În conformitate cu prevederile art. 120, 130, 137, 138, 140, 143, 145, 146, 152 şi 157 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare prevederile Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 404/2006 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de masterat,având în vedere prevederile Legii nr. 60/2000 privind dreptul absolvenţilor învăţământului superior particular de a susţine examenul de finalizare a studiilor la instituţii de învăţământ superior de stat acreditate,ţinând seama de prevederile Ordinului ministrului educaţiei naţionale şi al ministrului delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică nr. 657/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior,în temeiul dispoziţiilor art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale,ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin. + Articolul IArticolul 19 din Metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 6.125/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2017, se modifică şi va avea următorul cuprins: + Articolul 19(1)Pentru un program de studii universitare/specializare, examenul de finalizare a studiilor se organizează şi se desfăşoară în aceleaşi condiţii pentru toţi absolvenţii, numai în cadrul instituţiei de învăţământ superior care organizează examenul de finalizare a studiilor, indiferent de forma de învăţământ parcursă sau de instituţia de învăţământ superior absolvită.(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru situaţii deosebite, temeinic motivate, instituţia organizatoare poate desfăşura susţinerea examenelor de licenţă în locaţiile aparţinând instituţiilor de învăţământ superior de unde provin candidaţii, în baza unui protocol încheiat între cele două instituţii de învăţământ superior, numai cu aprobarea Ministerului Educaţiei Naţionale. + Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul educaţiei naţionale, Pavel NăstaseBucureşti, 17 martie 2017.Nr. 3.471.
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
privind modificarea art. 19 din Metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 6.125/2016
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.