În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare,ministrul finanțelor emite următorul ordin: + Articolul 1(1)Prevederile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2.201/2020 privind instituirea unor măsuri referitoare la deschiderea și repartizarea/retragerea creditelor bugetare din bugetele componente ale bugetului general consolidat, până la data de 31 decembrie 2020, se aplică până la data de 31 decembrie 2021, inclusiv.(2)Pe perioada prevăzută la alin. (1), instituțiile publice ai căror conducători au calitatea de ordonatori secundari de credite bugetare ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor pentru șomaj, bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și bugetelor locale, după caz, care au în subordine ordonatori terțiari de credite, pot transmite scanate pe e-mail unităților teritoriale ale Trezoreriei Statului la care își au deschise conturile, cu cel puțin două zile lucrătoare înainte de data efectuării plății de către ordonatorii terțiari de credite, dispozițiile bugetare privind repartizarea creditelor bugetare, împreună cu borderoul centralizator al dispozițiilor bugetare, al căror model este aprobat prin Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 501/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind deschiderea și repartizarea/ retragerea creditelor bugetare din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru șomaj, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul Trezoreriei Statului, bugetul Fondului pentru mediu și bugetele locale, cu modificările și completările ulterioare.(la 11-06-2021,
Articolul 1 a fost modificat de Articolul I din ORDINUL nr. 629 din 4 iunie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 589 din 11 iunie 2021
) + Articolul 2(1)Ordonatorii principali de credite ai instituțiilor publice finanțate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz, ai instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice și administrațiile județene ale finanțelor publice pot transmite, la Ministerul Finanțelor – Direcția generală de programare bugetară, raportările prevăzute de Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 166/2006 privind stabilirea structurii raportărilor referitoare la cheltuielile de personal prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2005 pentru reglementarea unor măsuri privind numărul de posturi și cheltuielile de personal în sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 367/2005, cu modificările ulterioare, în format electronic, scanate după documentele originale sau semnate cu semnătură electronică.(2)Raportările în format electronic se transmit pe adresa de e-mail comunicată de Direcția generală de programare bugetară, în fișiere format pdf.(3)Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice și administrațiile județene ale finanțelor publice transmit la Ministerul Finanțelor – Direcția generală de programare bugetară documentele prevăzute la alin. (1), precum și fișierele aferente centralizării datelor la nivel de județ.(4)Raportările transmise pe e-mail potrivit alin. (1) se printează de către Direcția generală de programare bugetară și se înregistrează în registrul direcției generale. + Articolul 3Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul finanțelor, Alexandru NazareBucurești, 29 decembrie 2020.Nr. 3.216.
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
privind instituirea unor măsuri referitoare la transmiterea de documente în format electronic către Ministerul Finanțelor și unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.