pentru aprobarea Metodologiei privind continuarea studiilor după finalizarea învăţământului obligatoriu
În baza prevederilor Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 223/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării,ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul ordin. +
Articolul 1Se aprobă Metodologia privind continuarea studiilor după finalizarea învăţământului obligatoriu, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. +
Articolul 2Prezentul ordin se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. +
Articolul 3Direcţia generală învăţământ preuniversitar, Direcţia generală învăţământ în limbile minorităţilor, Direcţia generală managementul resurselor umane, Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, conducerile şcolilor gimnaziale, liceelor şi ale şcolilor de arte şi meserii vor duce la îndeplinire prezentul ordin.Ministrul educaţiei şi cercetării,Mircea MicleaBucureşti, 23 septembrie 2005.Nr. 5.021. +
Anexa METODOLOGIEprivind continuarea studiilor după finalizareaînvăţământului obligatoriu +
Capitolul IDispoziţii generale +
Articolul 1(1) Prezenta metodologie reglementează modalităţile prin care absolvenţii învăţământului obligatoriu şi cei ai anului de completare îşi pot continua studiile. … (2) Potrivit legii, învăţământul obligatoriu se încheie după clasa a X-a a ciclului inferior al liceului sau a şcolii de arte şi meserii. … +
Articolul 2(1) Absolvenţii ciclului inferior al liceului dobândesc, potrivit legii, certificat de absolvire, portofoliu personal pentru educaţie permanentă şi, la cerere, foaia matricolă. … (2) Absolvenţii şcolilor de arte şi meserii dobândesc certificat de absolvire, portofoliu personal pentru educaţie permanentă şi, la cerere, foaia matricolă. Absolvenţii care susţin şi promovează examenul de certificare a competenţelor profesionale dobândesc şi certificat de calificare profesională nivel 1. … (3) Absolvenţii anului de completare dobândesc certificat de absolvire, portofoliu personal pentru educaţie permanentă şi, la cerere, foaia matricolă. Absolvenţii anului de completare care susţin şi promovează examenul de certificare a competenţelor profesionale dobândesc şi certificat de calificare profesională nivel 2. … +
Articolul 3(1) După finalizarea învăţământului obligatoriu, absolvenţii îşi pot continua studiile în conformitate cu prevederile legale. … (2) Absolvenţii clasei a X-a, ciclul inferior al liceului, îşi pot continua studiile, la cerere, în ciclul superior al liceului. … (3) Absolvenţii clasei a X-a, şcoala de arte şi meserii, cu certificat de absolvire şi cu certificat de calificare profesională nivel 1 îşi pot continua studiile, la cerere, în anul de completare. … (4) Absolvenţii anului de completare, cu certificat de absolvire şi cu certificat de calificare profesională nivel 2 îşi pot continua studiile, la cerere, în ciclul superior al liceului. … +
Articolul 4(1) Continuarea studiilor se poate face la aceeaşi filieră, acelaşi profil/domeniu, aceeaşi specializare/calificare profesională sau prin schimbarea filierei, profilului/domeniului, specializării/calificării profesionale. … (2) Absolvenţii învăţământului obligatoriu şi cei ai anului de completare pot solicita continuarea studiilor în aceeaşi unitate de învăţământ sau în alta. … +
Articolul 5(1) Pentru continuarea studiilor în aceeaşi filieră, acelaşi profil/domeniu, aceeaşi specializare/calificare profesională, admiterea absolvenţilor învăţământului obligatoriu, respectiv ai anului de completare, se face fără examen, prin înscriere la unitatea şcolară la care aceştia doresc să îşi continue studiile, în limita locurilor disponibile şi, după caz, cu aplicarea criteriilor de departajare prevăzute în prezenta metodologie. … (2) Candidaţii care doresc continuarea studiilor în altă filieră, alt profil/domeniu sau altă specializare/calificare profesională trebuie să susţină şi să promoveze examene de diferenţe. Examenele de diferenţe se susţin la: … – disciplinele pe care candidaţii nu le-au studiat în clasele a IX-a şi a X-a şi, după caz, în anul de completare;– disciplinele pe care candidaţii le-au studiat, dar ale căror alocări orare pentru trunchiul comun, respectiv pentru curriculum diferenţiat, sunt diferite faţă de cele de la specializarea/calificarea profesională la care se solicită înscrierea.(3) Nu se susţin examene de diferenţe la disciplinele din curriculumul la decizia şcolii. … (4) Organizarea şi desfăşurarea examenelor de diferenţe se fac în conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar. … (5) Disciplinele/Modulele pentru care se susţin examene de diferenţe se stabilesc de către consiliul de curriculum din unitatea de învăţământ care organizează examene de diferenţe. Programele pentru examenele de diferenţe sunt stabilite de către catedrele de specialitate ale unităţii şcolare respective, în conformitate cu planurile cadru, programele şcolare şi cu standardele de pregătire profesională, şi se aprobă de către consiliul de curriculum. … +
