pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 537/2005 privind aprobarea tarifelor pentru expertizarea pietrelor preţioase libere în loturi
Având în vedere prevederile:– Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– Hotărârii Guvernului nr. 755/2003 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare;– Hotărârii Guvernului nr. 633/2003 privind înfiinţarea pe lângă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a unei activităţi finanţate din venituri proprii;– Hotărârii Guvernului nr. 1.856/2006 pentru aplicarea sistemului de certificare pentru Procesul Kimberley privind comerţul internaţional cu diamante brute,în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 755/2003, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor emite următorul ordin: + Articolul IArticolul 1 al Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 537/2005 privind aprobarea tarifelor pentru expertizarea pietrelor preţioase libere în loturi, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 12 ianuarie 2006, se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 1. – (1) Pentru expertizarea pietrelor preţioase libere în loturi se va percepe un tarif de 30 lei pentru fiecare 50,00 carate sau fracţie din 50,00 carate.(2) Pentru emiterea şi validarea certificatului comunitar pentru Procesul Kimberley, în condiţiile prevăzute la art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 1.856/2006 pentru aplicarea sistemului de certificare pentru Procesul Kimberley privind comerţul internaţional cu diamante brute, se percepe un tarif de 20 lei pentru fiecare certificat.” … + Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului Comisiei Europene de modificare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.368/2002 de punere în aplicare a sistemului de certificare pentru Procesul Kimberley privind comerţul internaţional cu diamante brute, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul completării anexei III cu datele de identificare şi de contact ale Autorităţii Comunitare Române.Preşedintele Autorităţii Naţionalepentru Protecţia Consumatorilor,Marian ZloteaBucureşti, 16 ianuarie 2007.Nr. 21._________
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.