Având în vedere Referatul de aprobare nr. 421 din 7 ianuarie 2019 al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură,potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului, cu modificările și completările ulterioare,ținând seama de Acordul de delegare a sarcinilor privind implementarea unor măsuri din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, susținute financiar de la Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și bugetul de stat nr. 78061-AM PNDR/5.03.2015 și nr. 6960-AFIR/26.02.2015, cu modificările și completările ulterioare, și de Acordul de delegare între Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nr. P135/8.05.2018, nr. A188/8.05.2018 și nr. 26274/8.05.2018 pentru implementarea Măsurii 14 – „Bunăstarea animalelor“ din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2014-2020),în baza prevederilor:– Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C (2015) 3.508 din 26 mai 2015, cu modificările ulterioare; … – Legii nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, cu modificările și completările ulterioare; … – Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit și politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 56/2016, cu modificările și completările ulterioare; … – Hotărârii Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului național de dezvoltare rurală cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de la bugetul de stat, cu modificările și completările ulterioare; … – Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condițiilor specifice și a modului de implementare a schemelor de plăți prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, precum și a condițiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare, … în temeiul art. 9 alin. (5) și (6) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare,ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite prezentul ordin. + Articolul 1Se aprobă modelul Cererii de plată pentru Măsura 14 – „Bunăstarea animalelor“ din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 – pachetul a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, prevăzut în anexa nr. 1 la prezentul ordin. + Articolul 2Se aprobă modelul Cererii de plată pentru Măsura 14 – „Bunăstarea animalelor“ din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 – pachetul b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul ordin. + Articolul 3Beneficiarii Măsurii 14 – «Bunăstarea animalelor» din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 – pachetul a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachetul b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilor pot depune cererile prevăzute la art. 1 și 2 la centrul județean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv al municipiului București, pe a cărui rază teritorială se află sediul social al beneficiarului, în perioada 15 ianuarie-15 februarie 2020.(la 14-01-2020,
Articolul 3 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 6 din 10 ianuarie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 14 ianuarie 2020
) + Articolul 4Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul ordin. + Articolul 5Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Dumitru Daniel Botănoiu, secretar de statBucurești, 11 ianuarie 2019.Nr. 45. + Anexe nr. 1-2ANEXEprivind aprobarea modelelor cererilor de plată pentru Măsura 14-"Bunăstarea animalelor"din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020- pachetul a)- Plăți înfavoarea bunăstării porcinelor și pachetul b)- Plăți în favoarea bunăstării păsărilor
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
privind aprobarea modelelor cererilor de plată pentru Măsura 14 - "Bunăstarea animalelor" din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 - pachetul a) - Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachetul b) - Plăți în favoarea bunăstării păsărilor
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.