Articolul 6(1) Alocarea locurilor pentru fiecare unitate de învăţământ se va face astfel încât să se asigure continuarea studiilor de către toţi absolvenţii ciclului inferior al liceului, ai şcolii de arte şi meserii sau ai anului de completare din şcoala respectivă, care solicită acest lucru. … (2) Numărul de locuri alocat unei unităţi de învăţământ pentru clasa a XI-a de liceu, pentru fiecare specializare/calificare profesională, este cel puţin egal cu numărul de elevi existent în clasa a X-a la aceeaşi specializare/calificare profesională, în anul şcolar precedent. Se vor respecta prevederile legale referitoare la efectivele de elevi pe clasă. … (3) Numărul de locuri alocat unei unităţi de învăţământ pentru anul de completare, pentru fiecare domeniu de pregătire, este cel puţin egal cu numărul de elevi existent în clasa a X-a în acelaşi domeniu de pregătire, în anul şcolar precedent. Se vor respecta prevederile legale referitoare la efectivele de elevi pe clasă. … (4) Numărul de locuri alocat unei unităţi de învăţământ pentru clasa a XII-a de liceu, ruta de profesionalizare prin şcoala de arte şi meserii şi anul de completare, pentru fiecare domeniu de pregătire, este cel puţin egal cu numărul de elevi existent în anul de completare în acelaşi domeniu de pregătire, în anul şcolar precedent. Se vor respecta prevederile legale referitoare la efectivele de elevi pe clasă. … (5) În cazuri excepţionale, bine fundamentate, formaţiunile constituite în vederea continuării studiilor de către absolvenţii învăţământului obligatoriu sau de cei ai anului de completare pot funcţiona sub efectivul minim sau peste efectivul maxim, prevăzut de lege, numai cu aprobarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării. … +
Capitolul IIAdmiterea candidaţilor care solicită continuarea studiilor în aceeaşi unitate de învăţământ +
Articolul 7(1) În fiecare unitate de învăţământ elevii din clasa a X-a şi din anul de completare depun, până la data de 1 martie, opţiuni referitoare la continuarea studiilor. … (2) Fiecare elev va preciza dacă doreşte să îşi continue studiile în ciclul superior al liceului, respectiv în anul de completare, menţionând filiera, profilul/domeniul, specializarea/calificarea profesională la care doreşte să se înscrie şi dacă solicită continuarea studiilor în aceeaşi unitate de învăţământ sau în alta. … (3) Informaţiile menţionate anterior se centralizează într-un tabel, care va fi semnat de elevi şi de dirigintele clasei şi va fi depus de diriginte la secretariatul şcolii. … +
Articolul 8(1) Până la data de 15 martie, secretariatul şcolii centralizează datele referitoare la opţiunile elevilor şi afişează situaţia solicitărilor existente pentru fiecare filieră, profil/domeniu, specializare/calificare profesională, precum şi numărul estimat de locuri disponibile la fiecare dintre acestea, în funcţie de numărul de elevi care doresc să părăsească unitatea de învăţământ sau să schimbe filiera/profilul/specializarea în cadrul aceluiaşi liceu. … (2) Până la data de 1 aprilie, fiecare unitate de învăţământ va anunţa disciplinele/modulele şi programele pentru examenele de diferenţe. Lista disciplinelor/modulelor se afişează la avizierul unităţii de învăţământ, iar programele se depun la biblioteca şcolii. … +
Articolul 9(1) Până la data de 15 aprilie, elevii din clasa a X-a, respectiv din anul de completare, îşi vor definitivă opţiunile referitoare la continuarea studiilor în aceeaşi unitate de învăţământ sau în alta, în aceeaşi filieră, acelaşi profil/domeniu, aceeaşi specializare/calificare profesională sau în alta. În cazul în care apar schimbări în raport cu opţiunile exprimate iniţial, elevii vor depune o cerere individuală la secretariatul şcolii, în care vor preciza modificările în opţiunile referitoare la continuarea studiilor. … (2) Până la data de 1 mai, fiecare unitate de învăţământ va anunţa lista nominală a propriilor elevi care, după promovarea clasei a X-a, respectiv a anului de completare, vor fi admişi, în conformitate cu opţiunile exprimate, pentru continuarea studiilor în anul de completare, respectiv în ciclul superior al liceului, în aceeaşi specializare/calificare profesională. … (3) Se va avea în vedere, în măsura în care este posibil, păstrarea colectivelor de elevi existente în clasa a X-a, respectiv în anul de completare. … (4) Locurile candidaţilor din unitatea de învăţământ care au solicitat înscrierea în aceeaşi unitate de învăţământ, în aceeaşi filieră, acelaşi profil/domeniu, aceeaşi specializare/ calificare profesională, în perioada prevăzută de prezenta metodologie, dar au rămas corigenţi, nu vor fi publicate ca fiind disponibile decât după încheierea sesiunii de corigenţe, în cazul nepromovării de către aceştia a examenelor respective. … +
