ORDIN nr. 2.890/C din 27 octombrie 2017

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 07/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL JUSTITIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 906 din 20 noiembrie 2017
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Actiuni induse de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ART. 23ABROGA PEORDIN 2056 08/08/2007
ART. 23ABROGA PENORMA 08/08/2007
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulCONTINE PENORMA 27/10/2017
ActulREFERIRE LAHG 157 10/03/2016
ActulREFERIRE LAREGULAMENT 10/03/2016 ART. 102
ActulREFERIRE LALEGE 254 19/07/2013 ART. 49
ActulREFERIRE LALEGE 254 19/07/2013
ActulREFERIRE LAHG 652 27/05/2009 ART. 13
ActulREFERIRE LAHG 1048 09/08/2006
ART. 1APROBA PENORMA 27/10/2017
ART. 2REFERIRE LANORMA 27/10/2017
ART. 12REFERIRE LALEGE 254 19/07/2013 ART. 88
ART. 18REFERIRE LALEGE 254 19/07/2013 ART. 88
ART. 20REFERIRE LALEGE 254 19/07/2013 ART. 70
ART. 23ABROGA PEORDIN 2056 08/08/2007
ART. 23ABROGA PENORMA 08/08/2007
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DENORMA 27/10/2017





În conformitate cu prevederile art. 102 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, cu modificările și completările ulterioare,având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.048/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă,în temeiul dispozițiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare,ministrul justiției emite următorul ordin: + 
Articolul 1Se aprobă Normele de echipare și durata de folosință a ținutei asigurate de administrația locului de deținere persoanelor private de libertate, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.  + 
Articolul 2(1)Normele prevăzute la art. 1 stabilesc:a)articolele de echipament la care au dreptul persoanele private de libertate;b)durata normală de folosință a echipamentului;c)modalitatea de acordare a normelor de echipare.(2)Prin echipament se înțelege ținuta și echipamentul individual de protecție ale persoanelor private de libertate, asigurate de administrația locului de deținere, prevăzute în normele nr. 1-6 din anexă.(3)Ținuta reprezintă echipamentul complet al unei persoane, respectiv: îmbrăcăminte, lenjerie de corp, încălțăminte.(4)Echipamentul individual de protecție reprezintă totalitatea mijloacelor cu care sunt dotați participanții la procesul de muncă pentru a fi protejați împotriva factorilor de risc de accidentare și îmbolnăvire profesională. + 
Articolul 3(1)Cantitățile prevăzute în norme sunt maximale și nu pot fi depășite.(2)Cu aprobarea directorului locului de deținere se pot aproviziona, asigura și distribui cantități mai mici decât cele prevăzute de norme, dacă aceasta nu dăunează desfășurării normale a activității.
 + 
Articolul 4(1)Bunurile prevăzute în norme se achiziționează de către fiecare administrație a locului de deținere, în limita bugetului aprobat.(2)Prin excepție de la prevederile alin. (1), achiziția se poate face centralizat pentru anumite bunuri prevăzute în norme, în funcție de specificul acestora și de cantitatea necesară.
 + 
Articolul 5(1)Articolele de echipament se pot aproviziona și distribui atât prin atelierele zonale organizate în cadrul administrațiilor locurilor de deținere, cât și prin operatori economici specializați, cu respectarea prevederilor legale privind achizițiile publice.(2)Pentru articolele de echipament, încălțăminte și lenjerie destinate persoanelor private de libertate, achiziționate pe plan local, caracteristicile se stabilesc de către fiecare administrație a locului de deținere în parte.
