ORDIN nr. 2 din 7 ianuarie 1998

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 12/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: AGENTIA NATIONALA DE CONTROL AL EXPORTURILOR STRATEGICE SI ALINTERZICERII ARMELOR CHIMICE
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 26 ianuarie 1998
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAORDIN 2331 17/04/1997
ActulREFERIRE LALEGE 56 16/04/1997
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEORDIN 11 19/07/1999
ActulREFERIT DENORMA 19/07/1999

privind aprobarea Normelor metodologice de întocmire şi transmitere a declaraţiilor anuale industriale prevăzute de Legea nr. 56/1997 pentru aplicarea prevederilor Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora



Preşedintele Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor Strategice şi al Interzicerii Armelor Chimice,având în vedere prevederile art. 57 din Legea nr. 56/1997 pentru aplicarea prevederilor Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora,emite următorul ordin: + 
Articolul 1Se aprobă Normele metodologice de întocmire şi transmitere a declaraţiilor anuale industriale prevăzute de Legea nr. 56/1997 pentru aplicarea prevederilor Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora.
 + 
Articolul 2Declaraţiile anuale industriale se transmit însoţite de formularul A din anexa nr. 1 la Normele metodologice de întocmire şi transmitere a declaraţiilor iniţiale, aprobate prin Ordinul nr. A/2.331/1997 al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor Strategice şi al Interzicerii Armelor Chimice, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 17 aprilie 1997.Persoanele care transmit declaraţii anuale industriale în conformitate cu prevederile Legii nr. 56/1997 sunt obligate sa comunice orice modificare intervenita în datele cuprinse în formularul A, în cel mult 10 zile de la efectuarea acesteia.Preşedintele Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor Strategice şi al Interzicerii Armelor Chimice,Marius Petrescu,secretar de stat
 + 
NORME METODOLOGICEde întocmire şi transmitere a declaraţiilor anuale industriale prevăzute de Legea nr. 56/1997 pentru aplicarea prevederilor Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora1. În aplicarea prevederilor art. 9-13 din Legea nr. 56/1997, denumita în continuare lege, persoanele prevăzute la art. 9-12 din lege vor transmite Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor Strategice şi al Interzicerii Armelor Chimice, denumita în continuare agenţie, declaraţii anuale industriale, redactate în conformitate cu prevederile prezentelor norme metodologice.2. Sunt obligate sa transmită declaraţii anuale industriale privind activităţile desfăşurate în anul calendaristic precedent:a) persoanele care deţin platforme care au produs, prelucrat sau consumat substanţe chimice înscrise în lista nr. 2 din anexa nr. 1 la lege, în cantităţi superioare celor prevăzute în art. 9 alin. (2) din lege;b) persoanele care deţin platforme care au produs substanţe chimice în lista nr. 3 din anexa nr. 1 la lege, în cantităţi superioare celor prevăzute în art. 10 alin. (1) din lege;c) persoanele care au importat sau exportat substanţe chimice înscrise în listele nr. 2 sau 3 din anexa nr. 1 la lege;d) persoanele care deţin platforme care au produs substanţe chimice organice definite, de tipul şi în cantităţi superioare celor prevăzute în art. 11 din lege;e) persoanele care deţin platforme care au produs substanţe chimice organice definite, care conţin elementele: fosfor, sulf sau fluor, în cantităţi superioare celor prevăzute în art. 12 din lege.3. Sunt obligate sa transmită declaraţii anuale industriale privind activităţile prevăzute pentru anul calendaristic următor:a) persoanele care deţin platforme care anticipeaza sa producă, sa prelucreze sau sa consume substanţe chimice înscrise în lista nr. 2 din anexa nr. 1 la