privind instituirea şi conferirea unor distincţii onorifice în Ministerul Afacerilor Interne(actualizat până la data de 29 iulie 2014*)
–––––*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 29 iulie 2014 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către ORDINUL nr. 114 din 22 iulie 2014.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilorPentru reglementarea instituirii şi conferirii unor distincţii onorifice în Ministerului Afacerilor Interne,având în vedere prevederile art. 32 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 54 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând seama de faptul că, pentru îndeplinirea atribuţiilor care îi revin, Ministerul Afacerilor Interne:– cooperează cu celelalte ministere şi cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi colaborează, printre altele, cu asociaţii şi organizaţii neguvernamentale, cu alte persoane juridice, precum şi cu persoane fizice, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare;– organizează, coordonează, monitorizează, asigură şi execută, în ţară şi în străinătate, activităţi de cooperare, reprezentare şi relaţii internaţionale în domeniul său de competenţă, în considerarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. c) pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, emite următorul ordin: +
Capitolul IDispoziţii generale +
Articolul 1Prezentul ordin stabileşte unele distincţii onorifice, altele decât cele reglementate de prevederile legale privind sistemul naţional de decoraţii al României, ce se conferă la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru:a) personalul Ministerului Afacerilor Interne şi reprezentanţii autorităţilor publice naţionale şi internaţionale; … b) reprezentanţii instituţiilor din ţară şi din străinătate cu care unele structuri ale Ministerului Afacerilor Interne colaborează la misiuni internaţionale; … c) personalul Ministerului Afacerilor Interne şi personalul altor asociaţii sau ministere din străinătate care participă la acţiuni militare în teatrele de operaţii sau de război. … +
Articolul 2Distincţiile onorifice prevăzute în prezentul ordin cuprind embleme şi placheta de onoare, însoţite de brevet sau diplomă, după caz. +
Capitolul IIEmblemele de onoare. Instituirea şi conferirea emblemelor de onoare +
Articolul 3La nivelul Ministerului Afacerilor Interne se instituie următoarele embleme de onoare:a) emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne; … b) emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne pentru misiuni internaţionale; … c) emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne cu însemn de război. … +
Articolul 4(1) Emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne se conferă de către viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, din proprie consideraţie sau la propunerea şefilor structurilor subordonate, personalului Ministerului Afacerilor Interne, precum şi persoanelor fizice sau juridice, instituţiilor şi asociaţiilor din ţară şi din străinătate, care au colaborat sau au desfăşurat acţiuni în comun cu personalul Ministerului Afacerilor Interne, pentru servicii şi fapte deosebite care au contribuit la ridicarea prestigiului Ministerului Afacerilor Interne. … (2) Emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne se conferă de către viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, din proprie consideraţie, şi omologilor străini. … (3) Emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne pentru misiuni internaţionale se conferă de către viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, din proprie consideraţie sau la propunerea şefilor structurilor subordonate, personalului Ministerului Afacerilor Interne, precum şi persoanelor fizice sau juridice, instituţiilor şi asociaţiilor din ţară şi din străinătate, pentru merite deosebite pe timpul participării la misiuni în străinătate. … (4) Emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne cu însemn de război se conferă de către viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, din proprie consideraţie sau la propunerea şefilor structurilor subordonate, personalului Ministerului Afacerilor Interne, precum şi persoanelor fizice sau juridice, instituţiilor şi asociaţiilor din ţară şi din străinătate, care au desfăşurat acţiuni în comun în teatrele de operaţiuni sau de război, pentru fapte de eroism săvârşite pe timpul îndeplinirii misiunilor, precum şi pentru salvarea vieţii şi apărarea integrităţii personalului Ministerului Afacerilor Interne. … +
Capitolul IIIPlacheta de onoare +
