ORDIN nr. 407 din 31 mai 2013

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 04/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALENr. 407 din 31 mai 2013MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE SI ADMINISTRATIEI PUBLICENr. 2.051 din 5 iunie 2013
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 333 din 7 iunie 2013
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulACTUALIZEAZA PEORDIN 407 31/05/2013
ActulREFERIRE LAOUG 34 23/04/2013 ART. 9
ActulREFERIRE LAHG 1 04/01/2013 ART. 12
ActulREFERIRE LAHG 725 21/07/2010 ART. 7
ActulREFERIRE LALEGE (R) 18 19/02/1991
ART. 1REFERIRE LALEGE 22 11/01/2007
ART. 1REFERIRE LAOUG 54 28/06/2006
ART. 2REFERIRE LAOUG 34 23/04/2013 ART. 3
ART. 2REFERIRE LALEGE (R) 18 19/02/1991
ANEXA 1ARE LEGATURA CUORDIN 571 26/03/2015 ART. 1
ANEXA 1REFERIRE LALEGE 86 27/06/2014
ANEXA 1REFERIRE LAHG 1064 11/12/2013
ANEXA 1REFERIRE LAOUG 34 23/04/2013
ANEXA 1REFERIRE LAOUG 34 23/04/2013 ART. 9
ANEXA 1REFERIRE LANORMA 11/12/2013
ANEXA 1REFERIRE LALEGE 22 11/01/2007
ANEXA 1REFERIRE LAOUG 54 28/06/2006
ANEXA 1REFERIRE LAOUG 54 28/06/2006 ART. 59
ANEXA 1REFERIRE LALEGE 571 22/12/2003 ART. 62
ANEXA 1REFERIRE LACODUL FISCAL 22/12/2003 ART. 62
ANEXA 1REFERIRE LALEGE (R) 215 23/04/2001 ART. 123
ANEXA 2ARE LEGATURA CUORDIN 571 26/03/2015 ART. 1
ANEXA 2REFERIRE LALEGE 86 27/06/2014
ANEXA 2REFERIRE LAHG 1064 11/12/2013
ANEXA 2REFERIRE LAOUG 34 23/04/2013
ANEXA 2REFERIRE LAOUG 34 23/04/2013 ART. 9
ANEXA 2REFERIRE LALEGE (R) 287 17/07/2009 ART. 1798
ANEXA 2REFERIRE LACOD CIVIL (R) 17/07/2009 ART. 1798
ANEXA 2REFERIRE LALEGE 571 22/12/2003 ART. 62
ANEXA 2REFERIRE LACODUL FISCAL 22/12/2003 ART. 62
ANEXA 2REFERIRE LALEGE (R) 215 23/04/2001 ART. 123
ANEXA 2REFERIRE LALEGE (R) 18 19/02/1991
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEORD DE URGENTA 11 24/02/2021





Văzând Referatul de aprobare nr. 78.022 din 31 mai 2013 al Direcției generale politici agricole și strategii din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale,în temeiul art. 9 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, al art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice,ministrul agriculturii și dezvoltării rurale și viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, emit următorul ordin: + 
Articolul 1(1)Se aprobă contractele-cadru de concesiune și închiriere a suprafețelor de pajiști aflate în domeniul public/privat al comunelor, orașelor, respectiv al municipiilor, precum și precizări specifice exploatării pajiștilor.(2)Modelele contractelor-cadru sunt prevăzute astfel:a)în anexa nr. 1, contractul de concesiune pentru suprafețele de pajiști aflate în domeniul public al comunelor, orașelor, respectiv al municipiilor, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 22/2007;b)în anexa nr. 2, contractul de închiriere pentru suprafețele de pajiști aflate în domeniul public sau privat al comunelor, orașelor, respectiv al municipiilor, conform prevederilor Codului civil.
 + 
Articolul 2Contractele-cadru de concesiune și închiriere au ca obiect pajiștile supuse regimului de organizare, administrare și exploatare prevăzute la art. 3 lit. b) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991. + 
Articolul 3Persoanele împuternicite de structurile centrale și locale cu atribuții în domeniu, aflate în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și primarii și persoanele împuternicite de aceștia urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin. + 
Articolul 4Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul ordin. + 
Articolul 5Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul agriculturii
și dezvoltării rurale,
Achim Irimescu,
secretar de stat
p. Viceprim-ministru,
ministrul dezvoltării regionale
și administrației publice,
Shhaideh Sevil,
secretar de stat
 + 
Anexa nr. 1Comuna/Orașul/Municipiul ……………..Județul …………………………….Nr. ……………./data …………….