lege, în cantităţi superioare celor prevăzute în art. 9 alin. (2) din lege;b) persoanele care deţin platforme care anticipeaza sa producă substanţe chimice înscrise în lista nr. 3 din anexa nr. 1 la lege, în cantităţi superioare celor prevăzute în art. 10 alin. (1) din Lege;4. Declaraţia se redactează pe formulare care vor fi completate şi transmise cu respectarea prevederilor de la pct. 5-12 din Normele metodologice de întocmire şi transmitere a declaraţiilor iniţiale, aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor Strategice şi al Interzicerii Armelor Chimice nr. A/2.331/1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 bis din 17 aprilie 1997, numite în continuare norme privind declaraţiile iniţiale.Tabelele nr. 1 şi 2, la care se face referire în formularele 2.3, 2.3.1, 2.4, 2.5, 3.3, 3.4 şi 4.1, sunt cele din anexa nr. 2 la normele privind declaraţiile iniţiale.Codul declarantului, înscris pe toate formularele, va fi atribuit de către agenţie şi va fi comunicat tuturor agenţilor economice care transmit declaraţii anuale industriale.5. Persoanele prevăzute la art. 9-12 din lege vor transmite declaraţiile, folosind formularele prevăzute, pentru fiecare caz în parte, în tabelele următoare:Tabelul nr. 1 – Substanţe înscrise în lista nr. 2 şi instalaţii legate de acestea

       
    Declaraţii Formularele utilizate
  1. Declaraţie anuală privind activităţile desfăşurate în anul calendaristic precedent B-1; 2.2; 2.3; 2.3.1; 2.3.2 şi 2.4
  2. Declaraţie anuală privind activităţile prevăzute pentru anul calendaristic următor B-2; 2.2; 2.3; 2.3.1; 2.3.2 şi 2.5
  3. Declaraţie privind activităţile planificate suplimentar B-3; 2.2; 2.3; 2.3.1; 2.3.1 şi 2.5

Prin activitate planificata suplimentar se înţelege orice activitate planificata suplimentar în cursul anului la care se referă declaraţia anuală industriala privind activităţile prevăzute pentru anul calendaristic următor şi care implica:– o instalatie nedeclarata, care începe producţia, prelucrarea sau consumul unei substanţe înscrise în lista nr. 2, în decursul acelui an, peste pragul de declarare; în acest caz se folosesc formularele 2.2, 2.3, 2.3.1, 2.3.2 şi 2.5;– o substanţa suplimentară, înscrisă în lista nr. 2, care este produsă, prelucrata sau consumată într-o instalatie declarata, în decursul acelui an; în acest caz se folosesc formularele 2.2, 2.3, 2.3.1, 2.3.2 şi 2.5;– un tip suplimentar de activitate legată de o substanţa înscrisă în lista nr. 2 (prelucrare, consum, export direct, vânzare sau transfer); în acest caz se folosesc formularele 2.2, 2.3, 2.3.1, 2.3.2 şi 2.5;– orice alta schimbare necantitativa în legătură cu declaraţiile (cu excepţia denumirii instalaţiei sau platformei, a numelui proprietarului, a denumirii companiei sau întreprinderii care o operează şi a adresei platformei sau instalaţiei); în acest caz se folosesc formularele 2.2, 2.3, 2.3.1 şi 2.5;– orice creştere cantitativă care schimba statutul instalaţiei declarate pentru substanţe înscrise în lista nr. 2 (depasind astfel pragul de verificare); în acest caz se folosesc formularele 2.2 şi 2.5;– orice perioada de timp suplimentară în care are loc o activitate legată de o substanţa înscrisă în lista nr. 2. Orice schimbare în legătură cu perioada declarata trebuie comunicată în cazul în care data de începere sau de încheiere a producţiei declarate, prevăzută pentru anul calendaristic următor, a prelucrării sau consumului, cade în afară perioadei de 3 luni din declaraţia anuală asupra activităţilor prevăzute pentru anul calendaristic următor; în acest caz se foloseşte formularul 2.5;– orice creştere a producţiei anuale declarate, prevăzută pentru anul calendaristic următor, a prelucrării sau a consumului de substanţe înscrise în lista nr. 2; în acest caz se foloseşte formularul 2.5.Tabelul nr. 2 – Substanţe înscrise în lista nr. 3 şi instalaţii legate de acestea

       
