ORDIN nr. 330 din 5 aprilie 2006

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 20/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL AGRICULTURII, PADURILOR SI DEZVOLTARII RURALENr. 262 din 18 aprilie 2006MINISTERUL MEDIULUI SI GOSPODARIRII APELORNr. 330 din 5 aprilie 2006
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 4 mai 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ActulABROGAT DEORDIN 1302 27/04/2012
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAHG 155 03/03/2005 ART. 9
ActulREFERIRE LAHG 408 23/03/2004 ART. 5
ActulREFERIRE LALEGE 462 18/07/2001
ActulREFERIRE LALEGE (R) 192 19/04/2001 ART. 12
ActulREFERIRE LAOUG 236 24/11/2000 ART. 27
ActulREFERIRE LACONVENTIE 03/03/1973
ART. 14REFERIRE LALEGE 462 18/07/2001
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 192 19/04/2001
ART. 14REFERIRE LAOUG 236 24/11/2000
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulABROGAT DEORDIN 1302 27/04/2012
ActulREFERIT DEORDIN 107 10/05/2010
ActulREFERIT DEPLAN 10/05/2010

privind conservarea populaţiilor de sturioni din apele naturale şi dezvoltarea acvaculturii de sturioni din România



Având în vedere studiile ştiinţifice care demonstrează un declin continuu al populaţiilor speciilor de sturioni,ţinând cont şi de evoluţia îngrijorătoare a capturilor de sturioni înregistrate în România după anul 2000,luând în considerare dezvoltarea actuală nesatisfăcătoare a acvaculturii de sturioni din România în comparaţie cu alte ţări europene şi chiar din regiunea Dunării inferioare,ţinând cont de precedentul dispariţiei în ultimul secol a speciilor de sturioni din alte fluvii europene,ţinând cont de importanţa şi protecţia internaţională acordată speciilor periclitate de sturioni de către Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie, adoptată la Washington la 3 martie 1973 (CITES),în temeiul art. 12^2 alin. (1) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul şi acvacultura, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 27 lit. b) şi e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 462/2001,văzând Referatul ştiinţific nr. 222 din 20 ianuarie 2006, întocmit de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare "Delta Dunării", Tulcea, şi Avizul Academiei Române, Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, nr. 994 din 8 martie 2006,văzând Referatul de aprobare comun nr. 4.705 din 22 martie 2006 şi nr. 15.765 din 3 aprilie 2006,în baza art. 9 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 155/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare,în baza art. 5 alin. (8) din Hotărârea Guvernului nr. 408/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi ministrul mediului şi gospodăririi apelor emit prezentul ordin. + 
Capitolul IDispoziţii generale + 
Articolul 1(1) Obiectul prezentului ordin îl constituie conservarea populaţiilor de sturioni din apele naturale aflate în diverse grade de periclitare şi dezvoltarea acvaculturii de sturioni.(2) Speciile de sturioni la care face referire alin. (1) sunt:a) viză (Acipenser nudiventris) – specie critic periclitată/extinctă;b) nisetru (Acipenser gueldenstaedti) – specie periclitată;c) păstrugă (Acipenser stellatus) – specie periclitată;d) cegă (Acipenser ruthenus) – specie vulnerabilă;e) morun (Huso huso) – specie periclitată.
 + 
Articolul 2Scopul prezentului ordin este asigurarea conservării şi refacerii populaţiilor de sturioni din speciile prezentate la art. 1 alin. (2), prin interzicerea temporară a pescuitului în scop comercial şi instituirea unor măsuri speciale de dezvoltare a acvaculturii sturionilor.
 + 
Capitolul IIConservarea şi refacerea populaţiilor de sturioni din regiunea de nord-vest a Mării Negre şi a Dunării + 
Articolul 3(1) Pentru conservarea populaţiilor de sturioni, începând cu data publicării prezentului ordin se interzice:a) pescuitul în scop comercial al speciilor de sturioni, pentru o perioadă de 10 ani;b) comercializarea produselor şi subproduselor obţinute de la sturioni capturaţi pe teritoriul României;c) folosirea oricăror unelte sau echipamente de pescuit sturioni, inclusiv ohane şi carmace, în zonele de pescuit din apele naturale româneşti.(2) Exemplarele de sturioni capturate accidental sunt redate în mediul natural, indiferent de starea acestora.