CONTRACT-CADRU
de concesiune pentru suprafețele de pajiști aflate în domeniul public al
comunelor, orașelor, respectiv al municipiilor
Încheiat astăzi ………………….
I.Părțile contractante1.Între Comuna/Orașul/Municipiul ……., adresa ……, telefon/fax ……, având codul de înregistrare fiscală ……., cont deschis la ……, reprezentat legal prin primar ……, în calitate de concedent, și:2.……, cu exploatația*) în localitatea ….., str. …. nr. …, bl. …., sc. …., et. .., ap. …., județul ….., având CNP/CUI ……, nr. din Registrul național al exploatațiilor (RNE) ……../……/……, contul nr. ……, deschis la ……, telefon …., fax ……, reprezentată prin ….., cu funcția de …….., în calitate de concesionar,__________*) În cazul formei asociative se completează de către reprezentantul legal al acesteia cu datele exploatațiilor membrilor formei asociative.la data de ………….,la sediul concedentului (alt loc, adresa etc.) …………..,în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 22/2007, al prevederilor art. 123 alin. (2) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al Hotărârii Consiliului Local al Comunei/ Orașului/Municipiului ……… de aprobare a concesionării nr. ….. din ….., s-a încheiat prezentul contract de concesiune.II.Obiectul contractului1.Obiectul prezentului contract îl constituie concesionarea pajiștii aflate în domeniul public al comunei, orașului, respectiv al municipiului ……………………. pentru pășunatul unui număr de …………. animale din specia ………………, situată în blocul fizic ……………, tarlaua ……………., în suprafață de ………………. ha, identificată prin număr cadastral ………………. și în schița anexată care face parte din prezentul contract.(la 05-08-2015,
Subpct. 1 al pct. II din anexa 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 571 din 26 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 589 din 5 august 2015.
)
2.Predarea-primirea obiectului concesiunii se efectuează pe bază de proces-verbal în termen de 5 zile de la data semnării contractului, proces-verbal care devine anexă la contract.3.Categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii sunt următoarele:a)bunuri de retur care revin de plin drept, gratuit și libere de orice sarcini concedentului la expirarea contractului: ………;b)bunuri de preluare care la expirarea contractului pot reveni concesionarului în măsura în care acesta din urmă își manifestă intenția de a le prelua în schimbul plății unei compensații egale cu valoarea contabilă actualizată, conform caietului de sarcini: ………….;c)bunuri proprii care la expirarea contractului de concesiune rămân în proprietatea concesionarului: ………………. .4.La încetarea contractului de concesiune din orice cauză, bunurile prevăzute la pct. 3. lit. a) se vor repartiza potrivit destinațiilor arătate la acest punct, concesionarul fiind obligat să restituie, în deplină proprietate, liber de orice sarcină, bunul concesionat.5.Obiectivele concedentului sunt:a)menținerea suprafeței de pajiște;b)realizarea pășunatului rațional pe grupe de animale și pe tarlale, cu scopul menținerii calității covorului vegetal;c)creșterea producției de masă verde pe hectar de pajiște.
III.Durata contractului1.Durata concesiunii este de ……………….. ani, începând cu data semnării prezentului contract, cuprinsă între 7 și 10 ani, conform prevederilor art. 9 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 86/2014 , cu modificările ulterioare, cu respectarea perioadei de pășunat, respectiv a …………………… fiecărui an.2.Contractul de concesiune poate fi prelungit pentru o perioadă egală cu cel mult jumătate din durata sa inițială, cu condiția ca prin prelungire să nu se depășească termenul maxim de 10 ani prevăzut la art. 9 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2013 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 86/2014 , cu modificările ulterioare.(la 05-08-2015,
Pct. III din anexa 1 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 571 din 26 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 589 din 5 august 2015.
)
IV.Prețul concesiunii (redevența)1.Prețul concesiunii este de ………….. lei/ha/an, stabilit cu respectarea condițiilor art. 6 alin. (3) și (4) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 , aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.064/2013 , cu modificările și completările ulterioare, redevența totală anuală (nr. ha x preț pe ha) fiind în valoare de ……….. lei.(la 05-08-2015,
Subpct. 1 al pct. IV din anexa 1 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 571 din 26 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 589 din 5 august 2015.
