Notă …
Conform articolului II din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022, ofițerii și agenții de poliție care, la data intrării în vigoare a prezentului ordin, sunt atestați în calitate de examinatori își păstrează această calitate, în conformitate cu categoriile pentru care au dreptul să examineze, și li se eliberează, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, adeverința care atestă calitatea de examinator.Având în vedere prevederile art. 11^5 alin. (1) lit. j) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple și serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 362/2002, cu modificările și completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare,ministrul administrației și internelor emite următorul ordin: +
Capitolul IDispoziții generale +
Articolul 1Prezentul ordin stabilește normele privind formarea, evaluarea, examinarea, atestarea și controlul examinatorilor care participă la desfășurarea examenelor practice pentru obținerea permisului de conducere. +
Articolul 1^1În sensul prezentului ordin, termenii și expresiile de mai jos au următoarele înțelesuri:a)D.R.P.C.Î.V. – Direcția regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne; … b)serviciu public comunitar – serviciu public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor organizat în cadrul instituției prefectului; … c)examinator – calitatea deținută de ofițerii și agenții de poliție care își desfășoară activitatea în cadrul D.R.P.C.Î.V. sau în cadrul serviciilor publice comunitare care au obținut dreptul de a examina candidații în vederea obținerii permisului de conducere, în condițiile prezentului ordin; … d)retragerea calității de examinator – măsură cu caracter temporar ce intervine de drept, conform prevederilor prezentului ordin; … e)revocarea calității de examinator – măsura dispusă de către directorul D.R.P.C.Î.V. constând în anularea calității de examinator, în condițiile prevăzute de prezentul ordin; … f)cursul – activitatea de formare inițială a personalului, prin care se efectuează, în condițiile prezentului ordin, instruirea acestuia pentru a dobândi cunoștințele, aptitudinile și competențele necesare evaluării performanțelor unei persoane care susține examenul practic pentru obținerea permisului de conducere, pe categorii; … g)S.R.P.C.E. – Serviciul regim permise de conducere și examinări din cadrul D.R.P.C.Î.V.; … h)obținerea calității de examinator – atestarea ca examinator a persoanei care promovează examenul susținut în condițiile prezentului ordin; … i)structuri din cadrul D.R.P.C.Î.V. – servicii, birouri și compartimente din cadrul D.R.P.C.Î.V. cu atribuții pe linia examinării în vederea obținerii permisului de conducere. … (la 19-10-2022,
Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
+
Articolul 2Competența privind formarea, evaluarea, examinarea, atestarea, retragerea și revocarea calității de examinator, precum și controlul examinatorilor care participă la desfășurarea examenelor practice pentru obținerea permisului de conducere aparține D.R.P.C.Î.V.(la 19-10-2022,
Articolul 2 din Capitolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
+
Articolul 3Calitatea de examinator se obține prin promovarea examenului prevăzut la art. 12 și se retrage sau se revocă în condițiile prezentului ordin.(la 19-10-2022,
Articolul 3 din Capitolul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
+
Capitolul IICondiții pentru obținerea calității de examinator(la 19-10-2022,
Titlul Capitolului II a fost modificat de Punctul 27, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
+