 + 
Articolul 4(1) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor şi autoritatea publică centrală pentru agricultură, păduri şi dezvoltare rurală adoptă, la propunerea Autorităţii Ştiinţifice CITES pentru Acipenseriforme şi a Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, programe de repopulare şi/sau de populare de susţinere cu puiet de sturioni din speciile prevăzute la art. 1 alin. (2), a căror reproducere în mediul natural este deficitară.(2) Principalul obiectiv al programelor de repopulare şi/sau de populare de susţinere cu puiet de sturioni este asigurarea conservării populaţiilor de sturioni şi menţinerii diversităţii genetice a acestora prin stabilirea numărului de exemplare vii, a modului de capturare şi utilizare a reproducătorilor vii de sturioni, a metodelor de reproducere artificială, a modului de înregistrare şi marcare a reproducătorilor şi puietului de sturioni pentru repopulare şi/sau populare de susţinere.
 + 
Capitolul IIIDezvoltarea acvaculturii de sturioni + 
Articolul 5(1) Se admite pescuitul reproducătorilor vii de sturioni în vederea folosirii acestora în scopul reproducerii artificiale pentru obţinerea de puiet pentru acvacultură şi popularea de susţinere a bazinelor piscicole naturale cu respectarea următoarelor condiţii:a) capturarea unui număr limitat de reproducători vii de sturioni din speciile prevăzute la art. 1 alin. (2), prin metode de pescuit nedistructive şi pe baza unei autorizaţii speciale emise de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură;b) asigurarea realizării programelor prevăzute la art. 4 alin. (1) prin condiţionarea obţinerii autorizaţiei speciale pentru capturarea reproducătorilor în scopul producerii materialului biologic de populare necesar acvaculturii de sturioni şi de participarea la aceste programe;c) anual, până la 15 noiembrie, la recomandarea Autorităţii Ştiinţifice CITES pentru Acipenseriforme, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură stabileşte numărul de reproducători din fiecare specie de sturioni care va fi admis pentru pescuit şi va fi negociat regional şi transmis Secretariatului CITES până le 30 noiembrie;d) utilizarea obligatorie a unor metode de reproducere artificială care să asigure supravieţuirea reproducătorilor;e) utilizarea obligatorie a personalului calificat în domeniul acvaculturii şi pescuitului;f) achiziţionarea de către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a echipamentelor necesare marcării tuturor reproducătorilor capturaţi cu cipuri de tip Passive Integrated Transponder (PIT);g) la capturarea reproducătorilor de sturioni este obligatorie marcarea acestora cu cipuri de tip Passive Integrated Transponder (PIT) de către inspectorul piscicol de zonă;h) puietul de sturioni destinat repopulării sau populării de susţinere va fi marcat cu sârmuliţe codate (CWT), înaintea eliberării acestuia în mediul natural;i) achiziţionarea de către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură de echipamente care permit citirea codurilor cipurilor cu care au fost marcaţi reproducătorii şi puietul de sturioni, precum şi urmărirea acestora după eliberarea în mediul lor natural;j) creşterea puietului de sturioni în unităţile licenţiate pentru producerea de puiet de sturioni pentru popularea Dunării până la lungimea totală minimă de 10 cm/exemplar;k) obţinerea puietului de sturioni pentru repopulare şi/sau populare de susţinere prin capturarea unui număr minim de reproducători, conform anexei nr. 1.(2) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor asigură suportul financiar necesar Autorităţii Ştiinţifice CITES pentru Acipenseriforme a României în vederea realizării de studii ştiinţifice pentru evaluarea stării populaţiilor de sturioni.
 + 
Articolul 6Pentru obţinerea autorizaţiei speciale de capturare a reproducătorilor, agenţii economici trebuie să deţină licenţă de acvacultură pentru producerea puietului de sturioni.
 + 
Articolul 7Numărul de reproducători de sturioni pe specii şi sexe se va atribui în funcţie de capacitatea staţiei de reproducere.
 + 
Articolul 8La capturare, se va completa fişa de captură a reproducătorilor de sturioni, în prezenţa inspectorului piscicol, care va transmite o copie a acesteia la compartimentul de acvacultură din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură. Modelul fişei de captură pentru reproducători de sturioni este prezentat în anexa nr. 2.
 + 
Articolul 9Fiecare reproducător va fi înscris într-un registru special în care se vor menţiona toate etapele parcurse de reproducător, de la capturare până la reproducere. Modelul Registrului de evidenţă a reproducerii sturionilor este prezentat în anexa nr. 3.
