–––-Având în vedere prevederile art. 1, 11b şi art. 12 alin. (1b) şi (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.178/2011 al Comisiei din 3 noiembrie 2011 de stabilire a cerinţelor tehnice şi a procedurilor administrative referitoare la personalul navigant din aviaţia civilă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului şi ale art. 2 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 290/2012 al Comisiei din 30 martie 2012 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.178/2011 de stabilire a cerinţelor tehnice şi a procedurilor administrative referitoare la personalul navigant din aviaţia civilă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului,în conformitate cu prevederile art. 4 pct. 4.1, 4.15 şi 4.17 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Aeronautice Civile Române, anexă la Hotărârea Guvernului nr. 405/1993 privind înfiinţarea Autorităţii Aeronautice Civile Române, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 4 lit. b) şi m) şi ale art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor,ministrul transporturilor emite următorul ordin: + Articolul 1Se desemnează Autoritatea Aeronautică Civilă Română ca autoritate competentă pentru exercitarea atribuţiilor privind certificarea, atestarea şi supravegherea persoanelor şi organizaţiilor care fac obiectul Regulamentului (UE) nr. 1.178/2011 al Comisiei din 3 noiembrie 2011 de stabilire a cerinţelor tehnice şi a procedurilor administrative referitoare la personalul navigant din aviaţia civilă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului, aşa cum a fost amendat prin Regulamentul (UE) nr. 290/2012 al Comisiei din 30 martie 2012 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.178/2011 de stabilire a cerinţelor tehnice şi a procedurilor administrative referitoare la personalul navigant din aviaţia civilă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 1.178/2011. + Articolul 2(1) Aplicarea de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română a dispoziţiilor Regulamentului (UE) nr. 1.178/2011 la certificarea, atestarea şi supravegherea persoanelor şi organizaţiilor care fac obiectul respectivului regulament, se face de la data de 8 aprilie 2013. … (2) Până la data de 15 martie 2013, Autoritatea Aeronautică Civilă Română elaborează şi aprobă procedurile şi instrucţiunile specifice necesare pentru exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 1, pe care le publică pe site-ul propriu www.caa.ro … + Articolul 3Prin excepţie de la prevederile art. 2 alin. (1), Autoritatea Aeronautică Civilă Română va aplica:a) dispoziţiile Regulamentului (UE) nr. 1.178/2011 referitoare la piloţii care deţin o licenţă şi un certificat medical asociat eliberate de o ţară terţă şi a căror activitate presupune operarea necomercială a aeronavelor indicate la art. 4 alin. (1) lit. (b) sau (c) din Regulamentul (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 februarie 2008 privind normele comune în domeniul aviaţiei civile şi instituirea unei Agenţii Europene de Siguranţă a Aviaţiei şi de abrogare a Directivei 91/670/CEE a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 1.592/2002 şi a Directivei 2004/36/CE, de la data de 8 aprilie 2014; … b) dispoziţiile Regulamentului (UE) nr. 1.178/2011, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la licenţele pentru piloţii de balon şi piloţii de planor, precum şi cele referitoare la organizaţiile de pregătire a acestor categorii de piloţi, de la data de 8 aprilie 2018, cu excepţia certificării medicale, care se efectuează în conformitate cu dispoziţiile anexei IV la Regulamentul (UE) nr. 1.178/2011, de la data de 8 aprilie 2013. … –––-Lit. b) a art. 3 a fost modificată de art. 2 din ORDINUL nr. 718 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 434 din 18 iunie 2015. + Articolul 4(1) De la data de 8 aprilie 2013, Ordinul ministrului transporturilor nr. 248/1999 pentru aprobarea aplicării reglementărilor europene JAR FCL 1 – Licenţierea echipajelor de zbor/avioane, JAR FCL 2 – Licenţierea echipajelor de zbor/elicopter şi JAR FCL 3 – Licenţierea echipajelor de zbor/medical, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 24 iunie 1999, îşi încetează aplicabilitatea pentru persoanele şi organizaţiile care intră sub incidenţa dispoziţiilor Regulamentului (UE) nr. 1.178/2011. … (2) La data de 8 aprilie 2015, Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.038/2003 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române RACR – LPAN 2/Licenţierea personalului aeronautic navigant (piloţi planoare/piloţi baloane libere), ediţia 2/2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 13 august 2003, se abrogă. … + Articolul 5Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.p. Ministrul transporturilor,Cristian Ghibu,secretar de statBucureşti, 8 martie 2013.Nr. 208.–––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.