privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte pentru investiții în modernizarea și realizarea de noi capacități de producere a energiei electrice și termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile, pentru acordarea asistenței financiare nerambursabile prin Programul operațional sectorial "Creșterea competitivității economice" (POS CCE), axa prioritară 4, domeniul major de intervenție 2, operațiunea 4.2 "Sprijinirea investițiilor în modernizarea și realizarea de noi capacități de producere a energiei electrice și termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile: a biomasei, a resurselor hidroenergetice (în unități cu putere instalată mai mică sau egală cu 10MW), solare, eoliene, a biocombustibilului, a resurselor geotermale și a altor resurse regenerabile de energie"(actualizat până la data de 23 februarie 2016*)
–––-În baza Hotărârii Guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituțional de coordonare și de gestionare a instrumentelor structurale,în conformitate cu:– Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999;– Regulamentul (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iulie 2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regională și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.783/1999;– Cadrul Strategic Național de Referință 2007-2013, aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. 2.594 din 25 iunie 2007;– Decizia Comisiei nr. 3.472/2007 de aprobare a Programului operațional sectorial "Creșterea competitivității economice",în temeiul prevederilor art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.720/2008 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, cu modificările și completările ulterioare,ministrul economiei emite următorul ordin: +
Articolul 1Se aprobă lansarea Cererii de propuneri de proiecte pentru investiții în modernizarea și realizarea de noi capacități de producere a energiei electrice și termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile, finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională și de la bugetul de stat, prin Programul operațional sectorial "Creșterea competitivității economice" (POS CCE), axa prioritară 4, domeniul major de intervenție 2, operațiunea 4.2 "Sprijinirea investițiilor în modernizarea și realizarea de noi capacități de producere a energiei electrice și termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile: a biomasei, a resurselor hidroenergetice (în unități cu putere instalată mai mică sau egală cu 10MW), solare, eoliene, a biocombustibilului, a resurselor geotermale și a altor resurse regenerabile de energie". +
Articolul 2(1)Termenul de depunere a cererilor de finanțare pentru operațiunea 4.2 este prevăzut în anexa nr. 1 "Cererea de propuneri de proiecte".(2)Îndrumări pentru completarea corectă a cererii de finanțare, precum și informații referitoare la condițiile de finanțare, criteriile de eligibilitate, procedura de evaluare și selecție a proiectelor aferente operațiunii menționate la art. 1 sunt cuprinse în anexa nr. 2 "Ghidul solicitantului".(3)Contractarea, finanțarea și monitorizarea proiectelor selectate, precum și raportarea se fac în conformitate cu prevederile anexei nr. 2. +
Articolul 3Valoarea alocării financiare din fondurile POS CCE, pentru perioada 4 ianuarie 2010-30 aprilie 2010, este în cuantum de 801.162.000 lei din fondurile publice, pentru finanțarea proiectelor selectate în urma cererii de propuneri de proiecte prevăzute la art. 1.Art. 3 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.251 din 25 iunie 2010 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 471 din 8 iulie 2010. +
Articolul 4Anexele nr. 1 și 2*) fac parte integrantă din prezentul ordin.Notă …
──────────
*) Anexele nr. 1 și 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", București, șos. Panduri nr. 1.
────────── +
Articolul 5Structurile responsabile cu coordonarea, implementarea și gestionarea fondurilor structurale aferente axei prioritare 4 din cadrul POS CCE din cadrul Ministerului Economiei vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. +
Articolul 6Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul economiei,
Adriean VideanuBucurești, 16 decembrie 2009.Nr. 2.201.ANEXEprivind lansarea Cererii de propuneri de proiecte pentru investiții în modernizarea șirealizarea de noi capacități de producere a energiei electrice și termice, prin valorificarearesurselor energetice regenerabile, pentru acordarea asistenței financiare nerambursabileprin Programul operațional sectorial "Creșterea competitivității economice" (POS CCE),axa prioritară 4, domeniul major de intervenție 2, operațiunea 4.2 "Sprijinirea investițiilorîn modernizarea și realizarea de noi capacități de producere a energiei electrice și termice,prin valorificarea resurselor energetice regenerabile: a biomasei, a resurselor hidroenergetice(în unități cu putere instalată mai mică sau egală cu 10MW), solare, eoliene, a biocombustibilului,a resurselor geotermale și a altor resurse regenerabile de energie"