 + 
Articolul 10Metoda utilizată pentru reproducerea artificială a sturionilor trebuie să garanteze menţinerea în stare vie a reproducătorilor, astfel încât aceştia, după reproducere, să fie redaţi mediului natural din care au fost capturaţi, în prezenţa reprezentanţilor Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.
 + 
Articolul 11(1) În scopul urmăririi eficiente a rezultatelor obţinute prin implementarea programelor prevăzute la art. 4 alin. (1), se înfiinţează de către Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" Staţia de Monitorizare a Peştilor Migratori din Dunăre (SMPMD), situată la Isaccea (km 100).(2) Obiectivul prevăzut la alin. (1) se realizează până la sfârşitul primului semestru al anului 2007, iar alocaţiile bugetare necesare funcţionării lui se asigură de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor.(3) SMPMD va funcţiona şi cu participarea specialiştilor din ţările riverane Dunării inferioare care administrează, în comun, sub auspiciile CITES, populaţiile de sturioni din nord-vestul Mării Negre şi Dunărea inferioară.
 + 
Articolul 12Rezultatele monitorizării efectuate de SMPMD vor fi consemnate într-un raport anual care va fi comunicat autorităţilor şi instituţiilor interesate, precum şi Secretariatului CITES.
 + 
Articolul 13Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare "Delta Dunării" Tulcea are calitatea de Autoritate Ştiinţifică CITES pentru Acipenseriforme a României.
 + 
Articolul 14Nerespectarea prevederilor prezentului ordin se sancţionează potrivit dispoziţiilor Legii nr. 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul şi acvacultura, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 462/2001.
 + 
Articolul 15Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.
 + 
Articolul 16Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul agriculturii,pădurilor şi dezvoltării rurale,Gheorghe FluturMinistrul mediului şi gospodăririi apelor,Sulfina Barbu
 + 
Anexa 1                           Numărul efectiv minim N(e)                     de reproducători de sturioni/generaţie                  [dintr-o sub-populaţie/populaţie ameninţată]                    recomandat a fi folosit în programele de                  reproducere artificială pentru popularea de                       susţinere sau repopularea Dunării                      (astfel încât să se asigure un număr                  efectiv pe generaţie N[e(GEN)]=100 şi o rată              de consangvinizare/generaţie, Delta F(max) = 0,50 %)                              (după ASMFC, 1996*1)––––    *1) Atlantic Sturgeon Aquaculture and Stocking Committee (1996) ASMFCBreeding Protocol for Cultured Atlantic Sturgeon, NOAA. ┌──────────────┬───────────────┬──────────────┬───────────────┬──────────────┐ │ Specia │Vârsta medie a │Nr. efectiv │N(e)/generatie │Nr. femele/ │ │ │femelelor care │minim de │ │Nr. masculi*) │ │ │se reproduc │reproducatori │ │capturati din │ │ │prima data │ N(e) │ │Dunăre reco- │ │ │ [ani] │ │ │mandat a se │ │ │ │ │ │folosi/an la │ │ │ │ │ │reproducerea │ │ │ │ │ │artificiala │ ├──────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼──────────────┤ │Morun │ 15 │ 100 │ 7 │ 3/4 │ │ │ │ │ │ 4/3 │ │ │ │ │ │ 5/2 │ │ │ │ │ │ 2/5 │ ├──────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼──────────────┤ │Nisetru │ 9 │ 100 │ 12 │ 6/6 │ │ │ │ │ │ 5/7 │ │ │ │ │ │ 7/5 │ ├──────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼──────────────┤ │Pastruga │ 7 │ 100 │ 14 │ 7/7 │ │ │ │ │ │ 8/5 │ │ │ │ │ │ 5/8 │ ├──────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼──────────────┤ │Cega │ 5 │ 100 │ 20 │ 10/10 │ │ │ │ │ │ 11/9 │ │ │ │ │ │ 9/11 │ ├──────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼──────────────┤ │Viza │ 12 │ 100 │ 8 │ 4/4 │ │ │ │ │ │ 6/3 │ │ │ │ │ │ 3/6 │ └──────────────┴───────────────┴──────────────┴───────────────┴──────────────┘–––-    *) Pentru fecundarea artificială nu se va amesteca sperma de la mai mulţimasculi. Icrele de la fiecare femela se vor imparti într-un număr de porţiiegal cu numărul de masculi şi se vor fecunda separat cu sperma de la cate unmascul.    Unde:    l/N(e) = l/[N(m)] + l/[N(f)] şi Delta F = l/[2N(e)] = l/[8N(m) + l/[8N(f)]    iar N(m) = numărul efectiv de masculi şi N(f) = numărul efectiv de femele    N(e)/generaţie = Delta [N(e,1)+N(e,2)+N(e3)+ …… N(e,GI)], unde    GI = intervalul de generaţie