)
2.Suma totală prevăzută la pct. 1 va fi plătită prin ordin de plată în contul comunei/orașului/municipiului …….., deschis la Trezoreria ……., sau în numerar la casieria unității administrativ-teritoriale.3.Plata redevenței se face în două tranșe: 30% până la data de ……. și 70% până la data de ………….4.Întârzierea la plată a redevenței se penalizează cu 0,1% din cuantumul redevenței datorate pentru fiecare zi de întârziere, cuantum ce nu se va modifica pe parcursul derulării contractului.5.Neplata redevenței până la încheierea anului calendaristic conduce la rezilierea contractului.
V.Drepturile și obligațiile părților1.Drepturile concesionarului:– să exploateze în mod direct, pe riscul și pe răspunderea sa, pajiștile care fac obiectul contractului de concesiune.2.Drepturile concedentului:a)să inspecteze suprafețele de pajiști concesionate, verificând respectarea obligațiilor asumate de concesionar. Verificarea se va efectua numai cu notificarea prealabilă a concesionarului și în următoarele condiții: ………………………….;b)să predea pajiștea concesionarului, indicându-i limitele, precum și inventarul existent pe bază de proces-verbal;c)să solicite utilizatorului situația lucrărilor realizate cu valoarea exactă a acestora și devizul aferent, conform legislației în vigoare;d)să își dea acordul de principiu pentru lucrările ce urmează a fi executate de concesionar pe pajiște;e)să participe la recepționarea lucrărilor executate de către concesionar pe pajiște și să confirme prin semnătură executarea acestora.3.Obligațiile concesionarului:a)să asigure exploatarea eficace în regim de continuitate și de permanență a pajiștilor ce fac obiectul prezentului contract;b)să nu subconcesioneze bunurile care fac obiectul prezentului contract, cu excepția situațiilor care se încadrează în prevederile art. 59 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 22/2007;c)să plătească redevența la termenul stabilit;d)să respecte cel puțin încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha în toate zilele perioadei de pășunat;e)să comunice în scris primăriei, în termen de 5 zile de la vânzarea animalelor sau a unora dintre acestea, în vederea verificării respectării încărcăturii minime de 0,3 UVM/ha în toate zilele perioadei de pășunat;f)să pășuneze animalele exclusiv pe terenul concesionat;g)să practice un pășunat rațional pe grupe de animale și pe tarlale;h)să introducă animalele la pășunat numai în perioada de pășunat stabilită;i)să nu introducă animalele la pășunat în cazul excesului de umiditate a pajiștii;j)să realizeze pe cheltuiala sa lucrări de eliminare a vegetației nefolositoare și a excesului de apă, de fertilizare, anual;k)să respecte bunele condiții agricole și de mediu, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;l)să restituie concedentului, în deplină proprietate, bunurile de retur, în mod gratuit și libere de orice sarcini, la încetarea contractului de concesiune prin ajungere la termen;m)să restituie concedentului suprafața de pajiște ce face obiectul prezentului contract în condiții cel puțin egale cu cele de la momentul încheierii contractului;n)să plătească 30% din prima de asigurare.4.Obligațiile concedentului:a)să nu îl tulbure pe concesionar în exercițiul drepturilor rezultate din prezentul contract de concesiune;b)să nu modifice în mod unilateral contractul de concesiune, în afară de cazurile prevăzute expres de lege;c)să notifice concesionarului apariția oricăror împrejurări de natură să aducă atingere drepturilor concesionarului;d)să constate și să comunice concesionarului orice atenționare referitoare la nerespectarea clauzelor prezentului contract.VI.Clauze contractuale referitoare la împărțirea responsabilităților de mediu între părțiConcedentul răspunde de: ………………………………… .Concesionarul răspunde de: ………………………………. .VII.Răspunderea contractuală1.Nerespectarea de către părțile contractante a obligațiilor prevăzute în prezentul contract de concesiune atrage răspunderea contractuală a părții în culpă.2.Pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute în prezentul contract părțile datorează penalități în limitele stabilite de legislația în vigoare. Dacă penalitățile nu acoperă paguba, se vor plăti daune.3.Forța majoră exonerează părțile de răspundere.VIII.Litigii1.Litigiile de orice fel ce vor decurge din exercitarea prezentului contract vor fi soluționate pe cale amiabilă. În cazul în care acest lucru este imposibil, vor fi rezolvate prin instanțele de judecată.2.Pe toată durata concesiunii, cele două părți se vor supune legislației în vigoare.IX.