Luând în considerare faptul că prin Ordonanța de urgență a Guvernului. nr. 36/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice pentru Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013 au fost reglementate condițiile necesar a fi îndeplinite pentru suportarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de ordonator principal de credite cu rol de autoritate de management pentru Programul operațional Infrastructura mare, a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice pentru proiectele preluate integral sau parțial din Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013 în Programul operațional Infrastructura mare 2014-2020,având în vedere prevederile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice pentru Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013,având în vedere prevederile art. 12 alin. (7) și (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 129/2017, cu modificările și completările ulterioare,în temeiul art. 15 alin. (2) și (9) din Hotărârea Guvernului nr. 15/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene,ministrul delegat pentru fonduri europene emite următorul ordin: +
Articolul INormele de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 15/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice pentru Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013, aprobate prin Ordinul ministrului mediului și schimbărilor climatice nr. 2.112/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 23 septembrie 2013, cu completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1.Titlul capitolului I se modifică după cum urmează: +
Capitolul I Transmiterea către Autoritatea de management al Programului operațional sectorial Mediu, respectiv către Autoritatea de management pentru Programul operațional Infrastructura mare, pentru proiectele preluate integral sau parțial din Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013 în cadrul Programului operațional Infrastructura mare 2014-2020, a solicitărilor privind suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare … 2.Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 1Beneficiarii prevăzuți la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicabile pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice pentru Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013 și pentru proiecte preluate integral sau parțial din Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013 în cadrul Programului operațional Infrastructura mare 2014-2020, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, transmit către Autoritatea de management al Programului operațional sectorial Mediu, pe baza analizei cu privire la încadrarea în prevederile art. 2 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, solicitarea cu privire la suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate de Autoritatea de management al Programului operațional sectorial Mediu, pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice, proiectelor implementate prin Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013, precum și proiectelor preluate integral sau parțial din Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013 în cadrul Programului operațional Infrastructura mare 2014-2020, conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentele norme. … 3.La articolul 2, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins: +
Articolul 2(1)Beneficiarii depun o singură solicitare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare și a accesoriilor acestora, denumită în continuare solicitare, pentru toate contractele de achiziție publică din cadrul unui proiect, și aceasta are ca obiect exclusiv corecțiile financiare și accesoriile acestora aplicate pe valoarea contractelor finanțată prin intermediul Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013.(2)Solicitarea va fi semnată de reprezentantul legal. … 4.După articolul 2 se introduc două noi articole, articolele 2^1 și 2^2, cu următorul cuprins: +
Articolul 2^1Beneficiarii prevăzuți la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice pentru Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013 și pentru proiecte preluate integral sau parțial din Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013 în cadrul Programului operațional Infrastructura mare 2014-2020, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, transmit către Autoritatea de management pentru Programul operațional Infrastructura mare, pe baza analizei cu privire la încadrarea în prevederile art. 2 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, solicitarea privind suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate de Autoritatea de management pentru Programul operațional Infrastructura mare pentru proiectele preluate integral sau parțial din Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013 în cadrul Programului operațional Infrastructura mare 2014-2020, pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice, conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentele norme. +