Articolul 5Placheta de onoare a Ministerului Afacerilor Interne se conferă de către viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, în următoarele situaţii:a) cu ocazia aniversării sau comemorării unor evenimente specifice Ministerului Afacerilor Interne; … b) cu ocazia vizitelor unor personalităţi sau unor delegaţii oficiale străine; … c) pentru recompensarea personalului propriu care s-a evidenţiat în mod deosebit în executarea misiunilor încredinţate; … d) pentru rezultatele obţinute şi activitatea desfăşurată, cu ocazia evaluărilor anuale, pe domenii de activitate; … e) pentru aprecierea rezultatelor obţinute de-a lungul carierei, cu ocazia trecerii în rezervă sau pensionării. … +
Capitolul IVDispoziţii finale +
Articolul 6(1) Distincţiile onorifice se conferă, de regulă, cu prilejul Zilei Naţionale a României, Zilei Ministerului Afacerilor Interne, precum şi în situaţii deosebite. … (2) Atunci când conferirea distincţiilor onorifice se face la propunere, aceasta se transmite decidenţilor, cu cel puţin 30 de zile înainte de data prevăzută pentru conferire. În situaţii deosebite, propunerile de conferire se transmit, spre analiză şi aprobare, în cel mai scurt timp posibil. … (3) Pentru persoanele fizice, în propunere se menţionează: numele şi prenumele, cu iniţiala tatălui, cetăţenia, denumirea distincţiei onorifice care se propune, precum şi motivaţia propunerii. … (4) Pentru persoanele juridice, în propunere se menţionează: denumirea, ţara, denumirea distincţiei onorifice care se propune, precum şi motivaţia propunerii. … +
Articolul 7(1) Confecţionarea distincţiilor onorifice se face prin grija Direcţiei generale logistice din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. … (2) Evidenţa distincţiilor onorifice conferite personalului din ţară se ţine de către Direcţia generală management resurse umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. … (3) Evidenţa distincţiilor onorifice conferite instituţiilor şi asociaţiilor din ţară şi din străinătate, persoanelor fizice sau juridice se ţine de către Direcţia secretariat general şi protocol din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. … (4) Conferirea distincţiilor onorifice se menţionează în fişa de evidenţă din dosarul personal al beneficiarului în cauză, dacă acesta face parte din structurile Ministerului Afacerilor Interne. … +
Articolul 8(1) Emblemele de onoare conferite personalului Ministerului Afacerilor Interne se poartă, potrivit prevederilor actelor normative specifice în vigoare, în ordinea importanţei lor, doar la uniforma de ceremonie, respectiv cea de reprezentare, cu veston. … (2) Personalul civil va purta distincţiile onorifice la o ţinută sobră şi decentă. … +
Articolul 9(1) Distincţiile onorifice se retrag de către emitent, din proprie iniţiativă sau la propunerea şefilor structurilor care au propus acordarea lor, pentru săvârşirea unor fapte incompatibile cu calitatea de personal al Ministerului Afacerilor Interne sau a unor fapte care lezează interesele Ministerului Afacerilor Interne. … (2) Persoanele cărora li s-au retras distincţiile onorifice sunt obligate să restituie emblemele şi plachetele de onoare împreună cu brevetele/diplomele însoţitoare. … +
Articolul 10În caz de deces, emblemele şi plachetele de onoare, împreună cu documentele însoţitoare, pot rămâne moştenitorilor legali, fără dreptul de a le purta. +
Articolul 11Distincţiile onorifice se confecţionează în limita bugetului anual alocat. +
Articolul 12Emblemele de onoare se păstrează în cutii din carton de culoare albastră, pe capacul cărora este imprimată, cu litere galbene, denumirea emblemei. +
Articolul 13Metalele şi culorile folosite pentru crearea simbolurilor prevăzute de prezentul ordin sunt cele consacrate în heraldica României. Metalele sunt în număr de două: aur şi argint. Aurul semnifică inteligenţă, prestigiu, virtute, forţă, grandoare, bogăţie, iar argintul înseamnă devotament, corectitudine, puritate, înţelepciune şi durată în timp. Se folosesc patru culori, a căror importanţă urmează clasificarea de mai jos. Roşul simbolizează putere, acţiune, îndrăzneală, generozitate, dragoste, voinţă, agresivitate, dorinţa de a servi patria, incitare la vigilenţă. Albastrul semnifică loialitate, profunzime, autoritate, ordine şi adevăr. Negrul înseamnă durere, modestie şi ştiinţă. Verdele semnifică onoare, raţiune, tinereţe, prospeţime, regenerare, libertate şi sănătate. +
