privind prohibiţia pescuitului în anul 2007
În temeiul art. 38^25 din Legea nr. 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul şi acvacultura, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în baza art. 9 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 155/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare,în baza art. 5 alin. (8) din Hotărârea Guvernului nr. 408/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere Referatul de aprobare nr. 1.056 din 8 martie 2007 al Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură,ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi ministrul mediului şi gospodăririi apelor emit următorul ordin: +
Secţiunea IZone şi perioade de prohibiţie +
Articolul 1Se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în bazinele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie – 7 iunie inclusiv, şi pe zonele de frontieră, pe o durată de 45 de zile, în perioada 9 aprilie – 23 mai inclusiv, cu excepţia celor prevăzute în prezentul ordin. +
Articolul 2În Complexul Razelm-Sinoe şi lacurile litorale se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul oricăror specii de peşti şi alte vieţuitoare acvatice pe o durată de 90 de zile, în perioada 1 aprilie – 30 iunie inclusiv. +
Articolul 3Se declară zone de protecţie pentru resursele acvatice vii următoarele:a) Dunărea Veche între confluenţa canalului Olguţa cu Dunărea Veche şi confluenţa Dunărea Veche cu canalul Sulina, Mm 13+1.000, pe o durată de 275 de zile, în perioada 1 martie – 30 noiembrie inclusiv, cu excepţia pescuitului recreativ/sportiv, care se va desfăşura în afara perioadei de prohibiţie, cu eliberarea în mediul acvatic a peştelui şi a altor vieţuitoare acvatice capturate; … b) sectorul de pe Dunărea Veche cuprins între confluenţa cu canalul Sulina, de la Mm 13+1.000 şi până la confluenţa cu canalul Sulina Mm 8+600, în tot timpul anului, cu excepţia pescuitului recreativ/sportiv, care se va desfăşura în afara perioadei de prohibiţie, cu eliberarea în mediul acvatic a peştelui şi a altor vieţuitoare acvatice capturate; … c) lacul Gâsca din Complexul Somova-Parcheş, în tot timpul anului; … d) lacul Erenciuc, în tot timpul anului; … e) cursul vechi al braţului Sfântu Gheorghe din zonele rectificate, în tot timpul anului, cu excepţia pescuitului recreativ/sportiv, care se va desfăşura în afara perioadei de prohibiţie, cu eliberarea în mediul acvatic a peştelui şi a altor vieţuitoare acvatice capturate; … f) pe Dunăre, în zona Mm 68.5-67 – Toanele Pluton şi Groapa Catargului, în tot timpul anului, cu excepţia pescuitului de reproducători de sturioni în stare vie, în perioada 1 februarie – 30 aprilie; … g) pe braţul Borcea, în zona km 41 – km 37 (amonte de Stelnica), în tot timpul anului, cu excepţia pescuitului de reproducători de sturioni în stare vie, în perioada 15 februarie – 15 mai; … h) pescuitul reproducătorilor de sturioni în stare vie se face numai în timpul zilei între orele 5,00-20,00. … +
Articolul 4Se declară zone cu regim de protecţie integrală pentru resursele acvatice vii din Marea Neagră următoarele:a) zona strict protejată Sacalin-Zătoane; … b) zona strict protejată a Rezervaţiei Marine Vama Veche – 2 Mai, delimitată de coordonatele: NV: 43°47' lat. N şi 28°35'18" long. E; NV: 43°47' lat. N şi 28°40' long. E; NV: 43°44'20" lat. N şi 28°35'18" long. E; NV: 43°44'20" lat. N şi 28°40' long. E. … +
Secţiunea a II-aSpecii şi perioade de prohibiţie +
Articolul 5(1) Se interzice pescuitul anumitor specii de peşti, după cum urmează: … a) ştiucii, pe o durată de 40 de zile în perioada 15 februarie – 26 martie în anii 2007 şi 2008; în perioada 9 aprilie – 7 iunie pescuitul ştiucii se poate efectua numai cu folosirea echipamentelor de pescuit recreativ/sportiv şi a momelilor artificiale; … b) lostriţei, păstrăvului de mare şi mihalţului, tot timpul anului; … c) păstrăvului indigen, păstrăvului fântânel şi al coregonului, pe o durată de 228 de zile, în perioada 15 septembrie 2007 – 30 aprilie 2008, iar al lipanului, pe o durată de 152 de zile, în perioada 1 ianuarie – 31 mai, în anii 2007 şi 2008; … d) în marea teritorială se interzic: … – pescuitul rechinului, pe o durată de 60 de zile, în perioada 15 aprilie – 15 iunie inclusiv;– pescuitul delfinilor în tot timpul anului, menţinându-se obligativitatea raportării capturilor accidentale de delfini inclusiv din ZEE (zona economică exclusivă);– recoltarea rapanei, pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 iulie – 29 august inclusiv, şi a midiei fixate pe stânci şi diguri, pe o durată de 90 de zile, în perioada 1 martie – 29 mai inclusiv, în anii 2007 şi 2008;– celelalte specii marine de peşti sunt permise la pescuit tot timpul anului. +
