privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală Sanitară "Dr. I. Cantacuzino" din Constanţa
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare,luând în considerare dispoziţiile Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 4 din 8 iunie 2010 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unităţile de învăţământ preuniversitar particular evaluate în perioada iulie 2009-iunie 2010, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 81/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării,Tineretului şi Sportului,ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin. +
Articolul 1Se acordă acreditarea pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală Sanitară "Dr. I. Cantacuzino", cu sediul în municipiul Constanţa, Str. Grădiniţei nr. 4, judeţul Constanţa, pentru nivelul de învăţământ "postliceal", domeniul "sănătate şi asistenţă pedagogică", calificarea profesională "asistent medical generalist", limba de predare "română", forma de învăţământ "zi". +
Articolul 2Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală Sanitară "Dr. I. Cantacuzino" din Constanţa, acreditată potrivit dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat şi de interes public, parte a sistemului naţional de învăţământ, şi beneficiază de toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege, începând cu anul şcolar 2010-2011. +
Articolul 3(1) Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală Sanitară "Dr. I. Cantacuzino" din Constanţa dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat şi va fi utilizat numai în interesul învăţământului. … (2) În cazul desfiinţării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală Sanitară "Dr. I. Cantacuzino" din Constanţa revine fondatorilor. … +
Articolul 4Personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic din unitatea de învăţământ autorizată, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Şcoala Postliceală Sanitară "Dr. I. Cantacuzino" din Constanţa. +
Articolul 5Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală Sanitară "Dr. I. Cantacuzino" din Constanţa este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Constanţa, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării. +
Articolul 6Fundaţia "Sf. Teodora" – filiala Constanţa, unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Şcoala Postliceală Sanitară "Dr. I. Cantacuzino" din Constanţa, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar al Judeţului Constanţa vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. +
Articolul 7Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul educaţiei, cercetării,tineretului şi sportului,Daniel Petru FuneriuBucureşti, 28 iulie 2010.Nr. 4.575.–––