    Declaraţii Formularele utilizate
  1. Declaraţie anuală privind activităţile desfăşurate în anul calendaristic precedent B-1; 3.2; 3.3 şi 3.4.
  2. Declaraţie anuală privind activităţile prevăzute pentru anul calendaristic următor B-2; 3.2; 3.3 şi 3.4.
  3. Declaraţie privind activităţile planificate suplimentar B-3; 3.2; 3.3 şi 3.4.

Prin activitate planificata suplimentar se înţelege orice activitate planificata suplimentar în cursul anului la care se referă declaraţia anuală industriala privind activităţile prevăzute pentru anul calendaristic următor şi care implica:– o instalatie nedeclarata, care începe producţia de substanţe înscrise în lista nr. 3, în decursul acelui an, peste pragul de declarare; în acest caz se folosesc formularele 3.2 şi 3.3;– o substanţa suplimentară, înscrisă în lista nr. 3, care este produsă într-o instalatie declarata, în decursul acelui an; în acest caz se folosesc formularele 3.3 şi 3.4;– o schimbare a scopului pentru care substanţa(ele) înscrisă(e) în lista nr. 3 va(vor) fi produsă(e) în instalatia declarata; în acest caz se foloseşte formularul 3.4;– orice alta schimbare necantitativa în legătură cu declaraţiile (cu excepţia denumirii instalaţiei sau platformei, a numelui proprietarului, a denumirii companiei sau întreprinderii care o operează şi a adresei platformei sau instalaţiei); în acest caz se foloseşte formularul 3.4;– orice creştere cantitativă care schimba statutul instalaţiei declarate pentru substanţe înscrise în lista nr. 3 (depasind astfel pragul de verificare); în acest caz se foloseşte formularul 3.2;– orice creştere a producţiei, care a fost data în declaraţia anuală a producţiei de substanţe înscrise în lista nr. 3, prevăzută pentru anul calendaristic următor; în acest caz se foloseşte formularul 3.4.Tabelul nr. 3 – Substanţe organice definite, inclusiv cele care conţin elementele fosfor, sulf sau fluor

     
  Declaraţii Formularele utilizate
  Declaraţie anuală privind activităţile desfăşurate în anul calendaristic precedent B-1; 4.1

6. În declaraţiile privind platformele producătoare de substanţe înscrise pe listele 2 sau 3, în situaţia în care substanţa produsă este în amestec, se va specifică concentraţia minima care a fost avută în vedere la elaborarea declaraţiei.7. Termenul producere, asa cum este definit la pct. 1 din anexa nr. 2 la lege, include obţinerea substanţelor din liste prin reactie biochimica sau care are loc în mediu biologic.8. Declaraţiile se transmit agenţiei prin curier sau prin organele specializate, cu respectarea normelor în vigoare privind manipularea şi transportul documentelor conţinând informaţii cu caracter secret. Declaraţiile care nu conţin informaţii cu caracter secret pot fi transmise şi prin fax; în acest caz, declarantul este obligat sa verifice receptionarea corecta a documentului transmis.FORMULARE DE DECLARAŢII ANUALE INDUSTRIALE–––––––––––––––––––––––––––| | | Cod… Pagina …. din … pagini. Data … | | ––––––––––––––– | | –––––– | | | Formularul B-1 | Declaraţii anuale referitoare la activităţile | | –––––– desfăşurate în anul …. | | | | Declaraţiile se referă la: | | _ | | Substanţe înscrise în lista nr. 2 şi instalaţii legate de acestea: |_| | | _ | | Substanţe înscrise în lista nr. 3 şi instalaţii legate de acestea: |_| | | _ | | Alte instalaţii de producţie chimica (SOD/PSF) |_| | | | | Confidenţialitatea informaţiilor: _ | | Declaraţia conţine informaţii cu caracter secret? |_| | | Dacă da, se indica cel mai înalt nivel de clasificare (SSv, S, SS): – | | În formularele următoare se indica acele linii şi/sau coloane | | precedate de semnul "/", care conţin clasificarea solicitată. | –––––––––––––––––––––––––––    Notă: Formularul se completează pentru declararea activităţilor desfăşurate în anul calendaristic anterior.