În baza prevederilor art. 361 alin. (6) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului,ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin. + Articolul IAnexa nr. 1 la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 9 februarie 2011, se modifică după cum urmează:1. Articolul 8 va avea următorul cuprins:"Art. 8. – (1) Până la finalizarea stagiului practic de către prima serie de absolvenţi ai masterului didactic, conform Legii nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, examenul de definitivare în învăţământul preuniversitar se realizează conform reglementărilor stabilite prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.(2) Până la finalizarea stagiului practic de către prima serie de absolvenţi ai masterului didactic, condiţia privind formarea iniţială pentru ocuparea funcţiilor didactice din învăţământul preuniversitar se consideră îndeplinită pentru absolvenţii care au finalizat cu diplomă de absolvire/licenţă studiile necesare pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor, conform reglementărilor stabilite prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, şi cursurile Departamentului pentru pregătirea personalului didactic cu certificat de absolvire, pe baza cărora sunt abilitaţi să funcţioneze în calitate de cadre didactice. … (3) Cadrele didactice care au dobândit definitivarea în învăţământ sau au promovat examenul naţional de definitivare în învăţământ organizat conform reglementărilor stabilite prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului au drept de practică în învăţământul preuniversitar." … 2. Articolul 11 va avea următorul cuprins:"Art. 11. – (1) Personalul didactic de predare, de conducere, îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar, care îndeplineşte vârsta de pensionare, se pensionează, de regulă, la data încheierii anului şcolar. După data împlinirii vârstei legale de pensionare se interzice îndeplinirea oricărei funcţii de conducere, de îndrumare sau de control.(2) Pensionarea personalului didactic, de conducere, îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar se poate face şi în timpul anului şcolar, cu aprobarea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, respectiv a inspectoratului şcolar." … + Articolul IIDirecţia generală management, resurse umane şi reţea şcolară din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin. + Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul educaţiei, cercetării,tineretului şi sportului,Daniel Petru FuneriuBucureşti, 7 octombrie 2011.Nr. 5.552.–––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.