Emitent: MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETARII Nr. 4.266 din 18 mai 2020MINISTERUL SANATATII Nr. 840 din 19 mai 2020 Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 417 din 19 mai 2020
Luând în considerare faptul că pe durata stării de alertă declarate în condițiile legii, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, au fost instituite măsuri temporare și, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viață, la integritate fizică și la ocrotirea sănătății, inclusiv prin restrângerea exercițiului altor drepturi și libertăți fundamentale,ținând seama de natura juridică a dreptului fundamental la educație și raportat la obligația asigurării exercitării acestui drept, în mod egal, pentru toți beneficiarii actului educațional, în contextul în care trebuie menținute unele măsuri în vederea prevenirii răspândirii COVID-19,cunoscând că prevederile Decretului nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României își încetează aplicabilitatea,văzând Referatul de aprobare nr. 983/MEC/SG din 18.05.2020, precum și având în vedere prevederile:– art. 38,art. 41 și 42 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19; ... – Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 25 din 18.05.2020 privind propunerea unor măsuri necesar a fi aplicate pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19; ... – Hotărârii Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia; ... – art. 83 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare; ... – art. 10 alin. (2) lit. b), art. 17 alin. (2) și art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare; ... – art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării și ale art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare, ... ministrul educației și cercetării și ministrul sănătății emit prezentul ordin. + Articolul 1Se menține măsura suspendării cursurilor din toate unitățile și instituțiile de învățământ până la finalul anului școlar/universitar 2019-2020, pe durata stării de alertă, în conformitate cu prevederile art. 38 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. + Articolul 2Prin excepție de la dispozițiile art. 1, activitățile de pregătire în vederea susținerii examenelor naționale, care presupun interacțiunea „față în față“, în perioada 2 iunie- 12 iunie 2020, precum și activitățile ce constau în susținerea examenelor naționale se desfășoară în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății. + Articolul 3Prin excepție de la dispozițiile art. 1, instituțiile de învățământ pot să stabilească, în funcție de specificul fiecăreia și cu asigurarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, desfășurarea anumitor categorii de activități care presupun interacțiunea „față în față“ și care nu pot fi derulate în conformitate cu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ, după cum urmează: a)activități pentru încheierea situației școlare aferente; … b)activități de pregătire/susținere a examenelor de admitere pentru ciclurile de licență, respectiv masterat; … c)activități necesare în vederea pregătirii/susținerii examenelor de finalizare a studiilor pentru ciclurile de licență, respectiv masterat; … d)activitățile necesare finalizării cursurilor de perfecționare/ postuniversitare; … e)alte activități stabilite în baza principiului autonomiei universitare, cu asumarea răspunderii publice. … + Articolul 4Prevederile prezentului ordin se duc la îndeplinire de către Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății, direcțiile de sănătate publică, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București și unitățile/instituțiile de învățământ. + Articolul 5Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul educației și cercetării, Cristina Monica Anisie Ministrul sănătății, Nelu Tătaru
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.