Articolul 4(1)Pentru a obține calitatea de examinator la categoria B, persoana propusă potrivit art. 6 alin. (1) trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:a)își desfășoară activitatea în cadrul D.R.P.C.Î.V. sau în cadrul serviciilor publice comunitare; … b)deține permis de conducere pentru categoria B, valabil, de cel puțin 3 ani; … c)a împlinit vârsta de 23 de ani; … d)nu a avut permisul de conducere anulat în ultimii 5 ani; … e)nu a avut suspendată exercitarea dreptului de conducere a autovehiculelor în ultimii 3 ani pentru fapte prevăzute de art. 100 alin. (3) lit. i), art. 101 alin. (3) lit. a) și c), art. 102 alin. (3) lit. a) și alin. (4) lit. a) și b) și art. 103 alin. (1) lit. b), c), d) și e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare; … f)este aptă din punct de vedere medical și psihologic pentru desfășurarea activității respective; … g)nu exercită o funcție sau nu desfășoară activități în cadrul unei școli de conducători auto; … h)a absolvit cursul de formare inițială pentru examinatori, prevăzut la art. 5 alin. (1); … i)nu are înscris în permisul de conducere codul armonizat al Uniunii Europene 78 cuprins în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 157/2012 privind forma și conținutul permisului de conducere, cu modificările ulterioare; … j)nu se află sub efectul unei sancțiuni disciplinare dispuse în urma săvârșirii unor abateri disciplinare în legătură cu activitatea de examinator. … (la 19-10-2022,
Alineatul (1) din Articolul 4 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
(2)Persoana care a dobândit calitatea pentru a examina la categoria B poate participa la cursul organizat pentru obținerea calității de examinator pentru alte categorii decât cea prevăzută la alin. (1) dacă:a)îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (1) lit. e) și h); … b)deține permis de conducere pentru categoria solicitată; … c)îndeplinește una dintre următoarele condiții:(i)a dobândit calitatea de examinator la categoria B de cel puțin 3 ani; sau … (ii)poate face dovada faptului că are cel puțin 5 ani de conducere în categoria de vehicule pentru care solicită dobândirea calității de examinator printr-un document justificativ, altul decât permisul de conducere; sau … (iii)a promovat un test de evaluare teoretică și practică a aptitudinilor de conducere pentru un nivel mai ridicat decât cel necesar pentru obținerea unui permis de conducere. … … (la 19-10-2022,
Alineatul (2) din Articolul 4 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
(3)Procedura de examinare, modalitatea de evaluare a aptitudinilor de conducere pentru un nivel mai ridicat decât cel necesar pentru obținerea unui permis de conducere, obiectivele care stau la baza evaluării și componența comisiei de examinare se aprobă prin dispoziție a directorului D.R.P.C.Î.V. +
Capitolul IIIFormarea inițială +
Articolul 5(1)Formarea inițială a personalului care urmează să obțină calitatea de examinator reprezintă instruirea acestuia pentru a dobândi cunoștințele, aptitudinile și competențele necesare evaluării performanțelor unei persoane care susține examenul practic pentru obținerea permisului de conducere și se concretizează prin finalizarea cursului de formare inițială pentru examinatori.(la 19-10-2022,
Alineatul (1) din Articolul 5 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
(2)Cursul se organizează de către Serviciul regim permise de conducere și examinări din cadrul D.R.P.C.Î.V. +
Articolul 6(1)Pentru participarea la curs, șeful serviciului public comunitar sau șeful structurii din cadrul D.R.P.C.Î.V., în termenul stabilit prin dispoziție a directorului D.R.P.C.Î.V., transmite S.R.P.C.E. propunerile nominale cu personalul care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 4 alin. (1) și (2), după caz, împreună cu următoarele documente:a)declarație pe propria răspundere a polițistului propus, din care să rezulte că îndeplinește condițiile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. d), e), g) și j); … b)documentul din care să rezulte aptitudinea psihologică, valabil pentru desfășurarea activității de examinator.Notă …
Conform articolului III din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022, pentru examinatorii atestați anterior datei intrării în vigoare a prevederilor prezentului ordin, avizul psihologic prevăzut la art. 6 alin. (1) lit. b) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 260/2011, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezentul ordin, își menține valabilitatea pentru o perioadă de trei ani de la data ultimei atestări ca examinator. … (2)S.R.P.C.E. verifică dacă polițistului propus îndeplinește condițiile prevăzute la art. 4 alin. (1) și (2), după caz, și confirmă sau refuză înscrierea acestuia la curs. Refuzul înscrierii la curs se motivează și se comunică structurii D.R.P.C.Î.V. sau serviciului public comunitar din care provine acesta.(3)Perioada de desfășurare a cursului sau modificările cu privire la aceasta, după caz, se comunică în termen util structurilor D.R.P.C.Î.V. și serviciilor publice comunitare vizate.(la 19-10-2022,