Articolul 10Lista candidaţilor declaraţi admişi conform art. 9 se actualizează după încheierea anului şcolar, respectiv după sesiunea de corigenţe şi anunţarea repetenţilor. +
Articolul 11(1) În perioada 1-15 mai se susţin examenele de diferenţe de către elevii din unitatea de învăţământ care solicită continuarea studiilor în aceeaşi unitate de învăţământ, dar schimbând filiera, profilul/domeniul, specializarea/calificarea profesională. … (2) Rezultatele examenelor de diferenţe se afişează până la data de 16 mai. … +
Articolul 12(1) În ultima zi a semestrului al doilea, după încheierea situaţiei şcolare, unităţile de învăţământ afişează lista candidaţilor din şcoala respectivă care sunt admişi în altă filieră, alt profil/domeniu, altă specializare/calificare profesională, în unitatea de învăţământ respectivă. … (2) Admiterea candidaţilor se face pe locurile disponibile, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere în ciclul superior al liceului, respectiv în anul de completare, definite în conformitate cu prezenta metodologie. … (3) Dacă pe ultimul loc se află mai mulţi candidaţi având aceeaşi medie de admitere în ciclul superior al liceului, respectiv în anul de completare, departajarea se face folosindu-se, în ordine, următoarele criterii: … – media claselor a IX-a şi a X-a, respectiv a anului de completare, la toate disciplinele/modulele din aria curriculară corespunzătoare specializării/calificării profesionale la care se doreşte continuarea studiilor (MDS);– media la disciplina principală de specialitate/modulul principal de specialitate din aria curriculară corespunzătoare specializării/calificării profesionale la care se doreşte continuarea studiilor.(4) În situaţia în care egalitatea se menţine şi după aplicarea criteriilor de departajare menţionate la alin. (3), departajarea candidaţilor se face după criterii stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ şi făcute publice odată cu afişarea programelor pentru examenele de diferenţe. … +
Articolul 13(1) Locurile candidaţilor din unitatea de învăţământ care au promovat examenele de diferenţe, în perioada prevăzută de prezenta metodologie, dar au rămas corigenţi, nu vor fi publicate ca fiind disponibile decât după încheierea sesiunii de corigenţe, în cazul nepromovării de către aceştia a examenelor respective. … (2) Lista candidaţilor declaraţi admişi, conform art. 12 alin. (1), se actualizează după sesiunea de corigenţe şi anunţarea repetenţilor. … +
Articolul 14Candidaţii care nu au promovat examenele de diferenţe sau care au promovat examenele de diferenţe, dar nu pot fi admişi, din lipsă de locuri, la altă filieră, alt profil/domeniu, altă specializare/calificare profesională, au dreptul să îşi continue studiile, la cerere, în unitatea şcolară respectivă, la filiera, profilul/domeniul, specializarea sau calificarea profesională corespunzătoare celei pe care au urmat-o în anul precedent. +
Articolul 15(1) Media de admitere în ciclul superior al liceului, respectiv în anul de completare, pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului, respectiv ai şcolii de arte şi meserii, se calculează după cum urmează: … MDS + MG ───────────, 2unde:– MDS este media claselor a IX-a şi a X-a la toate disciplinele/modulele din aria curriculară corespunzătoare specializării/calificării profesionale la care se doreşte continuarea studiilor. În cazul absolvenţilor şcolii de arte şi meserii, aria curriculară corespunzătoare calificării profesionale este aria curriculară tehnologii;– MG este media generală de absolvire a claselor a IX-a şi a X-a.(2) Media la disciplinele/modulele din aria curriculară corespunzătoare specializării/calificării profesionale la care se doreşte continuarea studiilor (MDS) se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din media generală a claselor a IX-a şi a X-a la disciplinele/modulele respective. … (3) Media de admitere în ciclul superior al liceului, respectiv în anul de completare, se calculează cu două zecimale, fără rotunjire. … (4) În situaţia în care candidatul susţine examene de diferenţe la unele discipline/module din aria curriculară corespunzătoare specializării/calificării profesionale, în calculul mediei claselor a IX-a şi a X-a la disciplinele/modulele din aria curriculară corespunzătoare specializării/calificării profesionale la care se doreşte continuarea studiilor (MDS), nota obţinută la examenul de diferenţe la o disciplină/un modul înlocuieşte media claselor a IX-a şi a X-a la disciplina/modulul respectiv. … +