 + 
Articolul 6(1)Persoanele private de libertate poartă ținută civilă indiferent de regimul de executare a pedepselor, a măsurii educative privative de libertate ori a măsurii preventive.(2)Ținuta civilă personală este achiziționată din veniturile realizate de către persoanele private de libertate sau de către membri de familie, aparținători sau alte persoane.(3)În cazul în care persoanele private de libertate nu dispun de ținută civilă personală, aceasta se asigură gratuit de către administrația locului de deținere, în funcție de climă și anotimp, potrivit dispozițiilor normelor aprobate prin prezentul ordin, în baza solicitărilor scrise ale persoanelor private de libertate.(4)Ținuta asigurată de administrația locului de deținere, prin caracteristicile sale, nu trebuie să fie umilitoare, degradantă și nici să evidențieze condiția de persoană privată de libertate.(5)Ținuta persoanelor private de libertate se păstrează în stare normală de curățenie și este înlocuită, când este necesar, prin grija administrației locului de deținere ori a membrilor de familie, aparținătorilor sau a altor persoane, în baza solicitărilor scrise ale persoanelor private de libertate.(6)Persoanele private de libertate internate în spitale și infirmerii sunt echipate conform normelor sanitare în vigoare.(7)Prezentarea persoanelor private de libertate în fața organelor judiciare sau a altor autorități sau instituții se va realiza în ținută decentă. + 
Articolul 7(1)Persoanele private de libertate care desfășoară activități cu caracter gospodăresc necesare locului de deținere sau activități în regie proprie au dreptul la echipament individual de protecție asigurat de administrația locului de deținere în condițiile, structura și cantitățile prevăzute de normele aprobate prin prezentul ordin.(2)Persoanele juridice sau fizice care folosesc la muncă persoane private de libertate pentru desfășurarea unor activități sunt obligate să asigure articole de echipament individual de protecție.(3)În cazul persoanelor private de libertate care prestează diverse activități lucrative în folosul locului de deținere sau pentru persoane fizice sau juridice, echipamentele individuale de protecția sănătății și a securității se asigură în mod obligatoriu și nu se pot substitui cu ținuta civilă.(4)În cazul în care persoanele private de libertate desfășoară muncă pe bază de voluntariat, în condițiile legii, echipamentul individual de protecție se asigură de către partenerul social parte în contractul încheiat cu administrația locului de deținere.
 + 
Articolul 8Persoanele care lucrează în ateliere sau în alte locuri unde se desfășoară procese de muncă în condiții de murdărirea corpului sau în contact cu noxe au dreptul, pentru schimb, la un rând de lenjerie de corp – maiou, cămașă/tricou, chiloți, suplimentar numărului prevăzut de normele aprobate prin prezentul ordin. + 
Articolul 9(1)La punerea în libertate, persoanele care nu au încălțămintea și îmbrăcămintea necesare și nici posibilitatea să le procure primesc, în funcție de sezon, următoarele articole de echipament: o/un căciulă/fes/batic, o/un cămașă/tricou/bluză, o scurtă, un pantalon sau o fustă ori o rochie, pentru femei, un pulover, un maiou, un chilot, o pereche de încălțăminte, o pereche de ciorapi și o pereche de mănuși.(2)Persoanele private de libertate care au asigurată o parte din ținuta personală primesc numai articolele lipsă, necesare pentru completarea ținutei.(3)Stabilirea persoanelor care beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (1) și (2), precum și a articolelor de echipament care se asigură prin grija administrației locului de deținere se face de către directorul unității, în funcție de situația concretă a fiecărei persoane private de libertate, iar articolele de echipament se justifică și se scad din gestiune în baza documentelor contabile și proceselor-verbale.(4)Persoana privată de libertate care a decedat în timpul executării pedepsei poate fi înmormântată sau ridicată de către familie cu următoarele articole de echipament: o/un căciulă/fes/batic, pantalon/fustă/rochie, o/un cămașă/tricou/bluză, un chilot, o pereche de ciorapi și o pereche de pantofi.(5)Articolele de îmbrăcăminte și încălțăminte prevăzute la alin. (1) și (4) se scad din evidența contabilă în momentul distribuirii acestora.
 + 
Articolul 10(1)Mamelor private de libertate care la punerea în libertate nu au posibilitatea să asigure îmbrăcămintea copilului aflat în îngrijire li se asigură și li se distribuie în mod gratuit următoarele articole de echipament: patru scutece de unică folosință, o salopetă sau un costumaș, o căciuliță, o păturică. Aceleași articole se pot asigura și pentru copiii decedați, ai căror părinți sau membri de familie nu au posibilitatea să le procure.(2)În cazul în care articolele de echipament prevăzute la alin. (1) nu se pot distribui gata confecționate, se asigură metrajul și materialele necesare pentru a fi confecționate în locul de deținere.