Articolul 6 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
+
Articolul 7(1)Cursul cuprinde pregătirea teoretică și pregătirea practică.(2)Pregătirea teoretică pentru categoria B are durata de 30 de ore și se desfășoară în baza suportului de curs elaborat de către S.R.P.C.E.(la 19-10-2022,
Alineatul (2) din Articolul 7 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
(2^1)Pregătirea practică pentru categoria B are durata de 20 de ore și presupune participarea cursantului alături de un examinator la activitatea de examinare în vederea obținerii permisului de conducere.(la 19-10-2022,
Articolul 7 din Capitolul III a fost completat de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
(3)Cursul pentru fiecare dintre celelalte categorii are durata de 20 de ore, pentru fiecare tip de pregătire alocându-se câte 10 ore. +
Articolul 8(1)Cursul este structurat astfel încât să asigure personalului care urmează să obțină calitatea de examinator competența profesională necesară pentru evaluarea corespunzătoare a performanțelor unei persoane ce susține examenul practic pentru obținerea permisului de conducere. Competențele necesare exercitării activității de examinator sunt prevăzute în anexa nr. 1.(la 19-10-2022,
Alineatul (1) din Articolul 8 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
(2)Cursul se organizează pe grupe de categorii de vehicule, astfel:a)pentru categoriile AM, A1, A2 și A; … b)pentru categoriile B și B1; … c)pentru categoriile C1, C, D1, D și Tb; … d)pentru categoriile BE, C1E, CE, D1E, DE și Tr; … e)pentru categoria Tv. … (la 19-10-2022,
Alineatul (2) din Articolul 8 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
(3)Finalizarea cursului și promovarea examenului prevăzut la art. 12 conferă calitatea de examinator pentru următoarele categorii:a)cursul absolvit pentru una din categoriile AM, A1, A2 și A – pentru toate aceste categorii; … b)cursul absolvit pentru categoria B – pentru categoriile B și B1; … c)cursul absolvit pentru una din categoriile C1, C, D1, D și Tb – pentru toate aceste categorii; … d)cursul absolvit pentru una din categoriile BE, C1E, CE, D1E, DE și Tr – pentru toate aceste categorii; … e)cursul absolvit pentru categoria Tv – pentru această categorie. … (la 19-10-2022,
Alineatul (3) din Articolul 8 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
(4)Organizarea, structura și desfășurarea cursului se stabilesc prin dispoziție a directorului D.R.P.C.Î.V. +
Capitolul IVExaminarea pentru obținerea calității de examinator(la 19-10-2022,
Titlul Capitolului IV a fost modificat de Punctul 27, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
+
Articolul 9(1)Examenul pentru obținerea calității de examinator, pentru fiecare categorie în parte, se organizează de către D.R.P.C.Î.V., la sediul său ori în altă locație conform dispoziției directorului D.R.P.C.Î.V.(2)Planificarea la examen se comunică de către S.R.P.C.E. structurilor din cadrul D.R.P.C.Î.V., precum și serviciilor publice comunitare vizate cu minimum 5 zile anterior datei examenului.(la 19-10-2022,
Articolul 9 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
+
Articolul 10(1)Examinarea se realizează de o comisie de examen constituită la nivelul D.R.P.C.Î.V.(2)Comisia de examen prevăzută la alin. (1) este compusă din cel puțin 3 membri, desemnați prin dispoziție a directorului D.R.P.C.Î.V. +
Articolul 11Persoana care a finalizat cursul organizat în condițiile cap. III se prezintă la examenul pentru obținerea calității de examinator cu actul de identitate și cu permisul de conducere emis de autoritatea română competentă, ambele în original, aflate în termen de valabilitate.(la 19-10-2022,
Articolul 11 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
+
