; … h) contribuţia persoanelor la buna organizare şi funcţionare a activităţii proprii; … i) timpul de muncă efectiv lucrat în luna sau în trimestrul pentru care se acordă stimulentele; … j) respectarea ordinii şi disciplinei muncii. … +
Articolul 6Cuantumul lunar al stimulentelor individuale poate fi:a) cel mult 3 salarii de bază pentru personalul de specialitate din cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu, care contribuie efectiv la realizarea veniturilor la bugetul Fondului pentru mediu, inclusiv pentru cei care ocupă funcţii de conducere, cu excepţia persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, numite în condiţiile legii, precum şi pentru personalul angajat în cadrul cabinetului demnitarului; … b) cel mult un salariu de bază pentru personalul din cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu, care ocupă funcţii în structurile administrative, de aprovizionare, secretariat, deservire, tehnologia informaţiei, precum şi alte compartimente care contribuie la buna desfăşurare a activităţii. … +
Capitolul IIIPlata stimulentelor +
Articolul 7(1) Plata stimulentelor aprobate se face în cursul lunii sau al trimestrului curent pentru luna ori trimestrul precedent sau în lunile următoare. … (2) Stimulentele nu fac parte din salariul de bază, nu se suportă din fondul de salarii, iar asupra lor unitatea nu calculează contribuţii pentru asigurări sociale de sănătate, contribuţii pentru asigurările sociale de stat, contribuţii pentru asigurările de şomaj şi nici contribuţii pentru asigurările de accidente de muncă şi boli profesionale. … (3) Stimulentele individuale acordate sunt supuse impozitării, potrivit legii, iar asupra lor se calculează contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de angajat. … +
Capitolul IVDispoziţii finale +
Articolul 8(1) Înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor privind utilizarea fondului de stimulente se efectuează potrivit legislaţiei în vigoare. … (2) Sumele incluse în fondul de stimulente în mod necuvenit, prin nerespectarea reglementărilor legale, vor fi deduse din fondul de stimulente existent în sold la data stabilirii măsurii sau din cel ce se constituie în perioada următoare, până la recuperarea şi virarea potrivit destinaţiei iniţiale. … (3) În cazurile în care, ulterior constituirii şi utilizării fondului de stimulente, instanţele judecătoreşti au pronunţat hotărâri definitive şi irevocabile de desfiinţare a titlurilor executorii sau a executării silite înseşi, sumele astfel constituite se deduc din fondul de stimulente, urmând destinaţia stabilită de lege. … (4) Este interzisă acordarea de stimulente până la recuperarea integrală a sumelor incluse în mod necuvenit în fondul de stimulente. … (5) Personalul însărcinat cu exercitarea controlului financiar preventiv din cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu are obligaţia de a verifica corecta constituire şi utilizare a fondului de stimulente şi de a nu permite constituirea şi, după caz, plata sumelor care nu se încadrează în norme, informând despre aceasta conducerea ierarhic superioară. … (6) Sumele rămase necheltuite la finele lunii, respectiv ale anului, se reportează lunar şi anual, urmând să fie utilizate cu aceeaşi destinaţie. … +
Articolul 9Administraţia Fondului pentru Mediu va vira cota stabilită conform legii, lunar, până la data de 20 a lunii următoare pentru luna precedentă, autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. +
Articolul 10Prevederile prezentului ordin se aplică de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu.–-