Articolul 2^2(1)Beneficiarii depun o singură solicitare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare și a accesoriilor acestora, denumită în continuare solicitare, pentru toate contractele de achiziție publică din cadrul unui proiect, și aceasta are ca obiect exclusiv corecțiile financiare și accesoriile acestora aplicate la valoarea contractelor finanțată prin intermediul Programului operațional Infrastructura mare 2014-2020.(2)Solicitările pentru încadrarea în prevederile art. 2 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, a corecțiilor financiare și accesoriilor acestora se fac atât pentru sumele care au beneficiat de prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, pentru POS Mediu 2007-2013, cât și pentru cele care nu au beneficiat de prevederile actului normativ menționat.(3)Solicitarea va fi semnată de reprezentantul legal.(4)Documentele atașate potrivit prevederilor prezentelor norme vor avea mențiunea «Conform cu originalul» și semnătura managerului de proiect. … 5.Titlul capitolului II se modifică după cum urmează: +
Capitolul II Verificarea și certificarea de către Autoritatea de management pentru Programul operațional sectorial Mediu, respectiv de către Autoritatea de management pentru Programul operațional Infrastructura mare, pentru proiectele preluate integral sau parțial din Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013 în cadrul Programului operațional Infrastructura mare 2014-2020, a solicitărilor privind suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare … 6.Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 3(1)Solicitările se depun de către beneficiari la registratura Autorității de management al Programului operațional sectorial Mediu, denumită în continuare AM POS Mediu, pentru creanțele stabilite și reducerile aplicate de aceasta și vor fi înaintate spre analiză Serviciului financiar și monitorizare audit POS Mediu.(2)În scopul verificării și certificării solicitărilor transmise de beneficiari, Serviciul financiar și monitorizare audit POS Mediu realizează următoarele activități:a)solicită Direcției generale juridice, relația cu Parlamentul și afaceri europene confirmarea că beneficiarul nu se încadrează în prevederile art. 6 lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare; … b)solicită Compartimentului stabilire creanțe bugetare POS Mediu confirmarea că beneficiarul nu se încadrează în prevederile art. 6 lit. a) și b) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare; … c)stabilește valoarea debitelor constituite pentru fiecare solicitare de plată transmisă de beneficiari și valoarea debitelor recuperate. … (3)În situația în care Serviciul financiar și monitorizare audit POS Mediu constată că beneficiarul nu se încadrează în prevederile art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, solicită Serviciului verificare achiziții publice analiza solicitării beneficiarului și a documentelor care o însoțesc, în vederea stabilirii conformării cu prevederile art. 2 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare.(4)În cazul în care din analiza solicitării și a documentelor care o însoțesc se constată că beneficiarul se încadrează în prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, Serviciul financiar și monitorizare audit POS Mediu întocmește «Nota pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare conform Ordonanței Guvernului nr. 15/2013, privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice» și o supune aprobării conducerii Autorității de management POS Mediu.(5)În cazul în care din analiza documentelor se constată că beneficiarul nu se încadrează în prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, Serviciul financiar și monitorizare audit POS Mediu întocmește «Nota privind neîncadrarea în prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice» și o supune aprobării conducerii Autorității de management POS Mediu.(6)În baza «Notei pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare conform Ordonanței Guvernului nr. 15/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice», aprobată de conducerea POS Mediu, se întocmește nota către ordonatorul principal de credite prin care se dispun măsurile ce se impun în conformitate cu art. 4 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare.(7)După aprobarea notei de către ordonatorul principal de credite, măsurile dispuse prin aceasta se comunică beneficiarului. O copie a notei transmise beneficiarului se atașează la dosarul solicitării privind suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare și a accesoriilor acestora.(8)După aprobarea notei prevăzute la alin. (5) de către conducerea Autorității de management POS Mediu, aceasta se comunică beneficiarului.(9)Beneficiarul poate contesta nota prevăzută la alin. (5), comunicată potrivit alin. (8), în termen de 10 zile de la comunicare. Contestația se depune la registratura Autorității de management POS Mediu, însoțită de documente justificative, și va fi înaintată spre analiză unei comisii special constituite în acest sens prin decizie a conducerii Autorității de management POS Mediu.(10)Contestația prevăzută la alin. (9) se soluționează în termen de 30 de zile de la înregistrare, prin decizie aprobată de către conducerea Autorității de management POS Mediu, care se comunică beneficiarului, în termen de 5 zile de la aprobare.(11)Modelele notelor prevăzute la alin. (4) și (5) se aprobă prin decizie a conducerii Autorității de management POS Mediu. … 7.După articolul 3 se introduc două noi articole, articolele 3^1 și 3^2, cu următorul cuprins: +