Articolul 12(1)Examenul pentru obținerea calității de examinator pentru categoriile B1 și B constă în următoarele probe:a)probă scrisă, eliminatorie, care are drept scop verificarea cunoștințelor teoretice acumulate, constând într-un test de tip grilă cu 50 de întrebări, a cărei durată este de 60 de minute. Această probă poate fi susținută și în sistem informatic, parțial sau integral, conform procedurii stabilite prin dispoziție a directorului D.R.P.C.Î.V.; … b)probă practică pe simulator, cu o durată de minimum 15 minute, pentru a testa reacția și cunoștințele în situații practice, aplicabilă de la data implementării acestui sistem la nivelul D.R.P.C.Î.V.; … c)probă practică, desfășurată în trafic, destinată evaluării cunoștințelor, aptitudinilor și competențelor pe care examinatorul trebuie să le aibă pentru a asigura evaluarea corespunzătoare a unei persoane care susține examenul practic pentru obținerea permisului de conducere și care trebuie să includă minimum trei manevre speciale dintre cele prevăzute pentru obținerea permisului de conducere corespunzător categoriei. Proba practică are o durată de minimum 30 de minute dintre care minimum 15 minute de conducere a autovehiculului și minimum 15 minute pentru evaluarea cunoștințelor, aptitudinilor și competențelor pe care examinatorul trebuie să le aibă pentru a asigura evaluarea corespunzătoare a unei persoane care susține examenul practic pentru obținerea permisului de conducere. … (2)Gradul de dificultate și baremul de evaluare ale probei prevăzute la alin. (1) lit. b) se stabilesc prin procedura de examinare pe simulator, întocmită la nivelul D.R.P.C.Î.V. Procedura de examinare se emite la data implementării simulatorului și se comunică serviciilor publice comunitare.(3)Examenul pentru obținerea calității de examinator pentru categoriile AM, A1, A2 și A constă în următoarele probe:a)probă scrisă, eliminatorie, care are drept scop verificarea cunoștințelor teoretice acumulate, constând într-un test de tip grilă cu 50 de întrebări, a cărei durată este de 60 de minute. Această probă poate fi susținută și în sistem informatic, parțial sau integral, conform procedurii stabilite prin dispoziție a directorului D.R.P.C.Î.V.; … b)probă practică, desfășurată în poligon, destinată evaluării cunoștințelor, aptitudinilor și competențelor pe care examinatorul trebuie să le aibă pentru a asigura evaluarea corespunzătoare a unei persoane care susține examenul practic pentru obținerea permisului de conducere. Gradul de dificultate, baremul de evaluare și modalitatea de desfășurare se stabilesc prin dispoziție a directorului D.R.P.C.Î.V. … (4)Examenul pentru obținerea calității de examinator pentru categoriile C1, C, D1, D, Tb, BE, C1E, CE, D1E, DE, Tr și Tv constă în următoarele probe:a)probă scrisă, eliminatorie, care are drept scop verificarea cunoștințelor teoretice acumulate, constând într-un test de tip grilă cu 50 de întrebări, a cărei durată este de 60 de minute. Această probă poate fi susținută și în sistem informatic, parțial sau integral, conform procedurii stabilite prin dispoziție a directorului D.R.P.C.Î.V.; … b)probă practică, desfășurată în trafic, destinată evaluării cunoștințelor, aptitudinilor și competențelor pe care examinatorul trebuie să le aibă pentru a asigura evaluarea corespunzătoare a unei persoane care susține examenul practic pentru obținerea permisului de conducere, care trebuie să includă minimum trei manevre speciale dintre cele prevăzute pentru obținerea permisului de conducere corespunzător categoriei, a cărei durată este de minimum 30 de minute. … (5)Obținerea calificativului «Admis» la proba teoretică permite susținerea următoarelor probe ale examenului pentru obținerea calității de examinator.(6)Persoana declarată «Respins» la una dintre probe are dreptul să repete o singură dată proba respectivă, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data obținerii calificativului «Respins».(7)Examenul se consideră promovat atunci când candidatul răspunde corect la cel puțin 40 de întrebări din testul tip grilă și obține calificativul «Admis» la toate probele susținute.(8)Persoana declarată «Respins» la probele susținute potrivit alin. (6) poate susține un alt examen doar după participarea și finalizarea unui nou curs în condițiile cap. III.(9)Persoana care fraudează sau încearcă să fraudeze oricare dintre probe este declarată «Respins» și poate susține un alt examen în condițiile prevăzute la alin. (8).(la 19-10-2022,