Articolul 16(1) Media de admitere în ciclul superior al liceului, pentru absolvenţii anului de completare, se calculează astfel: … MDS + MG ───────────, 2unde:– MDS este media generală obţinută în anul de completare la toate disciplinele/modulele din aria curriculară corespunzătoare specializării/calificării profesionale la care se doreşte continuarea studiilor;– MG este media generală obţinută în anul de completare.(2) Media la disciplinele/modulele din aria curriculară corespunzătoare specializării/calificării profesionale la care se doreşte continuarea studiilor (MDS) se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din media obţinută în anul de completare la disciplinele/ modulele respective. … (3) Media de admitere în ciclul superior al liceului se calculează cu două zecimale, fără rotunjire. … (4) În situaţia în care candidatul susţine diferenţe la unele discipline din aria curriculară corespunzătoare specializării/calificării profesionale, în calculul mediei anului de completare, la disciplinele din aria curriculară corespunzătoare specializării/calificării profesionale la care se doreşte continuarea studiilor (MDS), nota obţinută la examenul de diferenţe la o disciplină/un modul înlocuieşte media anului de completare la disciplina/modulul respectiv. … +
Capitolul IIIAdmiterea candidaţilor care solicită continuarea studiilor în altă unitate de învăţământ +
Articolul 17Până la data de 25 mai, unităţile de învăţământ afişează numărul locurilor din anul de completare, respectiv din primul an al ciclului superior al liceului, disponibile pentru a fi ocupate de candidaţi din alte unităţi de învăţământ, pe filiere, profiluri/domenii, specializări/calificări profesionale. +
Articolul 18(1) Până la data de 31 mai are loc înscrierea elevilor clasei a X-a sau ai anului de completare, care solicită continuarea studiilor în alte unităţi de învăţământ, în altă filieră, alt profil/domeniu, altă specializare/calificare profesională, pentru examene de diferenţe. … (2) Înscrierea candidaţilor menţionaţi la alin. (1) pentru examenele de diferenţe, în vederea admiterii în ciclul superior al liceului sau în anul de completare, se face la secretariatul unităţii de învăţământ la care se solicită continuarea studiilor. … +
Articolul 19(1) Examenele de diferenţe, pentru candidaţii menţionaţi la art. 18, se susţin în perioada 1-12 iunie. … (2) Afişarea rezultatelor la examenele de diferenţe menţionate la alin. (1) se face până la data de 14 iunie. … +
Articolul 20(1) În perioada 1-7 iulie are loc depunerea dosarelor de înscriere ale absolvenţilor învăţământului obligatoriu sau ai anului de completare, care îndeplinesc condiţiile legale pentru continuarea studiilor şi care solicită să fie admişi în altă unitate de învăţământ decât cea în care au studiat în clasa anterioară. … (2) Pot participa la înscriere atât candidaţii care solicită continuarea studiilor în aceeaşi filieră, acelaşi profil/ domeniu, aceeaşi specializare/calificare profesională, cât şi candidaţii care solicită continuarea studiilor în altă filieră, alt profil/domeniu, altă specializare/calificare profesională şi care au susţinut examene de diferenţe în unitatea de învăţământ respectivă. … +
Articolul 21(1) Admiterea candidaţilor proveniţi din alte unităţi de învăţământ, pe locurile rămase libere din anul de completare, respectiv din ciclul superior al liceului, se face în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, în conformitate cu prevederile art. 15 şi 16. … (2) Lista candidaţilor menţionaţi la alin. (1), admişi în unitatea de învăţământ, se afişează până la data de 10 iulie. … +
