În temeiul art. 19 din Legea nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare,în baza Hotărârii Guvernului nr. 223/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării,ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin. +
Articolul 1Funcțiile și gradele de cercetare-dezvoltare dobândite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare se echivalează cu funcțiile corespunzătoare gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare stabilite prin această lege, după cum este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. +
Articolul 2Unitățile și instituțiile sistemului național de cercetare-dezvoltare, precum și compartimentele de specialitate ale Ministerului Educației și Cercetării vor duce la îndeplinire prezentul ordin. +
Articolul 3Pe data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3.893/2004 privind Instrucțiunile pentru echivalarea funcțiilor și gradelor de cercetare-dezvoltare dobândite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare cu funcțiile corespunzătoare gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare stabilite prin Legea nr. 319/2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 8 iunie 2004. +
Articolul 4Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educației și cercetării,
Mircea MicleaBucurești, 28 iunie 2005.Nr. 4.399. +
Anexă
ECHIVALAREA
funcțiilor și gradelor de cercetare-dezvoltare dobândite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 319/2003
privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare, cu funcțiile corespunzătoare gradelor profesionale
de cercetare-dezvoltare stabilite prin Legea nr. 319/2003 +
Articolul 1Prin unități de cercetare-dezvoltare se înțelege unitățile și instituțiile sistemului național de cercetare-dezvoltare prevăzute la art. 7 și 8 din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare. +
Articolul 2Funcțiile de execuție de specialitate din activitatea de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică dobândite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare sunt echivalente cu funcțiile corespunzătoare gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare stabilite prin Legea nr. 319/2003, pentru personalul de cercetare-dezvoltare și personalul auxiliar, după cum urmează:a)Funcții de execuție pe grade profesionale, din activitatea de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, ale personalului de cercetare-dezvoltare cu studii superioare:1.cercetător științific principal gradul I, cercetător principal gradul I*) – echivalente cu cercetător științific gradul I; … 2.cercetător științific principal gradul II, cercetător principal gradul II*) – echivalente cu cercetător științific gradul II; … 3.cercetător științific principal gradul III, cercetător principal gradul III – echivalente cu cercetător științific gradul III; … 4.cercetător științific, cercetător – echivalente cu cercetător științific; … 5.asistent de cercetare științifică, asistent de cercetare științifică stagiar, asistent de cercetare – echivalente cu asistent de cercetare științifică. … … b)Funcții de execuție pe grade profesionale, din activitatea de dezvoltare tehnologică, ale personalului de cercetare-dezvoltare cu studii superioare tehnice:1.inginer proiectant principal gradul I, inginer tehnolog principal gradul I, inginer de dezvoltare tehnologică gradul I – echivalente cu inginer de dezvoltare tehnologică gradul I; … 2.inginer proiectant principal gradul II, inginer tehnolog principal gradul II, inginer de dezvoltare tehnologică gradul II – echivalente cu inginer de dezvoltare tehnologică gradul II; … 3.inginer proiectant principal gradul III, inginer tehnolog principal gradul I, inginer de dezvoltare tehnologică gradul III – echivalente cu inginer de dezvoltare tehnologică gradul III; … 4.inginer proiectant, inginer tehnolog, inginer de dezvoltare tehnologică – echivalente cu inginer de dezvoltare tehnologică. … … c)Funcții de execuție pe trepte profesionale, din activitatea de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, ale personalului auxiliar cu studii medii:1.tehnician principal, proiectant principal, tehnician proiectant principal, asistent I, asistent treapta I – echivalente cu tehnician treapta I; … 2.tehnician, proiectant, tehnician proiectant, asistent II, asistent treapta II – echivalente cu tehnician treapta II; … 3.desenator tehnic principal, asistent III, asistent treapta III – echivalente cu tehnician treapta III; … 4.desenator tehnic, asistent stagiar, asistent – echivalente cu tehnician stagiar. … … +
Articolul 3(1)Funcțiile de execuție din activitatea de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică ale personalului auxiliar cu studii superioare, prevăzute la art. 9 din Legea nr. 319/2003, cum ar fi inginer, arhitect, chimist, fizician, matematician, economist, geolog, medic, biolog, biochimist, jurist, filolog și alte funcții asemenea, nu se echivalează.(2)Personalul auxiliar cu studii superioare din activitatea de cercetare-dezvoltare își păstrează încadrarea prevăzută în nomenclatoarele de funcții ale celorlalte sectoare de activitate. +
Articolul 4(1)Echivalarea funcțiilor de execuție din activitatea de dezvoltare tehnologică, prevăzute la art. 2 lit. b) și c), se aplică personalului de cercetare științifică și/sau de dezvoltare tehnologică, care participă la activitatea de cercetare științifică și/sau dezvoltare tehnologică.(2)Prevederile art. 2 lit. b) și c) nu se aplică proiectanților, proiectanților tehnologi care nu desfășoară activitate de dezvoltare tehnologică, precum și proiectanților pentru investiții (pentru proiectări tehnologice de execuție, utilități, construcții și instalații). +
Articolul 5Funcțiile de cercetător principal gradul I*) (sau de cercetator științific principal gradul I) și cercetător principal gradul II*) (sau de cercetător științific principal gradul II), dobândite în perioada în care au fost în vigoare dispozitiile Ordonanței Guvernului nr. 65/2002 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare și pentru care încadrarea pe post s-a realizat fără existența, în prealabil, a ordinului ministrului autorității de stat pentru cercetare-dezvoltare de atribuire a titlului corespunzător funcției, se echivalează cu funcțiile de cercetător științific gradul I și cercetător științific gradul II dacă persoanele care solicită echivalarea dețin titlul științific de doctor.(la 19-06-2006,
Articolul 5 din Anexă a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 4.106 din 29 mai 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 19 iunie 2006
)
+
Articolul 6Pentru funcțiile de execuție din activitatea de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică dobândite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 319/2003, altele decât cele prevăzute la art. 2 pentru care s-au stabilit echivalențele, echivalarea cu funcțiile corespunzătoare gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare stabilite prin Legea nr. 319/2003 se va face prin decizie a conducătorului unității de cercetare-dezvoltare, emisă în baza propunerilor motivate ale consiliului științific sau ale organului științific echivalent acestuia din unitatea de cercetare-dezvoltare, și avizate favorabil de Ministerul Educației și Cercetării – pentru activitatea de cercetare. +
Articolul 7Operarea în carnetele de muncă a echivalentelor dintre funcțiile de execuție din activitatea de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică prevăzute la art. 2 și 5 se face prin decizie a conducătorului unității de cercetare-dezvoltare, emisă în baza prevederilor prezentului ordin.(la 19-06-2006,
Articolul 7 din Anexă a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 4.106 din 29 mai 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 19 iunie 2006
)