Articolul 12 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 12, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
+
Articolul 13Situația rezultatelor obținute de către participanții la examenul pentru obținerea calității de examinator, semnată de către toți membrii comisiei de examinare, se comunică:a)candidaților; … b)serviciilor publice comunitare și structurilor D.R.P.C.Î.V. din care provin candidații, după caz, prin intermediul aplicațiilor informatice. … (la 19-10-2022,
Articolul 13 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
+
Articolul 14(1)În termen de 15 zile de la data promovării examenului prevăzut la art. 12, D.R.P.C.Î.V. eliberează persoanei care l-a promovat o adeverință care atestă calitatea de examinator pentru categoria obținută. O copie a adeverinței se înaintează Serviciului resurse umane din cadrul D.R.P.C.Î.V. de către S.R.P.C.E. pentru a fi păstrată la dosarul de personal al polițistului.(2)Modelul adeverinței este prevăzut în anexa nr. 2.(la 19-10-2022,
Articolul 14 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
+
Articolul 15Calitatea de examinator conferă dreptul de a examina persoane care susțin examenul practic pentru obținerea permisului de conducere, după cum urmează:a)calitatea de examinator la categoria A – pentru examinarea candidaților la categoriile AM, A1 și A2; … b)calitatea de examinator la categoriile B și BE – pentru examinarea candidaților la categoria B1; … c)calitatea de examinator la categoria C – pentru examinarea candidaților la categoriile C1, D, D1 și Tb; … d)calitatea de examinator la categoria D – pentru examinarea candidaților la categoriile C, C1, D1 și Tb; … e)calitatea de examinator la categoria CE – pentru examinarea candidaților la categoriile BE, C1E, D1E, DE, Tb și Tr; … f)calitatea de examinator la categoria DE – pentru examinarea candidaților la categoriile BE, C1E, CE, D1E, Tb și Tr; … g)calitatea de examinator la categoria Tv – pentru examinarea candidaților la categoria Tv. … (la 19-10-2022,
Articolul 15 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
+
Articolul 16Procedura de examinare, modalitatea de evaluare a probei scrise și practice, obiectivele care stau la baza evaluării și componența comisiei de examinare se aprobă prin dispoziție a directorului D.R.P.C.Î.V. +
Articolul 16^1(1)Examinatorii au următoarele obligații și îndatoriri:a)să aducă la cunoștință șefilor ierarhici, cel târziu la începutul primei zile lucrătoare ulterioare, apariția unei situații de neîndeplinire a condițiilor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. f) și g) ori atunci când le este suspendat dreptul de a conduce autovehicule; … b)să își perfecționeze continuu nivelul de instruire profesională și generală prin activități specifice de formare continuă conform art. 22; … c)să participe la cursurile și programele de instruire organizate de instituția din care fac parte în vederea dezvoltării de noi competențe; … d)să manifeste tact și stăpânire de sine în condițiile exercitării unei activități cu un nivel de solicitare psihică intens; … e)să participe la evaluările și testele prevăzute în actele normative în vigoare; … f)să aibă permisul de conducere în termenul de valabilitate administrativă pe categoriile de vehicule pentru care a dobândit calitatea de examinator. … (2)În situația prevăzută la alin. (1) lit. a), șefii serviciilor publice comunitare iau măsurile prevăzute de prezentul ordin și informează, de îndată, S.R.P.C.E.(la 19-10-2022,
Capitolul IV a fost completat de Punctul 16, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
+
Capitolul VRetragerea și revocarea calității de examinator(la 19-10-2022,
Titlul Capitolului V a fost modificat de Punctul 27, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
+