Articolul 3^1(1)Solicitările se depun de către beneficiari la registratura Autorității de management pentru Programul operațional Infrastructura mare, denumită în continuare AM POIM, pentru creanțele stabilite/reducerile aplicate aferente proiectelor preluate integral sau parțial din Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013 în cadrul Programului operațional Infrastructura mare 2014-2020 și vor fi înaintate spre analiză Direcției plăți și contabilitate proiecte.(2)În scopul verificării și certificării solicitărilor transmise de beneficiari, Direcția plăți și contabilitate proiecte realizează următoarele activități:a)solicită Direcției generale juridice, relația cu Parlamentul și afaceri europene confirmarea că beneficiarul nu se încadrează în prevederile art. 6 lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare; … b)solicită Serviciului nereguli și monitorizare audit confirmarea că beneficiarul nu se încadrează în prevederile art. 6 lit. a) și b) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare; … c)stabilește valoarea debitelor constituite pentru fiecare solicitare de plată transmisă de beneficiari și valoarea debitelor recuperate. … (3)În situația în care Direcția generală juridică, relația cu Parlamentul și afaceri europene, respectiv Serviciul nereguli și monitorizare audit constată că beneficiarul nu se încadrează în prevederile art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, solicită Serviciului verificare achiziții publice analiza solicitării beneficiarului și a documentelor care o însoțesc, în vederea stabilirii conformării cu prevederile art. 2 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare.(4)Nota privind încadrarea solicitării beneficiarului în prevederile art. 2 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, va fi comunicată Direcției plăți și contabilitate proiecte de către Serviciul verificare achiziții publice. (5)În cazul în care din analiza solicitării și a documentelor care o însoțesc se constată că beneficiarul se încadrează în prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, Direcția plăți și contabilitate proiecte întocmește «Nota pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare conform Ordonanței Guvernului nr. 15/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice» și o supune aprobării conducerii AM POIM.(6)În cazul în care din analiza documentelor se constată că beneficiarul nu se încadrează în prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, Direcția plăți și contabilitate proiecte întocmește «Nota privind neîncadrarea în prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice» și o supune aprobării conducerii AM POIM.(7)În baza «Notei pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare conform Ordonanței Guvernului nr. 15/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice», aprobată de conducerea AM POIM, Direcția plăți și contabilitate proiecte întocmește nota către ordonatorul principal de credite prin care se dispun măsurile ce se impun în conformitate cu art. 4 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare. (8)După aprobarea notei de către ordonatorul principal de credite, măsurile dispuse prin aceasta se comunică beneficiarului. O copie a notei transmise beneficiarului se atașează la dosarul solicitării privind suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare și a accesoriilor acestora.(9)După aprobarea notei prevăzute la alin. (6) de către conducerea AM POIM, aceasta se comunică beneficiarului.(10)Beneficiarul poate contesta nota prevăzută la alin. (6), comunicată potrivit alin. (9), în termen de 10 zile de la comunicare. Contestația se depune la registratura AM POIM, însoțită de documente justificative, și va fi înaintată spre analiză unei comisii special constituite în acest sens prin decizie a directorului general al AM POIM. (11)Contestația prevăzută la alin. (10) se soluționează în termen de 30 de zile de la înregistrare, prin decizie aprobată de directorul general al AM POIM, care se comunică beneficiarului în termen de 5 zile de la aprobare. (12)Modelele notelor prevăzute la alin. (5) și (6) se aprobă prin decizie a directorului general al AM POIM. +
Articolul 3^2Pentru proiectele preluate integral sau parțial din Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013 în cadrul Programului operațional Infrastructura mare 2014-2020, titlurile de creanță care beneficiază de prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, pentru Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013, vor beneficia de aceste prevederi și pentru valoarea corecției aferente părții din contractul economic finanțate prin Programul operațional Infrastructura mare 2014-2020. … 8.La articolul 4, alineatele (1), (2), (6) și (7) se modifică și vor avea următorul cuprins: +
