Având în vedere Referatul de aprobare nr. 5.919 din 21.02.2022 al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură,în temeiul prevederilor:– Regulamentului (UE) nr. 2.220/2020 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 decembrie 2020 de stabilire a anumitor dispoziții tranzitorii privind sprijinul acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și din Fondul european de garantare agricolă (FEGA) în anii 2021 și 2022 și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.305/2013,(UE) nr. 1.306/2013 și (UE) nr. 1.307/2013 în ceea ce privește resursele și aplicarea regulamentelor respective în anii 2021 și 2022 și a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 în ceea ce privește resursele și repartizarea unui astfel de sprijin pentru anii 2021 și 2022; … – Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului, cu modificările și completările ulterioare; … – Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/1998, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, cu modificările și completările ulterioare; … – Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului, cu modificările și completările ulterioare; … – Regulamentului delegat (UE) nr. 640/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Sistemul Integrat de Administrare și Control și condițiile pentru refuzarea sau retragerea plăților și pentru sancțiunile administrative aplicabile în cazul plăților directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală și al ecocondiționalității; … – Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sistemul integrat de administrare și control, măsurile de dezvoltare rurală și ecocondiționalitatea, cu modificările și completările ulterioare; … – Regulamentului delegat (UE) nr. 639/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de modificare a anexei X la regulamentul menționat; … – Regulamentului (UE) nr. 429/2016 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor („Legea privind sănătatea animală“); … – Regulamentului delegat (UE) nr. 2.035/2019 al Comisiei din 28 iunie 2019 de completare a Regulamentului (UE) nr. 429/2016 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele pentru unitățile care dețin animale terestre și incubatoare, precum și pentru trasabilitatea anumitor animale terestre deținute și a ouălor pentru incubație; … – Regulamentului delegat (UE) nr. 807/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de introducere a unor dispoziții tranzitorii; … – Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 808/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR); … – Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 11/2021 pentru aprobarea schemelor de plăți și a unor instrumente de garantare care se aplică în agricultură în anii 2021 și 2022; … – Hotărârii Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului național de dezvoltare rurală cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de la bugetul de stat, cu modificările și completările ulterioare; … – Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 45/2021 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condițiilor specifice și a modului de implementare a schemelor de plăți prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3) și art. 35 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2021 pentru aprobarea schemelor de plăți și a unor instrumente de garantare care se aplică în agricultură în anii 2021 și 2022, cu modificările și completările ulterioare; … – Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1.508/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului național de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023, cu modificările și completările ulterioare; … – Programului National de Dezvoltare Rurală 2014-2020, PNDR 2014-2020, aprobat conform Deciziei de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C (2015)3.508 din 26 mai 2015, cu modificările și completările ulterioare, … în temeiul prevederilor:– art. 57 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; … – art. 9 alin. (5) și (6) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare, … ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite prezentul ordin. +
Articolul 1Se aprobă formularul-tip al cererii unice de plată pentru anul 2022, elaborat în conformitate cu regulamentele Uniunii Europene, prevăzut în anexa nr. 1 la prezentul ordin. +
Articolul 2(1)Cererea unică de plată, completată de fermieri conform instrucțiunilor de completare prevăzute în anexa nr. 2 la prezentul ordin, se depune la centrele locale/județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, denumită în continuare APIA, în perioada 1 martie-16 mai 2022, conform prevederilor art. 13 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Sistemul Integrat de Administrare și Control, măsurile de dezvoltare rurală și ecocondiționalitatea, cu modificările și completările ulterioare. Cererile unice de plată pot fi depuse și după data de 16 mai 2022, în termen de 25 de zile calendaristice, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă până la data de 16 mai 2022, potrivit prevederilor art. 13 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sistemul integrat de administrare și control și condițiile pentru refuzarea sau retragerea plăților și pentru sancțiunile administrative aplicabile în cazul plăților directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală și al ecocondiționalității, cu modificările și completările ulterioare. (2)În conformitate cu prevederile art. 15 din Regulamentul (UE) nr. 809/2014, cu modificările și completările ulterioare, modificările cererilor unice de plată se depun la APIA până la data de 31 mai 2022 inclusiv, fără aplicarea de penalități. Fermierii pot depune modificări ale cererii unice de plată după data de 31 mai 2022, până la data-limită de depunere a cererilor unice de plată, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă modificarea cererii unice de plată ar fi fost depusă până la data de 31 mai 2022.(3)Cererea unică de plată se depune la centrele județene ale APIA, pentru fermierii care solicită la plată o suprafață de peste 50 de hectare teren agricol și la centrele locale ale APIA, pentru fermierii care solicită la plată o suprafață de până la 50 de hectare teren agricol. (4)În cazul în care producătorul agricol folosește apă pentru irigații, odată cu depunerea cererii unice de plată sau până la data-limită de depunere a acesteia, trebuie să prezinte documente doveditoare ale dreptului de utilizare a apei pentru irigații, respectiv: autorizația de gospodărire a apelor, eliberată de Administrația Națională „Apele Române“, calitatea de membru al unei organizații ale utilizatorilor de apă pentru irigații (OUAI), contractul de irigații al OUAI încheiat cu Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) sau contractul de irigații încheiat între beneficiar și ANIF, după caz. +