Încetarea contractuluiPrezentul contract de concesiune încetează în următoarele situații:a)în cazul imposibilității obiective a concesionarului de a-l exploata prin neasigurarea încărcăturii minime de animale;b)pășunatul altor animale decât cele înregistrate în RNE;c)la expirarea duratei stabilite în contractul de concesiune;d)în cazul în care interesul național sau local o impune, prin denunțarea unilaterală de către concedent în baza documentelor oficiale, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina acestuia, în caz de dezacord fiind competentă instanța de judecată;e)în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către concesionar, prin reziliere de către concedent, cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului;f)în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către concedent, prin reziliere de către concesionar, cu plata unei despăgubiri în sarcina concedentului;g)în cazul imposibilității obiective a concesionarului de a-l exploata, prin renunțare, fără plata unei despăgubiri;h)neplata la termenele stabilite prin contract a redevenței și a penalităților datorate;i)în cazul vânzării animalelor de către concesionar;j)schimbarea destinației terenului, folosirea pajiștii în alte scopuri decât cel pentru care a fost concesionat terenul;k)în cazul în care se constată faptul că pajiștea concesionată nu este folosită.X.Forța majoră1.Niciuna dintre părțile contractante nu răspunde de neexecutarea la termen sau/și de executarea în mod necorespunzător – total sau parțial – a oricărei obligații care îi revine în baza prezentului contract, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației respective a fost cauzată de forța majoră, așa cum este definită de lege.2.Apariția și încetarea cazului de forță majoră se vor comunica celeilalte părți în termen de 5 zile, prin telefon, fax, urmat de o notificare scrisă, cu confirmarea constatării evenimentelor de acest gen de către autoritățile competente. În caz de forță majoră, comunicată și constatată în condițiile de mai sus, exercitarea obligațiilor părților se decalează cu perioada corespunzătoare acesteia, cu mențiunea că nicuna dintre părți nu va pretinde penalități sau despăgubiri.3.Dacă în termen de …….. (zile, ore) de la producere, evenimentul respectiv nu încetează, părțile au dreptul să își notifice încetarea de drept a prezentului contract fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune-interese.4.În cazul decesului concesionarului, moștenitorii legali sau testamentari ai exploatației pot continua derularea contractului.XI.Notificări1.În accepțiunea părților contractante, orice notificare adresată de una dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la adresa/sediul prevăzută/prevăzut în partea introductivă a prezentului contract.2.În cazul în care notificarea se face pe cale poștală, ea va fi transmisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (A.R.) și se consideră primită de destinatar la data menționată de oficiul poștal.3.Dacă notificarea se trimite prin fax, ea se consideră primită în prima zi lucrătoare după cea în care a fost expediată.4.Notificările verbale nu se iau în considerare de niciuna dintre părți dacă nu sunt confirmate prin intermediul uneia dintre modalitățile prevăzute la alineatele precedente.XII.Dispoziții finale1.Prezentul contract poate fi modificat și adaptat cu legislația în vigoare pe parcursul executării sale, cu acordul părților.2.Introducerea de clauze contractuale speciale, modificarea sau adaptarea prezentului contract se poate face numai prin act adițional încheiat între părțile contractante.3.Orice modificări legale ale prevederilor contractului de concesiune vor fi însușite prin hotărâre a consiliului local.4.Prezentul contract împreună cu anexele sale, care fac parte integrantă din cuprinsul său, reprezintă voința părților.5.Prezentul contract a fost încheiat într-un număr de ….. exemplare, din care ……., astăzi, …….., data semnării lui, în Primăria …………. .

CONCEDENT CONCESIONAR
Consiliul Local …………………………….
Primar: dl ………………… SS …………..………….

Vizat de secretar,Prevederile prezentului contract-cadru constituie condiții minime obligatorii care trebuie respectate la încheierea contractelor, acestea putând fi completate în funcție de situația de fapt. + 
Anexa nr. 2Comuna/Orașul/Municipiul ……………Județul …………………………..Nr. …………./data ……………..
