În conformitate cu prevederile art. 216 alin. (2) lit. e),h) și i) și ale art. 220 alin. (1) și (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,având în vedere Hotărârea Guvernului nr. 1.589/2002 privind aprobarea înființării pe lângă Ministerul Educației și unitățile din subordinea sa a unor activități finanțate integral din venituri proprii, cu modificările ulterioare,având în vedere Ordinul ministrului educației naționale nr. 3.714/2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare, funcționare și operaționalizare a Registrului Matricol Unic al Universităților din România, cu modificările și completările ulterioare,având în vedere Ordinul ministrului educației nr. 4.504/2021*) privind nominalizarea Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării ca instituție responsabilă cu pilotarea sistemului de monitorizare a angajabilității absolvenților de învățământ superior,având în vedere Ordinul ministrului educației nr. 5.241/2021*) privind nominalizarea Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării ca Punct național de referință privind monitorizarea parcursului profesional al absolvenților și organism desemnat pentru realizarea sondajului pilot Eurograduate 2022, *) Ordinele ministrului educației nr. 4.504/2021 și nr. 5.241/2021 nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.având în vedere Recomandarea Consiliului din 20 noiembrie 2017 privind monitorizarea parcursului profesional al absolvenților (2017/C 423/01),în temeiul prevederilor art. 5 lit. q) și ale art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,ministrul educației emite prezentul ordin. + Articolul 1Se aprobă nominalizarea Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) ca instituție responsabilă cu accesarea serviciilor Ministerului Finanțelor prin sistemul informatic propriu PatrimVen în vederea obținerii de informații cu privire la veniturile și statutul ocupațional al absolvenților de învățământ superior. + Articolul 2(1)În calitate de instituție responsabilă cu pilotarea sistemului de monitorizare a angajabilității absolvenților de învățământ superior, Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) semnează un protocol de colaborare în vederea obținerii dreptului de acces la sistemul informatic PatrimVen, pus la dispoziție, în condițiile legii, în mod gratuit de către Ministerul Finanțelor. (2)Informațiile astfel obținute nu pot fi utilizate decât cu respectarea condițiilor prevăzute de Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor). + Articolul 3Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) va transmite Ministerului Educației, semestrial și ori de câte ori este nevoie, datele colectate ca urmare a accesării PatrimVen. + Articolul 4Prin protocolul de colaborare cu Ministerul Finanțelor, respectiv Agenția Națională de Administrare Fiscală, după caz, va fi prevăzută înrolarea Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) în vederea urmăririi traseului profesional al absolvenților. + Articolul 5Direcția generală învățământ universitar și Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin. + Articolul 6Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de statBucurești, 26 aprilie 2022.Nr. 3.619.–-
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
pentru aprobarea nominalizării Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării ca instituție responsabilă cu accesarea serviciilor Ministerului Finanțelor prin sistemul informatic propriu PatrimVen
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.