pentru organizarea evidenţei speciale a asociaţiilor religioase constituite potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor
Având în vedere prevederile Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor,în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 83/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul justiţiei emite următorul ordin: + Articolul 1(1) Evidenţa asociaţiilor religioase constituie potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 8 ianuarie 2007, se face prin înscrierea acestora într-o rubrică specială din cadrul secţiunii I din partea I-A a registrului prevăzut la art. 13 din Regulamentul privind organizarea Registrului asociaţiilor şi fundaţiilor, Registrului federaţiilor şi Registrului naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial, aprobat prin Ordinul ministrului de stat, ministrul justiţiei, nr. 954/B/C/2000, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 16 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare. … (2) Rubrica prevăzută la alin. (1) va avea următorul cuprins: … "21. Asociaţie religioasă constituită în temeiul Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.”(3) Până la organizarea în sistem informatizat a rubricii din registrul prevăzut la art. 13, respectiv din Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial, instanţele judecătoreşti competente vor efectua înscrierile privind asociaţiile religioase în registre speciale ţinute pe suport hârtie, care vor conţine informaţiile ce se completează în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial pe suport informatic, şi vor comunică Ministerului Justiţiei, în termen de 3 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus constituirea, copii ale înregistrărilor din registrele speciale, ale hotărârilor, precum şi ale înscrisurilor doveditoare. … (4) Dispoziţiile Ordinului ministrului de stat, ministrul justiţiei, nr. 954/B/C/2000 se aplică în mod corespunzător şi asociaţiilor religioase constituite potrivit Legii nr. 489/2006. … + Articolul 2Verificarea disponibilităţii denumirii unei asociaţii religioase se face luându-se în considerare toate denumirile din cuprinsul secţiunii I din partea I-A a Registrului naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial, precum şi din evidenţa specială conţinând lista denumirilor pentru care a fost eliberată şi este valabilă dovada disponibilităţii şi rezervării. + Articolul 3În termen de 30 de zile de la emiterea prezentului ordin, Ministerul Justiţiei va înfiinţa în cadrul Registrului naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial o rubrică specială, destinată înscrierii asociaţiilor religioase constituite potrivit Legii nr. 489/2006. + Articolul 4Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.p. Ministrul justiţiei,Zsuzsanna Peter,secretar de statBucureşti, 14 august 2007.Nr. 2.076.––-
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.