Articolul 17(1)Retragerea calității de examinator pentru una sau mai multe categorii intervine de drept în următoarele cazuri:a)pe perioada în care examinatorul nu mai este apt din punct de vedere medical sau psihologic pentru desfășurarea activității de examinare la proba practică, pentru una sau mai multe categorii, situație dovedită prin documente; … b)de la data obținerii calificativului «Respins» la evaluarea anuală prevăzută la art. 20 alin. (1) și până la data obținerii calificativului «Admis» în urma reevaluării potrivit art. 20 alin. (6); … c)pe perioada suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în condițiile legii; … d)când examinatorul nu a desfășurat activitate de examinare pe parcursul unei perioade de cel puțin 2 ani până la data absolvirii examenului prevăzut la art. 23 alin. (1); … e)pe perioada în care examinatorului i-au fost modificate raporturile de serviciu și nu mai îndeplinește condiția prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. a); … f)pe timpul dispunerii unor măsuri preventive sau altor măsuri procesuale care interzic desfășurarea acestei activități de către examinator. … (2)Retragerea calității de examinator se constată prin dispoziție a directorului D.R.P.C.Î.V. în baza informării scrise a șefului serviciului public comunitar în cadrul căruia își desfășoară activitatea examinatorul vizat ori la propunerea motivată a șefului S.R.P.C.E. în situațiile prevăzute la art. 18^1. Dispoziția se comunică în 5 zile de la emitere persoanei în cauză și serviciului public comunitar.(la 19-10-2022,
Articolul 17 din Capitolul V a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
+
Articolul 18Revocarea calității de examinator se aprobă de directorul D.R.P.C.Î.V., la propunerea motivată a șefului S.R.P.C.E, în următoarele cazuri:a)examinatorul nu mai îndeplinește condiția prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. d) sau g); … b)examinatorul a fost declarat «Respins» la reevaluarea prevăzută la art. 20 alin. (6); … c)examinatorul a fost sancționat, printr-un act administrativ rămas definitiv, pentru o abatere disciplinară constând în neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu în legătură cu activitatea de examinator; … d)la încetarea raporturilor de serviciu, în condițiile stabilite prin Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare; … e)polițistul a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune în legătură cu activitatea de examinator. … (la 19-10-2022,
Articolul 18 din Capitolul V a fost modificat de Punctul 18, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
+
Articolul 18^1Serviciul resurse umane din cadrul D.R.P.C.Î.V. informează de îndată S.R.P.C.E. despre aplicarea, cu privire la un examinator, a măsurilor prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. a), e) și f) și la art. 18 lit. a), c), d) și e).(la 19-10-2022,
Capitolul V a fost completat de Punctul 19, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
+
Capitolul VIAsigurarea calității activității și formarea continuă a examinatorului +
Articolul 19Activitatea examinatorilor este îndrumată, monitorizată și controlată de D.R.P.C.Î.V., în condițiile stabilite prin dispoziție a directorului D.R.P.C.Î.V.(la 19-10-2022,
Articolul 19 din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
+
Articolul 20(1)Fiecare examinator este evaluat anual privind modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, pe linie de examinări.(2)Evaluarea anuală se efectuează la locul de muncă al examinatorului sau în altă locație stabilită prin dispoziție a directorului D.R.P.C.Î.V. de către ofițeri specialiști din cadrul D.R.P.C.Î.V. anume desemnați de directorul acestei instituții sau de către șeful serviciului public comunitar desemnat pentru efectuarea evaluării anuale.(3)Evaluarea anuală, pentru verificarea competențelor necesare exercitării activității de examinator, constă în:a)susținerea unui test scris sau în format electronic; … b)evaluarea a două probe practice la care polițistul a participat în calitate de examinator, în cursul anului de referință, în zile diferite; … c)evaluarea competențelor pe simulator sau efectuarea unei probe practice în poligon, atunci când acestea vor fi disponibile. … (4)Modul de organizare și de evaluare a activităților prevăzute la alin. (3) se stabilește prin dispoziție a directorului D.R.P.C.Î.V.(5)Rezultatele evaluării anuale vor fi înaintate S.R.P.C.E. în termenul stabilit prin dispoziție a directorului D.R.P.C.Î.V.(6)Examinatorii declarați «Respins» au dreptul la o reevaluare în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data efectuării evaluării, realizată de ofițeri specialiști din cadrul D.R.P.C.Î.V.(7)Examinatorii declarați «Respins» la evaluare și care nu susțin sau nu obțin calificativul «Admis» la reevaluare își pierd calitatea de examinator, putând susține examenul pentru redobândirea acestei calități doar după absolvirea unui nou curs în condițiile cap. III.(8)Fiecare examinator este evaluat psihologic, conform reglementărilor în vigoare, o dată la 3 ani.(la 19-10-2022,