Articolul 4(1)După aprobarea notelor prevăzute la art. 3 alin. (4) și (5), Serviciul financiar și monitorizare audit POS Mediu efectuează plata către beneficiar a sumelor reprezentând reduceri procentuale/corecții financiare aplicate și a debitelor reținute sau transferate prin plată voluntară.(2)Pentru dobânda nerecuperată, conform unor titluri de creanță întocmite și comunicate beneficiarului până la data informării prevăzute la art. 3 alin. (8), beneficiarii nu vor mai fi considerați debitori. În vederea recuperării acesteia, Serviciul financiar și monitorizare audit POS Mediu realizează următoarele activități:a)transferă sumele aferente dobânzilor datorate, pentru care beneficiarul nu mai are calitatea de debitor, din contul de trezorerie alimentat din poziția bugetară prevăzută la art. 2 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, în contul de recuperare debite aferent Programului operațional sectorial Mediu, urmând a se efectua transferul pe surse de finanțare în conturile programului; … b)comunică Compartimentului stabilire creanțe informațiile necesare pentru înregistrarea în Registrul debitorilor a sumelor recuperate. … ……………………………………………………………………(6)După aprobarea de către conducerea AM POS Mediu a procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, Serviciul financiar și monitorizare audit POS Mediu realizează următoarele activități:a)transferă sumele reprezentând dobândă datorată aferentă FEDR/FC din contul de trezorerie alimentat din poziția bugetară prevăzută la art. 2 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, în contul de recuperare debite aferent Programului operațional sectorial Mediu, urmând a se efectua transferul în contul de disponibil aferent FEDR/FC; … b)comunică Compartimentului stabilire creanțe informațiile necesare pentru înregistrarea în Registrul debitorilor a sumelor recuperate. … (7)Dosarele cuprinzând solicitările beneficiarilor cu privire la suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice și a sumelor rezultate din aplicarea dobânzii datorate se arhivează la nivelul Serviciului financiar și monitorizare audit. … 9.Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 5Pentru corecțiile financiare/reducerile procentuale aplicate cheltuielilor aferente contractelor de achiziție publică prevăzute la art. 2 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, cerute la rambursare de către beneficiari ulterior depunerii și aprobării de către AM POS Mediu a solicitării prevăzute la art. 3 alin. (1), Serviciul financiar și monitorizare audit POS Mediu, în baza notei întocmite conform art. 3 alin. (4), efectuează plata către beneficiari din contul de trezorerie alimentat din poziția bugetară prevăzută la art. 2 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare. … 10.După articolul 5 se introduc două noi articole, articolele 5^1 și 5^2, cu următorul cuprins: +
Articolul 5^1(1)După aprobarea notelor prevăzute la art. 3^1 alin. (5), Direcția plăți și contabilitate proiecte efectuează plata către beneficiar a sumelor reprezentând reduceri procentuale/corecții financiare aplicate și a debitelor reținute sau transferate prin plată voluntară, aferente valorii contractului finanțate prin intermediul Programului operațional Infrastructura mare 2014-2020.(2)Pentru dobânda nerecuperată, conform unor titluri de creanță întocmite și comunicate beneficiarului până la data informării prevăzute la art. 3^1 alin. (8), beneficiarii nu vor mai fi considerați debitori. În vederea recuperării acesteia, Direcția plăți și contabilitate proiecte realizează următoarele activități: a)transferă sumele aferente dobânzilor datorate, pentru care beneficiarul nu mai are calitatea de debitor, din contul de trezorerie alimentat din poziția bugetară prevăzută la art. 2 alin. (1^1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, în contul de recuperare debite aferent Programului operațional Infrastructura mare 2014-2020, urmând a se efectua transferul pe surse de finanțare în conturile programului; … b)comunică Serviciului nereguli și monitorizare audit informațiile necesare pentru înregistrarea în Registrul debitorilor a sumelor recuperate. … (3)Sumele rezultate din aplicarea dobânzii datorate pentru neachitarea la termen a obligațiilor prevăzute la art. 2 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, pentru care nu au fost emise titluri de creanță, nu vor mai fi stabilite drept creanțe, cu excepția dobânzii aferente Fondului European de Dezvoltare Regională/Fondului de coeziune, denumit în continuare FEDR/FC.(4)Dobânda se calculează conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, luând în considerare ca interval de timp prima zi după expirarea termenului de plată stabilit conform art. 42 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, și până la data comunicării către beneficiar a măsurilor dispuse de către ordonatorul principal de credite în conformitate cu art. 4 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare.(5)Calculul dobânzii datorate aferente FEDR/FC se va realiza prin întocmirea procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare.(6)După aprobarea de către conducerea AM POIM a procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, Direcția plăți și contabilitate proiecte realizează următoarele activități:a)transferă sumele reprezentând dobândă datorată aferentă FEDR/FC din contul de trezorerie alimentat din poziția bugetară prevăzută la art. 2 alin. (1^1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, în contul de recuperare debite aferent Programului operațional Infrastructura mare 2014-2020, urmând a se efectua transferul în contul de disponibil aferent FEDR/FC; … b)comunică Serviciului nereguli și monitorizare audit informațiile necesare pentru înregistrarea în Registrul debitorilor a sumelor recuperate. … (7)Dosarele cuprinzând solicitările beneficiarilor cu privire la suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice și a sumelor rezultate din aplicarea dobânzii datorate se arhivează la nivelul Direcției plăți și contabilitate proiecte. +