Articolul 3(1)APIA primește cererea unică de plată, autorizează cererile de ajutor/sprijin prin controale administrative și pe teren, calculează și efectuează plata către fermier numai în contul bancar al acestuia, conform legislației.(2)Depunerea cererilor unice de plată în anul 2022 se realizează online, prin utilizarea aplicației IPA online și a mijloacelor electronice de comunicații. În situații excepționale, cererea unică de plată poate fi depusă prin prezentarea fermierilor la centrele județene/locale APIA.(3)Documentele care dovedesc că terenul agricol se află la dispoziția solicitanților se pot transmite la APIA prin mijloacele electronice disponibile, pe adresele de e-mail ale centrelor județene/locale APIA. Adeverințele conform înscrisurilor din registrul agricol vor fi trimise de primării la solicitarea APIA.(4)Începând cu anul 2022, fermierii pot semna cererile unice de plată folosind semnătura electronică. +
Articolul 4(1)Beneficiarii măsurilor de reconversie/ restructurare a plantațiilor viticole, recoltare înainte de coacerea strugurilor pentru vin, de asigurare a recoltei strugurilor pentru vin, membrii organizațiilor de producători din sectorul fructe și legume, precum și cei ai măsurii 221 „Prima împădurire a terenurilor agricole“ din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013 au obligația de a completa și depune cererea unică de plată și anexele acesteia, după caz, indiferent dacă cererea unică de plată întrunește criteriile de eligibilitate. (2)Beneficiarii submăsurii 8.1 „Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite“ care sunt eligibili pentru Prima 2 și ai submăsurii 15.1 „Plăți pentru angajamente de silvomediu“ din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, denumit în continuare PNDR 2014-2020, care dețin terenuri agricole și/sau animale, au obligația de a completa și depune cererea unică de plată și anexele acesteia, indiferent dacă solicită sau nu plăți directe. (3)Producătorii agricoli care declară parcele agricole cultivate cu viță-de-vie pentru vin au următoarele obligații, după caz:a)în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1.508/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului național de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023, cu modificările și completările ulterioare, beneficiarii măsurii de restructurare/reconversie vor completa în cererea unică de plată codul numeric al parcelei viticole, denumit în continuare CNPV, pentru toate parcelele agricole ce au codul de cultură 965 – Suprafețe viticole realizate prin programul de restructurare/reconversie conform instrucțiunilor de completare prevăzute în anexa nr. 2 la prezentul ordin; … b)producătorii agricoli care solicită plăți pentru suprafețe cultivate cu struguri destinați obținerii produselor vitivinicole definite conform anexei nr. 3 la Normele metodologice de aplicare a Legii viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr. 164/2015, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 512/2016, declarate cu codul de cultură 961, vor completa în cererea unică de plată CNPV pentru toate parcelele agricole ce au codul de cultură 961 – Suprafețe viticole cu struguri pentru vin, conform instrucțiunilor de completare prevăzute în anexa nr. 2 la prezentul ordin. … (4)Nedepunerea de către beneficiarii prevăzuți la alin. (1) a cererii unice de plată, în perioada prevăzută la art. 2 alin. (1), determină aplicarea de sancțiuni în conformitate cu prevederile art. 13 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, cu modificările și completările ulterioare.(5)Nerespectarea de către beneficiarii menționați la alin. (1) a normelor de ecocondiționalitate determină aplicarea de sancțiuni în conformitate cu prevederile art. 39 și 40 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, cu modificările și completările ulterioare. +
Articolul 5(1)Cererea unică de plată pentru anul 2022 se completează, în format electronic, de către fermieri, prin aplicația electronică pusă la dispoziție de către APIA, în urma completării datelor din declarația sector zootehnic privind animalele din exploatație pentru care solicită sprijin/ajutor financiar și a digitizării parcelelor agricole declarate numai după ce au fost completate în prealabil datele din declarația sectorul zootehnic. (2)Cererea unică de plată pentru anul 2022 completată electronic de fermieri se listează la centrele APIA și va conține numai datele declarate de către fermieri și schemele de plată/măsurile de sprijin/ajutor solicitate.(3)Documentele specifice schemelor de plată pentru sectorul zootehnic, respectiv ajutorul național tranzitoriu, sprijinul cuplat și pachetul 8 al măsurii 10 „Agro-mediu și climă“ din cadrul PNDR 2014-2020, se pot transmite la APIA de către solicitanți prin mijloacele electronice disponibile. Adeverințele pot fi transmise, după caz, prin mijloacele electronice disponibile de asociația/agenția acreditată pentru înființarea și menținerea registrului genealogic emitentă sau de oficiul pentru zootehnie județean, cu informarea fermierului. +
Articolul 6În scopul efectuării eficiente a controalelor administrative preliminare prevăzute de Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 2.333/2015 din 14 decembrie 2015 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Sistemul Integrat de Administrare și Control, măsurile de dezvoltare rurală și ecocondiționalitatea și pentru a veni în sprijinul solicitanților, APIA va furniza fermierilor implicați în cazurile de suprapunere a parcelelor agricole declarate sau de supradeclarare a blocurilor fizice numele și prenumele celorlalți fermieri cu care se află în aceste situații, la nivel de parcelă/bloc fizic, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 679/2016 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE. +
Articolul 7Potrivit prevederilor alin. (3) al art. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2021 pentru aprobarea schemelor de plăți și a unor instrumente de garantare care se aplică în agricultură în anii 2021 și 2022, fermierii sunt informați cu privire la intenția de a transfera fonduri între măsurile de sprijin cuplat, aferente anului de cerere 2022. +
Articolul 8Anexele nr. 1 și 2*) fac parte integrantă din prezentul ordin.*) Anexele nr. 1 și 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 bis, care se poate achiziționa de la Biroul pentru relații cu publicul din Str. Parcului nr. 65, intrarea A, sectorul 1, București. +
Articolul 9Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Adrian-Ionuț ChesnoiuBucurești, 25 februarie 2022.Nr. 46. +
ANEXE nr. 1-2ANEXEprivind aprobarea formularului-tip al cererii unice de plată pentru anul 2022