Articolul 20 din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 21, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
+
Articolul 21(1)Fiecare examinator este supus unei verificări, efectuată de către șeful serviciului public comunitar, pe parcursul desfășurării examenelor de conducere în traseu la proba practică, o dată la fiecare 5 ani, pentru o perioadă minimă cumulată de cel puțin o jumătate de zi, prin sistemul de înregistrare audio-video, monitorizându-se activitatea acestuia pe parcursul mai multor examene la proba practică.(2)În cazul șefilor serviciilor publice comunitare sau al examinatorilor din cadrul D.R.P.C.Î.V., verificarea prevăzută la alin. (1) va fi efectuată de către ofițeri specialiști din cadrul D.R.P.C.Î.V., anume desemnați prin dispoziție a directorului.(3)Activitatea prevăzută la alin. (1) se va regăsi în raportul de analiză a activității întocmit anual la nivelul fiecărui serviciu public comunitar și al fiecărei structuri din cadrul D.R.P.C.Î.V.(la 19-10-2022,
Articolul 21 din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
+
Articolul 22(1)Fiecare examinator, indiferent de numărul de categorii de vehicule pentru care are dreptul să examineze, trebuie să se supună unui proces de formare continuă minimă, efectuat anual, pe parcursul a 4 zile, pentru:a)a-și menține și actualiza cunoștințele și aptitudinile necesare în vederea efectuării examinării; … b)a dezvolta noi competențe care au devenit esențiale pentru exercitarea activității sale; … c)a asigura desfășurarea examenelor în mod corect și uniform; … d)a-și menține și dezvolta aptitudinile practice pentru conducerea vehiculului. … (la 19-10-2022,
Alineatul (1) din Articolul 22 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 23, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
(2)Formarea continuă prevăzută la alin. (1) se poate realiza în mod individual sau în grup, prin intermediul uneia din următoarele modalități:a)în cadrul unei ședințe de informare; sau … b)în cadrul unei sesiuni de pregătire într-o sală de curs; sau … c)învățarea în mod tradițional sau pe suport electronic. … +
Articolul 23(1)Examinatorul care nu a desfășurat activitate de examinare pentru o anumită categorie pe parcursul unei perioade de cel puțin 2 ani poate relua examinarea la acea categorie doar după promovarea unui examen, susținut în baza solicitării șefului serviciului public comunitar din care face parte.(2)Procedura de desfășurare a examenului prevăzut la alin. (1) se stabilește prin dispoziție a directorului D.R.P.C.Î.V.(3)În cazul examinatorului care se află în situația de la alin. (1) și a participat la procesul de formare continuă minimă prevăzut la art. 22 alin. (1) se consideră îndeplinită condiția promovării examenului prevăzut la alin. (1).(la 19-10-2022,
Articolul 23 din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 24, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
+
Capitolul VIIDispoziții finale +
Articolul 24Prezentul ordin se aplică de la data de 19 ianuarie 2013, cu excepția dispozițiilor cap. VI privind asigurarea calității activității și formarea continuă a examinatorului, care se aplică de la data intrării în vigoare a prezentului ordin. +
Articolul 25Abrogat.(la 19-10-2022,
Articolul 25 din Capitolul VII a fost abrogat de Punctul 25, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)
+
Articolul 26Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul ordin. +
Articolul 27Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.*Prezentul ordin transpune prevederile anexei IV la Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (reformată), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 403 din 30 decembrie 2006.
