În temeiul prevederilor art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi ale art. 114 alin. (2^4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin: + Articolul IMetodologia de distribuire a sumelor plătite de contribuabili în contul unic şi de stingere a obligaţiilor fiscale înregistrate de către aceştia, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.314/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 26 septembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. Punctul 13 va avea următorul cuprins:"13. În situaţia în care contribuabilii efectuează o plată în contul unic în cuantum mai mare decât cel al obligaţiilor fiscale datorate, curente şi/sau restante, distribuirea sumei se efectuează conform prevederilor prezentei metodologii, până la limita obligaţiilor fiscale înregistrate de către aceştia, iar pentru diferenţa rămasă se procedează astfel:a) în cazul în care suma a fost virată în contul unic 20.47.01.01 «Venituri ale bugetului de stat – sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic, în curs de distribuire», diferenţa rămâne înregistrată în acest cont; … b) în cazul în care suma a fost virată în contul unic de disponibilităţi 55.02 «Disponibil al bugetelor asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, în curs de distribuire», diferenţa se distribuie de organul fiscal competent, în ultima zi lucrătoare a lunii, în contul 22.47.03.02 «Venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat – contribuţii către bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj şi bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate încasate în contul unic, în curs de distribuire»." … 2. Punctul 16 va avea următorul cuprins:"16. Sumele reprezentând obligaţii fiscale existente în conturile 20.47.01.01 «Venituri ale bugetului de stat – sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic, în curs de distribuire» şi 22.47.03.02 «Venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat – contribuţii către bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj şi bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate încasate în contul unic, în curs de distribuire», după data efectuării de către organul fiscal competent a compensării prevăzute la art. 116 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi restituite la cerere, în condiţiile prevăzute de art. 117 alin. (1) şi (8) din acelaşi act normativ.”3. Punctul 31 va avea următorul cuprins:"31. Sumele existente la data de 31 martie 2009 în contul 55.02 «Disponibil al bugetelor asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, în curs de distribuire» vor fi transferate de organele fiscale, în sistem electronic, în contul 22.47.03.02 «Venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat – contribuţii către bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj şi bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate încasate în contul unic, în curs de distribuire»."4. Punctul 32 se abrogă. + Articolul IIPrezentul ordin se aplică de către direcţiile din Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi de organele lor subordonate. + Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Preşedintele Agenţiei Naţionalede Administrare Fiscală,Sorin BlejnarBucureşti, 31 martie 2009.Nr. 392.––––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.