 + 
Articolul 11(1)Echipamentul și materialele de sport aprovizionate și distribuite conform normei nr. 5 din anexă se folosesc numai pentru desfășurarea activităților de pregătire fizică și sport, fiind interzisă folosirea lor în alte scopuri.(2)Dotarea unităților se face numai cu echipament și materiale de care este strictă nevoie, ținându-se seama de programul de pregătire fizică indicat, de specificul locului de deținere și posibilitățile concrete existente privind amenajarea terenurilor de sport, sălilor de sport și pentru practicarea diferitelor discipline de pregătire fizică și sport.
 + 
Articolul 12(1)Persoanele private de libertate care prestează activități lucrative beneficiază de echipamentul individual de protecție prevăzut în cuprinsul normei nr. 6 din anexă. Pentru celelalte categorii de meseriași nespecificate în normele aprobate prin prezentul ordin, echipamentul de protecție se asigură potrivit legislației în vigoare, pe categorii de meserii.(2)Echipamentul individual de protecție acordat conform prevederilor normei nr. 6 din anexă sau legislației în vigoare se înregistrează în contabilitatea administrației locului de deținere și se folosește numai în timpul muncii pentru care este destinat.(3)În vederea implementării cerințelor de securitate și sănătate în muncă necesare pentru utilizarea echipamentelor individuale de protecție de către lucrători la locul de muncă, precum și pentru îmbunătățirea, în special, a mediului de muncă, pentru garantarea unui nivel mai bun de protecție a sănătății și securității acestora, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a normelor de echipare aprobate prin prezentul ordin se aprobă, prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Ghidul de acordare și utilizare a echipamentului individual de protecție.(4)Ghidul va cuprinde un necesar de dotare a lucrătorilor cu echipament individual de protecție, cu indicarea factorilor de risc ce apar în îndeplinirea sarcinii, indicarea fiecărui tip de protector (sortiment de echipament individual de protecție), a numărului de echipamente acordate și a termenului la care acestea se înlocuiesc.(5)Echipamentul individual de protecție se schimbă ori de câte ori se constată diminuarea capacității acestuia de a proteja lucrătorul. Este interzisă utilizarea echipamentului individual de protecție casat sau cu defecte.(6)Contravaloarea echipamentului individual de protecție deteriorat din motive imputabile persoanelor private de libertate care prestează activități lucrative se recuperează de către administrația locului de deținere conform dispozițiilor art. 88 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare. Echipamentul individual de protecție deteriorat din motive neimputabile lucrătorului se înlocuiește obligatoriu și gratuit de către administrația locului de deținere.(7)În funcție de riscurile existente la locul de muncă se pot folosi unul sau mai multe echipamente individuale de protecție. + 
Articolul 13(1)Întreținerea și repararea ținutei civile și a articolelor de echipament individual de protecție, asigurate de administrația locului de deținere, se realizează în locurile de deținere din sistemul administrației penitenciare.(2)Întreținerea, manipularea și depozitarea adecvată a echipamentului individual de protecție se asigură de administrația locului de detenție.(3)Ținuta asigurată persoanelor private de libertate se spală și se întreține prin grija administrației locului de deținere.(4)Ținuta care urmează să fie predată în vederea spălării este marcată cu ocazia predării de către persoana privată de libertate, astfel încât să permită identificarea și restituirea către aceeași persoană.
