ORDIN nr. 3.704 din 17 februarie 2023

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 17/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL EDUCATIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 179 din 2 martie 2023
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulARE LEGATURA CUORDIN 4315 25/05/2023
ActulACTUALIZEAZA PEORDIN 3704 17/02/2023
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Având în vedere:– prevederile art. 23 și 29 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare; – prevederile art. 90 alin. (1) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4.183/2022;– prevederile art. 57 din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului educației nr. 3.445/2022 privind aprobarea Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar și a Calendarului înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2022-2023; – Referatul de aprobare nr. 91 DGIP din 27.01.2023 al proiectului de ordin privind aprobarea Calendarului înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2023-2024,în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,ministrul educației emite prezentul ordin. + 
Articolul 1Se aprobă Calendarul înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2023-2024, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. + 
Articolul 2Direcția generală învățământ preuniversitar, Direcția generală management resurse umane și rețea școlară, Direcția generală minorități și relația cu Parlamentul, Direcția generală informatizare, inspectoratele școlare județene/al municipiului București, centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională și unitățile de învățământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.  + 
Articolul 3Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
București, 17 februarie 2023.Nr. 3.704. + 
ANEXĂ
CALENDARUL
înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2023-2024

Data-limită/Perioada Evenimentul
Pregătirea înscrierii în învățământul primar
30 martie 2023 Afișarea circumscripțiilor școlare și a planului de școlarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învățământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlarAfișarea, la sediul fiecărei unități de învățământ și pe site-ul acesteia, dacă există, sau pe site-ul inspectoratului școlar, pentru unitățile de învățământ care nu au site propriu, a informațiilor care permit părinților să cunoască activitatea specifică clasei pregătitoare din cadrul unității, cum ar fi: posibilitatea organizării procesului de învățământ în cadrul unei grădinițe aflate în structura școlii sau în consorțiu cu școala, posibilitatea organizării programului „Școala după școală“, fotografii ale spațiului în care se desfășoară activitatea la clasa pregătitoare
3 aprilie 2023 Postarea pe site-ul centrelor județene de resurse și asistență educațională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE) a modelului de cerere-tip (anexa nr. 2 la Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 3.445/2022 privind aprobarea Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar și a Calendarului înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2022-2023) pentru evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2023 inclusiv și care:• nu au frecventat grădinița;• s-au întors din străinătateAfișarea programului de evaluare a copiilor la avizierul și pe site-ul CJRAE/CMBRAEPostarea pe site-ul inspectoratelor școlare, respectiv al unităților de învățământ cu nivel preșcolar/primar a modelului de cerere-tip (anexa nr. 2 la Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 3.445/2022) pentru evaluarea dezvoltării copiilor care au frecventat grădinița și care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2023 inclusiv
4 aprilie 2023 Anunțarea, prin afișare la sediul unității de învățământ/pe site-ul acesteia, a criteriilor specifice de departajare elaborate de unitățile de învățământ, în urma consultării cadrelor didactice și a partenerilor sociali – sindicate, consiliul reprezentativ al părinților – după verificarea existenței unor elemente de discriminare de către consilierul juridic al inspectoratului școlar, și aprobate în consiliul de administrație al unității de învățământAnunțarea, prin afișare la sediul unității de învățământ/pe site-ul acesteia, a listei documentelor care să dovedească îndeplinirea criteriilor specifice de departajare și a procedurii privind constituirea formațiunilor de elevi