 + 
Anexa 2    ┌──────────────────────────┐    │ Seria………nr. 000001 │    └──────────────────────────┘                                                        ┌──────────────────┐    Staţia de reproducere artificială ………… │ VIZAT │                                                        │Inspector piscicol│    Administrator ………………………….. │ Nume şi prenume │                                                        │ …………… │                                                        │ │                                                        │Nr. marcă ……. │                                                        │ │                                                        │ Semnătură │                                                        │ │                                                        └──────────────────┘                                FIŞA DE CAPTURĂ                        PENTRU REPRODUCĂTORI DE STURIONI                            NR. ….. data ……..┌───────────────┬────────────┬───────────────┬─────────────────┬──────────────┐│Nume şi prenume│ Nr. permis │Nr. autorizatie│Marcajul exterior│Tipul uneltei ││ │ │ │al ambarcatiunii │de pescuit │├───────────────┼────────────┼───────────────┼─────────────────┼──────────────┤│ │ │ │ │ │├───────────────┼────────────┼───────────────┼─────────────────┼──────────────┤│ │ │ │ │ │├───────────────┼────────────┼───────────────┼─────────────────┼──────────────┤│ │ │ │ │ │└───────────────┴────────────┴───────────────┴─────────────────┴──────────────┘    Zona/locul unde a fost capturat ……………..    Caracteristicile exemplarelor capturate: ┌─────────────────────────┬─────────────────────────┬────────────────────────┐ │ Specificaţia │ UM │ │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │ Denumirea speciei │ │ │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │ Sex │ M/F │ │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │ Lungime │ cm │ │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │ Greutate │ kg │ │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │ Marca aplicată │ │ │ └─────────────────────────┴─────────────────────────┴────────────────────────┘    Semnatura de predare: Am primit                                                Numele şi prenumele    1. ……………….. ……………….    2. ………………..                                                  Semnătura                                                   L.S.
 + 
Anexa 3    ┌──────────────────────────────────────────────┐    │Staţia de reproducere artificială: ……… │    │Administratorul staţiei ……………….. │    └──────────────────────────────────────────────┘                REGISTRU DE EVIDENŢĂ A REPRODUCERII STURIONILOR┌───┬────────────────────┬──────┬──────┬──────┬─────┬─────┬──────┬──────┬─────┐│Nr.│ Specificatie │Data │Data │Canti-│Data │Data │Data/ │Data/ │Obser││crt├───────┬────────┬───┤captu-│extra-│tatea │obţi-│eclo-│canti-│locul │vatii││ │Specia/│Greutate│Sex│rarii/│gerii │de │nerii│zarii│tate │elibe-│/sem-││ │Marca │ │ │nr. │icre- │icre/ │de │/nr. │pui │rarii │natu-││ │ │ │ │fisa │lor/ │lapti │icre │ale- │pre- │repro-│ra ││ │ │ │ │captu-│lapti-│extra-│embri│vini │dez- │duca- │ ││ │ │ │ │ra │lor │se │onate│ │vol- │tori- │ ││ │ │ │ │ │ │ │/can-│ │tati │lor în│ ││ │ │ │ │ │ │ │tita-│ │ │mediul│ ││ │ │ │ │ │ │ │te │ │ │natu- │ ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ral │ │├───┼───────┼────────┼───┼──────┼──────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┤│ ├───────┼────────┼───┼──────┼──────┼──────┤ │ │ ├──────┤ ││ 1 ├───────┼────────┼───┼──────┼──────┼──────┤ │ │ ├──────┤ │├───┼───────┼────────┼───┼──────┼──────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┤│ ├───────┼────────┼───┼──────┼──────┼──────┤ │ │ ├──────┤ ││ 2 ├───────┼────────┼───┼──────┼──────┼──────┤ │ │ ├──────┤ │├───┼───────┼────────┼───┼──────┼──────┼──────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┤│ ├───────┼────────┼───┼──────┼──────┼──────┤ │ │ ├──────┤ ││ 3 ├───────┼────────┼───┼──────┼──────┼──────┤ │ │ ├──────┤ │└───┴───────┴────────┴───┴──────┴──────┴──────┴─────┴─────┴──────┴──────┴─────┘    Numele şi prenumele    şefului staţiei de reproducere    …………………………    Semnătura    …………––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x