Informatii Document
Emitent: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 4 ianuarie 2012
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind stabilirea nivelului comisionului unic de analiză şi a comisionului de gestiune a garanţiilor acordate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. – IFN, în numele şi în contul statului român, în cadrul Programului "Prima casă"
Având în vedere prevederile art. 2 lit. b) din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Prima casă”, cu modificările şi completările ulterioare;în temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin: +
Articolul 1Finanţatorii care solicită Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. – IFN (FNGCIMM) emiterea unei promisiuni de garantare vor face dovada achitării unui comision unic de analiză de 0,15% pe an din valoarea promisiunii de garantare. +
Articolul 2Pentru semestrul I al anului 2012 se aprobă comisionul de gestiune a garanţiilor acordate de FNGCIMM, în numele şi în contul statului român, în cadrul Programului "Prima casă", la nivelul de 0,49% pe an, calculat la valoarea garanţiei statului. +
Articolul 3Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul finanţelor publice,Gheorghe IalomiţianuBucureşti, 28 decembrie 2011.Nr. 3.025.––