5 aprilie26 aprilie 2023 Evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2023 și eliberarea recomandării pentru înscrierea în învățământul primarPentru copiii care au frecventat grădinița:• înregistrarea cererilor transmise/depuse la unitățile de învățământ cu nivel preșcolar pentru obținerea recomandării de înscriere în clasa pregătitoare;• eliberarea/transmiterea către părinte de către unitatea de învățământ cu nivel preșcolar a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz.Pentru copiii care nu au frecventat grădinița sau au revenit din străinătate:• înregistrarea de către CJRAE/CMBRAE a cererilor de evaluare, depuse/transmise de părinți pentru copiii care îndeplinesc criteriile prevăzute la art. 7 alin. (1) din Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 3.445/2022;• planificarea de către CJRAE/CMBRAE a organizării evaluării; afișarea și comunicarea programării pentru participarea la evaluare;• desfășurarea evaluării copiilor de către CJRAE/CMBRAE;• eliberarea/transmiterea către părinte de către CJRAE/CMBRAE a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz;• soluționarea de către Comisia județeană/a municipiului București de înscriere a copiilor în învățământul primar (Comisia județeană/a municipiului București) a situațiilor excepționale care necesită amânarea înscrierii în învățământul primar.
27 aprilie 2023 Transmiterea proceselor-verbale care cuprind listele cu numele copiilor și rezultatele evaluării, respectiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz, de la unitățile de învățământ preșcolar sau CJRAE/CMBRAE către comisiile județene/Comisia municipiului București.
2 mai Reconfigurarea, acolo unde se impune, de către inspectoratele școlare, a circumscripțiilor școlare, astfel încât să asigure optimizarea procesului de cuprindere a copiilor în clasa pregătitoare, în situația în care capacitatea unei unități de învățământ nu permite cuprinderea în clasa pregătitoare a tuturor copiilor din circumscripția școlară stabilită în anul școlar anterior, precum și în alte situații justificate, cum ar fi eliminarea segregării școlare, rezultată din segregarea pe criteriul mediului de rezidență
Completarea și validarea cererilor-tip de înscriere în învățământul primar
3 mai- 18 mai 2023 Completarea cererilor-tip de înscriere de către părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilorDepunerea/Transmiterea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, inclusiv a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare, după caz, respectiv a declarației pe propria răspundere și a documentelor necesare în copie simplăValidarea fișelor de înscriere generate de aplicația informatică
Prima etapă de înscriere în învățământul primar
29 mai-6 iunie 2023 Procesarea la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse/transmise de părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, pe locurile rămase libere. Admiterea sau respingerea cererilor acestora, la nivelul comisiei de înscriere din unitățile de învățământ, prin aplicarea criteriilor generale și specifice de departajare și validarea de către consiliul de administrație al unității de învățământ a listei candidaților admiși în această fază
Marcarea, în aplicația informatică, a cererilor-tip de înscriere pentru candidații admiși în această fază Procesarea de către Comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice, și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, dar nu au fost admiși din lipsă de locuri și care au exprimat în această fază opțiunea pentru înscrierea în școala de circumscripție.Afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar a candidaților înmatriculați și a numărului de locuri rămase libere
A doua etapă de înscriere în învățământul primar
6 iunie-12 iunie 2023 Comunicarea, prin afișare la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de inspectoratul școlar Informarea Ministerului Educației de către comisia județeană/a municipiului București cu privire la procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, în etapa a doua. Procedurile vor viza modalități de comunicare și transfer de documente online, după caz. Depunerea/Transmiterea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție în opțiunile privind înscrierea copiilor
13 iunie-19 iunie 2023 Procesarea la nivelul unităților de învățământ a cererilor-tip de înscriere depuse de părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali, aplicând procedura specifică elaborată de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile Completarea în aplicația informatică a datelor din cererile-tip de înscriere pentru candidații înscriși în această etapă Afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare
1 septembrie- 8 septembrie 2023 Centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ Soluționarea de către inspectoratul școlar a oricărei alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul superior al copilului

(la 26-05-2023,
Tabelul ce conține Calendarul înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2023-2024 a fost modificat de Articolul I din ORDINUL nr. 4.315 din 25 mai 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 26 mai 2023
)
Notă
La solicitarea comisiei județene/a municipiului București sau din proprie inițiativă, Comisia națională de înscriere în învățământul primar poate aproba, în situații justificate, modificarea datelor-limită/perioadelor și evenimentelor din Calendarul înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2023-2024.
(la 26-05-2023,
Nota a fost introdusă de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 4.315 din 25 mai 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 26 mai 2023
)

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x