 + 
Articolul 14Ținuta persoanelor private de libertate, atât cea personală, cât și cea asigurată de administrația locului de deținere, se spală după un program stabilit de fiecare loc de deținere și aprobat de directorul acestuia. + 
Articolul 15(1)Ținuta asigurată prin grija administrației locului de deținere se pune la dispoziția persoanelor private de libertate la primirea în unitate și se retrage cu ocazia înlocuirii, schimbării ținutei în funcție de anotimp, liberării sau transferului.(2)De regulă, ținuta asigurată prin grija administrației locului de deținere nu se transferă. Cu ocazia transferului, persoanele private de libertate utilizează îmbrăcămintea personală.(3)Prin excepție de la dispozițiile alin. (2), în situația în care la transferare sau liberare persoanele private de libertate nu dispun de ținuta necesară, cu aprobarea directorului locului de deținere, se asigură un minim de echipament. În cazul transferului, ținuta asigurată de administrația locului de deținere se înregistrează în evidența unității de destinație în baza documentelor justificative emise de unitatea de proveniență. + 
Articolul 16(1)Persoanele private de libertate care nu posedă ținută personală și care urmează cursuri de instruire școlară în afara sistemului penitenciar au dreptul gratuit, suplimentar drepturilor prevăzute de normele aprobate prin prezentul ordin, la o ținută civilă, aprobată de directorul unității în baza unei solicitări scrise a persoanei private de libertate.(2)Ținuta prevăzută la alin. (1) se distribuie imediat după admiterea la cursurile de instruire școlară sau cel târziu la data începerii anului școlar.
 + 
Articolul 17Ținuta aflată în folosința persoanelor private de libertate diagnosticate cu boli contagioase se dezinfectează sau se distruge, în conformitate cu dispozițiile sanitare în vigoare. În cazul distrugerii se întocmesc documentele justificative de scădere din evidența contabilă, avizate de medicul de unitate și aprobate de ordonatorul de credite.
 + 
Articolul 18(1)Scoaterea din uz înainte de împlinirea duratei normale de utilizare a tuturor articolelor de echipament asigurate de administrația locului de deținere, din motive imputabile persoanelor private de libertate, ca urmare a pierderii, degradării sau distrugerii acestora ori din cauza neglijenței sau utilizării defectuoase, se recuperează de administrația locului de deținere conform dispozițiilor art. 88 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare.(2)În situații excepționale, când pagubele au fost provocate de incendii, calamități naturale și nu există vinovați sau în alte cazuri care înlătură răspunderea materială, scoaterea din uz a materialelor prevăzute la alin. (1) se face în baza unui proces-verbal de constatare, întocmit de o comisie de cercetare numită prin decizie a directorului locului de deținere.(3)În situația în care pierderea, degradarea sau distrugerea articolelor de echipament asigurate de administrația locului de deținere s-a datorat unor cauze neprevăzute și care nu puteau fi înlăturate ori în alte cazuri în care pagubele nu au fost provocate din culpa persoanei private de libertate, administrația locului de deținere va distribui un nou articol de echipament în locul celui distrus sau deteriorat. + 
Articolul 19Durata de utilizare începe din momentul distribuirii, chiar dacă bunurile nu se întrebuințează pe toată durata normală de utilizare. + 
Articolul 20Persoanele private de libertate, în baza solicitării scrise, pot achiziționa prin punctul comercial amenajat în interiorul locului de deținere articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, conform art. 70 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare. + 
Articolul 21(1)Ținuta persoanelor private de libertate și echipamentul individual de protecție asigurate de administrația locului de deținere se distribuie pe bază de documente și se evidențiază în fișa individuală.(2)Persoanele private de libertate certifică prin semnătură în fișele individuale primirea sau restituirea articolelor de echipament. (3)Pentru ținuta civilă personală primită de la aparținători, membri de familie sau alte persoane prin sectorul „vizite“ sau cumpărată de la punctul comercial se întocmește bon de primire în păstrare. + 
Articolul 22Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor și directorii locurilor de deținere din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a dispozițiilor prezentului ordin. + 
Articolul 23La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului justiției nr. 2.056/C/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea unitară a drepturilor de echipament și de materiale igienico-sanitare aferente persoanelor private de libertate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 617 din 6 septembrie 2007. + 
Articolul 24Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul justiției,
Tudorel Toader
București, 27 octombrie 2017.Nr. 2.890/C. + 
ANEXĂNORMEde echipare și durata de folosință a ținutei asigurate de administrația loculuide deținere persoanelor private de libertate

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x