–––––––––––––––––––––––––––| | | Cod… Pagina …. din … pagini. Data … | | ––––––––––––––– | | –––––– | | | Formularul B-2 | Declaraţii anuale referitoare la activităţile | | –––––– prevăzute pentru anul …. | | | | Declaraţiile se referă la: | | _ | | Substanţe înscrise în lista nr. 2 şi instalaţii legate de acestea: |_| | | _ | | Substanţe înscrise în lista nr. 3 şi instalaţii legate de acestea: |_| | | | | Confidenţialitatea informaţiilor: _ | | Declaraţia conţine informaţii cu caracter secret? |_| | | Dacă da, se indica cel mai înalt nivel de clasificare (SSv, S, SS): – | | În formularele următoare se indica acele linii şi/sau coloane | | precedate de semnul "/", care conţin clasificarea solicitată. | –––––––––––––––––––––––––––    Notă: Formularul se completează pentru declararea activităţilor prevăzute pentru anul calendaristic următor.–––––––––––––––––––––––––––| | | Cod… Pagina …. din … pagini. Data … | | ––––––––––––––– | | –––––– | | | Formularul B-3 | Declaraţii referitoare la activităţile | | –––––– planificate suplimentar | | | | Declaraţiile se referă la: | | _ | | Substanţe înscrise în lista nr. 2 şi instalaţii legate de acestea: |_| | | _ | | Substanţe înscrise în lista nr. 3 şi instalaţii legate de acestea: |_| | | | | Confidenţialitatea informaţiilor: _ | | Declaraţia conţine informaţii cu caracter secret? |_| | | Dacă da, se indica cel mai înalt nivel de clasificare (SSv, S, SS): – | | În formularele următoare se indica acele linii şi/sau coloane | | precedate de semnul "/", care conţin clasificarea solicitată. | ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––| | | Cod… Pagina …. din … pagini. Data … | | ––––––––––––––– | | ––––––– | | | Formularul 2.2 | Declaraţie privind platformele pentru substanţe | | ––––––– înscrise în lista nr. 2 | | | | Numele platformei: | | | | Numele proprietarului, companiei sau întreprinderii care | | operează pe platforma: | | | | Adresa: | | | | Oraşul: | | | | Judeţul: | | | | Cod poştal: | | | | Numărul de instalaţii care produc substanţe înscrise în lista nr. 3 | | existente pe platforma. | | ||––––––––––––––––––––––––––| –––––––––––––––––––––––––––| | | Cod… Pagina …. din … pagini. Data … | | ––––––––––––––– | | ––––––– | | | Formularul 2.3 | Declaraţie privind instalatia pentru substanţe | | ––––––– înscrise în lista nr. 2 | | | | (Se completează câte un formular pentru fiecare instalatie) | | | | Denumirea instalaţiei: | | | | Numele proprietarului, societăţii sau întreprinderii care operează pe | | aceasta instalatie: | | Amplasamentul exact al instalaţiei în cadrul platformei: | | | | Numărul structurii (dacă acesta exista): | | | | Numărul clădirii (dacă acesta exista): | | Numărul anexei cu informaţii suplimentare despre instalatie (dacă exista): | | | | Principalele activităţi ale instalaţiei | | Descrierea activităţilor principale (se folosesc codurile din | | tabelul nr. 1, anexa nr. 2): | | Descrierea grupelor de produse industriale (se folosesc codurile | | din tabelul nr. 2 anexa nr. 2): | | | ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––| | | Cod… Pagina …. din … pagini. Data … | | ––––––––––––––– | | ––––––– | | | Formularul 2.3.1| Declaraţie privind activităţile instalaţiei pentru | | ––––––– substanţe înscrise în lista nr. 2 | | | | (Se completează câte un formular pentru a declara activităţile fiecărei | | instalaţii pentru substanţe înscrise în lista nr. 2) | | | | Denumirea instalaţiei: | | Natura activităţii instalaţiei: | | _ | | Producţie? |_| | | _ | | Prelucrare? |_| | | _ | | Consum? |_| | | || Instalatia este specializată în asemenea activităţi sau este polivalenta: || Dacă este polivalenta, se specifică celelalte activităţi legate de substan- || tele din lista nr. 2 declarate: || (se folosesc codurile corespunzătoare din tabelul nr. 1, anexa nr. 2 sau se || precizează alte activităţi, dacă nu sunt cuprinse în