Articolul 5^2Pentru corecțiile financiare/reducerile procentuale aplicate cheltuielilor aferente contractelor de achiziție publică prevăzute la art. 2 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, cerute la rambursare de către beneficiari ulterior depunerii și aprobării de către AM POIM a solicitării prevăzute la art. 3^1 alin. (1), Direcția plăți și contabilitate proiecte, în baza notei întocmite conform art. 3^1 alin. (5), efectuează plata către beneficiari din contul de trezorerie alimentat din poziția bugetară prevăzută la art. 2 alin. (1^1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare. … 11.Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 6(1)În vederea identificării debitorului pentru neregulile aferente situațiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, Compartimentul stabilire creanțe POS Mediu, respectiv Serviciul constatare nereguli și antifraudă din cadrul AM POIM, pentru proiectele preluate integral sau parțial din Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013 în cadrul Programului operațional Infrastructura mare 2014-2020, realizează următoarele activități:a)solicită beneficiarilor prevăzuți la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, copii de pe documentele deținute care să ateste încadrarea în prevederile art. 2 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare; … b)solicită, după caz, Serviciului nereguli și monitorizare audit confirmarea că beneficiarul nu se încadrează în prevederile art. 6 lit. a) și b) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare. … (2)Documentele solicitate beneficiarilor prevăzuți la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, de Compartimentul stabilire creanțe POS Mediu, respectiv Serviciului constatare nereguli și antifraudă din cadrul AM POIM, pentru proiectele preluate integral sau parțial din Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013 în cadrul Programului operațional Infrastructura mare 2014-2020, prevăzute la alin. (1) lit. a), sunt:a)pentru situațiile în care procedura a fost lansată în Sistemul electronic al achizițiilor publice, denumit în continuare SEAP, înainte de 10 iunie 2011, anunțul/invitația de participare din SEAP, copie de pe raportul de activitate întocmit de Unitatea pentru coordonarea și verificarea achizițiilor publice/ Compartimentul de verificare a achizițiilor publice, denumite în continuare UCVAP/CVAP; … b)pentru situațiile în care procedura a fost lansată în SEAP în perioada 10 iunie-1 octombrie 2011, anunțul/invitația de participare din SEAP și copie de pe raportul procedurii cu opinia UCVAP/CVAP «fără observații»; … c)pentru situațiile în care procedura a fost lansată în SEAP după 1 octombrie 2011, anunțul/invitația de participare din SEAP; … d)pentru situațiile în care procedura de achiziție publică a respectat prevederile Ordinului președintelui Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice nr. 51/2009 privind accelerarea procedurilor de licitație restrânsă și negociere cu publicare prealabilă a unui anunț de participare, încălcând prevederile art. 38 din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii, copie de pe Nota justificativă privind alegerea procedurii de achiziție și anunțul/invitația de participare din SEAP. … … 12.Articolele 8 și 9 se modifică și vor avea următorul cuprins: +
Articolul 8Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, aprobată, se transmite Serviciului financiar și monitorizare audit POS Mediu, Direcției autorizare proiecte și Direcției plăți și contabilitate proiecte AM POIM, pentru proiectele preluate integral sau parțial din Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013 în cadrul Programului operațional Infrastructura mare 2014-2020, care realizează următoarele activități:a)transferă sumele reprezentând creanță datorată aferentă FEDR/FC din contul de trezorerie alimentat din poziția bugetară prevăzută la art. 2 alin. (1)/art. 2 alin. (1^1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, în contul de recuperare debite aferent Programului operațional sectorial Mediu, respectiv Programului operațional Infrastructura mare 2014-2020, urmând a se efectua transferul în contul de disponibil aferent FEDR/FC; … b)transmite, în vederea înregistrării în Registrul debitorilor, sumele recuperate. … +
Articolul 9Dosarele aferente notelor de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare prin care se stabilește suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice se arhivează separat la nivelul Compartimentului stabilire creanțe POS Mediu, respectiv Serviciului constatare nereguli și antifraudă din cadrul AM POIM, pentru proiectele preluate integral sau parțial din Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013 în cadrul Programului operațional Infrastructura mare 2014-2020. … 13.După articolul 9 se introduce un nou articol, articolul 10, cu următorul cuprins: +
Articolul 10Pentru proiectele preluate integral sau parțial din Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013 în cadrul Programului operațional Infrastructura mare 2014-2020, titlurile de creanță aplicate pentru partea finanțată din Programul operațional Infrastructura mare 2014-2020, încadrate de către echipele de control în prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, vor beneficia de aceste prevederi și pentru valoarea corecției aferente părții din contractul economic finanțate prin Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013. … 14.După capitolul IV se introduce un nou capitol, capitolul V, cu următorul cuprins: +