CONTRACT-CADRU
de închiriere pentru suprafețele de pajiști aflate în domeniul public
sau privat al comunelor, orașelor, respectiv al municipiilor
Încheiat astăzi ………………
I.Părțile contractante1.Între Comuna/Orașul/Municipiul ……., adresa ……, telefon/fax ……, având codul de înregistrare fiscală …….., cont deschis la …….., reprezentat legal prin primar ….., în calitate de locator, și:2.…….., cu exploatația*) în localitatea ……, str. …… nr. …., bl. ….., sc. …., et. …., ap. …., județul ….., având CNP/CUI ……, nr. din Registrul național al exploatațiilor (RNE) ……/……/….., contul nr. ……, deschis la …….., telefon ……, fax ……., reprezentată prin ……, cu funcția de ….., în calitate de locatar,__________*) În cazul formei asociative se completează de către reprezentantul legal al acesteia cu datele exploatațiilor membrilor formei asociative.la data de ………………………………,la sediul locatorului (alt loc, adresa etc.) …………………….,în temeiul prevederilor Codului civil, al prevederilor art. 123 alin. (2) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al Hotărârii Consiliului Local al Comunei/Orașului/Municipiului ….. de aprobare a închirierii nr. ……. din ………, s-a încheiat prezentul contract de închiriere.II.Obiectul contractului1.Obiectul prezentului contract îl constituie închirierea pajiștii aflate în domeniul public/privat al comunei, orașului, respectiv al municipiului ………………….. pentru pășunatul unui număr de ……………. animale din specia ………………….., situată în blocul fizic …………….., tarlaua ………….., în suprafață de …………. ha, identificată prin număr cadastral ……………………. și în schița anexată care face parte din prezentul contract.(la 05-08-2015,
Subpct. 1 al pct. II din anexa 2 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 571 din 26 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 589 din 5 august 2015.
)
2.Predarea-primirea obiectului închirierii se efectuează pe bază de proces-verbal în termen de 5 zile de la data semnării contractului, proces-verbal care devine anexă la contract.3.Categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de locatar în derularea închirierii sunt următoarele:a)bunuri de retur care revin de plin drept, gratuit și libere de orice sarcini locatorului la expirarea contractului: …………………………………………;b)bunuri de preluare care la expirarea contractului pot reveni locatarului în măsura în care acesta din urmă își manifestă intenția de a le prelua în schimbul plății unei compensații egale cu valoarea contabilă actualizată, conform caietului de sarcini: ……………;c)bunuri proprii care la expirarea contractului de închiriere rămân în proprietatea locatarului:…………………………………………………. .4.La încetarea contractului de închiriere din orice cauză, bunurile prevăzute la pct. 3. lit. a) se vor repartiza potrivit destinațiilor arătate la acest punct, locatarul fiind obligat să restituie, în deplină proprietate, liber de orice sarcină, bunul închiriat.5.Obiectivele locatorului sunt:a)menținerea suprafeței de pajiște;b)realizarea pășunatului rațional pe grupe de animale și pe tarlale, cu scopul menținerii calității covorului vegetal;c)creșterea producției de masă verde pe hectar de pajiște.
III.Durata contractului1.Durata închirierii este de …………. ani, începând cu data semnării prezentului contract, cuprinsă între 7 și 10 ani, conform prevederilor art. 9 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 86/2014 , cu modificările ulterioare, cu respectarea perioadei de pășunat, respectiv ……………… a fiecărui an.2.Contractul de închiriere poate fi prelungit pentru încă o perioadă, ținând cont de respectarea clauzelor contractuale, valoarea investițiilor efectuate de către locatar pe pajiște și altele asemenea, cu condiția ca prin prelungire să nu se depășească termenul maxim de 10 ani prevăzut la art. 9 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2013 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 86/2014 , cu modificările ulterioare.(la 05-08-2015,
Pct. III din anexa 2 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 571 din 26 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 589 din 5 august 2015.
)
IV.Prețul închirierii1.Prețul închirierii este de ……………… lei/ha/an, stabilit cu respectarea condițiilor art. 6 alin. (3) și (4) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 , aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.064/2013 , cu modificările și completările ulterioare, chiria totală anuală (nr. ha x preț pe ha) fiind în valoare de …………. lei.(la 05-08-2015,
Subpct. 1 al pct. IV din anexa 2 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 571 din 26 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 589 din 5 august 2015.
