Având în vedere:– prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative; … – prevederile art. 38^1 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare; … – prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, … în temeiul art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, cu modificările ulterioare,ministrul educației emite prezentul ordin. +
Articolul IMetodologia-cadru privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licență, de master și de doctorat, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 6.102/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.071 din 30 decembrie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1.La articolul 9, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:(4)Potrivit prevederilor Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, diploma de licență a absolvenților învățământului superior de lungă durată din perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna este echivalentă cu diploma de studii universitare de master în specialitate. În consecință, titularii diplomelor de studii superioare de lungă durată au dreptul să se înscrie la studii universitare de doctorat fără obligativitatea de a mai parcurge ciclul II de studii universitare de master. … 2.La articolul 13, alineatul (8) se modifică și va avea următorul cuprins:(8)Instituțiile de învățământ superior de stat acordă cel puțin 10 locuri bugetate, în cadrul cifrei de școlarizare aprobate, absolvenților cu diplomă de bacalaureat proveniți din sistemul de protecție socială. În cazul în care locurile nu se ocupă, universitățile le redistribuie către ceilalți candidați. … 3.La articolul 15, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3)Metodologiile proprii de admitere pot prevedea posibilitatea susținerii online a examenelor de admitere. … 4.Articolul 17 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 17Din componența dosarului de concurs, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 179/2017, se elimină cerința de depunere a copiilor legalizate ale documentelor, înlocuindu-le cu certificarea conformității cu originalul de către persoana/persoanele care are/au atribuții desemnate în acest sens. Prin excepție, pe perioada instituirii stării de alertă, necesitate sau de urgență, în baza autonomiei universitare, se poate realiza înscrierea online prin încărcarea documentelor de către candidați cu asumarea responsabilității de către aceștia cu privire la autenticitatea și corespondența dintre documentele digitale/scanate și cele originale. … 5.La articolul 33, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3)Metodologiile proprii de admitere pot prevedea posibilitatea susținerii on-line a examenelor de admitere. … 6.Articolul 35 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 35Din componența dosarului de concurs, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 179/2017, se elimină cerința de depunere a copiilor legalizate ale documentelor, înlocuindu-le cu certificarea conformității cu originalul de către persoana/persoanele care are/au atribuții desemnate în acest sens. Prin excepție, pe perioada instituirii stării de alertă, necesitate sau de urgență, în baza autonomiei universitare, se poate realiza înscrierea online prin încărcarea documentelor de către candidați cu asumarea responsabilității de către aceștia cu privire la autenticitatea și corespondența dintre documentele digitale/scanate și cele originale. … 7.La articolul 50, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3)Metodologiile proprii de admitere pot prevedea posibilitatea susținerii online a examenelor de admitere. … 8.Articolul 54 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 54Din componența dosarului de concurs, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 179/2017, se elimină cerința de depunere a copiilor legalizate ale documentelor, înlocuindu-le cu certificarea conformității cu originalul de către persoana/persoanele care are/au atribuții desemnate în acest sens. Prin excepție, pe perioada instituirii stării de alertă, necesitate sau de urgență, în baza autonomiei universitare, se poate realiza înscrierea online prin încărcarea documentelor de către candidați cu asumarea responsabilității de către aceștia cu privire la autenticitatea și corespondența dintre documentele digitale/scanate și cele originale. … +
Articolul IIDirecția generală învățământ universitar și instituțiile de învățământ superior vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. +
Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educației,
Sorin-Mihai CîmpeanuBucurești, 28 ianuarie 2021.Nr. 3.199.