pentru aprobarea modelelor mărcilor utilizate de fabricanţii, producătorii, importatorii, exportatorii şi, după caz, vânzătorii de obiecte şi bijuterii din metale preţioase şi aliajele acestora
Având în vedere prevederile:– Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2001 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea/reorganizarea sau funcţionarea, după caz, a unor ministere, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţii publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 233/2001, cu modificările ulterioare, coroborată cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, cu modificările ulterioare;– Hotărârii Guvernului nr. 755/2003 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor;– Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase în România, republicată;– Hotărârii Guvernului nr. 633/2003 privind înfiinţarea pe lângă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii;în temeiul art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 755/2003, art. 14 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000, republicată, şi al art. 32 din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.344/2003,preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor emite următorul ordin: +
Articolul 1Se aprobă modelele mărcilor utilizate de fabricanţii, producătorii, importatorii, exportatorii şi, după caz, vânzătorii de obiecte şi bijuterii din metale preţioase şi aliajele acestora, prevăzute în anexa la prezentul ordin. +
Articolul 2(1) Marca de titlu reprezintă semnul convenţional, diferit în funcţie de conţinutul de metal preţios, exprimat în miimi, potrivit titlurilor legale din România prevăzute de art. 31 alin. (1) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.344/2003. … (2) Marca de titlu nu se înregistrează la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. … +
Articolul 3Marca de garanţie proprie a fabricanţilor, producătorilor, importatorilor, exportatorilor şi, după caz, a vânzătorilor reprezintă semnul convenţional individual al acestora, în sistem alfanumeric, prin care se certifică faptul că titlul aplicat corespunde realităţii, în care literele reprezintă simbolul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, unde persoana fizică sau juridică autorizată îşi are domiciliul sau, după caz, sediul, iar cifrele reprezintă numărul de ordine de înregistrare al mărcii la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. +
Articolul 4Marca de garanţie proprie se înscrie:a) pentru aur şi aliajele acestuia, într-o elipsă; … b) pentru argint şi aliajele acestuia, într-un dreptunghi; … c) pentru platină şi celelalte metale platinice şi aliajele acestora, într-un romb. … +
Articolul 5Marca de garanţie proprie se gravează, în relief, pe vârful poansonului, se înregistrează şi se amprentează la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. +
Articolul 6Prezentul ordin se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Preşedintele Autorităţii Naţionalepentru Protecţia Consumatorilor,Rovana Plumb,secretar de statBucureşti, 20 februarie 2004.Nr. 37. +
Anexa MODELELEmarcilor de titlu şi ale marcilor de garantie proprie1. Marcile de titlu:a) pentru aur: 375; 417; 500; 585; 750; 833; 900; 916 şi 999; … b) pentru argint: 750; 800; 875; 916; 925 şi 999; … c) pentru platina: 950; … d) pentru paladiu: 950. … 2. Marcile de garantie proprie (cu titlu exemplificativ):a) pentru aur şi aliajele acestuia: … B001; B002 …. BV01; BV02 ….. CT01 ; CT02…………….;b) pentru argint şi aliajele acestuia: … B001; B002 …. BV01; BV02 ….. CT01; CT02…………….;c) pentru platina şi celelalte metale platinice şi aliajele acestora: … B001; B002 …. BV01; BV02 ….. CT01 ……________________