tabel). || || |––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––| | | Cod… Pagina …. din … pagini. Data … | | ––––––––––––––– | | | | ––––––– Declaraţie privind capacitatea de producţie a | | | Formularul 2.3.2| instalaţiei, pentru fiecare substanţa înscrisă | | ––––––– în lista nr. 2 declarata | | | | (Se declara modificările capacităţii de producţie faţă de declaraţia | | anterioară, dacă este cazul) | | Denumirea instalaţiei: | | | | | | Denumirea chimica IUPAC: | | Numărul CAS: | | Capacitatea de producţie: | | Valoarea capacităţii de producţie este cea nominală sau cea proiectata: | | | | | ––––––––––––––––––––––––––– –––––––––––––––––––––––––––| | | Cod… Pagina …. din … pagini. Data … | | ––––––––––––––– | | ––––––– Declaraţie privind substantele înscrise în lista | | | Formularul 2.4 | nr. 2 din platforma în cantităţi ce depăşesc pragul || ––––––– de declarare | | | | (Se completează câte un formular pentru fiecare substanţa înscrisă în | | lista nr. 2 ce depăşeşte pragul de declarare). | | | | Denumirea chimica IUPAC: | | Formula structurală: | | Denumirea comuna sau comercială a substanţei folosită de platforma: | | Numărul CAS: | | | | Cantitatea totală de substanţa produsă, prelucrata, consumată, importata | | sau exportata de platforma: | | | | Produsă: | | Prelucrata: | | Consumată: | | Importata: | | Exportata: | | | | Scopurile pentru care a fost produsă, prelucrata sau consumată substanţa | | | | Tipurile de produse pentru care substanţa înscrisă în lista nr. 2 se || prelucreaza sau se consuma în platforma | | (se folosesc codurile grupelor de produse din tabelul nr. 2, anexa nr. 2): | | | | Substanţa înscrisă în lista nr. 2 declarata a fost _ | | exportata direct din platforma?: |_| | | | | Dacă da, se precizează ţările importatoare | | (se folosesc codurile ţărilor): | | Vânzare sau transfer în interiorul tarii către: | | _ | | Alta industrie? |_| | | Comerţ? |_| | | Alta destinaţie? |_| | | | | Tipurile de produse obţinute din substantele vândute/transferate, | | dacă se cunosc (se folosesc codurile din tabelul nr. 2, anexa nr. 2): | | | | Alte scopuri pentru care substanţa a fost produsă, prelucrata sau | | consumată: | | | ––––––––––––––––––––––––––– –––––––––––––––––––––––––––| || Cod… Pagina …. din … pagini. Data … | | ––––––––––––––– | | ––––––– Declaraţie privind activităţile cu substanţe înscrise || | Formularul 2.5 | în lista nr. 2 din platforma în cantităţi ce depa- | | ––––––– sesc pragul de declarare, prevăzute pentru anul ….. | | | | (Se completează câte un formular pentru fiecare substanţa înscrisă în lista | | nr. 2 pentru a declara toate activităţile legate de aceste substanţe, pe | | platforma). | | | | Denumire chimica IUPAC: | | Numărul CAS: | | ___ || Producţie: |___| | | Cantitatea totală anticipata a fi produsă în decursul anului … | | Perioada(e): | | ___ || Prelucrare: |___| | | Cantitatea totală anticipata a fi prelucrata în decursul anului … | | Perioada(e): | | ___ || Consum: |___| | | Cantitatea totală anticipata a fi consumată în decursul anului … | | Perioada(e): | | | | Scopurile pentru care substanţa va fi produsă, prelucrata sau consumată: | | Tipurile de produse pentru care substanţa înscrisă în lista nr. 2 | | se prelucreaza şi se consuma pe platforma | | (se folosesc codurile grupelor de produse din tabelul nr. 2, anexa nr. 2): | | ___ || Substanţa declarata a fost exportata direct din platforma?: |___| | | || Dacă da, se precizează ţările importatoare (se folosesc codurile tarii lor)| | Vânzare sau transfer pe teritoriul tarii sau alta zona aflată sub || jurisdicţia sau controlul statului către: | | _ | | Alta industrie? |_| | | Comerţ? |_| | | Alta destinaţie? |_| | | | | Tipurile de produse finale derivate din substantele vândute/transferate, | | dacă se cunosc (se folosesc codurile din tabelul nr. 2, anexa nr. 2): | | Alte scopuri