pentru aprobarea Normelor metodologice privind modelele raportărilor periodice, aplicabile instituţiilor de credit pentru necesităţi de stabilitate financiară
Având în vedere prevederile art. 49 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi în temeiul art. 48 din aceeaşi lege,Banca Naţională a României emite următorul ordin: + Articolul 1(1) Se aprobă Normele metodologice privind modelele raportărilor periodice, aplicabile instituţiilor de credit pentru necesităţi de stabilitate financiară, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Prima raportare periodică va cuprinde date privind activele şi pasivele bilanţiere existente în sold la sfârşitul semestrului I al anului 2008. … (2) Normele metodologice privind modelele raportărilor periodice prevăzute la alin. (1) se aplică următoarelor entităţi: bănci persoane juridice române, organizaţii cooperatiste de credit, instituţii emitente de monedă electronică, bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ, bănci de credit ipotecar, sucursale din România ale instituţiilor de credit străine, înscrise în Registrul instituţiilor de credit potrivit prevederilor art. 417 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, denumite în continuare instituţii de credit. … + Articolul 2(1) Instituţiile de credit au obligaţia să întocmească raportările periodice în conformitate cu normele metodologice aprobate prin prezentul ordin. … (2) Raportările periodice se transmit în formatul electronic comunicat de Banca Naţională a României, prin intermediul Sistemului informatic de raportare către Banca Naţională a României (SIRBNR), în conformitate cu Norma Băncii Naţionale a României nr. 15/2006 privind transmiterea indicatorilor primari prin intermediul Sistemului informatic de raportare către Banca Naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare. … + Articolul 3Raportările periodice se transmit la termenele stabilite prin normele metodologice prevăzute la art. 1. + Articolul 4Nerespectarea prevederilor prezentului ordin atrage aplicarea sancţiunilor sau instituirea măsurilor prevăzute de art. 226 şi, respectiv, de art. 229 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007.p. Preşedintele Consiliului deadministraţie alBăncii Naţionale a României,Florin GeorgescuBucureşti, 31 iulie 2008.Nr. 4. + AnexăNORMA 31/07/2008
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.