Articolul 14Elementele de compoziţie descrise, materialul, forma grafică a pieselor şi figurilor heraldice folosite, dimensiunile, cromatica şi panglicile care individualizează distincţiile onorifice ale Ministerului Afacerilor Interne sunt prevăzute în planşele cuprinse în anexele nr. 1-6. +
Articolul 15Prezentul ordin nu aduce atingere Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 262/2011 privind conferirea distincţiilor onorifice în Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General de Aviaţie din Ministerul Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 29 noiembrie 2011. +
Articolul 16Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentul ordin. +
Articolul 17Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Viceprim-ministru,ministrul afacerilor interne,Gabriel OpreaBucureşti, 4 aprilie 2014.Nr. 49. +
Anexa 1EMBLEMA DE ONOARE A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNEEmblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne este confecţionată din tombac auriu sau argintiu, în funcţie de metalul elementelor din câmp, este de formă circulară, are diametrul de aproximativ 45 mm şi grosimea de 3 mm. Culorile sunt emailate. Emblema are la bază şi poziţionat pe avers însemnul heraldic al Ministerului Afacerilor Interne, compus dintr-o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde, purtând pe piept un scut despicat de o linie şi tăiat de două, cuprinzând în cele şase cartiere simboluri care desemnează cele mai importante structuri ale instituţiei, după cum urmează: 1. Inspectoratul General al Poliţiei Române – câmp albastru, încărcat în partea superioară cu o balanţă de aur cu talgerele în echilibru, iar în cea inferioară cu două securi consulare române, naturale, încrucişate în săritoare; 2. Inspectoratul General pentru Situaţii de urgenţă – câmp purpuriu, încărcat cu două topoare încrucişate în săritoare, suprapuse de o cască de pompier aşezată din profil; dedesubt se află o grenadă explodând, de la care pornesc în dreapta şi stânga ramuri de stejar, totul de argint; 3. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră – câmp verde, încărcat cu o bornă de hotar de argint, având în partea de sus două spade albastre, încrucişate în săritoare, iar în cea de jos o ancoră neagră; borna are ca suporţi doi lei de aur, limbaţi roşu, afrontaţi; 4. Inspectoratul General al Jandarmeriei Române – în câmp, pe albastru, un romb de argint, ieşind dintr-o cunună formată din trei frunze de stejar de aur, având în centru litera "J" stilizată cu negru; 5. Administraţia – câmp albastru încărcat cu un leu de aur născând dintr-o coroană deschisă, cu cinci fleuroane, ţinând cu labele anterioare un baston de acelaşi metal, încărcat cu cinci flori de crin roşii; 6. Arhivele Naţionale – câmp roşu, încărcat cu o făclie neagră, cu flacără de aur, poziţionată în bară, peste care broşează un pergament desfăşurat, natural, dispus în bandă şi validat cu sigiliu ataşat roşu, cu bordură neagră, prins de suport cu şnur albastru.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: PRO PATRIA ET ORDINE IURIS (PENTRU PATRIE ŞI ORDINEA DE DREPT).Compoziţia este flancată şi, totodată, broşează, pe margine, pe două ramuri de lauri de aur, dispuse circular şi care se încrucişează, în partea inferioară, în săritoare.Pe revers este scris orizontal, în relief, cu litere majuscule, înalte de 2 mm, pe trei rânduri: EMBLEMA DE ONOARE/A/ MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE.Tot pe revers, de capul acvilei este ataşat un dispozitiv de prindere, de formă trapezoidală, terminat, în partea de sus, cu un inel cu diametrul de 15 mm, ambele aurii, de care este legată o panglică din rips moarat, lată de 30 mm, cu trei benzi verticale, de câte 10 mm lăţime, alternând albastru-auriu-roşu; panglica are, pe revers, un sistem de prindere.Pentru persoanele juridice, panglica emblemei va avea lungimea de 2.000 mm; la un capăt al panglicii este ataşată emblema, iar la celălalt un canaf auriu cu lungimea de 120 mm.––NOTA(CTCE)Imaginea reprezentând emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 559 din 29 iulie 2014, la pagina 11.–––-Anexa 1 a fost înlocuită cu anexa din ORDINUL nr. 114 din 22 iulie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 559 din 29 iulie 2014, potrivit art. I din acelaşi act normativ. +