pentru care substanţa va fi produsă, prelucrata sau consumată: | | | ––––––––––––––––––––––––––– –––––––––––––––––––––––––––| | | Cod… Pagina …. din … pagini. Data … | | ––––––––––––––– | | ––––––– | | | Formularul 3.2 | Declaraţie privind platforma pentru substanţe | | ––––––– înscrise în lista nr. 3 | | | | Numele platformei: | | | | Numele proprietarului, companiei sau întreprinderii care | | operează pe platforma: | | | | Adresa: | | | | Oraşul: | | | | Judeţul: | | | | Cod poştal: | | | | Numărul de instalaţii care produc substanţe înscrise în lista nr. 2 | | existente pe platforma. | | ||––––––––––––––––––––––––––| –––––––––––––––––––––––––––| | | Cod… Pagina …. din … pagini. Data … | | ––––––––––––––– | | ––––––– | | | Formularul 3.3 | Declaraţie privind instalatia pentru substanţe | | ––––––– înscrise în lista nr. 3 | | | | (Se completează câte un formular pentru fiecare instalatie declarata) | | | | Denumirea instalaţiei: | | | | Numele proprietarului, societăţii sau întreprinderii care operează pe | | aceasta instalatie: | | Amplasamentul exact al instalaţiei în cadrul platformei: | | | | Numărul structurii (dacă acesta exista): | | Numărul clădirii (dacă acesta exista): | | Numărul anexei cu informaţii suplimentare despre instalatie (dacă exista): | | | | Principalele activităţi ale instalaţiei | | Descrierea activităţilor principale (se folosesc codurile din | | tabelul nr. 1, anexa nr. 2): | | Descrierea grupelor de produse industriale (se folosesc codurile | | din tabelul nr. 2 anexa nr. 2): | | | ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––| | | Cod… Pagina …. din … pagini. Data … | | ––––––––––––––– | | | | ––––––– Declaraţie privind substantele înscrise în lista | | | Formularul 3.4 | nr. 3 produse pe platforma în cantităţi ce | | ––––––– depăşesc pragul de declarare | | | | (Se completează câte un formular pentru fiecare substanţa înscrisă în | | lista nr. 3 ce depăşeşte pragul de declarare) | | | | Denumirea chimica IUPAC: | | Denumirea comuna sau comercială folosită de platforma: || Formula structurală: || Numărul CAS: | | Mărimea producţiei de substanţe înscrise în lista nr. 3 (se folosesc | | codurile din tabelul nr. 4, anexa nr. 2): | | Scopul producţiei (se folosesc codurile din tabelul nr. 3, anexa nr. 2): | | | ––––––––––––––––––––––––––– –––––––––––––––––––––––––––| | | Cod… Pagina …. din … pagini. Data … | | ––––––––––––––– | | ––––––– Declaraţie privind instalaţiile pentru substanţe || | Formularul 4.1 | organice definite (SOD), inclusiv PSF | | ––––––– | | | | (Se completează câte un formular pentru fiecare instalatie) | | | | Denumirea platformei: | | Numele proprietarului, societăţii sau întreprinderii care operează pe || platforma: | | Strada, număr: | | Localitate, judeţ: | | Cod poştal: | | | | Principalele activităţi ale instalaţiei | | | | Descrierea activităţilor principale: (se folosesc codurile din | | tabelul nr. 1, anexa nr. 2): | | Descrierea grupelor de produse industriale (se folosesc codurile | | din tabelul nr. 2, anexa nr. 2): | | | | Pentru platforma care produce mai mult de 200 tone de SOD pe an | | | | Cantitatea cumulată de SOD (se folosesc codurile din tabelul | | nr. 5, anexa nr. 2): | | Numărul aproximativ de instalaţii care produc SOD, inclusiv | | PSF, pe platforma: | | | | Pentru platforma cu una sau mai multe instalaţii care produc peste | | 30 de tone de substanţa PSF | | | | Numărul de instalaţii PSF pe platforma: | | | | Cantitatea de substanţe PSF produsă de fiecare instalatie: | | | | Numărul de instalaţii care produc sub 200 tone: | | Numărul de instalaţii care produc între 200-1.000 tone: | | Numărul de instalaţii care produc între 1.000-10.000 tone: | | Numărul de instalaţii care produc peste 10.000 tone: | | | ––––––––––––––––––––––––––– ––––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x