p. Ministrul administrației
și internelor,
Mihai Capră,
secretar de statBucurești, 21 noiembrie 2011.Nr. 260. +
Anexa nr. 1COMPETENȚELE NECESARE EXERCITĂRII ACTIVITĂȚII DE EXAMINATOR1.Noțiuni referitoare la cunoașterea și înțelegerea conducerii vehiculului și la evaluarea acesteia:a)teoria comportamentului în timpul conducerii vehiculului; … b)perceperea pericolelor și prevenirea accidentelor de circulație; … c)programul pe care se bazează normele aplicabile examenului de conducere; … d)condițiile de desfășurare a probei practice la examenul de conducere; … e)legislația rutieră aplicabilă, respectiv legislația națională și cea europeană în vigoare și orientările sale de interpretare; … f)teoria și tehnicile de evaluare; … g)conducerea preventivă. … … 2.Competențe privind evaluarea abilităților și comportamentului candidaților care susțin proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere:a)capacitatea de a observa cu precizie, de a monitoriza și de a face o evaluare generală a performanțelor candidatului care susține proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, în special:(i)recunoașterea corectă și globală a situațiilor periculoase; … (ii)determinarea cu precizie a cauzelor și efectelor probabile în astfel de situații; … (iii)realizarea competențelor și recunoașterea erorilor; … (iv)uniformitatea și coerența în evaluare; … … b)asimilarea rapidă a informațiilor și extragerea elementelor esențiale; … c)anticiparea, identificarea posibilelor probleme și realizarea strategiilor pentru rezolvarea acestora; … d)furnizarea în timp util și constructiv a reacțiilor de răspuns. … … 3.Aptitudini personale de conducere a vehiculului pentru care se solicită atestarea: persoana care solicită atestarea ca examinator ce urmează să asigure desfășurarea unei probe practice a examenului de conducere pentru o anumită categorie trebuie să aibă capacitatea de a conduce tipul de vehicul vizat la un nivel ridicat constant. … 4.Calitatea serviciului:a)stabilirea și comunicarea cerințelor necesare în ceea ce privește candidatul în timpul probei practice a examenului pentru obținerea permisului de conducere; … b)comunicarea în mod clar a cerințelor și manevrelor care trebuie executate de candidați la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, utilizând un limbaj cu un conținut, stil și termeni adaptate publicului vizat și contextului; … c)informarea clară a persoanelor vizate cu privire la rezultatele examenului; … d)tratarea cu respect și nediscriminatorie a candidaților. … … 5.Cunoașterea unor aspecte tehnice și fizice ale vehiculelor:a)mecanismul de direcție, anvelopele, instalația de frânare și instalația de iluminare-semnalizare, în special pentru motociclete și vehicule grele; … b)siguranța încărcăturii; … c)dinamica vehiculului, cum ar fi viteza, frecarea, energia. … … 6.Conducerea cu economie de carburant și cu grijă pentru mediul înconjurător. … +
Anexa nr. 2*) Anexa este reprodusă în facsimil.
(la 19-10-2022,
Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 26, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 15 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 19 septembrie 2022
)