Articolul 6Prohibiţia pescuitului scrumbiei de Dunăre în anul 2007 se stabileşte, pe sectoare, după cum urmează:a) se interzice pescuitul scrumbiei pe sectorul de Dunăre şi braţele sale de la Marea Neagră până la Ceatal Chilia, Mm 43, pe o durată de 5 zile, în perioada 9 – 13 aprilie inclusiv; … b) se interzice pescuitul scrumbiei pe sectorul de Dunăre şi braţele sale de la Ceatal Chilia, Mm 43, până la Vadul Oii, km 238, pe o durată de 20 de zile, în perioada 11-30 aprilie inclusiv; … c) se interzice pescuitul scrumbiei pe sectorul de Dunăre şi braţele sale de la Vadul Oii, km 238, până la Gura Timocului, km 845,6, pe o durată de 30 de zile, în perioada 26 aprilie – 25 mai inclusiv. … +
Secţiunea a III-aUnelte, dimensiuni minime ale ochiurilor de plasă şi metode de pescuit +
Articolul 7În activitatea de pescuit în scop comercial se interzice folosirea:a) la pescuitul marin a avelor de orice tip, ohanelor, setcilor în derivă a căror lungime totală este mai mare de 2,5 km, precum şi a setcilor de calcan confecţionate din aţe cu fineţea mai mică de 6,350 m/kg; … b) traulului în zona marină sub izobata de 20 m; … c) uneltelor tip dragă şi traulului de fund în marea teritorială; … d) setcilor şi avelor de orice tip în Complexul RazimSinoie şi în lacurile litorale; … e) setcilor şi avelor de orice tip tractate; … f) năvoadelor în reţeaua de canale, gârle şi sahale; … g) uneltelor de tip prostovol, năpatcă şi trandadaie, precum şi a lăptaşului, în zona Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării"; … h) năvoadelor, pe o durată de 154 de zile, în perioada 10 aprilie – 10 septembrie inclusiv, în Delta şi în Lunca inundabilă a Dunării, şi în perioada 1 aprilie 1 octombrie în Complexul Razim-Sinoie şi în celelalte lacuri litorale; … i) setcilor şi avelor de orice tip în bălţile, lacurile, gârlele şi canalele de pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", în perioada 1 iulie – 31 august; … j) setcilor de scrumbie, în perioada 1 august 2007 1 martie 2008 inclusiv; … k) uneltelor de pescuit tractate de tip traul şi năvod pe Dunăre şi pe braţele sale; … l) uneltelor de plasă în râurile şi lacurile naturale din zona de munte; … m) carmacelor şi cărmăcuţelor în bazinele piscicole naturale; … n) uneltelor de pescuit din plasă monofilament; … o) setcilor, fără marcarea poziţiilor acestora şi a mărcilor de identificare; … p) lavelor (şiruri de setci) mai lungi de 1 km şi instalarea la distanţe mai mici de 0,5 km între lave şi minimum 0,5 km între capetele acestora. … +
Articolul 8Este interzisă utilizarea uneltelor de pescuit care au dimensiunile minime ale ochiurilor de plasă mai mici de:a) a = 30 mm, respectiv 2a = 60 mm, la uneltele de pescuit activ pentru scrumbie, inclusiv la setcile în derivă; … b) a = 20 mm, respectiv 2a = 40 mm, la uneltele de tip sac instalate la stăvilarele lacurilor litorale; … c) a = 7 mm, respectiv 2a = 14 mm, la camera de prindere a talienelor în zona litoralului românesc al Mării Negre; … d) a = 200 mm, respectiv 2a = 400 mm, la setcile de calcan, în apele teritoriale; … e) a = 7 mm, respectiv 2a = 14 mm, la cămaşa traulelor, în Marea Neagră; … f) a = 10 mm, respectiv 2a = 20 mm, la matiţa năvoadelor de plajă; … g) a = 50 mm, respectiv 2a = 100 mm, la matiţa năvoadelor, în Complexul Razim-Sinoie; … h) a = 40 mm, respectiv 2a = 80 mm, la camerele de prindere ale vintirelor şi talienelor de baltă în Complexul Razim-Sinoie şi în lacurile litorale; … i) a = 12 mm, respectiv 2a = 24 mm, la setcile de oblete, în afara perimetrului Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării"; pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" setcile de oblete sunt interzise; … j) a = 40 mm, respectiv 2a = 80 mm, la uneltele de pescuit tip setci şi ave; … k) a = 32 mm, respectiv 2a = 64 mm, la uneltele tip năvod, vintire şi taliene de baltă. … +
Secţiunea a IV-aDispoziţii finale +
Articolul 9Dimensiunile minime în centimetri ale peştilor şi ale altor resurse acvatice vii care pot fi pescuite sunt cele înscrise în anexa nr. 4 la Legea nr. 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul şi acvacultura, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. +
Articolul 10Prevederile prezentului ordin nu se aplică unităţilor de acvacultură. +
Articolul 11Nerespectarea prevederilor prezentului ordin se sancţionează potrivit dispoziţiilor Legii nr. 192/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, cu modificările şi completările ulterioare. +
Articolul 12La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 191/326/2006 privind prohibiţia pescuitului în anul 2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 10 aprilie 2006. +
Articolul 13Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul agriculturii,pădurilor şi dezvoltării rurale,Dan Ştefan MotreanuMinistrul mediuluişi gospodăririi apelor,Sulfina Barbu_______