)
2.Suma totală prevăzută la pct. 1 va fi plătită prin ordin de plată în contul comunei/orașului/municipiului ………., deschis la Trezoreria ……, sau în numerar la casieria unității administrativ-teritoriale.3.Plata chiriei se face în două tranșe: 30% până la data de ……. și 70% până la data de …………….. .4.Întârzierea la plată a chiriei se penalizează cu 0,1% din cuantumul chiriei datorate pentru fiecare zi de întârziere, cuantum ce nu se va modifica pe parcursul derulării contractului.5.Neplata chiriei până la încheierea anului calendaristic conduce la rezilierea contractului.
V.Drepturile și obligațiile părților1.Drepturile locatarului:– să exploateze în mod direct, pe riscul și pe răspunderea sa pajiștile care fac obiectul contractului de închiriere.2.Drepturile locatorului:a)să inspecteze suprafețele de pajiști închiriate, verificând respectarea obligațiilor asumate de locatar. Verificarea se va efectua numai cu notificarea prealabilă a locatarului și în următoarele condiții:…………………………………………………………..;b)să predea pajiștea locatarului, indicându-i limitele, precum și inventarul existent, pe bază de proces-verbal;c)să solicite utilizatorului situația lucrărilor realizate, cu valoarea exactă a acestora și devizul aferent, conform legislației în vigoare;d)să își dea acordul de principiu pentru lucrările ce urmează a fi executate de locatar pe pajiște;e)să participe la recepționarea lucrărilor executate de către locatar pe pajiște și să confirme prin semnătură executarea acestora.3.Obligațiile locatarului:a)să asigure exploatarea eficace în regim de continuitate și de permanență a pajiștilor ce fac obiectul prezentului contract;b)să nu subînchirieze bunurile care fac obiectul prezentului contract. Subînchirierea totală sau parțială este interzisă, sub sancțiunea nulității absolute;c)să plătească chiria la termenul stabilit;d)să respecte cel puțin încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha în toate zilele perioadei de pășunat;e)să comunice în scris primăriei, în termen de 5 zile de la vânzarea animalelor sau a unora dintre acestea, în vederea verificării respectării încărcăturii minime de 0,3 UVM/ha în toate zilele perioadei de pășunat;f)să pășuneze animalele exclusiv pe terenul închiriat;g)să practice un pășunat rațional pe grupe de animale și pe tarlale;h)să introducă animalele la pășunat numai în perioada de pășunat stabilită;i)să nu introducă animalele la pășunat în cazul excesului de umiditate a pajiștii;j)să realizeze pe cheltuiala sa lucrări de eliminare a vegetației nefolositoare și a excesului de apă, de fertilizare, anual;k)să respecte bunele condiții agricole și de mediu, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;l)să restituie locatorului, în deplină proprietate, bunurile de retur, în mod gratuit și libere de orice sarcini, la încetarea contractului de închiriere prin ajungere la termen;m)să restituie concedentului suprafața de pajiște ce face obiectul prezentului contract în condiții cel puțin egale cu cele de la momentul încheierii contractului;n)să plătească 30% din prima de asigurare.4.Obligațiile locatorului:a)să nu îl tulbure pe locatar în exercițiul drepturilor rezultate din prezentul contract de închiriere;b)să nu modifice în mod unilateral contractul de închiriere, în afară de cazurile prevăzute expres de lege;c)să notifice locatarului apariția oricăror împrejurări de natură să aducă atingere drepturilor locatarului;d)să constate și să comunice locatarului orice atenționare referitoare la nerespectarea clauzelor prezentului contract.VI.Clauze contractuale referitoare la împărțirea responsabilităților de mediu între părțiLocatorul răspunde de: ……………………………………… .Locatarul răspunde de: ……………………………………… .VII.Răspunderea contractuală1.Nerespectarea de către părțile contractante a obligațiilor prevăzute în prezentul contract de închiriere atrage răspunderea contractuală a părții în culpă.2.Pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute în prezentul contract părțile datorează penalități în limitele stabilite de legislația în vigoare. Dacă penalitățile nu acoperă paguba, se vor plăti daune.3.Forța majoră exonerează părțile de răspundere.VIII.Litigii1.Litigiile de orice fel ce vor decurge din exercitarea prezentului contract vor fi soluționate pe cale amiabilă. În cazul în care acest lucru este imposibil, vor fi rezolvate prin instanțele de judecată.2.Pe toată durata închirierii, cele două părți se vor supune legislației în vigoare.3.Prezentul contract constituie titlu executoriu, în condițiile în care contractul respectă prevederile art. 1.798 din Codul civil.IX.