Articolul 22(1) Înscrierea candidaţilor declaraţi admişi conform art. 21 se face, în conformitate cu prevederile legale, până la data de 20 iulie. … (2) Dosarul de înscriere al fiecărui candidat admis conţine: … a) certificatul de naştere – în copie, certificată ca fiind conformă cu originalul; … b) actul de identitate – în copie, certificată ca fiind conformă cu originalul; … c) certificatul de absolvire a ciclului inferior al liceului, respectiv a şcolii de arte şi meserii, respectiv a anului de completare – în copie, certificată ca fiind conformă cu originalul; … d) certificatul de calificare profesională nivel 1 – pentru absolvenţii şcolii de arte şi meserii – în copie, certificată ca fiind conformă cu originalul; … e) certificatul de calificare profesională nivel 2 – pentru absolvenţii anului de completare – în copie, certificată ca fiind conformă cu originalul; … f) foaia matricolă pentru clasele a IX-a şi a X-a, respectiv pentru anul de completare (cu calculul mediei generale); … g) fişa medicală; … h) cerere de înscriere. … +
Articolul 23(1) Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ stabilesc în luna septembrie o sesiune de ocupare a locurilor rămase neocupate după repartizările anterioare şi după repartizarea corigenţilor. … (2) Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ pot aproba recunoaşterea diferenţelor susţinute în alte unităţi de învăţământ de către candidaţii care solicită înscrierea pe locurile disponibile în anul de completare sau în ciclul superior al liceului, la specializarea/calificarea profesională pentru care s-au susţinut diferenţele. … +
Capitolul IVDispoziţii tranzitorii şi finale +
Articolul 24Disciplinele/modulele principale de specialitate menţionate în cuprinsul prezentei metodologii se stabilesc de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi se dau publicităţii până la data de 1 februarie a anului în care se desfăşoară admiterea. +
Articolul 25(1) Absolvenţii şcolilor de ucenici/şcolilor complementare din seriile anterioare sau din seria curentă – învăţământ special, care au susţinut şi au promovat examenul de absolvire, pot continua studiile în anul de completare, după susţinerea şi promovarea examenelor de diferenţe. … (2) Absolvenţii şcolilor de ucenici/şcolilor complementare din seriile anterioare, care nu au promovat sau nu au susţinut examenul de absolvire, sunt obligaţi, pentru a-şi putea continua studiile în condiţiile prevăzute la alin. (1), să susţină examenul de certificare a competenţelor profesionale pentru obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 1. … (3) Examenele de diferenţe şi admiterea în anul de completare a absolvenţilor şcolilor de ucenici/şcolilor complementare din seriile anterioare au loc în perioada prevăzută de prezenta metodologie pentru candidaţii care solicită continuarea studiilor în alte unităţi de învăţământ. … +
Articolul 26(1) Absolvenţii şcolilor profesionale din seriile anterioare sau din seria curentă – învăţământ special, care au susţinut şi au promovat examenul de absolvire, îşi pot continua studiile în ciclul superior al liceului, cursuri de zi, serale sau cu frecvenţă redusă, după susţinerea şi promovarea examenelor de diferenţe. … (2) Absolvenţii şcolilor profesionale din seriile anterioare, care nu au susţinut sau care nu au promovat examenul de absolvire, îşi pot continua studiile în ciclul superior al liceului, după parcurgerea obligatorie a următoarelor etape în care beneficiază de recunoaşterea parţială a pregătirii iniţiale: … – susţinerea unor examene de diferenţe, rezultate din compararea curriculumului parcurs de absolvent şi curriculumul în vigoare la şcoala de arte şi meserii şi la anul de completare;– susţinerea şi promovarea examenului de certificare a competenţelor profesionale pentru obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 2.(3) Examenele de diferenţe şi admiterea în ciclul superior al liceului a absolvenţilor şcolilor profesionale din seriile anterioare şi din seria curentă – învăţământ special au loc în perioada prevăzută de prezenta metodologie pentru candidaţii care solicită continuarea studiilor în alte unităţi de învăţământ. … +
Articolul 27(1) Elevii din anul III al şcolilor de ucenici sau al şcolilor profesionale din învăţământul special, declaraţi repetenţi la sfârşitul anului şcolar 2005-2006, se pot înscrie la şcoala de arte şi meserii – învăţământ special, în clasa a XI-a, după susţinerea şi promovarea examenelor de diferenţe. … (2) Elevii din anul IV al şcolilor profesionale din învăţământul special, declaraţi repetenţi la sfârşitul anului şcolar 2006-2007, se pot înscrie la şcoala de arte şi meserii – învăţământ special, în clasa a XI-a, după susţinerea şi promovarea examenelor de diferenţe. … +
Articolul 28Pentru absolvenţii din seriile anterioare, înscrierea în ciclul superior al liceului, cursuri de zi, se poate face în primii 2 ani de la absolvirea ciclului inferior, respectiv a anului de completare, dacă la data începerii anului şcolar elevul nu a depăşit vârsta de 18 ani. Înscrierea se va face în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.–––-