pentru aprobarea Metodologiei de stabilire a preţurilor şi a cantităţilor de energie electrică vândute de producători pe bază de contracte reglementate şi a preţurilor pentru energia termică livrată din centrale cu grupuri de cogenerare(actualizat pâbă la data de 12 aprilie 2010*)
–––-*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 12 aprilie 2010 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către ORDINUL nr. 8 din 25 martie 2010.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilorAvând în vedere Referatul de aprobare întocmit de Departamentul preţuri şi tarife în domeniul energiei electrice,în conformitate cu prevederile procesului-verbal al şedinţei Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei din data de 3 iunie 2008,în temeiul art. 11 alin. (2) lit. c) şi e), al art. 28, al art. 74 lit. h) şi i) şi al art. 76 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 40 alin. (5) şi (6) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006,preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin: + Articolul 1Se aprobă Metodologia de stabilire a preţurilor şi a cantităţilor de energie electrică vândute de producători pe bază de contracte reglementate şi a preţurilor pentru energia termică livrată din centrale cu grupuri de cogenerare, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. + Articolul 2Compania Naţională "Transelectrica" – S.A. supune avizării Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, până la data de 25 septembrie 2008, Procedura privind analiza şi soluţionarea contestaţiilor formulate de producătorii de energie electrică cu grupuri dispecerizabile rezultate în urma rulării programului de optimizare PowrSym. + Articolul 3Producătorii şi furnizorii de energie electrică, furnizorii consumatorilor deserviţi în regim reglementat, operatorii de distribuţie şi Compania Naţională "Transelectrica" – S.A. duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar departamentele şi direcţiile de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin. + Articolul 4Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Preşedintele Autorităţii Naţionalede Reglementareîn Domeniul Energiei,Gergely OloszBucureşti, 3 iunie 2008.Nr. 57. + AnexăMETODOLOGIE 03/06/2008
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.