Capitolul VSuportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente reducerilor procentuale aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice, constatate în cadrul procedurilor de atribuire inițiate anterior datei de 1 octombrie 2011 și finanțate din POIM 2014-2020 +
Articolul 11(1)În vederea analizei încadrării reducerii procentuale, structurile cu atribuții de verificare care aplică reduceri procentuale din cadrul AM POIM realizează următoarele activități:a)solicită beneficiarilor prevăzuți la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, copii de pe documentele deținute care să ateste încadrarea în prevederile art. 2 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare; … b)solicită Serviciului nereguli și monitorizare audit, pentru proiectele preluate integral sau parțial din Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013 în cadrul Programului operațional Infrastructura mare 2014-2020, confirmarea că beneficiarul nu se încadrează în prevederile art. 6 lit. a) și b) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare. … (2)Documentele solicitate beneficiarilor prevăzuți la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, de structurile cu atribuții de verificare care aplică reduceri procentuale din cadrul AM POIM, prevăzute la alin. (1) lit. a), sunt:a)pentru situațiile în care procedura a fost lansată în Sistemul electronic al achizițiilor publice, denumit în continuare SEAP, înainte de 10 iunie 2011, anunțul/invitația de participare din SEAP și copie de pe raportul de activitate întocmit de Unitatea pentru coordonarea și verificarea achizițiilor publice/Compartimentul de verificare a achizițiilor publice, denumite în continuare UCVAP/CVAP; … b)pentru situațiile în care procedura a fost lansată în SEAP în perioada 10 iunie-1 octombrie 2011, anunțul/invitația de participare din SEAP și copie de pe raportul procedurii cu opinia UCVAP/CVAP «fără observații»; … c)pentru situațiile în care procedura a fost lansată în SEAP după 1 octombrie 2011, anunțul/invitația de participare din SEAP; … d)pentru situațiile în care procedura de achiziție publică a respectat prevederile Ordinului președintelui Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice nr. 51/2009 privind accelerarea procedurilor de licitație restrânsă și negociere cu publicare prealabilă a unui anunț de participare, încălcând prevederile art. 38 din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii, copie de pe Nota justificativă privind alegerea procedurii de achiziție, anunțul/invitația de participare din SEAP. … +
Articolul 12În cazul în care din analiza documentelor se constată că beneficiarul se încadrează în prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, rubrica «Concluziile activității de verificare» din Raportul de neconformitate se completează cu mențiunea că sumele rezultate din aplicarea reducerilor procentuale sunt suportate din conturile Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de ordonator principal de credite cu rol de autoritate de management pentru Programul operațional Infrastructura mare. +
Articolul 13Raportul de neconformitate, aprobat, se transmite Serviciului financiar și monitorizare audit POS Mediu, respectiv Direcției plăți și contabilitate proiecte AM POIM, pentru proiectele preluate integral sau parțial din Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013 în cadrul Programului operațional Infrastructura mare 2014-2020, care realizează următoarele activități:a)transferă sumele reprezentând creanță datorată aferentă FEDR/FC din contul de trezorerie alimentat din poziția bugetară prevăzută la art. 2 alin. (1)/art. 2 alin. (1^1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, în contul de recuperare debite aferent Programului operațional sectorial Mediu, respectiv Programului operațional Infrastructura mare, pentru proiectele preluate integral sau parțial din Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013 în cadrul Programului operațional Infrastructura mare 2014-2020, urmând a se efectua transferul în contul de disponibil aferent FEDR/FC; … b)transmite spre înregistrare în Registrul debitorilor sumele recuperate. … +
Articolul 14Dosarele aferente rapoartelor de neconformitate prin care se stabilește suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice se arhivează separat la nivelul structurilor emitente din cadrul AM POIM, pentru proiectele preluate integral sau parțial din Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013 în cadrul Programului operațional Infrastructura mare 2014-2020. +
Articolul 15Pentru proiectele preluate integral sau parțial din Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013 în cadrul Programului operațional Infrastructura mare 2014-2020, reducerile procentuale aplicate pentru partea finanțată din Programul operațional Infrastructura mare 2014-2020, încadrate de către Serviciul verificare achiziții publice în prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, cu modificările și completările ulterioare, vor beneficia de aceste prevederi și pentru valoarea corecției aferente părții din contractul economic finanțate prin Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013. … +
Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul delegat pentru fonduri europene,
Rovana PlumbBucurești, 7 august 2017.Nr. 5.591.–-