Anexa 2EMBLEMA DE ONOARE A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE PENTRU MISIUNI INTERNAŢIONALEEmblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne pentru misiuni internaţionale este asemănătoare cu emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne, doar că pe revers este scris orizontal, cu litere majuscule şi pe 5 rânduri, EMBLEMA DE ONOARE/A/MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE/PENTRU/MISIUNI INTERNAŢIONALE, iar credinţa (două mâini care se strâng) aurie broşează atât peste dispozitivul de prindere care este mai alungit, cât şi pe extremităţile superioare ale frunzelor de lauri aflate în partea cea mai de sus a celor două ramuri.–––-NOTĂ(CTCE)Imaginea emblemei de onoare a Ministerului Afacerilor Interne pentru misiuni internaţionale, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 7 aprilie 2014, la pagina 6, (a se vedea imaginea asociată). +
Anexa 3EMBLEMA DE ONOARE A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE CU ÎNSEMN DE RĂZBOIEmblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne cu însemn de război este similară emblemei de onoare a Ministerului Afacerilor Interne pentru misiuni internaţionale, cu precizarea că, pe revers, este scris EMBLEMA DE ONOARE/A/MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE/CU/ÎNSEMN DE RĂZBOI, iar extremităţile lamelor celor două spade încrucişate, aurii, broşează atât peste dispozitivul de prindere, cât şi pe extremităţile superioare ale frunzelor de lauri aflate în partea cea mai de sus a celor două ramuri.––––NOTĂ(CTCE)Imaginea emblemei de onoare a Ministerului Afacerilor Interne cu însemne de război, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 7 aprilie 2014, la pagina 7, (a se vedea imaginea asociată). +
Anexa 4PLACHETA DE ONOARE A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNEPlacheta de onoare a Ministerului Afacerilor Interne este compusă dintr-un scut albastru, încărcat, în registrul inferior, cu emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne, fără dispozitivul de prindere terminat cu inel şi fără panglică.Deasupra emblemei, în şef, într-un dreptunghi alezat, sunt gravate, cu litere majuscule, pe 3 rânduri, cuvintele: PLACHETA DE ONOARE/A/MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE.––––NOTĂ(CTCE)Imaginea plachetei de onoare a Ministerului Afacerilor Interne, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 7 aprilie 2014, la pagina 8, (a se vedea imaginea asociată). +
Anexa 5BREVETUL PENTRU CONFERIREA EMBLEMELOR DE ONOAREBrevetul prin care se atestă conferirea emblemelor de onoare este de culoare argintie, având pe margini ornamente florale negre şi pe fundalul interior, în partea dreaptă, reprezentările grafice color ale emblemelor prezentate în anexele nr. 1-3 la ordin. În partea de sus, pe centru, este scris textul Ministerul Afacerilor Interne, iar dedesubt este plasat însemnul heraldic color al instituţiei, aşa cum apare în Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 490/2008 privind însemnele heraldice ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare. Sub însemnul heraldic al ministerului este scris, pe două rânduri, Brevet/pentru, iar pe alte două, 3 şi tot 3 rânduri, denumirile emblemelor de onoare prezentate în anexele nr. 1-3 la ordin. Înscrisul mai cuprinde date privind gradul, numele şi prenumele (cu iniţiala tatălui), denumirea unităţii/structurii/instituţiei din care face parte beneficiarul, meritele pentru care se acordă, numărul şi data ordinului de conferire. Brevetele sunt validate prin semnătura viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, şi sigiliul instituţiei emitente.––––NOTĂ(CTCE)Imaginile brevetelor pentru conferirea emblemelor de onoare, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 7 aprilie 2014, la paginile 8, 9 şi 10 (a se vedea imaginile asociate). +
Anexa 6DIPLOMA PENTRU CONFERIREA PLACHETEI DE ONOAREDiploma reprezintă documentul oficial prin care se certifică conferirea plachetei de onoare şi are imprimată pe suprafaţa sa, în partea de sus, pe centru, denumirea Ministerului Afacerilor Interne şi sub aceasta însemnul heraldic color al instituţiei, iar pe fundalul ei, în partea dreaptă a documentului, reprezentarea grafică color a plachetei prevăzută în anexa nr. 4 la ordin. Diploma este argintie şi este împodobită pe margini cu motive florale negre. Înscrisul mai cuprinde date privind denumirea distincţiei, gradul, numele şi prenumele (cu iniţiala tatălui), denumirea unităţii/structurii/instituţiei din care face parte beneficiarul, motivaţia pentru care se acordă, precum şi numărul şi data ordinului de conferire. Diploma este validată prin semnătura viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, şi sigiliul instituţiei emitente.–––-NOTĂ(CTCE)Imaginea diplomei pentru conferirea plachetei de onoare, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 7 aprilie 2014, la pagina 10, (a se vedea imaginea asociată)._________