Încetarea contractuluiPrezentul contract de închiriere încetează în următoarele situații:a)în cazul imposibilității obiective a locatarului de a-l exploata prin neasigurarea încărcăturii minime de animale;b)pășunatul altor animale decât cele înregistrate în RNE;c)la expirarea duratei stabilite în contractul de închiriere;d)în cazul în care interesul național sau local o impune, prin denunțarea unilaterală de către locator în baza documentelor oficiale, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina acestuia, în caz de dezacord fiind competentă instanța de judecată;e)în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către locatar, prin reziliere de către locator, cu plata unei despăgubiri în sarcina locatarului;f)în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către locator, prin reziliere de către locatar, cu plata unei despăgubiri în sarcina locatorului;g)în cazul imposibilității obiective a locatarului de a-l exploata, prin renunțare, fără plata unei despăgubiri;h)neplata la termenele stabilite prin contract a chiriei și a penalităților datorate;i)în cazul vânzării animalelor de către locatar;j)schimbarea destinației terenului, folosirea pajiștii în alte scopuri decât cel pentru care a fost închiriat terenul;k)în cazul în care se constată faptul că pajiștea închiriată nu este folosită.X.Forța majoră1.Niciuna dintre părțile contractante nu răspunde de neexecutarea la termen sau/și de executarea în mod necorespunzător – total sau parțial – a oricărei obligații care îi revine în baza prezentului contract, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației respective a fost cauzată de forța majoră, așa cum este definită de lege.2.Apariția și încetarea cazului de forță majoră se vor comunica celeilalte părți în termen de 5 zile, prin telefon, fax, urmat de o notificare scrisă, cu confirmarea constatării evenimentelor de acest gen de către autoritățile competente. În caz de forță majoră, comunicată și constatată în condițiile de mai sus, exercitarea obligațiilor părților se decalează cu perioada corespunzătoare acesteia, cu mențiunea că niciuna dintre părți nu va pretinde penalități sau despăgubiri.3.Dacă în termen de ……. (zile, ore) de la producere evenimentul respectiv nu încetează, părțile au dreptul să își notifice încetarea de drept a prezentului contract fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune-interese.4.În cazul decesului locatarului, moștenitorii legali sau testamentari ai exploatației pot continua derularea contractului.XI.Notificări1.În accepțiunea părților contractante, orice notificare adresată de una dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la adresa/sediul prevăzută/prevăzut în partea introductivă a prezentului contract.2.În cazul în care notificarea se face pe cale poștală, ea va fi transmisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (A.R.) și se consideră primită de destinatar la data menționată de oficiul poștal.3.Dacă notificarea se trimite prin fax, ea se consideră primită în prima zi lucrătoare după cea în care a fost expediată.4.Notificările verbale nu se iau în considerare de niciuna dintre părți dacă nu sunt confirmate prin intermediul uneia dintre modalitățile prevăzute la alineatele precedente.XII.Dispoziții finale1.Prezentul contract poate fi modificat și adaptat cu legislația în vigoare pe parcursul executării sale, cu acordul părților.2.Introducerea de clauze contractuale speciale, modificarea sau adaptarea prezentului contract se poate face numai prin act adițional încheiat între părțile contractante.3.Orice modificări legale ale prevederilor contractului de închiriere vor fi însușite prin hotărâre a consiliului local.4.Prezentul contract constituie titlu executoriu pentru partea care va fi în neconcordanță cu prevederile sale, în condițiile în care contractul respectă prevederile art. 1.798 din Codul civil.5.Prezentul contract împreună cu anexele sale, care fac parte integrantă din cuprinsul său, reprezintă voința părților.6.Prezentul contract a fost încheiat într-un număr de ….. exemplare, din care ……, astăzi, ……., data semnării lui, în Primăria ……… .

LOCATOR LOCATAR
Consiliul Local …………………………….
Primar: dl ………………… SS …………..………….

Vizat de secretar,

Prevederile prezentului contract-cadru constituie condiții minime obligatorii care trebuie respectate la încheierea contractelor, acestea putând fi completate în funcție de situația de fapt.

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x